(Foto: captură video)
Zilele trecute, reporterii televiziunii Antena3 i-au întrebat pe mai mulţi parlamentari ce formă de guvernământ are România. Un fel de Politics 101 la propriu, având în vedere că răspunsul la această întrebare se regăseşte în articolul 1 din Constituţia României (cea pe care toţi parlamentarii jură să o respecte, alături de legile ţării – Aşa să le ajute Dumnezeu!).
Ca într-un veritabil for al ideilor şi credinţelor concurente, răspunsurile au variat: de la „parlamentară”, la „prezidenţială” şi „semiprezidenţială”, până la – superlativ al democratizării absolute – „cum vrea fiecare”.
Există totuşi un răspuns care le-a eclipsat pe toate celelalte: cel al doamnei Tudoriţa Boboc, de profesie tehnician de ocol silvic, de origine din Vrancea. Domnia sa a răspuns astfel, cu o siguranţă debordantă: „A Partidului Social Democrat”.
Şi mare dreptate a avut. De altfel, doamna Tudoriţa Boboc reprezintă o rara avis: un membru PSD care spune nonşalant adevărul. PSD-istul onest este, fără îndoială, o specie pe cale de dispariţie. Tot mai mulţi ostaşi ai armatei celor trei trandafiri par a fi predestinaţi unui blestem interminabil al „erorilor de comunicare”: ei se pierd tot mai des pe drumul dintre faptă şi vorbă undeva între denunţurile de la DNA şi enunţurile din programul de guvernare (cea mai bună lucrare de ficţiune a anului 2016, care a strâns peste 3 milioane de fani şi nenumărate cercuri în calendarele din întreaga ţară).
România are, într-adevăr, o nouă formă de guvernământ. Doamna Tudoriţa Boboc a descris-o, dar nu a numit-o. Sigur, Constituţia României spune aşa: „Forma de guvernământ a statului român este republica.”
Dar ce este republica, dragi Republicani? Să trecem la Politics 102. Aviz amatorilor.
Cuvântul republică derivă din termenul latin res publica, însemnând „lucru public”. Republica este aşadar o formă de organizare statală în care suveranitatea aparține poporului, iar puterea executivă este exercitată de cetățeni aleși pentru o perioadă determinată de timp. În lucrarea sa intitulată chiar aşa, Republica, Platon spunea că cei mai buni trebuie să guverneze şi să educe poporul în vederea binelui, deoarece doar ei cunosc binele.
Elementul diferenţiator al republicii este însă alegerea conducătorilor prin vot, spre deosebire de monarhii, unde şeful statului are un mandat transmis ereditar. Forma radicală a monarhiilor este „monarhia absolută”, în care monarhul deține puterea absolută in stat, iar Parlamentul are rol decorativ (daca există).
Or, dacă privim cu atenţie, după decembrie 2016 în România s-au schimbat nu doar o majoritate parlamentară şi două Guverne, ci însăşi filosofia funcţionării statului român. De la principiul separării puterilor în stat, aflate în echilibru şi control reciproc, am trecut la principiul unei singure puteri de facto: „a PSD-ului”. Acest nou mecanism de putere are un modus operandi uşor de descris: primul pas este parazitarea completă a puterii legislative şi gonflarea ei continuă, în urma tratamentului cu steroizi produşi de propria faună şi floră. Drepturile şi responsabilităţile doamnei Tudoriţa Boboc şi a colegilor săi cresc cu de la sine putere, în urma injecţiilor administrate de spiţerii Nicolicea sau Iordache. Ultimele lor iniţiative: interzicerea folosirii unor cuvinte precum „penali” sau „puşcăriabili” în declaraţiile publice sau lipsa obligativităţii personalului plătit din banii publici de a restitui prejudiciul, chiar dacă acesta a fost demonstrat de instituţiile cu atribuţii de control.
Laboratorul anti-doping care ar trebui să fie Curtea Constituţională a trecut discret de partea trişorilor şi închide ochii la mormanul de seringi cu ser împotriva statului de drept din dreptul intrării Palatului Parlamentului. E o transpunere la nivel instituțional al celebrului dicton „ciocul mic, acum noi suntem la putere”.
