Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De doi ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu! La doi ani de Republica, îți mulțumim că ne ești alături!

Unde se potrivește elevul daco-romano-olimpic?

Copii la scoala

Într-o școală din Suedia am văzut că, la finalul de lecție și de program, elevii se adunau în cerc lângă fotografii luate de un alt profesor, în timpul zilei. Se revedeau pe ei în imagini, lucrând. Făceau în grup, un exercițiu de rememorare a orei sau a zilei, a lucrurilor pe care le-au gândit sau înfăptuit. 

Copiii lor învățau neduși de mână, de la un capitol sau altul, în fugă sau cu ținta testului final. Copiii lor învățau să reflecteze asupra propriei creșteri, să vorbească despre ea, să extragă ce își doresc și ce alte planuri mai pot pune în aplicare. 

În repetiție zilnică, mintea lor descoperea capacitățile metacognitive ale învățării: cum să fii conștient de ce anume faci, cu ce scop; cum să porți în minte filmul zilei ca pe o achiziție proprie, nu ca pe un dat-povară prin atribuțiunile de serviciu ale profesorilor tăi.

Îți recomandăm

Într-o școală din Londra, profesorii copiilor de gimnaziu nu aveau planificări ale temelor la Științe. Așteptau propuneri de la elevi. Singurul lucru planificat era legat de cum să dezvolți – prin orice temă de interes general – operațiile gândirii: cum să antrenezi memoria, recunoașterea, descrierea, comparația, sortarea, ordonarea, parafrazarea, relațiile parte-întreg, cauză-efect, cum să faci presupoziții, să testezi ipoteze, să evaluezi date, să faci un plan, să creezi etc. 

Copiii propuseseră, la un moment dat, tema ”Părul”. Am fost acolo să văd produsele studiului lor: au învățat despre compoziția lui chimică; la fizică au vorbit despre câmpul elecrostatic – acela care îți ridică firele în cap; la biologie au vorbit despre păduchi; la arte au explorat o tehnică a liniei subțiri și suprapuse; au vorbit despre coaforuri, igienă, stiluri de coafuri, despre rase umane, rasism, vopsele, toxicitate, amestecuri etc. Copiii lor au învățat să își construiască în cap hărți mentale ca o rețea, cu un du-te-vino inteligent prin toate domeniile principale de cunoaștere. Au învățat să își urmeze profesorul abia după ce ei înșiși și-au pus întrebări și au fost lăsați să dezvolte curiozități.

Copii de 2 ani, aliniați la perete, urmau să pună la pământ un zid din cutii mari de carton. Îngrijitorii lor ne-au povestit despre cât de important este să îți folosești de mic pumnii și șuturile, forța distructivă, înainte de a fi invitat să construiești ceva sau să își controlezi mișcările. Copiii lor învățau să se simtă bine în propriul corp, să dea frâu liber energiei și abia apoi să o modeleze în autocontrol.

La o școală din Spania, toți elevii au ieșit în pauza mare în curte, cu tobe mici, atârnate de gât. În cerc, în jurul câte unui lider muzical – educator sau tânăr licean – au interpretat ritmuri de toate felurile, sincronizate perfect, capabile să antreneze, deopotrivă, emoție și intelect. Profesorii lor știau că simțul ritmic hrănește gândirea matematică, abilitatea creierului de a sesiza și dezvolta pattern-uri. Toți păreau conștienți că ritmul îi unește, îi așază în rezonanță și armonie, unul față de celălalt. În curte erau copii de toate rasele, culturile, inclusiv români. Copiii lor învățau, în pauze, indirect, o lecție frumoasă despre comunitate, acceptare și efort colectiv.

Într-o școală din Polonia, înainte ca ora de Educația fizică să înceapă propriu-zis, copiii erau lăsați să alerge liber prin sală, să sară, să arunce mingi, să se cațere, să își descătușeze energia în stilul lor haotic și energic. Profesorii lor știau că înainte de a-i alinia și cere disciplină și ascultare, copiii au nevoile proprii, hrănite la fel de bine din libertate și mișcare explozivă. Același lucru l-am văzut la o creșă. Copii de 2 ani, aliniați la perete, urmau să pună la pământ un zid din cutii mari de carton. Educatorii lor ne-au povestit despre cât de important este să îți folosești de mic pumnii și șuturile, forța distructivă, înainte de a fi invitat să construiești ceva sau să îți controlezi mișcările. Copiii lor învățau să se simtă bine în propriul corp, să dea frâu liber energiei și abia apoi să o modeleze în autocontrol.

În Italia am văzut că toate lecțiile de Artă – pictură sau desen – pornesc, indiferent de vârsta copiilor, de la fotografiile operelor consacrate. Toate lecțiile lor – inclusiv ale celor de 3 ani – începeau de la modelul artistic adevărat.

În Italia am văzut că toate lecțiile de Artă – pictură sau desen – pornesc, indiferent de vârsta copiilor, de la fotografiile operelor consacrate. Toate lecțiile lor – inclusiv ale celor de 3 ani – începeau de la modelul artistic adevărat. Am asistat la ora unor copii de 5 ani, capabili să analizeze și reproducă tehnica lui Kandinski. Pe toate holurile clădirii stăteau atârnați mari pictori, modelele bune de cultură și sensibilitate. Nu citate despre muncă, nu fișe la matematică, nu clișee despre salvarea planetei. Copiii lor creșteau, parcă, de mici, lângă marea artă. Cunoșteau nume, tehnici, încercau să le imite, să le integreze în celulele lor și în mișcarea stângace a pensulei.

În New-York, la o școală centrală, am văzut cum directorul școlii se apropie de unul dintre profesorii retrași în pauza de cafea, la umbra unui pom, în curte. L-a întrebat de ce nu zâmbește. Mi-am ascultat, rapid, în minte, judecata mea tipic balcanică despre cât de falși sunt americanii, cu zâmbetul lor obligatoriu, de carton. Am aflat mai târziu, într-un birou de tabără în care am lucrat, despre cum oamenii sunt indecenți dacă aduc, în spațiul comun al muncii lor, încărcătura emoțională de acasă. Despre cum ne datorăm, unul altuia, un fel de ecosistem al energiilor bune și un efort al zâmbetelor încurajatoare. Copiii lor chiar creșteau lângă profesori care își îmbrăcau zi de zi, zâmbetul profesional și încercau să fie, cum pot ei, la înălțimea lui.

Într-un liceu din Israel, am văzut cum culoarele lungi și late deveniseră și ele spații de lucru pentru copii. Mi s-a părut că treaba din clasă dă pur și simplu pe dinafară: machete, modelaje, mulaje, proiecte începute, grămezi de materiale, cărți și instrumente, mese trase ad-hoc pentru grupuri de lucru reunite spontan. Mi s-a părut o dezordine vie, plină de puls, căutări și direcții alternative. Copiii lor erau gălăgioși, activi, ca bulele dintr-un pahar cu apă minerală. Copiii lor învățau să vorbească, să negocieze, să conducă, să se impună și să asculte în același timp. Directorul școlii se mândrea din toată inima cu dezordinea lor.

În Australia, am mers direct într-un parc natural – nu ne-au dus în clase. Erau acolo zeci de grupuri școlare, fiecare îmbrăcat cu uniformele specifice și blazonul școlii. Elevii se plimbau printre plante și animale, cu caiete de observație și cu ochi de observator alert, capabil să întregistreze în scris ce vede. Printre ei erau ghizi – unii vorbeau despre păsări, alții despre lichenii de pe jos. O bună parte din lecții se întâmpla și înăuntru, în căsuțe amenajate din lemn unde așteptau microscoape și console online. Copiii lor învățau în contact direct, în natură. În capul lor, școala, cunoașterea, cercetarea nu existau într-un spațiu anume desemnat sau înconjurat de garduri. 

Dincolo de tot spectacolul pe care natura umană îl pune pe scena școlilor, a fabricilor, a birourilor, a șantierelor, a laboratoarelor din lumea asta, există un lucru vizibil la prima uitătură: intenția oamenilor și tendința lor de a merge înainte sau înapoi.

În Germania am văzut cum un profesor nou, numit coordonator de curriculum, adună în jurul lui catedra de Științe și le propune colegilor să își reconsidere împreună actul didactic: să renunțe la obiective, capitole și învățarea pentru test. Să o ia de la capăt, de la marile întrebări ale cunoașterii umane și să își planifice împreună lecțiile, pornind de la cum își doresc să arate copiii lor. Au pus pe hârtie, împreună, propoziții despre cum se vede cu ochiul liber gândirea: ce trebuie să fie, să știe și să facă fiecare copil, ca să fim siguri că s-a produs învățarea. Grupul lor nu mai arăta deloc cu o adunare de cancelarie. Îmi părea o întâlnire conspirativă între filozofi – între oameni care simt și cred în destinul lor transformator. Am aflat că în numai 3 luni copiii lor învață cu mai mare drag, cercetează pe cont propriu, își pun întrebări.

În toate școlile pe care le-am vizitat am văzut și lucruri proaste. Și oameni neinspirați. Am văzut și copii triști. Nu idealizez școlile din afară; am văzut însă, cu ochiul liber, mai mult efort conștient pentru binele copiilor și ceva mai multă știință în spatele actului didactic.

Dincolo de tot spectacolul pe care natura umană îl pune pe scena școlilor, a fabricilor, a birourilor, a șantierelor, a laboratoarelor etc., din lumea asta, există un lucru vizibil la prima uitătură: intenția oamenilor și tendința lor de a merge înainte sau înapoi.

În școlile noastre, văd oameni inspirați și realizări multe. Ele sunt însă stinghere, înconjurate de o masă mare, dominantă de superficialitate, abuz și impostură.

Îmi doresc să intrăm în școlile românești să să înregistrăm dintr-o singură privire, cum intenția generală a oamenilor de acolo este despre puterea copiilor lor de a crede în ei și despre puterea noastră, a profesorilor, de a produce gândire.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • O intrebare- cate zile a stat efectiv autoarea intr-una sau alta dintre scolile mult laudate, ca sa vada EXACT, cum se desfasoara cu adevarat procesul de invatamant? Si un amanunt, in treacat- In Israel, in UK si in alte parti, sunt folosite " culoarele lungi si late". Nu intreb daca OM a vazut si institutiile de invatamant din Israel, mari cat o cochilie de melc, ori liceul urias din Rison el-Zion in care culoarele erau curate si ordonate pentru ca erau transformate in biblioteci. Vreau doar sa intreb daca are habar, avand in vedere cei "20 de ani de experienta in scoala", daca stie ca in Romania, cetateanul Sanepid INTERZICE utilizarea culoarelor din scoli si cu mare greutate sunt institutii scolare (gradinite) in care culoarul e transformat temporar in sala de mese. Masutele stau tot timpul acolo dar nu pot fi folosite in scopuri instructive. Este doar o mica observatie pentru ca efectiv, nu voi mai pierde timpul cu asemenea "recomandari educationale".
    • Like 1
  • Stimatǎ doamnǎ, statele lor de platǎ le-aţi vǎzut?Dar cu ARACIP-urile lor nu v-aţi întâlnit? Pe la toate comitetele şi comisiile din şcoli n-aţi participat??? I-aţi cǎutat mǎcar puţin la dosare, sau la credite??? Pun pariu cǎ n-au experţi în managementul educational câţi avem noi! Si nici doctori!
    • Like 1
  • Anon check icon
    La articolul anterior am promis o disectie, asa ca sa-i dam drumul. "Făceau în grup, un exercițiu de rememorare a orei sau a zilei". Adica...trebuie sa MEMOREZE ce-au facut?? Cand ai nostri trebuie sa memoreze ceva e crima si e aiurea si ii "omoara incet" si alte clisee. "Într-o școală din Londra, profesorii copiilor de gimnaziu nu aveau planificări ale temelor la Științe. ", pentru ca in final sa-i invete pe elevi cum sa faca un plan. Nimic ciudat aici. Cat despre exemplul din Spania, da, cand si la noi vor fi profesorii de muzica si platiti suficient si cand scolile vor avea acces la tobe si/sau alte intrumente, putem sa facem si noi astfel de exercitii. In alta ordine de idei: vaaai, le iau pauza mititeilor, fir-ar ei de profesori tirani, nici in pauza nu-i lasa in pace! Daca voiau sa invete pentru vre-o olimpiada si (Doamne fereste!) sa iasa din turma? Eu zic ca ii omoara incet. Dar sa trecem mai departe, la exemplul scolii din Polonia. Ei bine, prin comparatie, noi la orele de sport faceam fix ce aveam chef 90% din timp, si in generala si in liceu. Aveam din cand niste probe, dar in rest fotbal la greu. Sa vedeti acolo descatusari de energii. Mai departe: OK, Italia pune accent pe arta. E o parte importanta a culturii lor. Noi punem accent pe matematica, e o parte importanta a culturii noastre. Gazeta Matematica a fost infiintata in 1895 si continua pana in ziua de azi. Noi am dat startul olimpiadei internationala de matematica (prin anii 50 daca nu ma insel). Avem o cultura bogata si o traditie puternica in ceea ce priveste matematica, si asta se vede si in scoala. Ce-i asa rau in asta? Matematica nu e pentru toata lumea, cum nici arta nu-i pentru toti, asa ca in ambele cazuri se face o proportie in conformitate cu traditia locala si in rest cine vrea sa se specializeze o face, cine nu, nu. A, si ce-i cu cliseele legate de salvarea planetei? Pe langa faptul ca apar din neant, complet pe langa subiect. Mai departe: Bun un zambet fals si "profesional"! Si mai bun sfatul sa interiorizezi emotiile negative si problemele de acasa. Oare si elevii invata tehnica zambetului "profesional"? A, tocmai mi-am adus aminte, la Walmart se vand arme. Nici o legatura cu subiectul de fata, evident. Mai departe exemplul scolii din Israel: stiti ce e interesant? Si elevii nostri participa si participau ( si aici ma numar si eu) la astfel de activitati? Stiti cu ce ocazie? Sigur o sa va placa: concursurile pe echipe, de diferite tipuri. Va las sa va bucurati, doamna Moraru si merg mai departe. Exemplul australian: si noi mai mergeam in excursii, cand se putea, inclusiv in gradina botanica (plus diverse muzee de prin tara). Nu e ceva nou sau extraterestru. Cum am mai zis, numai finantare sa existe. Exemplul german: "Am aflat că în numai 3 luni copiii lor învață cu mai mare drag, cercetează pe cont propriu, își pun întrebări.". De curiozitate, de la cine ati aflat aceasta informatie? Cumva chiar de la grupul de "filozofi"? "Nu idealizez școlile din afară" zau?? N-as fi ghicit. Daca tot vorbim de atat de multe scoli, scoala dumneavoastra particulara cum functioneaza? Si cat de bine o duce, ca business? Urmatorul articol, urmatoarea disectie, va mai astept pe aici.
    • Like 4
    • @ Anon
      check icon
      Va trebui să vă luați rolul în serios, funcționând la maximă capacitate! D-na Moraru este expert școlit, plus cu abilități înnăscute - așa că nu-i de glumă. Domnia sa vorbește de „rememorare”, nu de „memorare”. Este un exercițiu intelectual de mare rafinament („O viață neexaminată nu merită trăită!”) cu care sunt deprinși copiii. Exact cum dvs. nu memorați o carte, când o citiți, dar o rememorați - fie fiindcă vi se cere, fie fiindcă doriți să căutați/înțelegeți ceva - așa și copilul își revede în minte activitatea de peste zi! Este o practică de om matur, de cercetător. Pedagogia modernă vrea să credem că este în stare să crească o imensă majoritate a copiilor în stil de cercetător. Și vorba d-nei Moraru, apropierea asta se limitează la „meta-cunoștințe”, fiindcă bagajul de cunoștințe academice ale elevilor nu va fi niciodată pus în discuție. Ei doar învață „CUM SĂ ÎNVEȚE!”. Sa nu întrebați CE!

      Eu aș fi preferat să o rugați să rememoreze dânsa sursele de finanțare ale vizitelor pe n-continente. Cine-societatea-civilă finanțează „modernizarea” școlii românești ? Cercetătorul intru pedagogie, din propriul buzunar ?
      • Like 2
    • @
      Anon check icon
      Dupa mintea mea rememorat insemna "memorat inca o data", adica mergem la scoala, memoram un volum de informatii, dupa care la sfarsitul zilei privim in urma si mai incercam o data sa memoram ce n-am memorat prima oara. Oricum pe undeva, cumva, ceva am inteles ca trebuia memorat la un moment dat (fie ca sunt cunostinte, fie meta-cunostinte) ceea ce m-a socat, mi-a dat palpitatii, parol! Pai in alte articole uzul memoriei la scoala era privit ca ceva...ce mai, aproape criminal! Dar...OK, inteleg ca am gresit cu analogia cu memorarea, imi cer scuze. Oricum aveti dreptate in ceea ce priveste lucrul la capacitate maxima, ar trebui sa incerc sa fiu mai obiectiv. Legat de CE invata elevii, ne-ati lamurit dvs. si cum e cu invatamantul finlandez (multumesc pentru surse!). Cat despre finantarea "modernizarii" invatamantului...nu stiu, mi-e frica si ca s-ar putea face, si ca nu s-ar putea face, sunt pericole in ambele cazuri.
      • Like 2
    • @ Anon
      REMEMORÁ, rememorez, vb. I. Tranz. (De obicei cu pronume în dativ) A-și reaminti, a-și aduce aminte din nou, a-și readuce în minte. Necunoscînd încă bine geografia țării, Titu căută să-și rememoreze harta, să vază unde vine județul Argeș. REBREANU, R. I 67.
      Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

      Faptul ca ne uitam peste gardul vecinului, nu inseamna neaparat ca nu ne mai place la noi acasa, dar inseamna ca suntem deschisi sa vedem cum traiesc si alti oameni (este o metafora, luati-o ca atare). Sa persistam in a proslavi sistemul nostru de invatamant (ca deh, politica, ca banii, ca finantarile - motive putem gasi mii de ce lucrurile stau cum stau) nu arata decat ca nu suntem deschisi sa invatam si altceva. Cum s-au intamplat lucrurile acum 30 de ani, asa sa se intample si peste 50, ce evolutie, ce dezvoltare, ce adaptare ! Cuvinte goale! Imi pare ca din exemplele de mai sus, se pot folosi foarte multe fara a "baga bani" de unde nu sunt. La noi ce lipseste este o dorinta de a-l asculta pe celalalt (in speta pe copil) si de a-i servi o educatie conform nevoilor lui, proces care nu necesita bani, ci doar disponibilitate. Sa fim sinceri cu noi, cei care exceleaza si sunt olimpici au o predispozitie catre materia respectiva si, sa recunoastem, fac pregatire intensa acasa. Ce facem cu restul copiilor (care nu exceleaza la matematica, care nu au parinti cu stare care sa ii plimbe pe la meditatori, etc ? Va zic eu ce facem, ii tinem in banca si i punem sa MEMOREZE, nu ii ajutam deloc sa gandeasca ei singuri. Si daca nu credeti, si daca nu aveti exemple in familie, intre prieteni, faceti un tur al scolilor, exact ca si OM. Si poate reveniti cu un articol inspre iluminarea noastra.
      • Like 0
    • @ Maria-Aliz Todor
      Anon check icon
      Daca nu investesti bani in omul de la catedra (pregatire + salariu), nu o sa ai prte nici de disponibilitate. Nu o sa cam ai parte de nimic. Asa ca da, banii sunt necesari. Nu am spus ca sistemul nostru e perfect, spun doar ca nu vad vre-un motiv sa schimbam radical programa, sa preluam de la altii fara sa gandim. Probleme in sistem sunt multe, nu cred insa ca programa e prima pe lista in ordinea prioritatilor.
      • Like 0
  • check icon
    Cine spuneți că are școală bună (pentru mase!) în Vest ?

    Pornim de la afirmația lui Radu Gologan (doar aparent ciudată), potrivit căreia „(discuția despre) școala finlandeză este o marotă”. Deci (multor cetățeni lipsindu-le atât informațiile cât și competența profesională necesare), cât de bun e sistemul școlar al celorlalți ?

    Dacă îl citeați pe Iohannis, vedeați că cere ca sistemul românesc să se „integreze” celui european - adică să fie la fel de slab. Ce fa ca ale d-nei OM ? Pregătesc psihologic populația pentru „integrarea învățământului”. Dacă acum chiar nu se vede, veți vedea în următorii 25 de ani rezultatul. Unde este Vestul acum ar trebui să vă spună și unde va ajunge și învățământul românesc.
    • Like 3
  • IM check icon
    Ce importanta are unde se potrivește elevul daco-roman olimpic? Din instantaneele prezentate in articol, se pare ca se potrivește oriunde si nicăieri (neinspirat titlu!). Unde se potrivește elevul roman neolimpic? Cu un efort de onestitate si de imaginație si de empatie (punere in locul celuilalt, adică al elevului), am putea face astfel încât elevul roman neolimpic (dar si fratele lui, olimpicul) sa se potrivească aici, in tara lui, a noastră(!?). E foarte interesant articolul psihologului Daniel David despre proiectul Romania educata, lansat de președinție. Articolul e pe site-ul Romania curata. Este Dna. Oana Moraru implicata in acest proiect? Ar fi mai interesante informații, comentarii despre ce se face, cum merge el. Ni le poate da cineva?
    • Like 1
  • check icon

