Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Turism extrem: Am rămas „fără identitate” în Germania, după ce geanta mea a făcut picioare într-un restaurant

Restaurant Alter Markt Dortmund

(Foto: Facebook/Alter Markt Dortmund)

Patru prieteni se duc într-o scurtă excursie în Germania. Atmosferă relaxată, vreme rea și voie bună.

Mâncare aproximativ bună. Din zece restaurante într-unul se găsesc cârnați și în nouă sharoma, falafel și kebab. Multiculturalitate.

În ultima seară, cu aproximativ 16 ore înaintea decolării avionului ce urma să ne ducă spre București, mergem în centrul orașului Dortmund, la cel mai bine cotat restaurant conform TripAdvisor - Alten Markt . Departe de mine intenția de a le face reclamă (pozitivă). Ba dimpotrivă.

Scena viitoarei „crime”: o masă într-un separeu la distanță de cel puțin 2-3 metri de celalte mese cu mușterii, teren fertil pentru imprudența de a-mi atârna geanta de spătarul scaunului și de a o acoperi grijuliu cu haina cea groasă de iarnă.

Ora 23:45. Un coleg achită nota și dăm să plecăm. Patru oameni și trei genți. Adică mai puțin a mea care a făcut picioare. Inițial suspectez o glumă proastă.

Din comedie se transformă în tragedie - daună totală:

- buletin de identitate;

- certificat de înmatriculare mașina proprie;

- certificat de înmatriculare / asigurare / alte acte mașina închiriată;

- pașaport;

- permis de conducere;

- trei carduri de debit, plus un card de sănătate;

- cheia de la hotel.

Noi (evident) nu am văzut nimic. Chelnerii (dintre care unul român) nu au văzut nimic. Camerele de luat vederi nu au văzut nimic (pe motiv că nu existau). Cu toții eram în neagră neștiință.

Îi rog frumos să anunțe poliția. Ei insistă să mă duc până la hotel să verific dacă nu cumva mi-am lăsat geanta în cameră. Plec de la prezumția de prostie și amnezie, deși în prealabil le-am explicat că sunt absolut convins că aveam geanta cu mine și că îmi amintesc perfect de ultimele noastre momente împreună. Un coleg se duce totuși până la hotel, de politețe. Altul reface itinerariul (vreo 300m) de la hotel până la restaurant și scanează trotuarul și tomberoanele deopotrivă. Ambii se întorc fără izbândă.

Chelnerii refuză să cheme poliția - nu este în aria competenței lor. Mă înțeleg într-o engleză aproximativă cu ofițerul de serviciu de la 110 și ni se spune că o să trimită un echipaj. Durează cam o oră. Între timp chelnerii ne tratează cu ospitalitate. Strâng fețele de masă și pun scaunele cu picioarele în sus. În fond, fiecare cu treaba lui.

Vine echipajul de poliție - două fătuci care nu doresc nici să între în restaurant să vadă de unde mi s-a subtilizat geanta, nici să se intereseze pe o cale totuși oficială dacă există vreo cameră de luat vederi în local. De alte căutări la fața locului nu poate fi vorba.

Mă întreabă cam ce conținea geanta, ce firmă e și cât a costat fiecare. E mai interesant decât faptul că sunt fiul ploii și nu am niciun fel de identitate și nici perspective de repatriere în timp operativ. Își notează cu pixul pe un carnețel. Iese din discuție formularea unei plângeri. Rămâne să ne mai auzim la telefon sau pe e-mail.

La hotel suntem în imposibilitatea de a intra în cameră. Singurul care ar fi putut face asta în acel moment ar fi fost hoțul.

Sigur, nu stăteam la 4*, deci în concluzie nu există recepție 24/24, dar nici dublură la cheie, ce cartela magnetică? Perspectiva de a dormi pe jos sau de a face o noapte albă - de neacceptat. Sunăm la așa-zisul număr de urgență de la hotel și răspunde un neamț amabil: „Nu se poate”.

Ne oferim să ne deplasăm noi cu taxiul în orice punct din Dortmund ca să facem rost de o dublură a cheii: „Nu se poate”.

Întrebăm ce putem face, pentru că totuși suntem clienții hotelului și nu putem dormi pe jos. Ni se răspunde tot cu amabilitate: „Puteți să mergeți la alt hotel”.

Urmează interacțiunea cu autoritățile române de pe teritoriul Germaniei

Google search după ambasade/ consulate - găsește vreo patru rezultate cu tot cu numere de telefon. La trei dintre ele nu răspunde nimeni. Al patrulea e câștigător. Pe scurt:

Operator 1: „Ne pare rău, va trebui să mergeți la Munchen, dar asta mâine dimineață. Chiar dacă e duminică. Poate se rezolvă. Notați și numărul domnului consul (!?). Sunați-l că poate vă ajută, nu îl deranjați.”

Uimit de atâta amabilitate, îmi fac calculul - distanța Dortmund/ Munchen. Îmi cam dă cu radical. Nu e tocmai lesne. Zic asta e, îl sun pe domnul consul. Telefon închis. Și iar închis. Și tot închis.

Revin la numărul de telefon câștigător.

Operator 2: „Ne pare rău. Nu, în nici un caz nu trebuie să mergeți la Munchen. Cine v-a zis așa ceva? Trebuie să mergeți la Bonn, la adresa cutărică, dar abia de luni, începând cu ora 9. Vi se va emite un titlu de călătorie și veți putea ulterior să reveniți în țară.”

Sigur, problema mea dacă sunt la 100 km de Bonn. Dacă am sau nu am unde dormi și ce mânca până luni. Dacă am sau nu am un prieten care să mă ajute cu niște bani. Important e să ajung luni la ora 09:00 la consulat.

Planul B: Asta e situația, merg să îi duc pe prietenii mei la aeroport, că oricum trebuia să predau mașina închiriată. Norocul meu că printr-o minune dumnezeiască cheile de la mașină erau în camera de hotel. Punem mână de la mână, facem mai multe mâini și îmi lasă niște bani, eventual un card. Calculez distanța, studiez mijloacele de transport în comun până la Bonn. Studiez www.paravion.ro și constat că odată cu trecerea timpului se împuținează variantele de zbor spre țară. În cel mai bun caz marți. Ba nu, miercuri. Ba nu, joi ! Asta dacă mă grăbesc.

Printez pierdutul meu buletin că deh, aveam o copie salvată în telefon.

La aeroport încerc marea cu degetul. Mă duc la primul polițist de frontieră care îmi iese în cale și cu care mă înțeleg minunat în limba engleză. Îi spun ce am pățit în câteva cuvinte.

Singura lui întrebare:

„Aveți bani?”

Zic „Da”.

„Mergeți la parter în aeroport după colț și vedeți că este un aparat de făcut poze la minut. Faceți o poză după care plătiți o taxă de 18 euro și veniți la mine”

Zis și făcut. Aproximativ 20 de minute mai târziu aveam un fel de pașaport de unică folosință cu care am reușit să ajung în țară. Fericire maximă, aproape că am uitat de pagubă și de lungile drumuri care mă așteptau la întoarcerea în țară pentru recuperarea documentelor pierdute.

Bomboana de pe colivă

Luni după-amiază, la aproximativ 24 de ore de la revenirea în România, primesc un telefon. Număr de Germania. Sper să se fi găsit pe undeva actele și să scap de niște drumuri.

Surpriză! Erau de la consulat. Redau discuția (aproximativ):

Operator: „Bună ziua, de la Consulat suntem. Voiam să ne cerem scuze că azi nu am avut program de lucru cu publicul. Dar de mâine dimineață vă așteptăm să vă ajutăm să reveniți în țară.”

Eu: „Stimată doamnă, eu sunt în țară de aproape o zi.”

Operator: „Imposibil.”

Eu: „Ba e foarte posibil. Vă jur că sunt în România încă de ieri după-amiază. Stați să vă zic cum am făcut …că m-am dus în aeroport și am vorbit cu un polițist de frontieră și … ”

Operator: „Hmmmm, noi nu știam că se poate una ca asta. Numai puțin, vă rog”. Pune jos receptorul. „Fatăăăăăă, cică e în România!”. Din fundal se aude „Să fie sănătos.”

Operatorul revine în convorbire. Apuc să mai îngaim „totuși să vă zic cum am făcut, că poate mai întâlniți cazuri similare și să știți să îi ajutați …”

Operator: „Nu e nevoie. O zi bună”. Și închide telefonul. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Din pacate traiti in Romania si tot din pacate asta va ocupa tot timpul.
    • Like 0
  • Fix la indigo a patit prietena mea la Londra, la doi pasi de Harrods, intr un pub ‘bun’, unde am suspectat personalul, dar n am avut norocul domnului... A trebuit sa mai stam o zi, cu tot ce inseamna asta (4 persoane- transport, ca mingea de ping pong de la unii la altii, plus alte bilete de avion, cazare, mese etc, pe langa stresul cauzat de asa o situatie si umilinta in fata autoritatilor unei natiuni ‘superioare’ ca cea engleza si a ambasadei noastre(!), care n a putut fi deranjata, ca era o petrecere de sambata seara acolo...). Nici la aeroport n am avut norocul domnului... La intoarcerea in tara(dupa 2 zile), prietena mea a fost instiintata de politia engleza ca, din lipsa de probe, ‘case closed’... E o chestiune de noroc, pana la urma, cand esti roman...
    • Like 1
  • Extrem de elocventa istorioara. In Germania lucrurile au un curs firesc iar cetateanul este protejat impotriva unor neplaceri intr-un mod foarte simplu. Atat timp cat exista un sistem bine pus la punct si usor, de a procura un pasaport provizoriu, celelate interventii politie , chelneri au fost inutile Ultima veriga a lantului a rezolvat problema. fara nici un stres .In schimb confuzia , bulibaseala de la ambasada romana este exact pe aceeasi linie cu lipsa autostrazilor , a spitalelor si cu confuzia din scoli.
    • Like 2
    • @ Rocsana Radulescu
      Marcu check icon
      Dar prima parte a articolului ati citit-o? Cea in care autoritatilor germane "li se rupea" de furt, la fel si holelierului care avea tot interesul sa te ajute, etc.? Eu cred ca exista oameni care isi fac treaba si oameni platiti degeaba in orice tara si e stupid sa generalizam sau sa ne plangem. Pot sa va dau cateva exemple de institutii din Romania in care lucrurile merg struna (sunt putine, ce e drept si aproape inexistente ca numar fata de celelalte). Dar ideea e ca se poate.

      P.S.: Mie mi s-a furat o bicicleta de relativ scumpa in timp ce locuiam in Elvetia. Autoritatile nici nu s-au deplasat. Au concluzionat de la telefon ca" nu au ce sa imi faca", Deci, credeti-ma, vorba aia pe care o aud tot mai des in ultimul timp "sa plecam din tara asta ca in alta parte lucrurile merg struna si daca te lovesti de sistem nu ai nicio problema" este complet falsa. Si ei au "sistemul" lor.
      • Like 1
  • Gabriel check icon
    Multumim pentru informatii! Sper sa nu imi fie de folos niciodata!
    • Like 2
    • @ Gabriel
      Doamne ajuta!
      • Like 0
  • Sfaturile de genul asta ar trebui sa fie pe saitul MAE pentru tot felul de situatii si eventual pe tari, aeroporturi, gari etc. UE si non-UE cu taxe cu tot si actualizate nu din 1800. Sau poate sunt si nu le-am gasit eu.
    • Like 2
  • Revoltator, in primul rand atitudinea politiei germane si a hotelului.
    M-am convins de mult, dupa numeroase sejururi in Germania ca vechea incredere a romanilor in ordinea, corectitudinea nemteasca , etc, etc este o jalnica iluzie.
    Si aici ar fi prea multe de povestit.
    Cat despre atitudinea diplomatilor nostri, as face reclamatii la minister si mult tam-tam, pentru ca e inadmisibil.
    • Like 1
    • @ Vivi Nistorescu
      Acum nu știm dacă s-ar fi comportat poliția germană dacă i se întâmpla unui cetățean....îmi este greu să aleg. Nu am să numesc cetățean austriac pentru că sunt pra apropriați ci un cetățean englez de exemplu.
      • Like 0
  • Am patit-o la Dusserdolf identic ,la receptia unui hotel . am stat pe un fotoliu cu geanta la spate si dusa a fost . Am cerut inregistraile camerelor de supraveghere politia mi-a spus sa declar ca nu am avut bani . In zece minute cardul meu afost golit . Am tinut legatura cu politia si hotelul si am primit doar scuze , ca sa pot pleca din Germania a trebuit sa ajung la Bonn.
    • Like 0
  • check icon
    Totuși nu prea pricep cum a luat geanta de la o masă în separeu și cu geantă deasupra, dar se pare că se poate. Actele într-o geantă în cârciumă ca muierile?hm!?!? De acum încolo presupun că va ști să-și țină portofelul la el cu mare atenție, oriunde în lume, tânărul călător.
    • Like 0
  • Ne urâm pe noi înșine atât de mult încât ne concentrăm pe greșelile personalului de la consulat și aproape ignorăm indiferența celor de la restaurant și a polițiștilor.

    Cred că dacă se întâmpla prima parte a poveștii în România, unui străin, erau câteva episoade despre asta la „România, te iubesc”, hipsteri/hipioți care cântau că vor o țară ca afară, unde e imposibil să se întâmple așa ceva, Republica.ro plină de articole, Moise Guran și-ar aminti după câteva săptămâni că are blog, USR ar protesta în Parlament, Cioloș ar cere demisia Ministrului de Interne, s-ar inventa un hash-tag și toată România „rezistentă” ar semna o petiție online.

    Adevărul e că dacă dacă am privi țările din vest, în care mergem turiști sau la muncă, dacă le-am privi cu aceiași ochi critici cu care privim România, am constata că suntem mult mai aproape de ei decât credeam.
    Avem problemele noastre și nu suntem nici pe departe perfecți, dar nici ei nu sunt.
    • Like 4
    • @ Adrian Cornel
      Daca era asa cum spuneti trecea direct la episodul Consulat. Sunt chestiuni distincte: una e critica, cealalta tine de implicare in eventuale intamplari identice/asemanatoare. Un comentariu mai jos identifica si "aplicatia" posibila: postarea rezolvarii pe site-ul MAE. Dar cine sa o faca daca cei ce aveau ocazia sa afle posibila rezolvare s-au "spalat pe maini?
      • Like 0
  • interesant ca nici politia germana nu stia ca se poate rezolva problema la aeroport ... cit despre consulate - tot romani bine educati si acolo!
    • Like 1


Îți recomandăm

Telemunca

Odată cu răspândirea noului coronavirus de la o țară la alta, companiile din toată lumea și-au schimbat politica de resurse umane și și-au încurajat angajații să lucreze la distanță pentru a preveni extinderea epidemiei. O decizie care ține de supraviețuirea biologică, dar și de supraviețuirea ca business. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Recul

Povestea Recul începe în 2015, când regizorul Vlad Dragomirescu și actorul Bogdan Untilă și-au propus să creeze un incubator pentru proiecte culturale independente, care să cuprindă două direcții: teatrul de improvizație și teatrul clasic.

Citește mai mult

Alphahead

Vishal Narender și Georgeta Brehoi, soția sa, au venit în România în urmă cu 4 ani, după ce au lucrat în mai multe multinaționale din India, Franța și Irlanda, și au decis să-și investească toate economiile pentru a produce echipamente moto.

Citește mai mult