Un Nobel pentru prostie

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Acum câteva zile a fost forfotă mare în online.

Pe mediile de socializare, vikingii din Groenlanda, polinezienii din Insula Paştelui, indienii anasazi din sud-vestul Americii, maiaşii din junglele Americii Centrale, cu toţii au fost luaţi pe nepregătite de adevărul profund, hipnotic, incontestabil pe care dl. deputat Eugen Nicolicea l-a rostit cu prilejul deschiderii gurii: „Dacă alegi o rudă genială care a luat premiul Nobel în dauna unui prostălău care nu e rudă cu tine, evident că nu e un conflict de interese”.

Tuturor acestora, enunţul în cauză le-a zdruncinat gândirea din temelii.

Ceva asemănător trebuie să se fi întâmplat cu omenirea când Pascal, preocupat să extindă limitele matematicii în filozofie, a făcut distincţia între l’esprit geometrique şi l’esprit de finesse, când i-a căzut lui Newton mărul în cap şi a enunţat legea gravitaţiei, sau când a pus piciorul pe Lună Neil Armstrong şi a zis vorba aia aia mare cu un pas mic pentru om…

Fiecare asemenea enunţ a fost un fel de cataclism spiritual ce a cutremurat Universul. De atunci încolo, lumea nu a mai fost ca înainte.

Aşa şi acum cu dl. Nicolicea, al cărui intelect trudeşte într-un raport similar cu al geniilor enunţate mai sus, când a rostit această frază epocală, ce va însoţi de azi înainte omenirea până la moartea ei. Adică până anul acesta, dacă ar fi să credem pretenţiile unora că planeta s-a umplut până la refuz de idioţi şi ticăloşi că nici Pământul nu-i mai rabdă şi vrea să facă implozie.

Prin această luare de poziţie, domnul Nicolicea a revoluţionat, indiscutabil, delicata problematică a „conflictului de interese”. Însă ceea ce i-a frământat pe vikingii groenlandezi a fost chestiunea inversă a problemei adusă de el în discuţie: „Dacă angajezi o rudă care e în mod vădit un prostălău – adică atât de prostălău, că nu poate mesteca ciungă şi gândi în acelaşi timp - în dauna unuia care a luat Nobelul, mai e sau nu conflict de interese?”

Dacă respectiva rudă e un ţop sau o ţoapă funest(ă), a făcut o facultate de doi lei, e posesorul unei engleze de inspiraţie olguţiană şi e atât de prostălău că nici măcar nu ştie că nu ştie mare lucru, iar celălalt pretendent poate nu a luat Nobelul şi poate nici nu e rudă, dar, cumva, cel din urmă, pus în oglindă cu ruda cea atât de vizibil prostovană, lasă impresia că ai avea în faţă un laureat Nobel şi repetentul clasei de la o şcoală profesională, se cheamă că e sau nu conflict de interese?

După cum veţi vedea, la fel ca în cazul iluştrilor antecesori, afirmaţia pe care gânditorul Nicolicea a făcut-o – una la care nu s-a gândit nimeni până acum, atât de originală este – a constituit un teren fertil pentru multe alte investigaţii filozofice. Spre exemplu, voiau să afle maiaşii, dacă respectivul parlamentar preferă ruda cea prostăloaică unuia cu Nobelul în buzunarul de la piept, parlamentarul în cauză nu dovedeşte în felul acesta o prostie identică? Dacă alegi un prost în locul unuia competent, independent de faptul că e sau nu conflict de interese, tu – ăla care alegi – nu eşti la fel de prost ca prostul pe care-l angajezi? Sau chiar mai prost?

Dacă ai avea premiul Nobel în chimie şi ai fi ruda, să spunem, a lui Cătălin Rădulescu, cât de tentat ar trebui să fie jobul pe care acesta îl oferă la cabinetul de parlamentar pentru ca tu, nobelist, să accepţi să lucrezi acolo? Sau cum se desfăşoară procesul: laureatul Nobel îşi face auzită, timid, rugămintea de a lucra în cabinetul ilustrei sale rude – în cazul de faţă, Cătălin Rădulescu –, sau Cătălin Rădulescu în persoană va face această propunere rudei înnobelate:

- Dragă rudă, fiindcă ai luat premiul Nobel pentru chimie, uite, ia un loc să nu te ia cu ameţeala şi ascultă! Vreau să îţi ofer un loc de muncă la cabinetul meu. Vei fi asistentul meu de azi înainte.

Fiind ştiut că orice laureat al premiului Nobel îşi stabileşte, la început de carieră, acest modest ideal – premiul Nobel – doar în speranţa că, dacă îl va obţine, poate va avea norocul şi îşi va atinge şi adevăratul obiectiv în viaţă – acela de a avea o rudă parlamentar care să nu fie indiferentă la recunoaşterea primită din partea comunităţii academice şi să-i ofere un post de asistent la cabinetul său –, indienii anasazi erau siguri că, la aflarea propunerii, laureatul va izbucni în lacrimi:

- Oooo, ruda mea iubită din Parlament, ocrotită fii în vecii vecilor de zeii cei buni! Cum aş putea să-ţi mulţumesc pentru generoasa ofertă? Accept, da, de o sută de ori accept.

Indienii anasazi – care au o imaginaţie vizuală foarte dezvoltată – deja au creionat, prin imagini sugestive în peşterile lor, cum laureatul, fericit de bafta ce l-a lovit, îşi lua servieta cu formule şi se ducea fuguţa la cabinetul parlamentarului ca să răspundă la telefoane şi să-i ţină agenda cu întâlnirile importante la care va discuta direcţia în care va merge ţărişoara.

De asemenea, adăugau indienii, dacă respectivul nu era un tinerel ca Marie Curie, Rudyard Kipling sau Camus, care au fost blagosloviţi cu Nobelul înainte să împlinească 50 de ani, şi lua premiul ca Doris Lessing, la 88 de ani, vă daţi seama cât de mare le era fericirea şi nerăbdarea să ia în primire noul job: na, când iei Nobelul la o vârstă înaintată, cine ştie dacă mai apuci să ajungi şi asistentul unui parlamentar, să-i faci cafele.

În cazul acestora, în imaginile care-I înfăţişau pe nobelistul boşorog în anticamera parlamentarului cu o tavă cu cafele-n mână, desenau şi un curcubeu, semn al bucuriei supreme.

În cele din urmă, cu toţii – polinezieni, vikingi etc. – au convenit asupra noutăţii perspectivei deschise de gânditorul Nicolicea:

- Până să apară dumnealui, noi, şefii de trib, ne luam asistenţi doar din rândul oamenilor competenţi. Chiar dacă găseam asemenea oameni şi printre rude, preferam să-i alegem din altă parte. Nu voiam să iscăm discuţii inutile cum că, pe bază de nepotisme, am angaja la cabinetul tribului loaze şi tute şi prostălăi ce nu-şi pot face singuri un rost în viaţăi. Acum, însă, că nu e conflict de interese dacă rudele sunt laureate ale premiului Nobel, ne-am relaxat. Ne-am trimis cei mai vrednici fii la Universităţile de top din România. Prestigiul imens de care se bucură şcoală românească de produs diplome şi cocarde ne ajută să sperăm că, într-o bună zi, se vor întoarce de acolo cu o diplomă în Premiul Nobel şi, astfel, îi vom putea angaja.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp