Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Un caz sub preșul ignoranței, al „doamnei doctor M.A.” de la Medicină. Cui mă adresez dacă îmi pierd mințile?

Carol Davila

În aceste zile, s-a viralizat pe rețelele sociale o întâmplare care o are ca protagonistă pe o profesoară de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, înregistrată de studenți în timp ce-i instruia cum e corect să i se adreseze cu respect. Din spatele unor ecrane digitale, studenții s-au supus militărește, apoi au postat clipul cu „doamna doctor M.A.” pe Facebook și pe YouTube, mulți au ironizat și au râs de femeie, povestea a ajuns presă, iar acum cadrul didactic cercetat disciplinar și suspendat temporar de conducerea instituției de învățământ. Totodată, din declarațiile unor studenți, se pare că nu e singura dată când „doamna doctor M.A.” a avut un comportament bizar. Cadrul universitar și-ar fi pus studenții să-i cânte „La mulți ani” în timpul unei lucrări practice, deranjată că aceștia nu au știut că ziua ei de naștere fusese cu o zi în urmă. După momentul artistic, desfășurat pe o platformă online, profesoara ar fi fost deranjată că participanții nu au fredonat în cor.

Sub epoleții imaginari și tonul autoritar, a ieșit la iveală o problemă de sănătate mintală știută de câțiva ani la locul de muncă, dar băgată sub preș. Din păcate, cazul profesoarei de la Medicină nu este unul singular. Boala psihică, sub un spectru larg de tulburări de structură, este răspândită și netratată la un nivel mult mai larg, societal.

Bolnavi ca „doamna doctor M.A.” de la Medicină găsim peste tot: în învățământ, în politică, în multinaționale, de multe ori în structuri ale ordinii publice. Este de ajuns să ne amintim de cazul fostului polițist Eugen Stan, trimis în judecată pentru 18 fapte de agresiune sexuală comise în Bucureşti. Stan trecuse fără probleme de toate testele psihologice, ba chiar fusese chiar decorat cu ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” de Băsescu, președinte în exercițiu în 2012. Spre deosebire de cazul angajatei de la UMF București, Stan era acaparat de o boală psihică fără leac, încadrată în categoria celor mai comune forme de parafilie (interesul sexual cu ținte atipice sau extreme, având la bază o tulburare psihică), conform DSM (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Bolilor Mintale) și al ICD (Clasificarea Internațională a Bolilor), diferită ca manifestare de potențialele afecțiuni ale angajatei de la Medicină.

În orice caz, comportamentele deviante, sexuale și/sau non-sexuale, sunt observate de cei din jur, însă de cele mai multe ori aceștia nu reacționează, nu iau atitudine și nu încearcă să-l ajute pe cel în cauză. Astfel, martorii devin părtași la degradarea unui om. Cât despre protagonist, rătăcit în bezna propriei minți, rușinat, temător de stigmatizări, acesta alege să tacă sau pur și simplu nu conștientizează că e ceva în neregulă cu el.

Din păcate, în România anului 2020, boala psihică este este asociată în continuare cu rușinea. Un pacient cu o fractură se va prezenta de urgență la cabinetul unui specialist ortoped, însă altul – care aude voci, nu are vlagă și bucurie de a trăi, e chinuit de insomnii nesfârșite, are reacții necontrolate – alege de multe ori fie să aștepte să treacă starea de dezechilibru, fie nu acceptă că e ceva în neregulă. Există și situații în care încearcă să se facă bine doar prin rugăciune, ceai de sunătoare și alte remedii homeopate. Nici nu putem să îi punem la colț pe acești adulți care nu cer ajutor de specialitate decât atunci când boala se cronicizează sau când sunt internați forțat într-un spital de psihiatrie, direct la „închiși”.

Și acest lucru, pentru că în primii ani de școală, învățăm orice altceva, însă nu și cum să ne gestionăm emoțiile, să ne asumăm un eșec, să cultivăm relații sănătoase și stimă de sine. Spre deosebire de România, în Finlanda, de exemplu, țara cu cel mai eficient și performant sistem educațional din lume, copiii fac educație psihologică încă de la grădiniță, atunci când mai învață și să se descurce singuri, să nu se cenzureze în exprimarea emoțiilor. 

