Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Un tip mai puțin cunoscut de cerșetori: nu vor bani, ci emoții, visează să se lăfăie nu în lux, ci în atenție și în control

Cuplu pe plajă

Foto: Profimedia Images

„A fost o vreme, în tinerețea mea, când îmi era milă de cerșetori și de rănile lor, când plăteam pentru ei tămăduitori și cumpăram leacuri – caravanele îmi aduceau dintr-o insulă unguente cu amestec de aur, care refăceau pielea deasupra rănii deschise. Am făcut aceasta până în ziua în care am înțeles că țineau la duhoarea lor ca la un lux rar, căci i-am surprins zgâriindu-se și mânjindu-se cu bălegar, asemenea acelora care îngrașă pământul pentru a-i extrage seva întreagă. (…) Împodobiți din nou cu putreziciunea lor, mândri și găunoși, reluau drumul caravanelor cu talgerul în mână, cerșind în numele dumnezeului lor murdar.” (* Antoine de Saint-Exupéry - Citadela)

De la bun început: nu-i o discuție despre toleranță, empatie sau compasiune. De altfel, pasajul de mai sus vorbește în mod evident despre cerșetorii profesioniști, de carieră, tupeiștii de cursă lungă și nu de cei care, mai zdrobiți de vremuri decât restul, apelează temporar la cerșit ca ultimă soluție.

Fă un mic exercițiu de imaginație: cum ar fi dacă cerșetorii din citat nu ar vâna bani, ci emoții? Visează să se lăfăie nu în lux, ci în atenție, în control. Se hrănesc nu cu mâncare, ci cu vinovățiile și din manipularea altora. Și în registrul lor interior, recunoștința a fost înlocuită de ură, de credința că sunt speciali și de îndreptățirea de a primi oricât fără a da nimic înapoi.

Și cum ar fi dacă un astfel de om ți-ar fi partener, prieten, coleg de muncă sau șef?

Cum adică, vei spune, cum să trăiesc cu un cerșetor în casă?!

Păi e simplu. S-o luam pe rând. La început nu-ți cere nimic. Înainte de a întinde mâna, îți va fi spus cel puțin o poveste tristă despre o copilărie nefericită, o relație eșuată. Îți va fi înșirat istorii în care e întotdeauna victimă, erou sau amândouă. Are vorbele la el/ ea, are farmec, spune exact ce vrei să auzi, cum numai tu îl cunoști cu adevărat, cum sunteți făcuți unul pentru celălalt, cum zeii au trudit din greu să făurească în ceruri o așa relație, cum veți rescrie pentru totdeauna legile iubirii. Ce om fermecător, ce om puternic, ce om frumos, îți zici. Te privești în chipul, vorbele și în dorințele lui ca-ntr-o oglindă. Pieptul îți vibrează, uneori fluturi îți zboară prin stomac. Corpul, săracul, încearcă să te avertizeze cum poate, dar tu fie nu-l auzi, fie în loc de semnale de alarmă, îți pare că auzi muzică.

Nici nu mai e nevoie să întindă mâna. Fără să știi cum, a reușit să te facă să vrei să-l/ s-o salvezi, să-l/ s-o vindeci, să-l/ s-o repari. Te-a făcut să crezi că el/ea e misiunea ta pe pământ, că fericirea lui/ei cade în sarcina ta, că vina pentru toate neajunsurile lui/ei o porți tu. 

De obicei, cerșetorilor normali, de pe stradă, le dai având grijă să rămâi cu ceva în portofel. E la mintea cocoșului. Da, dar nu și pentru cerșetorii emoționali. Ei vor din ce în ce mai mult, dacă le dai un sfert din ce ai, te vor face zgârcit că ai păstrat restul, dacă le dai jumătate, vor spune că au nevoie de mai mult, pentru că n-au avut când erau mici, dacă le dai trei sferturi, te vor face să te simți vinovat că ascunzi lucruri de ei. 

Începi să realizezi că poveștile lui/ ei se repetă, că în ciuda leacurilor tale, a zilelor și nopților în care îl/o veghezi, nu se vindecă și înțelegi de ce: îl/o prinzi ”zgâriindu-se și mânjindu-se cu bălegar” și împodobindu-se cu ”putreziciunea lor, mândri și găunoși”.

Dai șanse peste șanse, dar e deja prea târziu. Nu locuiți doar împreună, te parazitează încet, te cucerește centimetru cu centimetru. În numele iubirii, care spune că doi devin unul, îți încalcă limită peste limită și într-un final voi doi veți deveni el/ea, iar tu, nimic.

De obicei, cerșetorilor normali, de pe stradă, le dai având grijă să rămâi cu ceva în portofel. E la mintea cocoșului. Da, dar nu și pentru cerșetorii emoționali. Ei vor din ce în ce mai mult, dacă le dai un sfert din ce ai, te vor face zgârcit că ai păstrat restul, dacă le dai jumătate, vor spune că au nevoie de mai mult, pentru că n-au avut când erau mici, dacă le dai trei sferturi, te vor face să te simți vinovat că ascunzi lucruri de ei. Te despoaie de tot, vor fiecare secundă din atenția ta și ultimul strop de energie - în timp ce ei ridică ziduri de tăcere și munți de indiferență. Te pedepsesc, fac și schimbă reguli după bunul plac – reguli care lor nu li se aplică niciodată. Tu trebuie să le dai numai lor, ei au voie să primească de la mai mulți. Nimic nu mai faci bine, nimic nu mai e de ajuns. Nu te pricepi, nu știi nimic. Nu-ți spun ce vor, dar tu trebuia să știi, doar ți-au spus că sunt speciali. Realizezi prea târziu că ai fost o broască pusă la fiert.

Te va jupui până și de suflet și la sfârșit îți va arunca în față că nu i-ai dat nimic, că și-a irosit toții anii ăștia petrecuți împreună. Într-un târziu, poate vei pleca. Cerșetorul va îmbrăca haina victimei și se va jelui pe la răscruci că l-ai părăsit, că ai plecat pentru altcineva. Nu te crede nimeni că ai plecat pentru tine. Pentru liniștea și pentru pacea ta. Pentru respect, demnitate și supraviețuire. 

Apoi fiecare o va lua pe alt drum: el/ea, de la capăt, în căutarea unei alte resurse; tu, să te vindeci de boala care te face să vrei să-i vindeci pe alții.

M-am înșelat. Până la urmă a fost o discuție despre toleranță, empatie sau compasiune, despre monștrii seducători din jurul nostru care n-au așa ceva, dar le mimează perfect. Despre "oamenii frumoși" în public și pe internet, dar oribili în spatele ușilor închise.

Am vorbit doar despre cerșetorul partener, pentru că dintre toate legăturile, iubirea e cea care ne vulnerabilizează cel mai tare. Dar principiile se aplică, la scară, și pentru parteneri, colegi sau șefi.

O să închei cu un banc pe aceeași idee, că prea a fost întunecat citatul din deschidere.

Gheorghe pleacă în America unde se îmbogățește. Se întoarce în sat, unde oamenii îi bat apropouri că dacă are așa mult, le-ar putea da și lor. Bine, zice Gheorghe, n-am uitat de unde am plecat, de azi înainte, vă dau la fiecare câte o sută de dolari pe lună. Vreun an, lumea a fost mulțumită, veneau la Gheorghe la poartă, își luau suta de dolari și își vedeau de drum. După un an, Gheorghe i-a chemat la căminul popular și le-a zis: Dragii mei, așa cum v-am promis, v-am dat la toți câte o sută de dolari pe lună. A fost bine? A fost, au zis sătenii. Ei, acum o să vă rog să mă înțelegeți, am un hop în afaceri, trebuie să-mi trimit băiatul la facultate și mi se mărită și fata. O vreme nu vă mai pot da decât 50 de dolari pe lună. Stai liniștit, Gheorghe, i-au zis sătenii într-un glas, tu să fii sănătos și să treci cu bine peste încercarea asta. I-au dat ziua bună și s-au dus pe la casele lor. Doar Țața Ana l-a tras de-o parte și i-a bătut obrazul: Bine, Gheorghe, eu înțeleg că ai probleme, dar pe banii mei?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • ????!!!! Ce s-a intamplat?
    Ati trecut de curand printr-un divort? V-a marcat o despartire? V-ati despartit de persoana pe care ati iubit-o si careia i-ati dat totul fara a primi nimic in schimb?
    • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult