(Foto: Guliver/Getty Images)
În România persistă de ani buni o iluzie. Ea are la bază ipoteza că țări precum China sau țările arabe au atât de mulți bani de investit, încât criteriile lor de investire sunt extrem de relaxate. Cu mult mai relaxate decât cele de alocare a fondurilor europene pentru dezvoltare. Cu alte cuvinte, acestea oferă un prânz gratis, adică fără a cere nimic în schimb. Este o mare iluzie, pentru că, de fapt, aceste țări își aleg cu mare grijă destinațiile de investire, în funcție de obiectivele pe care le au.
De ani de zile tot auzim cum investitorii chinezi vor construi în România șosele, viaducte, linii de tren de mare viteză, porturi, centrale nucleare și așa mai departe. Nimic nu s-a concretizat, deoarece investițiile chinezești vin doar la pachet cu beneficii clare: randamente investiționale ridicate, sau beneficii geopolitice pe măsură. Obsesia României legată de banii chinezești pare să ignore experiențele discutabile pe care le-au avut țările care au apelat la banii Chinei.
În aceste condiții, conform unei analize recente a Foreign Affairs, proiectul Drumul Mătăsii (cunoscut și ca „Inițiativa Drum și Centură") începe să își piardă din atractivitate în rândul unora dintre țările implicate. Începând din 2017, China a finanțat cu peste 700 de miliarde de dolari peste 60 de țări pentru mari proiecte de infrastructură sau împrumuturi. Obiectivul oficial al proiectului este stimularea comerțului internațional și a colaborării regionale. Dar, în subsidiar, o consecință certă este creșterea influenței chineze în țările beneficiare.
Percepția din România conform căreia China nu are cerințe la fel de stricte precum democrațiile occidentale privind transparența utilizării banilor, standarde democratice sau sustenabilitate financiară este corectă și a fost deja dovedită într-o serie de țări. Problema este însă că această lejeritate a alimentat corupția și a permis guvernelor să își împovăreze țările cu datorii de neplătit, constată Foreign Affairs.
Malaezia, Pakistan, Maldive, Kenya, Uganda sau Zambia sunt țări care, după ce au beneficiat de finanțări de zeci de miliarde de dolari, au realizat capcana în care erau pe punctul să cadă prin îndatorarea către China dincolo de limitele sustenabilității și prin finanțarea elitelor politice corupte. Unii dintre politicieni au pierdut alegerile pe fondul creșterii sentimentelor anti-chinezești, iar alții și-au schimbat din mers strategia, limitând sau renunțând la finanțările Chinei.
Foreing Affairs explică cum s-a ajuns aici. Inițial entuziasmul a fost mare în țările în curs de dezvoltare, în condițiile în care finanțatorii chinezi se dovedeau mult mai puțin pretențioși decât instituții precum FMI, Banca Mondială sau USAID, care folosesc criterii de sustenabilitate financiară, studii de impact de mediu sau filtre anticorupție. Mai mult, capitalul chinezesc a fost perceput ca având un cost foarte scăzut.
În realitate însă, costul era mai ridicat decât cel al instituțiilor financiare multilaterale menționate, care însă erau din ce în ce mai reticente să împrumute, îngrijorate fiind de gradul de îndatorare excesiv al țărilor respective. Însă după entuziasmul inițial, țările țintă au început să devină din ce în ce mai îngrijorate în legătură cu comportamentul investițional al Chinei, concretizat în: insistență pentru atribuirea de contracte directe, forțarea parteneriatelor cu firmele chinezești, solicitarea de garanții suverane.
De notorietate este situația din Sri-Lanka care, fiind în incapacitate de a-și mai plăti datoriile către China, a închiriat acesteia unul dintre porturile sale pe o perioadă de 99 de ani. Astfel de evoluții servesc perfect intențiilor Chinei de a-și crește prezența în infrastructura portuară a Africii. La începutul anului, guvernul din Djibouti a încheiat abrupt contractul de operare a principalului sau port de către un operator din Dubai pentru a pune portul la dispoziția Chinei, în scopul extinderii prezenței sale militare într-o zonă geostrategică importantă, precum cornul Africii și Oceanul Indian.
Modelul african se încearcă a fi acum replicat în Europa Centrală și de Est. Până acum, destinațiile preferate au fost țările din fosta Iugoslavie, care, nefiind parte a UE, nu sunt obligate să organizeze licitații de atribuire a lucrărilor. Serbia a beneficiat din plin de banii chinezi. În schimb, Muntenegru pare să fi întins coarda prea tare. Datorează deja 1,1 miliarde de dolari pentru un segment de autostradă prin munți și dacă nu se va prezenta cu încă un miliard de dolari, autostrada se va termina în pustiu.
Strategia Chinei în regiune are niște obiective clar definite, care presupun accentuarea prezenței într-o zonă periferică a Europei în care multe guverne au agende naționaliste și anti UE. Așa cum Wall Street Journal remarcă, ne putem imagina un viitor în care telefoane mobile sau automobile fabricate în China să fie transportate pe mare și descărcate într-un port operat de o companie chinezească în Grecia. Ar putea fi apoi transportate spre nord prin Macedonia și Serbia pe autostrăzi și poduri chinezești pentru a ajunge apoi în trenurile de mare viteză construite de China în Ungaria. Construirea de depozite operate de firme chinezești a fost deja propusă în Polonia, Lituania și Belarus.
Ulterior, produsele ar putea fi cumpărate prin firma chinezească de comerț online Alibaba, care își extinde serviciile cloud în Europa folosind tehnologia firmei Huawei care devine o prezență din ce în ce mai importantă în regiune.
Privind însă înapoi la lecția africană, probabil că țările central și est-europene ar trebui să se întrebe dacă nu cumva se află în faza entuziasmului inițial și dacă nu se vor trezi și ele ulterior cu beneficiul amplificării corupției și al îndatorării nesustenabile a propriei țări.
În ce privește România, ignorarea fondurilor oferite de UE și căutarea de finanțări exotice în Orientul mai mult sau mai puțin îndepărtat este de neînțeles. Până la urmă, care este țara din Europa Centrală și de Est care în ultimele decenii și-a asigurat dezvoltarea și avansul de cel puțin 10 ani față de România cu bani proveniți din Orientul Mijlociu sau cel îndepărtat? Niciuna. Toate s-au dezvoltat în primul rând cu bani europeni.
Ceea ce înseamnă că mai noua noastră strategie de finanțare nu este altceva decât un experiment utopic. Făcut pe viu…
Articol publicat și pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.