În România, și bineînțeles, nu doar aici, atunci când dau piept cu o realitate dură, un prim fail, unii elevi recurg la gesturi radicale. Vă amintiți de acele știri de ora cinci care se difuzează în perioada examenelor naționale, când aflăm de tentative de suicid în rândul copiilor nemulțumiți de ceea ce au făcut la probele scrise?

„Doamna doctor M.A.” este cel mai probabil un astfel de copil cu traume, nevindecat, ajuns adult într-o societate a normelor, abuzivă și deloc tolerantă, una în care empatia devine doar un concept din cărți de psihologie, în care zeflemeaua și judecata îi iau locul, iar cel în cauză rămâne ca o fantoșă pe scenă, cu ițele încâlcite, neînțeles de cei din jur, rătăcit în propriile angoase și stări imposibil de controlat.

Boala psihică nu e ușor de dus pe picioare, unii ajung să o „îmblânzească” cu medicamentație și psihoterapie, alții – de unii singuri –, nu. Dovadă stau cerșetorii cu figuri jerpelite și ochii pierduți despre care mai aflăm în treacăt câte o poveste, despre identitatea și statutul lor social de odinioară.

Acum câțiva ani, aveam drum zilnic pe la Piața Romană. Prin zonă, cerșeau un fost profesor de la Arhitectură și o profesoară de română pensionară, cochetă, adică genul acela de femeie care și dacă nu ar avea ce mânca, nu ar uita să-și așeze tacticos șiragul de mărgele la gât, cel mai probabil din obișnuința unei cochetării de la care nu poți abdica cu una, cu două. Despre cea din urmă am aflat că știa câteva limbi străine, că ar fi vrut să mediteze copii, însă comportamentul ei oglindea o tulburare.

Astăzi, mă intersectez de multe ori în zona în care locuiesc cu un bărbat de 55-60 de ani, care repetă pentru fiecare trecător: „Din puținul pe care-l aveți, ajutați-mă și pe mine!”. Odată o fi avut haine curate, părul spălat, o casă, o familie și o minte sănătoasă... În Bucovina, mai ales la sate, există un fel de vorbă a bătrânilor: „Să te ferească Dumnezeu să-ți pierzi mințile!”. „Pierderea minților” e înțeleasă ca blestem, deși nu e intangibilă, căci oricare dintre noi e vulnerabil. Uneori e suficientă o fisură, o durere, o suferinţă, o conjunctură nefavorabilă pentru ca mintea noastră să se sfărâme întocmai ca un vas de porțelan. Cu tratament psihiatric, psihoterapie, credință, sprijin din partea familiei, unii reușesc să se remonteze.

În Japonia, porțelanurile sparte se repară adesea cu aur, iar arta reparării ceramicii sparte cu lac şi pulbere de aur poartă numele de kintsugi. Crăpătura este văzută ca o trăsătură a obiectului și a istoriei sale care îi redefinește frumusețea, care îi dă mai multă valoare. Dacă facem o analogie cu oamenii,

coborârile în infernuri personale rămân repere ale trecutului în care ființa de azi știe că și-a învățat lecțiile. Însă nu de puține ori mintea spulberată în mii de cioburi este imposibil de întregit.

Stafii care nu-și găsesc locul în societate, acești oameni cu minți și suflete zdrucinate din rădăcini ajung să trăiască din inerție. „Doamna doctor M.A.” nu a ajuns (încă!) în stradă, și poate nici nu se va ajunge la un asemenea scenariu nefericit dacă este ajutată.

Cert e că deocamdată, sub preșul ignoranței unei conștiințe colective, un caz ca al acestui om nu mai miră pe nimeni…

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Toată stima pentru acest text, autoarei.
    • Like 0
  • Bună zi, azi!

    Ce ai de făcut atunci când ajutoarele de tip: psh.... îs în aceeași barca cu tine?

    Cele bune,
    Purice Narcis-Teofil
    • Like 0
  • Mi-amintesc despre bunica mea, țărancă cu 4 clase, care spunea tot timpul o rugăciune , pe care , copil fiind, n-o înțelegeam atunci:" Doamne, dă-mi toate bolile din lume, dar lasă-mi mintea întreagă ".
    A murit la 92 de ani cu mintea brici.
    • Like 0
  • Dupa cum au scris&comentat si ceilalti la acest articol, f.bun de altfel, acest comportament este un cocktail cu probleme de atitudine autoritara, probleme mentale si de mentalitate, vechea educatie de tip ruso-balcanic agresiv si mai putem adauga ca sa ne ia de tot de cap acest cocktail, lipsa de alti profesori, proasta evaluare din partea celor de la resurse umane(H.R.) si psihologice si... daca mai vrea cineva sa mai aduge ceva la acest cocktail autohton, va rog s-o faceti.
    • Like 0
  • Nu stiu daca e vorba de o boala psihica sau pur si simplu o frustrare existenta de multa vreme si care se exprima prin autoritarism si penibilitati de genul cantatului "La multi ani!" Ce legatura e intre ziua profesorului si ceea ce trebuie acesta sa predea? Nici una, doar ca unii profesorii, atat din vechea, cat si din noua generatie, se asteapta la osanale din partea elevilor / studentilor ca si cum acesta r fi un drept al lor. Eu zic sa fim mai putin empatici si mai suspiciosi cu privire la aceasta doamna profesoara.... Doar de stie clar ca la multe din scolile superioare romanesti se da/ia spaga (mi-amintesc eu bine sau a fost si cazul "celebrului" dr. Mircea Beuran, care ar fi luat 10000 euro de la nu stiu cine pentru un post de asistent universitar? Pai, la asa scoala, asa profesori, iar faptul ca a fost inregistrata si postata pe Youtube nu este decat ceea ce merita cu adevarat!
    • Like 1
  • Rucs Rucs check icon
    Ok, un articol scris cu destul de multa empatie si incercare de obiectivitate.
    Numai ca ce se intampla acum pe internet nu e deloc in regula, iar comportamentul nostru (al celorlalti) este destul de nelalocul sau.

    Cand o sa ne amintim si sa intelegem cu adevarat ce inseamna public shaming?
    Cand criticam inversunat o persoana pe net, inseamna ca in grila noastra de valori comportamentul ei este de neconceput. Noi nu am face niciodata acel lucru, nu il aprobam. Bun. Dar...altceva? Altceva gresit nu am fi capabil sa facem sau nu am facut deja? Nu au fost in viata noastra momente jenante sau chiar rusinoase de-a dreptul, dar pentru care nu am fost trasi la raspundere deoarece nimeni (sau doar apropiatii) nu le-a cunoscut? Cum ar fi ca acele momente... (inlocuim punctele de suspensie cu ceea ce ne indica fiecaruia constiinta), acele momente de penibil sau de culpa sa fie cunoscute de milioane de oameni, rostogolite de pe un site pe altul, de pe un cont pe altul?

    Oamenii care trec printr-o campanie denigratoare pe net au nevoie de terapie, uneori somatizeaza prin insomnii, greturi. Cariera multora e grav afectata, unii prieteni (falsi) se indeparteaza etc. https://www.youtube.com/watch?v=wAIP6fI0NAI

    In plus, odata ce faci obiectul unui val de ura pe net, daca esti acuzat, esti si condamnat. Nimeni nu sta sa te asculte, sa incerce sa inteleaga, sa gaseasca circumstante atenuante.

    In cazul dat, eu vad asa: filmuletul se opreste exact cand prof se reintoarce la predare. Nu vedem, nu auzim cum preda efectiv. Observam pe ecran un slide de powerpoint, deci putem intelege ca are competenta in ceea ce preda, sau macar nu se eschiveaza de la asta. Asta ar fi interesant de analizat: preda bine? Clar? Daca da, si daca e adevarat ca iesirea d-ei poate fi pusa pe seama unei depresii sau altceva de genul, atunci e un lucru perfect pardonabil. Eminescologii si medicii de azi, de pilda, au stabilit ca 2 fiind bolile majore ale lui M.E: infectia luetica si tulburarea bipolara. Deci, Eminescu al nostru, care a scris ce a scris, daca a avut episoadele lui de depresie sau de tulburare mai serioasa, a fost un incompetent?

    Unul din principiile tolerantei de azi este acela de a nu face haz de neputinta unei persoane cu deficienta fizica. Nu e la fel si pentru unele deficiente emotionale? Apoi, aici trebuie vazut daca acea deficienta emotionala te invalideaza profesional cu totul. Nu mai ai voie sa iti faci meseria, chiar daca esti competent, daca ai o tulburare emotionala? Asa sa fie? Din ce vedem in filmulet, nu a jignit niciun student, nu a folosit niciun cuvant greu, nu a amenintat pe nimeni. Inadvertenta apare mai curand prin insistenta si, cumva, prin suferinta cadrului didactic insusi.

    Pacat ca s-a intamplat asa. In tot cazul, sper ca dna dr sa poata trece usor peste acest moment din viata sa. Cand te detasezi putin si faci un pas in spate, toate acestea ajung sa ni se para nimicuri. Ceea ce conteaza este sa fim impacati cu propria constiinta. Oricum, nu oamenii or sa ne judece...
    • Like 1
  • Delia MC Delia MC check icon
    Nu știu dacă-i vorba de o boală psihică ori de o atitudine autoritaristă, de profesor de modă veche, în fața căruia elevii/studenții trebuie să se încline cu respect și să-i cânte la mulți ani de ziua aniversară. Doamna e pur și simplu singură și complexată ( nu primește prețuire și respect nici profesional nici personal) și nu știe să-și atragă studenții printr-un mod de predare atrăgător, la care contribuie și inerenta distanță din online. O fi observat o atitudine de bășcălie la studenți și a găsit de cuviință să-i pună la punct. O explicație posibilă și nicidecum o scuză.
    • Like 3
    • @ Delia MC
      In principiu un profesor merita respect si pretuire daca reuseste sa o "impuna" prin ceea ce impartaseste discipolilor, prin cultura vasta, prin educatie, prin modestie, prin colaborare cu toti invataceii dornici de cunostere. In cazul respectiv sigur este vorba de grandomanie generata de o boala, din nefericire, care trebuie tratata, iar auditoriul ferit de asemenea aspecte,, fie de "educatie" dobandita dintr-o familie invatata sa i se aduca osanale nemeritate, doar din diverse interese, fie de "obiceiuri" dobandite de-a lungul unei "cariere" in randurile unui partid de trista amintire, trecut sau prezent.
      • Like 0
    • @ Delia MC
      Ziceți bine că „nu știți”.
      În realitate există multe tulburări psihice, unele grave, ale căror simptome sunt comportamentale.
      • Like 0
  • Da.
    • Like 0
  • Da. Un articol foarte bun si foarte la obiect. Din pacate,tocmai din motivele enumerate in articol,multi nu-l vor citi iar din cei putini care vor citi ceva foarte putini vor avea ceva de spus.
    Ideea cu rusinea unei boli de natura mentala este extrem de adevarata. Am avut asemenea experienta in Anglia cand eram translator pentru serviciile sociale de acolo. Imi amintesc cat de greu mi-a fost sa-i fac pe lucratorii acestor servicii sa inteleaga de ce acea persoana pentru care traduceam nu accepta faptul ca avea o asemenea problema. Nu puteau sa inteleaga de ce este o rusine,de ce esti stigmatizat chiar si de propria familie. Cu tot regretul trebuie sa spun ca acesta este un alt capitol la care suntem mult,mult in urma altora. Din pacate nici nu vrem sa ne schimbam,indiferent cine sau unde suntem pe scara sociala si profesionala.
    • Like 3
  • Ieri fiind acasa am asisitat la seminarul fiului meu, on line, el fiind student . MARIUS CHIOCOS ROSTOGAN era viu si in varianta feminina. Profesoara nu ii lasa pe studenti sa termine prezentarea temei. Era vorba de un fenomen artistic. Ii intrerupea, le spunea "si cei cu asta? ce ma intereseaza pe mine? si ce daca s-a intamplat asta? si ce daca un om de cultura e prieten cu altul?" Bineinteles ca studentii deveneau timorati, erau ca loviti de napasta, nu se mai puteau concentra. L-am intrebat daca nu poate inregistra seminarul on line. Copilul a spus ca este interzis de lege. Aici e gresala ca nu poti dovedi, proba mojicia acestor oameni. A fost incredibil. Identic cu personajul directorului Visinescu din cllipurile lui Bendeac! Tineri veniti sa invete, inteligenti, tratati ca niste sclavi cu multi ani in urma! Incredibil! Dar eu am participat live! Cine ce poate face? Nici in armata veche nu era mare diferenta!
    • Like 2


Îți recomandăm

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult