Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Tehnocratul care luptă pentru politizare şi cei patru paşi ai „restauraţiei de catifea”

Tudorel Toader, ministrul Justiției

Tudorel Toader, ministrul Justiției (Foto: Alexandru Bușcă/ Inquam Photos)

Dacă România se vrea un stat democratic, conducătorii săi trebuie să respecte un principiu fundamental: separația şi echilibrul puterilor în stat, cu control reciproc. În această logică, nu trebuie să uităm nicio clipă că Ministerul Justiției nu face parte din puterea judecătorească, ci din puterea executivă. Adică va fi condus mereu de un om politic. E drept, în momentul de faţă, PSD şi ALDE, deși vorbesc de un an şi jumătate despre „catastrofa tehnocrată”, au preferat un specialist la Ministerul Justiţiei. Fost judecător la CCR la propunerea PNL şi apropiat al domnului Tăriceanu, domnul Tudorel Toader invocă independenţa politică. Iar PSD şi ALDE susţin că merg pe mână lui. Este, chipurile, un „tehnocrat bun”. Domnului Tudorel Toader îi poate însă urma oricând în funcţie orice alt politician agreat sau preferat de mai-marii zilei. De exemplu, Şerban Nicolae sau Eugen Nicolicea. De ce nu Liviu Pleşoianu, preferatul presei de la Kremlin şi deputatul care cere „expulzarea de urgenţă” a ambasadorului american? În România, pentru a ajunge ministru al justiţiei ai nevoie doar de un carnet de partid. Studiile de specialitate sau chiar propriile probleme cu legea sunt chestiuni de detaliu. Ar trebui să ne reamintim că avem un fost ministru de justiție care a fost ulterior condamnat definitiv pentru corupție, Tudor Chiuariu. 

Aşadar, de fiecare dată când auzim (sau vedem în prezentarea PowerPoint a lui Tudorel Toader) că Ministerul Justiţiei preia nişte atribuţii, lectura corectă este: politizare. Paradoxal, politizarea justiţiei este adevăratul obiectiv al tehnocratului de la justiţie. Propunerile sale de modificare a legilor justiţiei sunt, de fapt, o „restauraţie de catifea”, cu capcane discrete, dar fatale. Readuc justiţia sub control politic, însă nu brutal, precum o făcea infama OUG 13 a lui Florin Iordache, ci prin modificări aparent de detaliu, bine camuflate în pachetul de propuneri. Acest pachet a ajuns acum la CSM, care are datoria de a denunţa „restauraţia de catifea” care ni se pregăteşte de către „tehnocratul cel bun”. Este un plan abil, în patru paşi, iar principalii săi beneficiari nu sunt greu de ghicit.

Primul pas al „restauraţiei de catifea” este eliminarea preşedintelui României din procesul de numire a şefilor parchetelor. Mai puţină politizare, spune Tudorel Toader. Sigur, mentalul colectiv asociază Preşedintele cu un om politic, chiar dacă în fişa postului, Constituţia României, acesta este descris ca un arbitru independent între puterile statului. Ceea ce nu spune Tudorel Toader este că într-un stat democratic legitimitatea merge mână în mână cu asumarea. Întrucât activitatea procurorilor şefi ai DNA, DIICOT şi a procurorului general al României ne priveşte pe noi toţi, trebuie să ştim cine îşi asumă aceste propuneri de numiri. În SUA, procurorii şi judecătorii sunt aleşi direct de către cetăţeni. Tocmai pentru a avea o legitimitate maximă și a fi feriţi de ingerinţa politicului. În România nu avem acest sistem, dar avem a doua „cea mai legitimă” variantă, şi anume numirea acestor de către Preşedinte, care este ales de o majoritate a cetăţenilor. Ideea nu este nouă şi a îmbrăcat şi forma unei iniţiative legislative promovate, coincidenţă, tocmai de domnul Tăriceanu, protectorul politic al domnului Toader. 

