Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Un nou război cu săgeți

Florin Citu - Foto: Robert Ghement /EPA / Profimedia

Foto: Profimedia

În urmă cu un an, lumea românească era cu ochii pe pandemie și pe alegerile din PNL. De la sfârșitul lunii februarie a.c., oamenii sunt cu ochii pe războiul din Ucraina, pe prețurile la gaz, energie, benzină, motorină și alimente. Nu era de ajuns, așa că mai mulți domni și mai puține doamne din grădina politicii autohtone, bine dotați cu săgeți, vorbesc despre pregătirile pentru un război și în PNL. Ar fi vorba de un blitzkrieg – cu termen de finalizare 10 aprilie a.c. – care să ducă la ocuparea sediului din Modrogan.

Klaus Iohannis, președintele statului și adevăratul șef al partidului principal de guvernământ, a decis că e vremea să-l pună în fruntea acronimului (PNL) pe Nicolae Ciucă, omul său de încredere, instalat toamna trecută în fruntea executivului. Dacă s-a putut pune un plagiator în capul guvernului, de ce nu s-ar putea repeta figura și în fruntea partidului care dă pe dinafară de liberalism?

Din ruinele „echipei câștigătoare” a lui Florin Cîțu, cel care îi trăsese preșul de sub picioare unui alt lider în funcție, tocmai se încropește o altă majoritate. Diverși contorsioniști politici – Lucian Bode, Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu, Ben Oni Ardelean, Alexandru Muraru și alții la fel de valoroși – ne spun că după șase luni de la precedenta alegere este nevoie de „un restart”, de „un refresh”, de „o schimbare de macaz”.

Dacă asculți discursurile sau citești textele acestor politicieni, pare că singura lor preocupare este binele țării, al cetățenilor. Plini de modestie, ei susțin că știu ce vor românii. Ar fi vorba de „profesionalism, stabilitate, implicare, dedicație [sic!], onestitate, patriotism curat”. Dicționarul vorbelor goale este un adevărat tezaur pentru acești cațavenci care ne arată viitorul cu vârful săgeții.

Oportunismul s-o fi găsind prin alte partide, ba chiar în cantități mari, nu în cel de culoare galbenă. Acolo contează doar onestitatea și meritocrația, după cum lasă să se înțeleagă propaganda plătită cu bani publici. Domnului Ciucă i se atribuie noi calități, generalii americani sau ucraineni pot fi invidioși pe el, la fel și politicienii occidentali. Poți să cauți cu lupa, nicio scamă nu a rămas neculeasă de pe costumul premierului. Nu e cazul să se spună nimic despre plagiatul acestuia, cel puțin nu în vremuri de război. Nu era cazul nici înainte. Mereu sunt alte lucruri mai importante de făcut. Iar lângă noul președinte al partidului își vor găsi locul și ei, străjerii liberalismului devenit popular.

În spatele liderilor centrali și județeni, deja aliniați în spatele cuplului Iohannis-Ciucă, se vor buluci și soldații de partid. Justificările vor umple crâșmele de lângă sediile formațiunii, paginile sociale și studiourile de televiziune. Războiul cu săgeți e o treabă serioasă, sunt în joc locul în clan, funcțiile de partid și de stat, accesul la resursele publice. Și acum, și în viitor. Istoria glorioasă a partidului se scrie sub ochii noștri.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Aceiasi contorsionisti au aruncat in aer si coalitia PNL-USR, este devarat cu manutele vanjoase ale lui Citu . Acum i-au facut vant de la balcon lui Citu. Deci numai prostii pot fi mirati sau surprinsi. Astia sunt pereni la conducerea partidului desi toti sunt niste nulitati absolute si politic si profesional. Dar se pricep la intrigi.
    Ceea ce ma mira este ca toti liderii vremelnici imbatati de putere , uita ca pricolicii astia politici sunt gata oricand sa dea cu un cutit din spate , daca o cere interesul national.
    Poate vine un lider mai destept, care dupa ce-i foloseste are grija sa ne scape de ei.
    • Like 0
  • Pentru simpatizanții liberalilor este un al doilea moment de un penibil rar întâlnit. Din păcate! Aceleași personaje, de acum grotești, din, „echipa câștigătoare” proclamă azi cu aceeași nonșalanță schimbarea președintelui impus acum 6 luni într-un zgomot asurzitor. Și atunci ca și acum aceeași loiali - trădători erau extrem de activi. Cîțu își merită soarta. Bolnav de putere a ținut cu dinții de scaunul de premier și ajutat de d. Iohannis au adus PSD-ul la putere după mazilirea celui care scosese același PSD de la guvernare. A avut dreptate d. Orban când s- referit la statul„ marelui ” învingător.
    • Like 1
  • Politichia din România, şobolanii din silozul lui Valeriu Nicolae, (vezi inventarul la integritatepebune.ro ) - nişte gunoaie, printre gunoaie, printre szemét.
    • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Președintele Dan și-a început discursul de astă-seară, în fața presei, cu o logicăreală tâmpă, însoțită de hlizeala pe care o credeam dispărută: cică Giovanni Falcone, dacă ar veni să candideze la șefia unui Parchet de la noi, ar trebui să-și depună dosarul la ministrul Justiției (a zis cineva că nu?) și „Giovanni Falcone nu e pesedist”. Dar cine a zis că este? Ce caută în propoziție Falcone? Problema e că ministrul Justiției este pesedist, plagiator, executant întocmai și la timp al poruncilor Partidului!

Citește mai mult

Screening gratuit pentru cinci tipuri de cancer, disponibil pentru locuitorii județului Brașov

Există o diferență fundamentală între a descoperi un cancer la timp și a-l descoperi târziu. Studiile arată că până la jumătate dintre cazurile de cancer pot fi prevenite sau tratate cu succes dacă sunt depistate în stadii incipiente. În cazul cancerului pulmonar, de exemplu, diagnosticul precoce poate crește șansele de supraviețuire de peste trei ori.

Citește mai mult

Martorii lui Iehova

Odată ajuns la locul de întâlnire, pe o ploaie ușoară și după lăsarea întunericului, așa cum cere tradiția lor, am fost întâmpinat de un domn de origine franceză, care a învățat repede cum se pronunță numele meu și mi-a găsit un loc în sală. Când a aflat că sunt „nemartor” și că am venit acolo în urma unei invitații la ușă, s-a mirat și s-a luminat la față, începând să mă prezinte celor din jur, iar alții au venit din proprie inițiativă la mine, văzând o prezență necunoscută printre ei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Piesa de teatru / sursa foto: arhiva personala

Mă împart între locații, între job și repetiții, între viața de civil și viața de artist. Mă lupt contra frustrării că programul nu-mi permite să merg constant la castinguri sau să mă pregătesc pentru probe și mă bucur de sentimentul ăla mișto pe care îl am la aplauze, după un spectacol bun. Nu mă plâng, nu mă victimizez, dar asta e viața mea de când îmi împart timpul pe două planuri mari și importante.

Citește mai mult