Foto: Inquam Photos
Presa din ultimele zile a relatat că Adreea Păstârnac, „consiliera Vioricăi Dăncilă și o fidelă a lui Liviu Dragnea”, a fost numită de către președintele Iohannis ambasador la Bruxelles. Este de-a dreptul năucitor faptul că președintele țării a numit, ca reprezentant diplomatic plenipotențiar al României, un om de maximă încredere al PSD-ului și faptul că președintele țării are sensibilități și apetit, mai mult decât ar trebui, pentru statul securisto-sereisto-sieist.
Cu ascendente în securitatea de dinainte de 1989 prin servicii comandate și îndeplinite în Israel, se pare că noua ambasadoare ar fi singura și indispensabila persoană pentru această funcție la Bruxelles, după experiențele de capuchehaie în Israel și Cipru. Au rămas de pomină în percepția publică din Israel imaginile, de pe vremea când era ambasador la Tel Aviv, livrate ochiului de depozitul de hârtie igienică de la intrarea în clădirea ambasadei și izmenele atârnate la uscat în geamurile aceleiași clădiri. Poate că ele țin de anumite scăpări și precarități ... „diplomatice”. Probabil că președintele Iohannis nu știe aceste mici și foarte mici amănunte, revelatoare însă, sau dacă le-a știut, din informațiile aparatului pe care presupunem că îl controlează, le-a neglijat cu bună știință atunci când a semnat decretul de numire. Atenție, Bruxelles, că vine „tărhatul” diplomatic al Andreei Păstârnac!
Dintr-o altă perspectivă a analizei acestei numiri, este năucitor armistițiul cu dușmanii pesediști din echipa cărora s-a manifestat cu mare devoțiune respectiva ambasadoare. Asistăm, însă, și la un alt fenomen la fel de năucitor, și anume ajutăm în mod indirect PSD-ul să se refacă la Bruxelles pentru că în țară se pare că a eșuat prin trimiterea echipei de acțiune sui generis formată din Claudiu Manda, Adreea Păstârnac, Ioan Mircea Pașcu etc. Se reproduce peste timp un fenomen similar celui emigrației românești pașoptiste de la Paris, Constantinopol, Cernăuți, dar care, în contradicție totală cu cea pesedistă, s-a repliat pentru înalte cauze naționale, patriotice, democratice. PSD-ul se reface acolo prin organizația de bază din emigrație a Republicii Oltenia, condusă de Claudiu Manda, și prin organizația de bază pesedistă a Ministerului de Externe, condusă de A. Păstârnac și I.M. Pașcu. Acesta din urmă se pare că este un neclintit din funcțiile și beneficiile publice, un „ștefangheorghist” și un comunist abil și mai ales viclean cu preferințe - invocate de unii jurnaliști - pentru gnozele Orientului kaghebist.
La Bruxelles își găsește cuibul de clocire un partid care încearcă să se refacă în văzul lumii occidentale, dar și cu acordul acestei lumi care a ajuns la concluzia comodă că singurii actori și agenți politici cu care poate conlucra astăzi în România sunt vechii activiști, securiști ușor de manipulat care trădează în orice împrejurare și a căror stare fizică este cea lichidă și, la nevoie, și cea gazoasă. În procesul general al reciclării, reevaluării, a rescrierii biografiilor se înscrie și această pletoră de ambasadori, oameni politici „pe vechi”. Nu cu mulți ani înainte, Bulgaria, cred că și Polonia, și-au salubrizat ambasadele și corpul diplomatic prin înlăturarea foștilor agenți acoperiți și a foștilor aparatnici și a odraslelor lor. Poate învăța, oare, și Cotroceniul din aceste decizii de curățire de zgura comunismului? Se pare că nu. Mai simplu decât atât, se pot adresa câteva întrebări în spațiul public, chiar cu riscul unei retorici plictisitoare.
Oare revolta Timișoarei din decembrie 1989, în urma căreia au apărut Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis, nu s-a ridicat în primul rând împotriva omnipotentei securități și a terorii instituite de aceasta în România și împotriva activiștilor ticăloșiți în funcții și beneficii în perioada comunistă? S-au ascuns câteva săptămâni ca șobolanii de câmp iarna, după care au apărut din nou în spațiul public, deloc spășiți ci și mai vicleni.
