Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce s-a întâmplat când am vrut să ajut niște rândunici care își făcuseră cuib lângă fereastra mea

Rândunică

Foto: Getty Images

Mai devreme sau mai târziu, vine o vreme în viața unui bărbat când ridică ochii spre cer și se întreabă: Doamne, oare ce mănâncă rândunicile?

Ne-au predat așa ceva în școală? Parcă nu. Aș fi ținut minte. Dar am făcut zoologie și sigur am avut și capitolul zburătoare. Dacă ne-au predat și eu am lipsit tocmai de la lecția cu rândunica?

Pâine nu, măcar atâta știu, am tot citit pe Facebook să nu mai dăm pâine la păsări, mai ales iarna, că nici nu-i hrănitoare și le mai și îngheață prin mațe. Dar acum e vară, cu semințe n-am cum să dau greș, mi-am zis în timp ce mă tot uitam cu drag la cuibul în construcție care tot creștea de la o zi la alta, pe holul blocului, între apartamentul meu și cel de lângă, deocamdată nelocuit. Pentru cei mai puțin familiarizați cu clădirile japoneze, stau într-un bloc în care intrările în apartamente sunt prin exterior, așa că ”holul” e practic un cerdac mai lung.

După ce rândunicile au terminat cuibul, am curățat frumos molozul, na, ce le mai căzuse la tencuială și m-am dus la proprietarul clădirii. Bună ziua, bună ziua, uitați care-i treaba. Dumnezeu și-a întors privirea către noi sub forma unui cuib de rândunici între apartamentul meu și cel de lângă, care e gol, zic că e păcat să-i scoatem ochișorii tocmai acum. Știu că tocmai căutați să-l închiriați, dar vă rog io frumos să nu dărâmați cuibul, fac io curat, strâng, le dau să mănânce, să bea. Bine, dom’ne.

M-am dus la magazinul cu de toate, că acum aveam ditamai responsabilitatea, aveam de crescut o familie întreagă de rândunici, cine știe câți pui aveau să facă, nu puteam să vin seara acasă și să n-am ce le pune pe masă și m-am tot învârtit pe la raionul de animale de casă, secția păsăret. Am găsit de papagali, de peruși, de canari, de vrăbii, de porumbei, ale naibii pungi, una n-avea pe ea o rândunică, să știu clar ce le place. Până la urmă am luat o pungă cu amestec de semințe pentru păsări sălbatice mici, de un kil și aia a fost. Rândunici, vrăbii, pițigoi tot un drac.

Chiar așa, cum e corect, rândunici sau rândunele? Sună a diminutiv, dar de la ce? Rândună? Există rândunici mai mari care se numesc rândune?

Tare mândru de cât de bun sunt eu la suflet, am luat două beri și m-am dus la vecinul meu francez, care stă la casă, la o aruncătură de băț mai încolo să închinăm pentru rândunici și viitorul lor luminos sub protecția mea. Francezul a clătinat din cap. Băi, zice, io știu că rândunicile sunt cu țânțarii, nu le prea văd să halească semințe, dar na, tu încearcă. Hopa, mi-am zis, să vezi că are dreptate, la urma urmei, e crescut la țară și e și singurul om pe care îl cunosc care face compost pentru grădină.

Dar nu m-am dat bătut. Am încropit o tăviță din carton, am aruncat o mână de semințe, am găsit un loc cât mai aproape de cuib să fie sub nasul lor și am lăsat-o acolo cu sentimentul ăla pe care îl are Bruce Willis de fiecare dată când salvează lumea. Nu m-am așezat la observație, doar mai scoteam din când în când capul pe geamul de la baie să văd dacă vin rândunicile la restaurant. Nimic. În schimb era bătălie pe boabe între vrăbii.

Nu m-am descurajat. E drept, se spune că poți să duci calul la apă, dar nu poți să-l obligi să bea. Dar poate că rândunicile mele nu au observat cât sunt eu de generos, trebuie să le dau semințele alea mai aproape, să le mănânce și să fie naibii recunoscătoare odată.

După o săptămână vrăbiile din zonă zburau jos, ca bombardierele, de cât se împliniseră, ba chiar se înmulțiseră, își chemaseră neamurile, naiba mai știe, dar rândunicile nici nu se atinseseră. Or fi prinse cu altele, mi-am zis, sunt tineri, ce să le faci, după ce și-au terminat cuibul, e normal să stea mai mult prin dormitor, săraca rândunică nu vede decât tavanul, dar tot trebuie să mănânce ceva. Eram pe punctul de a lua un pumn de boabe din sac și să le arunc pe gura cuibului, ca la starea civilă, dar o ultimă fărâmă de rațiune m-a oprit și m-a îndemnat să fac ce trebuia să fac de la început.

Să caut pe internet. What do swallows swallow, sau pe românește, ce mănâncă rândunicile.

Am deschis prima pagină, am dat click pe capitolul hrană și am citit: ”Rândunica este o pasăre strict insectivoră. Se hrănește în principal cu insecte aeriene, în special cu diptere, pe care le prinde în zbor, dar consumă și hemiptere, coleoptere, himenoptere, lepidoptere și odonate.”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sunt ani de zile, peste 30, cred, de când la Râmnicu Vâlcea nu mai vin rândunelele (da, corect este „rândunele”, nu „rândunici”) și mă tot întreb de ce, că erau multe când eram eu tânăr. Să fie oare din cauza porumbeilor care s-au înmulțit peste măsură și fac o mizerie îngrozitoare?
    • Like 0
  • Adorabila povestirea! Minunata initiativa! Vrabiutele au fost incantate de "tratament", asa ca tot "se pune" ca initiativa laudabila.
    Personal, povestirea are o conotatie aparte. Toata copilaria mi-am petrecut-o "in umbra" unor cuiburi de randunele. Toti le asteptam primavara, apoi eram martori la aparitia/hranirea puilor, apoi plecarea...pana in primavara urmatoare. Totul s-a incheiat in 1988, 1989 (?) cand "cel mai iubit fiu" a programat o vizita in cartier. Cum totul era obligatoriu sa fie impecabil, cuiburile au fost date jos. Nu mai stiu cu precizie anul si momentul vizitei, deoarece nu mai eram acasa cu parintii. Mama mi-a relatat plangand cum au fost distruse cuiburile si disperarea randunelelor. Mai departe, ce s-a intamplat cu cel pentru care s-a sustinut carnagiul ornitologic...e istorie!
    • Like 0
  • Fapta este lăudabilă,dar efectul nu a fost scontat,nu se atinge sub nici o formă cuibul rîndunicilor,iar ferească Dumnezeu ,distrugerea lui este blestem, păcat de moarte.
    • Like 0
  • Frumos scris, o poveste pe placul meu. Eu iubesc rindunelele, aveam pe balconul mic din fața blocului un cuib
    și aveam grijă să nu ieșim cînd aveau pui. Eu chiar mă mir că nu ai observat că prind muște și fac rotocoale în aer după ele. Dar constat că au dispărut din București....nu mai există rîndunele. Au apărut alte specii...
    • Like 1
    • @ Carmen Gabriela Moraru
      Se povesteste ca ;
      Randunele , sunt pasari inteligente si stiu exact ,unde au cuibul , si in anul urmator vin exact la ,vecchiul cuib ,Apoi ,aceste pasari nu le place sa traiasca in mediul toxic ,Se zice ca, acolo unde sunt randunele ,fluturi , este un aer curat .Apoi cand randunele ,zboara asa deasupra pamantului ,,prevestesc ploaia ,ptr ca umiditaea pamantului creste iar ,acele insecte pe care ele le cauta ,zboara asa deasupra solului ,, Sunt niste observatii interesante ,utile ,demonstrate in timp ,.de catre oamenii care traiesc in mijlocul natrurii si studiaza fenomenele .
      DA este foarte rau si periculos sa, strici un cuib de randunele ,.
      • Like 0
  • Povestioara este amuzanta, dar are si o...morala!?
    • Like 1
    • @ Graziela-cleopatra Borode
      O, sunt mai multe, dacă stăm să ne gândim. Prima, și cea mai importantă, este aceea că fiecare animal are nevoi și comportament specifice. Citeam într-o carte de etologie că, în cadrul unui experiment, nu are rost să arunci într-un bazin plin cu apă un pește și o pisică, având pretenția că le-ai oferit condiții egale, nediscriminatorii. Apoi putem extinde ideea aceasta la oameni. La învățământ, să spunem. Ce rost are să îndopi un copil cu matematică atunci când lui îi place să citească literatură (sau invers, nu-l bate la cap cu Eminescu și Sadoveanu, dacă el se joacă cu cifrele). Dacă îl lași să aprofundeze pasiunea pentru texte/cifre, va ajunge singur la concluzia că trebuie să aibă și noțiuni de matematică/literatură, pentru a se împlini.
      La urma urmei, autorul a ilustrat foarte bine zicala aceea cu măsuratul înainte de a aplica tăietura.
      • Like 0
  • Buna ziua.
    Inainte sa apara moda cu balcoanele inchise am avut si noi privilegiul sa avem in balcon un cuib de randunele. Locuiam la etajul 7. Le urmaream, din spatele geamului inchis, cum construiau cuibul cu farame de pamant luate dintr-o baltoaca de langa bloc. l-au terminat dupa vreo 3 saptamani. Apoi randunica statea pe oua si primea mancare in cioc de la cealalta randunica. Nu mai ieseam in balcon aproape de loc. Au aparut si puisorii, 4 la numar. Erau hraniti pe rand de ambele randunele.
    Ei bine am luat un bat si in varf am legat o scobitoare. Cand plecau randunelele puneam in varful la scobitoare o bucatica foarte mica de carne cruda si apropiam batul de gura puisorilor si spre bucuria mea o luau. Dar trebuia sa dispar cand se apropiau randunelele. Am facut acest lucru zilnic. O curiozitate. Daca eu sau tata ieseam la marginea balconului eram atacati de randunele, veneau razant de capul nostru. Daca iesea mama nu ii faceau nimic, chiar stateau la 1 m de ea pe sarma pentru uscat rufe.