    D-na OM apreciază mult excepționalele condiții din învățământul Democrației internaționale: școli bine dotate, profesori superior pregătiți, experți coordonatori formați într-o lunga tradiție (nu prin burse externe, ca la noi!) etc. etc.

    CREDEȚI CĂ DACĂ ELEVII ACEIA AR STRĂLUCI ACADEMIC (DACĂ AR PROIECTA MOTOARE ORI CALCULATOARE ÎN LICEU, DE EX.), AR RATA OCAZIA SA NE-O SPUNĂ ?!

    A înțeles cineva în ce clase erau elevii menționați în text, ce vârste aveau (în afară de demolatorii de ziduri de cutii de carton, să zicem) ? Știe cineva cum arată acești elevi, când ajung în universitate ? Știe cineva dacă elevii germani știu ce-s acelea numere complexe, în liceu - ori învață abia în facultate? Dar trigonometrie (elementară) ?

    Știe cineva să întrebe ce-i prin facultăți, dacă în școli e atâta voie bună ? Au ajuns finlandezii să spună că, atunci când testează elevi de politehnică, îi văd că aceștia fac greșeli la manipulări de fracții ?!

    „The mathematics skills of new engineering students have been systematically tested during years 1999-2004 at Turku polytechnic using 20 mathematical problems. One example of poor knowledge of mathematics is the fact that only 35 percent of the 2400 tested students have been able to do an elementary problem where a fraction is subtracted from another fraction and the difference is divided by an integer.”

    Aveți aici articolul; puteți întreba pe semnatari dacă e adevărat:

    http://matematiikkalehtisolmu.fi/2005/erik/KivTarEng.html

    Kyösti Tarvainen
    principal lecturer in mathematics
    Helsinki Polytechnic Stadia

    Simo K. Kivelä
    senior lecturer
    Helsinki University of Technology

    înțelege cineva grozăvia situației (indiferent de ce țară este vorba!), dacă testele date de universități (finlandeze!) tehnice conțin operații cu fracții ? Înțelege cineva de ce se înjosesc profesori universitari cu așa ceva ? (Poate se înțelege, în țările unde universitatea costă! Ca să le ia întâi banii.) Înțelege cineva că în inima Democrației se glumește în departamentele de specialitate pe tema fracțiilor, coșmarul studenților-boboci ?!

    Înțelege cineva câte sunt de învățat în învățământul superior, dacă la finele liceului elevii nu știu numere complexe, ori trigonometrie etc. ? Înțelege cineva ce înseamnă să înveți la universitate diferențiabilitatea și integrabilitatea, fiecare într-un semestru (când românii le învățau în câte un an, în liceu) ? Știți ce înseamna să ai într-un asemenea curs un număr de ore egal cu numărul secțiunilor (lecțiilor) de predat (unor studenți care sunt pierduți după 1-2 săptămâni) ?

    Întreabă cineva cine are acces într-o școală străină ? (Povestirea începe abrupt, ignoră problema accesului de fiecare dată!)

    Știți cum arată „comasarea și interdisciplinaritatea” ? „Comasarea” arată cam așa: un singur cadru didactic predă „Știință” (fizică, chimie, biologie, astronomie, meteorologie etc.!). Cel puțin până la finele clasei a 10-a! Asta da pregătire didactică! „Interdisciplinaritatea”: bieții copii nu mai au timp să învețe disciplinele separat, le învață direct „interdisciplinar”! (Doar nu vă imaginați că au timp și de predare separată, și de predare interdisciplinară!)

    Pe scurt: ÎNTREABĂ CINEVA CEVA ? SĂ VEDEȚI CE RĂSPUNSURI PRIMIȚI - DACĂ PRIMIȚI!

    Mai vreți să fiți ironizați pentru interesul românilor pentru olimpiadele școlare ? Vi s-a spus vreodată ca rezultatele la concursurile școlare sunt singura șansă a omului de rând sa meargă la o universitate serioasă, în Vest ? Mai vreți să fiți ironizați pentru moda actuală, de reafirmare a dacilor, în detrimentul romanilor, la pachet cu interesul pentru olimpiadele școlare ?

    MAI VREȚI ?
    • Like 3
    • @
      Stiu eu ce se intampla cu elevii din scolile din vest cand mai cresc nitel. Habar nu au pe ce lume se afla, nu au discriminare (bine-rau, frumos-urat, moral-imoral, etc), sunt bine indopati cu ideologia prezentului si constituie turma ideala pentru manipulare.
      • Like 2
    • @
      ”Vi s-a spus vreodată ca rezultatele la concursurile școlare sunt singura șansă a omului de rând sa meargă la o universitate serioasă, în Vest ?" - de ce ne-am mai dori sa trimitem copiii la Universitati din Vest daca oricum ajung sa invete matematica pe care ei deja si-au tocit coatele, nervii si creioanele in liceu? Si ok, poate nu toate universitatile sunt ca cea din Finlanda, dar atunci cine ajunge sa umple Universitatile astea serioase la care atat de multi viseaza? Dar ca de obicei, nu vedem padurea de copaci, nu vedem ca o mare majoritate a copiilor isi pierd copilaria facand teme peste teme, pentru ca deh ..... cum sa nu faci ecuatii cu necunoscute inca din clasa intai. Din punctul meu de vedere, OM a vizitat scoli primare, maxim gimnaziale, cand a invata interdisciplinar si a ajuta copiii sa gandeasca singuri sunt metode foarte bune. Au timp sa aprofundeze un domeniu in liceu, facultate sau prin studiu individual pentru ca deja au o baza. La noi, cu sistemul actual, copiii nu sunt incurajati sa gandeasca si sa iubeasca sa invete. Iar rezultatele la bacalaureat ar trebui sa ne fie exemplu suficient.
      • Like 0
    • @ Maria-Aliz Todor
      Anon check icon
      De ce sunt bune Universitatile din Vest? Sa vedem, au finantare ca lumea, se face cercetare in mod corect si serios, si prestigiul lor ofera un start foarte bun in cariera. Faptul ca elevii nostri pornesc la acele universitati mai bine echipati ca cei din alte tari e un plus, nu un minus. Avantajul acela se observa, si duce la tot felul de oportunitati (recomandari pentru internship-uri la companii de renume, de exemplu, inceperea rapida a cercetarii etc.)
      • Like 0
  • Anon check icon
    Tot n-am inteles: cu ce erau vinovate olimpiadele de data asta? Inteleg ca strugurii tot acri au ramas, dar ce legatura au cu salata actuala?
    • Like 3
  • Anon check icon
    Sigur, sigur! Finantati ca lumea invatamantul romanesc si dupa aceea mai vorbim. A, si eliminati coruptia si politizarea. A, si construiti o infrastructura cat de cat decenta in zonele rurale ca sa eliminam abandonul scolar. A, si...
    • Like 0
  • Raul check icon
    Da' mult ati mai umblat... prin Romania n-ati vazut profesorii isterici care urla la elevi?
    • Like 2
    • @ Raul
      Valentin check icon
      E un sistem care cauzează tuturor. Copii sunt nervoşi pentru că trag pe ogor, părinţii îşi pierd răbdarea şi profesorii la fel. E din sistem. Trebuie adus la nivel european şi se rezolvă multe.
      • Like 1
    • @ Raul
      Ba da, nu numai ca urla dar si bat la greu, de obicei uniti cu parintii.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Sa ne fereasca Dumnezeu de nivelul european. Si incercati sa vedeti dincolo de limbajul de lemn "liber-european-american" identic cu cel al raposatului.
      • Like 1
    • @ Valentin
      Anon check icon
      Si pana la urma ce inseamna nivel european? Rezultate bune la testele PISA? Pentru ca fiecare tara din vest are pana la urma un sistem diferit de celelalte. @A.D. ne-a lamurit cum e cu sistemul din Finlanda, pot sa va spun si eu despre probleme legate de sistemul din Germania (unele legate chiar de coruptie), aflate de curand de la un cetatean german: cum li se decide practic cursul vietii la 10 ani, cum sistemul e gandit astfel incat la scolile bune este obligatorie implicarea parintilor la facutul temelor (fapt care duce la un mare dezavantaj pentru copiii care provin din familii cu situatie materiala mai dificila), cum se pot influenta decizii legate de parcursul educational al copiilor in functie de meseria si pregatirea profesionala a parintilor etc. Sigur ca la noi e nevoie disperata de schimbari: de infrastructura, de salarizare (plus alte tipuri de finantare), de standarde in ceea ce priveste pregatirea profesionala etc. Putem insa (si din ce in ce se vede treaba ca ar si trebui) sa venim cu modificari proprii, sa ne construim un sistem propriu, pentru ca nici situatia din vest nu e tocmai roz.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    E vorba şi de sistemul de învăţământ, care trebuie aliniat cu restul sistemelor europene. Nu e vorba doar de corupţie aici, ci şi de mentalitatea părinţilor. E acea mentalitate de abuz intelectual de tipul "să se pună cu burta pe carte!" Această viziune - care vine la pachet cu corecţia fizică - menţine în viaţă un dinozaur nociv. Corupţia nu e singura vinovată de acest sistem.
    • Like 2
    • @ Valentin
      Foarte adevărat. Corupția cu care se bate justiția este efectul. Cauza rezidă în educația formală și informală. Atâta timp cât educația este aceeași, corupție vom avea si la generația următoare. Când s-ar putea să nu mai avem DNA. Sistemul va căuta mereu să se conserve, să se metamorfozeze, să se adapteze și să reziste.
      • Like 0
    • @ Florin Pirvulescu
      Anon check icon
      As zice mai degraba ca fenomenul coruptiei se datoreaza fostilor securisti si activisti de partid (ex. Iliescu) care au preluat puterea dupa '89 si nu i-au mai dat drumul si care in plus si-au atras pe langa ei oameni cu mentalitati similare. Cel mult mi s-ar parea plauzibil sa spunem ca fenomenul coruptiei s-a nascut in scolile comuniste, unde copiii erau indoctrinati sa iubeasca partidul. In scoala de dupa '90 nu ne-a invatat nimeni sa dam/luam spaga, sa furam de la altii, sa mintim, sa santajam etc. Cat despre sistemul politic, da, de acord, se va lupta pana la moarte sa se conserve, se vor lupta toti "baietii destepti" cu ghearele si cu dintii sa-si mentina pozitiile si "combinatiile".
      • Like 0
    • @ Valentin
      Anon check icon
      OK, corectia fizica nu e o idee buna, de acord. Cum e insa "abuz intelectual" sa indemni copilul sa invete, sa munceasca pentru un viitor mai bun?
      • Like 1


Îți recomandăm

Diabet

În România, 1.785.300 de persoane milioane de adulți cu vârste între 20 și 79 de ani au diabet, în fiecare an 19.000 de oameni sunt uciși de această afecțiune. Sunt cifrele seci din spatele unui suferințe care afectează viețile a 1 din 10 adulți români și, totodată, viețile familiilor acestora, în contextul în care la nivel mondial 1 din 11 oameni suferă de diabet. (Foto: Guliver Getty Images)

Citește mai mult

Om de afaceri

Să începi și să crești o afacere în România este astăzi un act de curaj sau, poate, de nebunie. Ar fi mult mai simplu să stai, sau să te angajezi la stat, sau să fugi mâncând pământul, îngroșând rândurile celor patru milioane de refugiați economici din România.

Citește mai mult

Copil cu steag

Marea majoritate a celor care au fost complici sau au participat la represiunea participanților la Revoluția din 1989 au ocupat imediat după '90 funcții importante în servicii și structuri ale statului, astfel încât interesul lor ca aceste detalii să nu fie descoperite a fost absolut vital, susține istoricul Mădălin Hodor, cercetător CNSAS, într-un interviu acordat Republica.ro. (Foto Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

formulare

În forma publicată în Monitorul Oficial, persoanele fizice ce obțin venituri din activități independente, profesii liberale, PFA, drepturi de proprietate intelectuală nu mai sunt scutite de plata contribuțiilor la CAS și CASS dacă au și venituri din salarii, deși în Nota de fundamentare a ordonanței de urgență erau scutite. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult