Foto: Getty Images
Turcia nu mai e demult ceea ce era acum 20 de ani, când actualul președinte își croia drum prin hățișul politic, ca primar al Istanbulului. Vechiul Constantinopol are deja peste 20 de milioane de locuitori și crește vertiginos, în ciuda constantei crize economice, alimentate de politica liderului neo-otoman. Dobânzile sunt menținute la un nivel scăzut, pentru că altfel, conform afirmațiilor sale, „bogații se vor îmbogăți, iar săracii vor sărăci". Afirmații cel puțin scandaloase, aruncând chiar și o privire superficială asupra fostei capitale: un centru istoric și o zonă Galataport (plus un muzeu „Istanbul Modern”, comparabil cu replica Louvre a noilor aliați saudiți) la standarde și prețuri europene, înconjurate de cartiere ce amintesc nu de Cairo, ci de unele favelas din Rio. Turcia nu merge înspre mai bine, dar poporul observă prea puțin din ceea ce se întâmplă cu adevărat.
La sfârșit de decembrie 2021, în zilele în care țara era zdrobită de inflația ieșită de sub control (sau nu?!), canalul național de știri, TRT Haber, își urma neobosit caznele întru dezinformarea norodului și deci obligațiile față de regim - aici nu am observat nicio diferență față de ceea ce se difuza în ianuarie 2021 - și anume imagini de agenți antitero în goană constantă după teroriști: de ani de zile, aceleași imagini.
Zilnic se raportează cel puțin 2 operațiuni încununate de succes, în care forțele de ordine turce dezmembrează și neutralizează celule teroriste PKK, YPG și/sau ISIS.
Zilnic numărul de teroriști arestați în cel puțin 2 metropole turcești este de 10-13.
Concomitent, Erdoğan se străduia să convingă în stânga și-n dreapta că strategia sa contra creșterii dobânzilor (în conformitate cu poruncile Coranului, care este împotriva cămătăriei) este cea care va ajuta Turcia să intre în topul primelor 10 economii la nivel mondial: „suntem atât de aproape!" - cam așa erau încurajați alegătorii cuprinși de confuzie și disperare...
De fapt, este deja știut că la alegerile din 2023 AKP și Erdoğan au din ce în mai puține șanse de izbândă: în topul preferințelor se află momentan Ekrem Imamoglu, primarul Istanbulului, Mansur Yavaș, primarul Ankarei (ambii membri CHP) și Meral Aksener, președinta partidului conservator iyi Parti.
Ceea ce înseamnă că intervenția „miraculoasă" a lui Erdoğan din decembrie nu a avut deloc efectul scontat. Atunci, lira a fost stabilizată doar aparent și cât se poate de artificial.
În data de 20 decembrie, când un euro ajunsese să valoreze 20 TL, nivelul inflației depășind 36%, liderul a ieșit pe ecran lat promițând că statul va proteja depozitele bancare afectate de fluctuațiile valutare: diferența ar fi plătită din rezervele naționale.
Promisiunea a prins momentan la public, ca și angajamentul său de a dubla salariul minim pe economie, de la 2100 TL la 4250 TL, la pachet cu o ofertă specială: beneficiarii vor fi scutiți de taxe pe toată durata anului 2022, iar funcționarii publici vor primi o mărire de salariu.
Însă una dintre strategiile cele mai eficiente ale lui Erdoğan de a distrage atenția poporului și de a linguși orgoliul național este cea de a se erija într-un protector internațional al prietenilor și vecinilor musulmani „disperați" după ajutor în lupta contra terorismului: în special împotriva kurzilor, declarați deja inamic nr 1. Un exemplu ar fi zona Idlib care este în continuare ocupată de forțele turcești, ce îi țin în mizerie pe sirieni, dar filmează clipuri de propagandă cu școlari ce mulțumesc Partidului. Solidaritarea „musulmană" a prevalat și la reluarea relațiilor diplomatice cu Arabia Saudită, în ciuda cazului Khashoggi...
În plus, Turcia a deschis o „ofensivă" și pe frontul african: la summitul african de la jumătatea lui decembrie 2021, Ankara a declarat o augmentare a investițiilor în proiectele de pe continent, știind bine cum să se infiltreze în zonă. A câștigat teren nu prin diplomația soft practicată în Balcani (seriale tv, o adevărată industrie la Istanbul), ci prin intermediul proiectelor de infrastructură ori cu caracter militar: marea Moschee din Ghana, aeroportul din capitala Nigerului, mari facilități sportive în Senegal și Rwanda, rețeaua feroviară în Tanzania, vânzarea de drone Etiopiei. Cât despre prezența Turciei în Somalia (motivul fiind petrolul, la care Ankara a obținut deja acces), ea nu mai surprinde, dar este puțin agreată: baza militară turcă TURKSOM datează din 2017 și a fost adesea ținta grupării extremiste Al Shabaab.
Avem de-a face cu o strategie pe termen lung: din 2003, Erdoğan a vizitat 30 de țări africane. În 2008, Uniunea Africană a declarat Turcia partener strategic, iar din 2009, numărul ambasadelor Turciei de pe continent a crescut de la 12 la 43. Compania aeriană de stat Turkish Airlines zboară în prezent către 61 de destinații din 39 de țări africane. Așadar, acesta este doar începutul unei frumoase prietenii…
Promisiunile legate de megaproiecte, de înarmare sistematică și expansiune nu se opresc însă aici: în 2023, la 100 de ani de la proclamarea Republicii, Turcia va inaugura și programul său spațial. Iar în zilele în care lira era în cădere liberă, a fost scos pe piață noul vaccin miraculos, TURKOVAC (cum altfel s-ar fi putut numi?!). Nimic de reproșat la capitolul sincronizare.
Ankara dorește cu orice preț să „câștige" competiția cu Vestul, cu Europa, cu întreaga lume: în Libia, Turcia se bucură oricum de o oarecare hegemonie, armata primește arme și training de la forțele turcești, TRT Haber relatează cu mândrie. Iar pentru că este în interesul Europei, nu se comentează pe subiect. Pactul din 2015 cu UE a fost prelungit, deci nu se poate pune în discuție poziția unui partener NATO bun prieten și cu Rusia. Washingtonul avusese mai mult succes la „convertirea" lui Inönü; cu Erdoğan este mai dificil, în special pentru că dușmanul nr. 1 al noului sultan, Fethullah Gülen, este aciuat pe meleaguri americane. Ankara s-au arătat dispusă să coopereze și cu autoritățile din Kazahstan în momentul revoltelor, căci dezvoltarea relațiilor cu statele turcice are un loc privilegiat pe agenda guvernului.
Însă până una alta, în ciuda perorațiilor neo-otomane împotriva Vestului imperialist de tipul „armele noastre sunt mai puternice decât ale lor", lira este din nou în cădere liberă… nu a ajutat nici recenta lovitură de imagine pentru lumea vorbitoare de limba engleză: Turcia nu se va mai numi „Turkey", ci TURKIYE, evident, pentru a evita orice eventuală analogie puțin demnă de un (fost) imperiu.
În orice caz, pentru viitorul statut de Mare Putere al Turciei, decisive sunt alegerile prezidențiale din 2023. Și totuși, în cazul în care Erdoğan decide necesitatea unei misiuni militare „de pace" în teritoriile din nordul Siriei, acestea vor putea fi amânate cu un an, un interval suficient pentru o nouă manipulare a electoratului, deja devenită tradiție. Va fi interesant de observat cum va reacționa noul guvern și ministru de externe german (de culoare verde!) la politica neo-otomană; să sperăm, cu ceva mai mult aplomb decât fostul, Heiko Maas…
În fond, Europa nu are de ce să nu creadă în promisiunea făcută în noua carte a lui Erdoğan, "Daha adil bir dünya mümkün" (în traducere - este posibilă o lume mai dreaptă), nu-i așa?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.