    Au venit 2 ani la rand si va spun sincer era mare bucurie in casa cand incepeau sa-si repare guibul.

    O zi buna
    • Like 3
  • silme check icon
    rândunea (sg.), rândunele (pl.) - ca și temenea, temenele; perdea, perdele
    • Like 0
  • George Moise. 1. Cuibul a rămas gol pentru că rândunelele au observat că ”ai făcut curat”. Acel cuib, în care cineva aduce ”contribuții” este pentru totdeauna părăsit de rândunelele constructor. Vrei să ajuți rândunelele? Lasă-le în pace! 2. Pâinea nu îngheață iarna în gușulițele rândunelelor pentru că rândunelele sunt păsări călătoare, iarna migrează în țările calde! 3. Muște! Noi prindeam muște. Așteptam să plece rândunelul și rândunica după mâncare, iute urcam pe balustrada ceardacului să ajungem la cuib și imitam rândunica : Câșș, câș câș! Patru ciocuri larg deschise... nu știam unde să depunem hrana. Aveam mare grijă să nu care cumva să ne prindă rândunelele că hrănim puii...Îi lăsam să depună hrana, prada lor, abia apoi sus pe balustrada ceardacului, câșș, câșș, câșș! ... Da, era periculos, dacă cădeam de pe balustrada ceardacului înalt, vai de oasele noastre! Dar... unul se urca, altul păzea să nu ne prindă rândunica...Era la Dolhești Pipirig și acolo rândunica e pasăre sfântă, să te ferească Dumnezeu de blestemul de rândunică!
    • Like 8
    • @ Doina Raluca Paul
      Vladov Vladov check icon
      Pai trebuia sa ii spuneti inainte toate astea.

      Noroc ca "expertii" nu l-au pus sa le cumpere mancare de berze, ca tot migratoare sunt si ele.


      P.S. Este o gluma (proasta, dar gluma totusi) si tratati-o, va rog, ca atare.
      Candoarea articolului, cat si a comentariului, m-au facut sa imi aduc aminte de frumusetea copilariei.

      Numai bine !
      • Like 3
    • @ Doina Raluca Paul
      Mulțumesc pentru comentariul savuros!
      Atâta numai că nu cuibul a rămas gol ci gol era apartamentul de alături. Recunosc, am mai citit o dată să mă lămuresc. Autorul a făcut curat sub cuib, bine că nu l-a atins!
      • Like 2


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult
sound-bars icon