Pasul doi este infiltrarea tuturor celorlalte puteri – transformarea României într-un stat capturat: justiţia, presa, mediul privat, societatea civilă. Asigurarea matematică a majorităţii parlamentare de către PSD şi anexa sa prin votul celor 3 milioane de fani ai programului de guvernare este suficientă nu doar pentru a controla Parlamentul, ci pentru a subordona tot Parlamentului. Miza cea mare este justiţia, prin legile „tehnocratului bun” Tudorel Toader, partizanul dependenţei politice a Inspecţiei Judiciare. Un alt profet al acestor pilde este şi Victor Alistar, „reprezentantul societăţii civile la CSM”. Ba mai mult, avem o comisie parlamentară care s-a substituit unei instanţe de judecată, interferând cu o anchetă penală şi clamându-şi dreptul de a audia magistraţi. Un alt exemplu este ANCOM, unde Preşedintele a fost scos din schema de numire a conducerii. Urmează legea care reglementează agenţia naţională de presă, radioul şi televiziunea publică din care se vor elimina criteriile profesionale din ecuaţia evaluării raportului de activitate şi care va duce inevitabil la control politic direct. O altă zonă virgină, dar extrem de tentantă este cea a companiilor private cu capital de stat, acolo unde „soldaţii noului regim” preiau ostil majoritatea în consiliile de administraţie. Electrica şi Terminal Oil sunt doar primele două exemple. Se pregăteşte şi Consiliul Concurenţei, a cărui nouă lege de funcţionare prevede ca funcţionarii publici de specialitate să nu poată fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv decât cu acordul preşedintelui Consiliului, iar noile criterii pentru alegearea acestuia par a fi gândite tocmai pentru eliminarea actualului preşedinte, Bogdan Chiriţoiu. Eugen Nicolica dixit: „Să ne punem oamenii noştri”.
Pasul trei este controlul celui ce le controlează pe toate: Parlamentul. În mod simbolic, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului României sunt chiar liderii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Cei doi reprezintă personificarea Noului Regim, acest despotism parlamentar. O autocraţie „cu mantă”, justificată de supremaţia legislativului. Un fel de „statul e Parlamentul, iar Parlamentul sunt eu, Liviu”.
Aşadar, mai este aceasta o republică? Mai este acesta un regim în care cei mai buni trebuie să guverneze? Păi să cercetăm. Educaţie? Un Guvern plin de absolvenţi de facultăţi private, CV-uri incomplete, lucrări plagiate. Compentenţă? Avem un ministru al Educaţiei agramat, un ministru al Culturii care a condus Click şi Libertatea, un ministru de Externe responsabil de ruşinea internaţională a cozilor kilometrice de la votul din 2014, un ministru al Tineretului şi Sportului demis pentru incompetenţă în cazul Colectiv. Nu e doar un triumf al provincialismului şi al lipsei de anvergură, ci mult mai mult decât atât. Pare o inversare a valorilor dusă până la un grad unde ridicolul se învecinează înfricoşător de mult cu sfidarea.
Sub „forma de guvernământ a Partidului Social Democrat” ştim cine face legea. Ştim şi cine o dă şi cine o votează. Nu ştim însă ce conţine. Iar aici, cerul este limita. Ne putem aştepta la orice. Poate şi la legi prin care despoţii Noului Regim să-şi treacă în proprietatea privată, după bunul plac câte un lac, o insulă, sau un braţ al Dunării. Oh, wait.
A contribuit, Sebastian Burduja
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Furtul din banii publici, abuzurile în funcții publice, la bază, sunt cauzatoare de moarte prematură, în mod difuz la nivel de țară prin neatingerea potențialului pe care această țară îl are, fapt care se traduce în final prin irosirea și pierderea atâtor vieți.
Când acțiunile pe care le desfășori fără a considera efectele lor asupra celorlalți afectează țara la o așa scară vine în față sintagma: trădător de neam și este singura caracterizare pe care o mai putem folosi pentru aceștia - alta mai grozavă nu există în bagajul mental al unui popor.
Ăștia chiar nu au simțul ridicolului ? În nemernicia lor ei chiar cred ca sunt alfa și omega ? Își inchipuie ca nu mai poate lumea de dragul lor ? Vai de mama voastră de nulități !!!