Foto: Getty Images
Mai devreme sau mai târziu, vine o vreme în viața unui bărbat când ridică ochii spre cer și se întreabă: Doamne, oare ce mănâncă rândunicile?
Ne-au predat așa ceva în școală? Parcă nu. Aș fi ținut minte. Dar am făcut zoologie și sigur am avut și capitolul zburătoare. Dacă ne-au predat și eu am lipsit tocmai de la lecția cu rândunica?
Pâine nu, măcar atâta știu, am tot citit pe Facebook să nu mai dăm pâine la păsări, mai ales iarna, că nici nu-i hrănitoare și le mai și îngheață prin mațe. Dar acum e vară, cu semințe n-am cum să dau greș, mi-am zis în timp ce mă tot uitam cu drag la cuibul în construcție care tot creștea de la o zi la alta, pe holul blocului, între apartamentul meu și cel de lângă, deocamdată nelocuit. Pentru cei mai puțin familiarizați cu clădirile japoneze, stau într-un bloc în care intrările în apartamente sunt prin exterior, așa că ”holul” e practic un cerdac mai lung.
După ce rândunicile au terminat cuibul, am curățat frumos molozul, na, ce le mai căzuse la tencuială și m-am dus la proprietarul clădirii. Bună ziua, bună ziua, uitați care-i treaba. Dumnezeu și-a întors privirea către noi sub forma unui cuib de rândunici între apartamentul meu și cel de lângă, care e gol, zic că e păcat să-i scoatem ochișorii tocmai acum. Știu că tocmai căutați să-l închiriați, dar vă rog io frumos să nu dărâmați cuibul, fac io curat, strâng, le dau să mănânce, să bea. Bine, dom’ne.
M-am dus la magazinul cu de toate, că acum aveam ditamai responsabilitatea, aveam de crescut o familie întreagă de rândunici, cine știe câți pui aveau să facă, nu puteam să vin seara acasă și să n-am ce le pune pe masă și m-am tot învârtit pe la raionul de animale de casă, secția păsăret. Am găsit de papagali, de peruși, de canari, de vrăbii, de porumbei, ale naibii pungi, una n-avea pe ea o rândunică, să știu clar ce le place. Până la urmă am luat o pungă cu amestec de semințe pentru păsări sălbatice mici, de un kil și aia a fost. Rândunici, vrăbii, pițigoi tot un drac.
Chiar așa, cum e corect, rândunici sau rândunele? Sună a diminutiv, dar de la ce? Rândună? Există rândunici mai mari care se numesc rândune?
Tare mândru de cât de bun sunt eu la suflet, am luat două beri și m-am dus la vecinul meu francez, care stă la casă, la o aruncătură de băț mai încolo să închinăm pentru rândunici și viitorul lor luminos sub protecția mea. Francezul a clătinat din cap. Băi, zice, io știu că rândunicile sunt cu țânțarii, nu le prea văd să halească semințe, dar na, tu încearcă. Hopa, mi-am zis, să vezi că are dreptate, la urma urmei, e crescut la țară și e și singurul om pe care îl cunosc care face compost pentru grădină.
Dar nu m-am dat bătut. Am încropit o tăviță din carton, am aruncat o mână de semințe, am găsit un loc cât mai aproape de cuib să fie sub nasul lor și am lăsat-o acolo cu sentimentul ăla pe care îl are Bruce Willis de fiecare dată când salvează lumea. Nu m-am așezat la observație, doar mai scoteam din când în când capul pe geamul de la baie să văd dacă vin rândunicile la restaurant. Nimic. În schimb era bătălie pe boabe între vrăbii.
Nu m-am descurajat. E drept, se spune că poți să duci calul la apă, dar nu poți să-l obligi să bea. Dar poate că rândunicile mele nu au observat cât sunt eu de generos, trebuie să le dau semințele alea mai aproape, să le mănânce și să fie naibii recunoscătoare odată.
După o săptămână vrăbiile din zonă zburau jos, ca bombardierele, de cât se împliniseră, ba chiar se înmulțiseră, își chemaseră neamurile, naiba mai știe, dar rândunicile nici nu se atinseseră. Or fi prinse cu altele, mi-am zis, sunt tineri, ce să le faci, după ce și-au terminat cuibul, e normal să stea mai mult prin dormitor, săraca rândunică nu vede decât tavanul, dar tot trebuie să mănânce ceva. Eram pe punctul de a lua un pumn de boabe din sac și să le arunc pe gura cuibului, ca la starea civilă, dar o ultimă fărâmă de rațiune m-a oprit și m-a îndemnat să fac ce trebuia să fac de la început.
Să caut pe internet. What do swallows swallow, sau pe românește, ce mănâncă rândunicile.
Am deschis prima pagină, am dat click pe capitolul hrană și am citit: ”Rândunica este o pasăre strict insectivoră. Se hrănește în principal cu insecte aeriene, în special cu diptere, pe care le prinde în zbor, dar consumă și hemiptere, coleoptere, himenoptere, lepidoptere și odonate.”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Personal, povestirea are o conotatie aparte. Toata copilaria mi-am petrecut-o "in umbra" unor cuiburi de randunele. Toti le asteptam primavara, apoi eram martori la aparitia/hranirea puilor, apoi plecarea...pana in primavara urmatoare. Totul s-a incheiat in 1988, 1989 (?) cand "cel mai iubit fiu" a programat o vizita in cartier. Cum totul era obligatoriu sa fie impecabil, cuiburile au fost date jos. Nu mai stiu cu precizie anul si momentul vizitei, deoarece nu mai eram acasa cu parintii. Mama mi-a relatat plangand cum au fost distruse cuiburile si disperarea randunelelor. Mai departe, ce s-a intamplat cu cel pentru care s-a sustinut carnagiul ornitologic...e istorie!
și aveam grijă să nu ieșim cînd aveau pui. Eu chiar mă mir că nu ai observat că prind muște și fac rotocoale în aer după ele. Dar constat că au dispărut din București....nu mai există rîndunele. Au apărut alte specii...
Randunele , sunt pasari inteligente si stiu exact ,unde au cuibul , si in anul urmator vin exact la ,vecchiul cuib ,Apoi ,aceste pasari nu le place sa traiasca in mediul toxic ,Se zice ca, acolo unde sunt randunele ,fluturi , este un aer curat .Apoi cand randunele ,zboara asa deasupra pamantului ,,prevestesc ploaia ,ptr ca umiditaea pamantului creste iar ,acele insecte pe care ele le cauta ,zboara asa deasupra solului ,, Sunt niste observatii interesante ,utile ,demonstrate in timp ,.de catre oamenii care traiesc in mijlocul natrurii si studiaza fenomenele .
DA este foarte rau si periculos sa, strici un cuib de randunele ,.
La urma urmei, autorul a ilustrat foarte bine zicala aceea cu măsuratul înainte de a aplica tăietura.
Inainte sa apara moda cu balcoanele inchise am avut si noi privilegiul sa avem in balcon un cuib de randunele. Locuiam la etajul 7. Le urmaream, din spatele geamului inchis, cum construiau cuibul cu farame de pamant luate dintr-o baltoaca de langa bloc. l-au terminat dupa vreo 3 saptamani. Apoi randunica statea pe oua si primea mancare in cioc de la cealalta randunica. Nu mai ieseam in balcon aproape de loc. Au aparut si puisorii, 4 la numar. Erau hraniti pe rand de ambele randunele.
Ei bine am luat un bat si in varf am legat o scobitoare. Cand plecau randunelele puneam in varful la scobitoare o bucatica foarte mica de carne cruda si apropiam batul de gura puisorilor si spre bucuria mea o luau. Dar trebuia sa dispar cand se apropiau randunelele. Am facut acest lucru zilnic. O curiozitate. Daca eu sau tata ieseam la marginea balconului eram atacati de randunele, veneau razant de capul nostru. Daca iesea mama nu ii faceau nimic, chiar stateau la 1 m de ea pe sarma pentru uscat rufe.
Au venit 2 ani la rand si va spun sincer era mare bucurie in casa cand incepeau sa-si repare guibul.
O zi buna
Noroc ca "expertii" nu l-au pus sa le cumpere mancare de berze, ca tot migratoare sunt si ele.
P.S. Este o gluma (proasta, dar gluma totusi) si tratati-o, va rog, ca atare.
Candoarea articolului, cat si a comentariului, m-au facut sa imi aduc aminte de frumusetea copilariei.
Numai bine !
Atâta numai că nu cuibul a rămas gol ci gol era apartamentul de alături. Recunosc, am mai citit o dată să mă lămuresc. Autorul a făcut curat sub cuib, bine că nu l-a atins!