Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Un fost coleg de școală mi-a spus că m-a urât cumplit. Maică-sa mă tot dădea exemplu că învățam nu-știu-cum, cu toate că nici nu eram în aceeași clasă și nici prieteni n-am fost. Despre „boala” competiției

copil intra in scoala

Foto: Rawpixel Ltd / Alamy / Alamy / Profimedia

Generația mea, cea a decrețeilor, a venit cu o grămadă de traume din comunism. Una dintre cele mai importante, de care nu se discută atât de des pe cât ar fi cazul, e spiritul de competiție, de concurență, dorința de a câștiga. Toată lumea știe că generația noastră e una numeroasă, noi am umplut școlile, am dat examene sub forma unor concursuri, cu învinși și învingători, pentru puține locuri, la treapta-ntâia, a doua și la facultate. Presiunea la care am fost supuși de societate, de familie și de sistemul de învățământ se aseamănă extrem de mult cu bătăile, jignirile, umilințele, pe care le-a suportat Nadia Comăneci ca să ajungă numărul unu mondial. Evident, noi n-am câștigat competiții atât de importante, însă noi suntem cei care am concurat câte 5 sau 10 pe un loc, cei care ne pregăteam anii în șir ca să luăm un examen, de la care toți așteptau performanțe întingându-ne limitele la maxim. Iar astea sunt fără îndoială traume. Mulți au ales să-și construiască sisteme de apărare psihologice, să le îngroape undeva în străfundurile conștiinței, să găsească justificări și scuze, să vadă părțile pozitive. Din procesul ăsta al concurenței, al competiției, nu a ieșit nimeni învingător, deopotrivă câștigătorii și învinșii au avut numai de pierdut pe termen lung. 

Mi-a povestit cineva o teorie a jocurilor la oameni. Există două tipuri de jocuri, cele finite și cele infinite. La cele finite, cum ar fi un meci de fotbal, totul se termină clar la final, e un scor, sunt niște reguli, e un învingător și un învins. La cele infinite, jocul nu se termină niciodată, iar regulile se schimbă în timp fără să existe un învingător și un învins. Exact așa este și în situația traumelor generate de competiția socială. Niciodată nu se termină. Toată povestea asta a apărut la generația noastră, generația părinților noștri, cei născuți după război, n-a avut așa ceva, ei au avut alte traume, dar nu asta. În perioada noastră toți părinții doreau să-și vadă copiii cu școală, cu studii, oameni cu carte. Evident că nu aveau cum să reușească toți, v-am spus că erau minimum 5 pe un loc, iar la facultățile mai căutate și mai mult de 10 pe un loc. Ceilalți rămâneau cu frustrarea de a nu reuși. Iar pregătirea dura ani, și începea de prin școala generală. Cei care au uitat, ca formă de protecție, care au rămas rușinați, jenați, riscă să ducă jocul mai departe. Astăzi vedem oameni care doresc să-și afișeze bogăția, să aibă case mari cu piscină, mașini scumpe, vacanțe exotice, pe toate să le vadă toată lumea, să demonstreze că s-au realizat în viață. Chiar dacă nu le trebuie toate acestea, ei trebuie să le arate.

M-am întâlnit cu un fost coleg de școală care mi-a spus că în anii ăia m-a urât cumplit. Maică-sa mă tot dădea exemplu pe mine că învățam nu-știu-cum, cu toate că nici nu eram în aceeași clasă și nici prieteni n-am fost. Eu nu știam lucrul ăsta, iar la mine maică-mea îmi dădea alte exemple de colegi care învățau mai bine ca mine, oricum eram toți pe o scară, unii mai sus, iar alții mai jos. Mi-a spus că m-a înjurat cu patimă, ceea ce mi-a și reprodus. În final a zis că e multimilionar în euro, că are case, mașini și tot ce vrea el, într-un cuvânt - s-a ajuns. Nu peste mult timp a murit, Dumnezeu să-l ierte. M-am gândit că singura mea amintire cu fostul meu coleg e înjurătura aia pe care mi-a reprodus-o la 30 de ani de la terminarea școlii. Ce dovadă mai clară că jocul nu se termină!

Competiția, concursul se transmit acum generațiilor de copii care învață. Văd în fiecare zi traficul din București cu părinți disperați care își duc copiii la o școală bună, la o învățătoare bună, la un liceu de top, ca mai apoi să meargă la facultăți din străinătate. E nebunia după recunoaștere socială, că fiecare are copiii realizați, cu studii, pentru că, nu-i așa, „copiii sunt oglinda părinților''. Nici n-am auzit o prostie mai mare ca asta. Toți frustrații nerealizați care vor să-și trateze eșecurile din propria viață prin parcursul impecabil al propriilor copii. Asta ne-a făcut să ajungem un popor dezbinat, răzbunător, egoist. Eu am mai văzut și la alte națiuni tendința asta de a se vorbi de rău unul pe altul, chiar și francezii sau nemții, însă niciodată la intensitatea și la dramatismul pe care îl avem noi. Un francez care are o firmă în România își va lua servicii doar de la firme din țara lui, care activează în România, chiar dacă ofertele de la alte firme sunt mai bune, iar asta e valabil pentru toate țările. Numai noi nu știm cum să ne dăm în cap unii altora mai temeinic. Luăm pe oricine numai să nu fie român, să nu se pricopsească ăla mai bine ca noi. Merg la un client, aici în România, de peste 20 de ani, suntem din aceeași generație, avem același trecut, inclusiv bucureșteni amândoi, niciodată nu face contract cu mine. Preferă pe oricine, din alte țări, de oriunde, dar nu cu mine.

E veșnica competiție. Să moară capra vecinului cu vecin cu tot, e deviza noastră națională. Să nu cumva să auzim de vreun român că a făcut ceva, că imediat sărim să-i dăm în cap. Era un articol despre niște doctori realizați prin SUA și prima grijă a comentatorilor din România a fost să le ceară înapoi banii de studii. Ce poate fi mai josnic și mai penibil. Iar jocul ăsta se pare că nu se mai termină. 

În primul rând, ar trebui să înțelegem că nu trebuie să ne judecăm unii pe alții, parcă așa scrie și în Biblie, dacă putem să ne ajutăm e foarte bine, dar măcar să nu ne facem rău. Să nu ne mai catalogăm după studii, după avere, după poziții, să ne dăm seama că toți suntem oameni și până una alta toți suntem în aceeași barcă. Să respectăm și femeia de serviciu și curierul care ne aduce coletul și vânzătoarea de la magazin - sunt oameni care muncesc și merită toată considerația noastră, să vorbim cu ei, sunt multe lucruri pe care ei le știu și noi nu. Să terminăm cu goana asta după diplome după titluri, după faimă efemeră. Nu înseamnă nimic. Hai să ne trezim odată! Să nu ducem trauma asta mai departe, să o recunoaștem în primul rând și să o tratăm. La nivel național.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Mentalitatea noastră rămâne încă tributară educației sovietice, o educație care lua o tonă de elevi și storcea din ei câțiva olimpici pentru gloria Uniunii. Să nu uităm că principiile educației sovietice au fost puse de directorul unei colonii penitenciare de minori. Educația sovietică nu vede individualități, ci MASE de elevi. Elevul este un termen generic, abstract. Nu există educație personalizată, nu există fișe de dezvoltare, consilieri care să urmărească un parcurs, așa cum se întâmplă în sistemele burgheze, ale capitalismului putred. Elevul nu există ca persoană, ca entitate, ca voință, ca preferințe etc. E doar o masă de manevră, un fel de Armată Roșie încolonată.
    Vor mai trece câteva generații până se vor regla lucurile. Schimbarea o vor face cei care au simțit din plin pumnul învățământului pe principii sovietice, cei care au acum 12-14 ani. Generația actuală nu o va face. Comunismul a lucrat subtil, a pătruns până în măduvă, Se spune că cei eliberați din închisorile comuniste din China își îmbrățișau călăii și plângeau pe umărul lor. Viața noastră a rămas comunistă, și virusul e transmis din generație în generație. În cele din urmă se va estompa, dar cu prețul a câtorva generații.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Sunteți un om de bună credință și chiar simpatic. Dar nu mă pot abține să nu fiu un pic malițios cu Dvs, așa amical, fără supărare. Aveți 3 (trei) obsesii / fixații, spuneți-le cum vreți (dar atenție la ele):
      1) Comunismul (văzut ca esența tuturor relelor din trecut și prezent - alt rău nu mai există pe lume, de acolo se trag toate) și mai ales educația precară din comunism, respectiv de tip comunist, din prezent;
      2) Logaritmii;
      3) Site-ul Pedagogica
      De aia zic, în primul rând, că sunteți simpatic :-) :-)
      • Like 1
  • Aiurea! Nu putem pune egal intre un copil care sta si invata la scoala si o loaza care nu invata. Putin ma intereseaza daca are dupa ani probleme mentale pt ca a trebuit sa concureze cu unul care a invatat, si aici nu vorbim de tocilari. Desi si tocitul este un efort suplimentar pe care acel copil il face, comparativ cu loaza. Daca trimitem copiii la scoala doar pentru a le ocupa timpul cat noi suntem la serviciu, fara a le insufla dorinta de a se dezvolta, de a cunoaste mai multe, de a fi recompensati pentru eforturile facute, atunci....vai de omenire. Imi aduce aminte de strabunicul meu, 8 frati, care isi injura unul din frati pt ca a vrut sa faca scoala mai departe si nu a ramas la sapa cu ceilalti. Adica nu a vrut sa ramana cu 4 clase, si a plecat la facultate in Franta. Competitia e aur, dar se pare ca ideologia progresista actuala vrea numai mediocritati, fara ambitii personale, pt a fi mai bine manipulati. Pt ca o persoana lipsita de ambitii si cunoastere este plastilina ideala in mama acestor progresisti. Parintii care doresc mai mult pt copiii lor sunt de admirat. Bravo lor. Acesti copii vor putea fi liderii de maine, care vor conduce masele ce s-au complacut in a nu concura cu ceilalti. Apropos, care e originea dvs, domnule draga? Ce cautati sa scrieti, sa va citeasca lumea, sa va promovati ideile? Dupa cum spuneti, erati exemplu pt altii in copilarie, inseamna ca erati mai bun decat ei. De ce nu stati acum ascuns, pentru a nu crea traume competitive celorlati?.....Vedeti! aici e Spiel-ul!
    • Like 4
    • @ Eliza Mioc
      Mhai Nai check icon
      O tampenie modernista ce zice nenea asta aici. De altfel foarte raspandita si deocamdata nu mi-e clar de ce. Natura insasi se bazeaza pe competitie. (Pentru cei religiosi, competitia poate fi gasita in Biblie.) Fara competitie domnul Morar ne-ar fi adus perdonal niste tablite de lut sau lemn zgariate ca sa ne transmita mesajul dansului.
      • Like 0


Îți recomandăm

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ana Maria Bălan

În facultate, am avut o colegă mai mare pe care mereu am admirat-o: super deșteaptă, implicată, genul de persoană pe care ai dori-o în echipa ta de medici. Am revăzut-o în primul ei an de rezidențiat: epuizată, dezumanizată, cinică. (Foto: Ana Maria Bălan/ Facebook)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Elevă de liceu la examen

Dar dacă sărăcirea noastră este ceva ce am putea accepta, atentatul asupra valorilor și moralei ar trebui să fie acea limită pe care să nu o acceptăm. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Citește mai mult