Oare nu putem să ne gestionăm viața democratică fără securiști și activiști? Oare nu ne putem debarasa de apetitul pentru statul militarizat de securitate și armată? Poate ne mai aducem aminte de „regimul coloneilor” din epoca băsistă, când jurnaliști precum R. Turcescu, magistrați precum L Kovesi, oameni politici precum M.R.Ungureanu, au fost făcuți colonei peste noapte de un ministru al apărării, G. Oprea, pe cât de impostor, pe atât de ridicol.
Se pare că avem o nestăpânită și pofticioasă opțiune pentru „gradați”, așa cum în perioada comunistă, în armata populară, soldații secui și olteni luptau cu ardoare să ajungă caporali, sergenți și încheietori de pluton. Oare nu putem să alegem oameni competenți, neînregimentați în structuri și servicii, cu seninătate civică și încurajatoare în numele unei libertăți câștigate prin sângele martirilor din decembrie 1989? Oare nu putem ieși din hipnoza provocată de manipulările securiștilor, alimentată și întreținută în permanență de spaimele de dușmani (ruși, unguri, teroriști și alți ... hackeri)? Oare nu putem ieși din umbra stafiei securiste pe care o întreținem cu bună știință și care a renăscut cu o forță nebănuită după 15 martie 1990, atunci când securitatea „naționalistă” a lui Ceaușescu a devenit „grabnic vărsătoare” în slujba kaghebistă a lui Măgureanu, Iliescu, G.V. Voiculescu, reconfigurând, peste timp, trădările obișnuite și permanente ale gărzilor pretoriene? Oare nu putem ieși din laboratoarele închise de producere a cadrelor care conduc viața publică? Ele provin fie din „serele” sereiste din ultimele decenii, fie din cercul închis de alumni ai New Europe College din anii băsismului, cu mentalități pernicioase de premianți, fie din tineri furioși sau încruntați, „împachetați” în Occident, precum Cioloș, funariotul. Toți aceștia, însă, trebuie să treacă prin târla de formare a „cadrelor” de la Colegiul Național de Apărare, condus mulți ani de un general, M. Ionescu, fost țuțăr dizgrațios al lui Ilie Ceaușescu, fratele dictatorului și general școlit ca doctor în istorie. Poate că filtrul sau rafinările Colegiului Național de Apărare fac parte din „înalte rațiuni de stat” pe care unii dintre noi nu le înțeleg.
Tuturor acestor întrebări, pentru că sunt tot mai retorice, le-am găsit răspunsul incorporat în ele, așa cum își găsea odinioară un mărunt filozof călugăr din spațiul religios românesc răspunsurile la întrebările-meditație într-o „cărticică cuprinzătoare dă cuvintele ce am auzit de la însăș cugetul meu”. Oare nu cumva Dragnea și trompeta sa dogită și fonfăitoare, Ion Cristoiu, au dreptate când injuriază statul paralel?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Acea numire poate fi: 1.un târg politic. Carmen Dan și Meleșcanu să plece, la schimb cu numirea protejatei primului ministru ca ambasador. De altfel Carmen Dan s-a arătat indignată de o posibilă înțelegere intre dl Iohannis și dna Dăncilă, motiv pentru care a și plecat singură. 2. Pasărea pe limba ei piere. Unde 3 ani nu a fost nimeni, poate fi și dna Pastarnac.
Savuros împănat cu arhaisme și tendențios. Parcă aud: mafia liberalo-sereistă în frunte cu Iohannis dar fără epitetele obișnuite.
Deci: cui i-e frică de securitate?
OK, securitatea veche, cea de tristă amintire. Câți mai activează și de fapt care mai trăiesc?
Colegiul național de apărare? Păi cei mai mulți din politicieni și diplomați au trecuți pe-acolo.
Regimul coloneilor? Acea rizibilă acordare a unui grad militar fără pregătirea măcar de bază? Gradul le-a fost retras la scurt timp tuturor. Nu sunt purtători de trese care să ne inspire și la care să pohtim.
Manipulările securiștilor? Cea cu ungurii, rușii, teroriști? Nu cumva se exploatează (iar) aversiunea (îndreptățită) împotriva securității? Dar această aversiune oare cine a tot întreținut-o? Pentru cine securist sau "securilă" erau cele mai grave jigniri, debitate instant la foc automat? Cine tuna si fulgera cu ascultarea telefoanelor temându-se că li se vor descoperi matrapazlîcurile?
Statul paralel, cireașa de pe tort. Căci cine pomenește de asta fără a fi în glumă poate fi suspectat de apartenență la gândirea de sorginte dragnistă. Și bătând, mai mult sau mai puțin subtil, tot într-acolo.
Un bob zăbavă. Sigur "va urma ".