Cui foloseşte eliminarea Preşedintelui din procedura numirii şefilor parchetelor? Mai degrabă unui partid sau alianţe de partide care pot câştiga alegerile parlamentare, obţinând majoritatea parlamentară şi deci controlul asupra Ministerului Justiţiei, dar nu şi alegerile prezidenţiale. Miza nu este aşadar persoana lui Klaus Iohannis, ci un calcul pe termen lung, care arată că scorul alegerilor prezidenţiale dezavantajează constant un anumit partid politic. Vă sună cunsocut?

Al doilea pas este acapararea inspecţiei judiciare, care ar redeveni o armă politică, ca pe vremea „regretatului” Guvern Adrian Năstase. Inspecția judiciară este un organism esențial pentru independenţa justiţiei. Însă, în mâna unuia precum Şerban Nicolae, Eugen Nicolicea sau Liviu Pleşoianu, aceasta ar deveni un instrument de sabotare a actului de justiţie, afectând separaţia puterilor în stat. Mai ales dacă anumiţi magistraţi îşi permit să instrumenteze cazuri sau să dea sentinţe împotriva şefilor lor de partid. Vă sună cunoscut?

Remarc luarea de poziţie a şefului DIICOT faţă de pachetul legilor justiţiei. Domnul Horodniceanu spune:

„Procurorii DIICOT şi-au expus opinia potrivit căreia în momentul în care vor vedea proiectele scrise, pentru că ştiţi că diavolul se ascunde în amănunte, până la urmă, trebuie să vedem toate nuanţele şi să vedem exact la acel moment modul în care, dacă ni se va cere opinia, vom putea răspunde”.

Într-adevăr, diavolul se ascunde în detalii, iar ministrul Tudorel Toader ştie foarte bine asta. Uneori, e vorba de un singur cuvânt. De exemplu, până în prezent, procurorul ierarhic superior se pronunţa asupra unui dosar din punct de vedere al legalităţii sale. Actualul ministru al Justiţiei adaugă: „şi asupra temeiniciei”. Acesta este pasul al treilea. Ce înseamnă această modificare? Mai exact, i se permite procurorului ierarhic superior să intervină pe fond şi să modifice, de exemplu, probatoriul unui dosar. Independenţa procurorilor, consfințită prin lege în România în anul 2005, este practic anulată. Dacă procurorul ierarhic superior ar avea, de exemplu, un prieten din politică, i-ar fi mult mai uşor să influenţeze anchetarea acestuia. Vă sună cunoscut?

În al patrulea rând, „restauraţia de catifea” a domnului Toader priveşte înfiinţarea unei secţii speciale care să cerceteze presupusele abuzuri ale judecătorilor, deşi există deja o direcţie specializată în DNA în acest scop. Gurile rele ar spune că se vrea de fapt protejarea judecătorilor faţă de DNA. Mai ales dacă aceştia favorizează, să zicem, un politician. Vă sună cunoscut?

Acum, puneţi-vă în pielea unui lider politic care este certat cu legea. Ştie că a comis ilegalităţi şi ştie că vor urma câteva dosare pe numele său. Ce şi-ar dori acesta? În primul rând, să-şi elimine adversarii politici din procesul de numire a procurorilor şefi. Chiar şi dacă se va ajunge la o negociere, e mai uşor să negociezi cu o singură parte decât cu două. Apoi, are nevoie de un instrument pe care să-l folosească împotriva procurorilor care dau dovadă de „exces de zel”. Mai ales că dosarele pe care aceştia le instrumentează pot fi masacrate apoi de procurorii ierarhic superiori. Un instrument precum inspecţia judiciară, să zicem. Nu în ultimul rând, ar avea nevoie şi de un judecător favorabil, care să fie pus la adăpost în cazul unei sentinţe strâmbe. Ferit, de exemplu, de „gheara” DNA. Vă sună cunoscut, domnilor Iordache și Tăriceanu?

A contribuit Sebastian Burduja

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • @ Gogu
    Cunosc încă de la origini problema statutului politic al Preşedintelui şi pot să vă redau fragmente din discuţiile care au avut loc 1990 în CPUN, când se discuta prima lege electorală post decembristă. Şedinţa era condusă de Radu Câmpeanu.
    Dan Hăulică a venit cu propunerea ca cei care candidează la funcţia de preşedinte al României să nu provină din rândul partidelor politice. S-au adus argumente foarte solide. Propunerea a fost susţinută de 1 sau 2 membri CPUN. Reprezentanţii tuturor partidelor au fos contra. Pentru că argumentele în favoarea propunerii lui Hăulică erau foarte pertinente şi nu puteau fi trecute cu vederea, cineva a venit cu o idee de compromis, ca preşedintele să nu poată fi membru de partid doar pe durata mandatului. La această idee au subscris majoritatea membrilor CPUN. La finalul discuţiei, Radu Câmpeanu a sintetizat: ,,Deci, aşa rămâne, membrii de partid pot candida la funcţia de preşedinte, dar după ce sunt aleşi, se decolorează politic."
    Privind retrospectiv, dintre toţi preşedinţii pe care i-a avut România, putem găsi măcar unu care să se fi ,,decolorat politic" pe durata exercitării mandatului? Este Klaus Iohanis primul care se decolorează politic?
    Dacă atunci, în CPUN se adopta propunerea regretatului om de cultură, Dan Hăulică, altul ar fi fost destinul României.
    • Like 0
  • check icon
    Acuma, «tehnic» vorbind, este clar că noile legi mută unele decizii majore de la Palatul Cotroceni la Palatul Victoria. Vechile legi se mulaseră după chipul și după stilul fostului președinte, totodată și premier sau, cu spusele sale, «președinte jucător». Noile legi mută iarăși puterea la Guvern, deoarece noul președinte nu este și «jucător», ci doar de origine germană și nu-și complică viața cu detalii dâmbovițene. Cum e mai bine? Nu știu, poate fi bine oricum sau prost oricum. Orice sistem este bun dacă funcționează bine și este prost dacă funcționează prost. Ah, ce panseu profund am scos din mine, nu-i așa? Păi dv., stimați cetitori, ați avut impresia că justiția românească a funcționat și funcționează bine??!! Și credeți că acuma, dacă s-ar face propusele modificări, va funcționa perfect sau, mă rog, mai bine? Criteriul că justiția funcționează bine doar dacă DNA face spectacole televizate la ore de maximă audiență este prea primitiv pt a-l discuta. De altfel, nici nu se discută detalii serioase, ci exclusiv se manipulează naivitatea oamenilor în funcție de interesele de grup.
    • Like 0
  • Din acest material se desprinde ideea că,referitor la justiţie, există o politizare bună (cea care se realizează prin Preşedinte) şi o politizare rea (cea care se realizează prin Guvern). Evocând experienţa ultimelor cicluri electorale care au favorizat o anumită tabără politică la prezidenţiale şi o altă tabără politică la parlamentare, autorul explică, prin aceasta, poziţiile adoptate de cele două tabere în problemele actuale ale justiţiei. Observaţia este pertinentă şi constituie dovada că, competitorii politici concep rezolvarea problemei justiţiei printr-o politizare polarizată, antagonică. Ar fi posibilă şi o rezolvare politiică nepolarizată a problemei, ceea ce ar presupune un alt fel de abordare. Acest alt fel de abordare nu se întrezăreşte la niciuna din parţi. Aceşti competitori ar trebui să aibă în vedere şi posibilitate, foarte plauzibilă, ca viitoarele cicluri electorale să răstoarne în orice direcţie tendinţele manifestate până acum şi să se trezească în situaţia de a pierde şi prezidenţialele şi parlamentarele şi localele.
    • Like 0
  • Sună-sună.
    Cu siguranță sună.
    Numai că sună BINEcunoscut...dar plăcut.
    • Like 0
  • Expresii cheie:" prezentare Power Point; OUG13/01;politizarea justiţiei ". Orice articol din media care critica modificarile legilor de organizare a justitiei cuprinde aceste cuvinte cheie in jurul carora se spun o gramada de vorbe si nici un argument, air in unele se mai si minte spunand ca mj este cel care numeste procurorii sefi. De ce nu vad o propunere prin care sa se reglementeze clar o procedura transparenta de numire si revocare a procurorilor sefi ( ex.: mj, intr-o sedinta publica, justifica propunerea celor doua sau trei nume pentru fiecare post de procuror sef, iar CSM, tot in cadrul unei sedinte publice, justifica numirea sa respingere propunerilor. Daca nici o propunere nu este acceptata din motive rationale, atunci CSM numeste din proprie initiativa alte persoane ). Altfel ajungem iarasi la numiri obtinute prin santaj ( vezi ultima numire a procurorului sef de la DNA ). Acelasi lucru este valabil si pentru celelalte modificari propuse ( critica argumentata si propuneri de proceduri clare si transparente ).
    • Like 1
  • Intre contributorii "Republica" se folosescte des expresia "spalati pe creier de psd" ori "spalati pe creier de A3". Dat tu, domnule Alin Ionescu, pe cine speli pe creier aici?
    • Like 1
    • @ Dan T. Coman
      Daca nu va plac articolele ce mai stati? Aveti la dispozitie pastorul adventist si spagatistul, lacheii lui voiculesu de la antene sa va explice mai bine cum e cu justitia. Nu va obliga nimeni sa cititi altceva decat fake news-uri ca sa va confirmatii opiniile cu opinii. Nu inteleg de ce se tot plang de ce scriu altii, nu-ti place, nu citesti, ramai la aia care iti confirma superstitiile si obsesiile.
      • Like 5
    • @ Bogdan Melinte
      check icon
      Publicația de față este de tip forum, deci se discută. Dacă se discută (dacă ÎNCĂ se poate discuta, fără teamă), atunci fiecare este liber să-și exprime o părere, inclusiv una critică ori chiar dură la adresa a ceva. Eu, de ex., pot fi critic și cu ce scriu unii aici și cu manipulările ordinare din mult mai influenta Antenă Tri. Dat fiind faptul că, în România de azi, practic nu mai există mass media independentă, este firesc să te aperi de manipulare prin non-capitulare.
      Nu cumva însă manifestați aceeași intoleranță față de alte idei, pe principiul «eu am totdeauna dreptate, cine nu este de acord cu mine e tâmpit»?
      • Like 1
    • @ Bogdan Melinte
      Credeam ca aici este altfel decit la ei, m-am inselat.
      • Like 0
  • check icon
    «Dacă România se vrea un stat democratic». Nu România vrea, românii vor. România, ca stat, nu cred că vrea, nu a vrut în dec. ’89, înlocuind o gașcă de comuniști (rea, e drept), cu altă gașcă de comuniști («reformatori», e drept). Nu cred că atunci România, înțeleasă ca stat post-comunist, unde puterea a fost preluată de alți comuniști, din eșalonul II, a dorit democrație. Din contra, a dorit perpetuarea unor structuri de putere ascunse după tot felul de șmecherii pseudo-democratice. Nu poți face democrație cu șmecherii, ori o faci, ori nu o faci. Nu au făcut-o, cu atât mai puțin a făcut-o Băsescu și epoca lui. A fost o șansă în perioada 1996–2000, din păcate Emil Constantinescu a fost prea naiv și prea orgolios ca să priceapă ceva din politică, iar Ciorbea, hm... mi-e și frică să scriu despre el.... Mi se sparie gândul.
    • Like 2


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult