Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Ura și violența din imnurile naționale sau cum se traduce „Deșteaptă-te, române” la alte popoare

Steag tricolor

Foto: Inquam Photos

Menirea unui imn național este de a stârni sentimentul patriotic al cetățenilor unei țări. Imnul este astfel una dintre expresiile cele mai relevante ale identității naționale. Aproape toate țările folosesc câte un cântec pentru a exprima această identitate. M-au preocupat mesajele acestor cântece și am decis să fac un studiu informal corespunzător. De la imnul Ugandei (cel mai scurt, doar 8 măsuri muzicale) și până la imnul Uruguay-ului (157 de măsuri) am găsit poezii foarte similare, cu idei redundante. Afon fiind, m-am rezumat doar la interpretarea mesajelor directe ale versurilor, în dauna celor ascunse în notele muzicale.

Imnurile naționale, nu puteau fi bineînțeles mai vechi decât naționalismul însuși. Primele ceremonialuri, care includeau intonarea acestor cântece solemne, au avut loc în secolul 17, imnul Angliei, God save the queen, o lamentare plictisitoare de altfel, avându-și originile în acea perioadă (la una dintre aceste ceremonii, imnul a fost interpretat de 17 ori, pe peronul unei gări din Germania, întrucât regele Edward VII se îngrășase și nu reușea să intre în haina ceremonială, pentru a coborî din tren). Prin secolul 18, cam toate monarhiile europene își adoptaseră câte un imn, unele organizând concursuri la care care au participat cei mai mari compozitori ai epocii. Explozia naționalistă din secolul 19 a înzestrat toate națiile nou create, cu România în pluton, cu imnuri naționale. Eficiența propagandei naționale, adaptată la tehnologiile noi, mai întâi tiparul și apoi radioul, a convins majoritatea indivizilor din specia homo sapiens de ficțiunea apartenenței lor ancestral-naționale. Așa cum știm, cazanul naționalist a dat în clocot, de două ori în prima jumătate a secolului 20. Totuși, chiar și în urma celor două războaie mondiale catastrofale, foarte mulți oameni au rămas loiali valorilor naționaliste. În special în România, ideologia naționalist-comunistă a lui Ceaușescu a fost foarte convingătoare, în ciuda evidentei ei disonanțe (comunismul este o ideologie umanistă, iar naționalismul este o formă evoluată de tribalism).

Sportul, supapă pe unde a răsuflat o mare parte din energia naționalistă mondială din a doua jumătate a secolului 20, a fost și motorul de promovare a imnurilor naționale. Începând cu anul 1920, sportivilor câștigători ai medaliilor de aur la Olimpiade, li se intona imnul național. Obiceiul s-a diversificat iar acum majoritatea competițiilor naționale sportive importante încep cu intonarea imnurilor naționale. O situație amuzantă s-a întâmplat la Atena, înaintea unui meci de fotbal amical împotriva Chinei. Fotbaliștii încolonați și spectatorii greci au ascultat plini de solemnitate melodia din difuzoare, crezând că se intonează imnul Chinei. Fotbaliștii chinezi, erau convinși că este imnul Greciei. Misterul a fost lămurit la sfârșit: era o reclamă la o pastă de dinți.

Preferatul meu, Imnul Italiei, sau Inno de Mameli, după numele compozitorului său din secolul 19, insistă pe ideea unității naționale, pe premise latine, într-o peninsula foarte divizată etnic, și chiar lingvistic. Ca și alte neamuri, inclusiv cel românesc, italienii se lamentează în textul lor, de oropsirea istorică la care au fost supuși și solicită „deșteptarea” sentimentului național. După ce acuză Austria și compătimește Polonia, în refren autorul precizează clar că italienii sunt gata să moară dacă țara le-o cere, promisiune care probabil s-a diluat mult în secolul 21.

O poezie lirică, destul de fâsâită în opinia mea, este imnul național al SUA. Tot despre lupte și suferință se vorbește și în The Star-Spangled Banner. Eroicul sacrificiu al soldaților, răpuși de tehnologia războiului din 1812, însuflețește până în ziua de astăzi poporul american. În opoziție, Imnul Rusiei, revendică gloria veșnică a țării-mamă, în baza unicității pretinse, fără argumente, dar cu foarte mult elan și optimism: Rusia este o țară sfântă, aleasă de Dumnezeu pentru a-și desăvârși menirea. Pe exact aceeași temă merge și Imnul Germaniei, susținând, din contră, că nu Rusia, ci Germania este cea mai tare țară din lume. Nemții propun și câteva argumente în acest sens, respectiv femeile germane, loialitatea, vinul lor (!) și muzica.

Imnul Spaniei nu are versuri, așadar nu poate fi analizat. De departe cel mai agresiv imn pe care l-am analizat este Marseilleisa, Imnul Franței. După ce îi atenționează pe cetățeni că dușmanii țării vor să le taie beregata copiilor francezi, propune ca „sângele impur” al străinilor să inunde câmpiile țării. Refrenul comunică foarte direct si concis: La arme, cetățeni! Formați batalioanele! În ciuda mesajului său plin de ură, imnul Franței a fost universal apreciat si preluat ca model, de multe țări eliberate chiar de colonialismul francez, de la Algeria și până la Vietnam. Inclusiv Imnul Portugaliei pare o copie, ceva mai banală, a Marseilleisei.

În scurta ei existență, ca stat național, România a schimbat nu mai puțin de 6 imnuri naționale, adică unul la fiecare generație. Unii bunici își aminteau Trăiască Regele, iar părinții își amintesc Trei culori. Și imnul actual, vechi de 30 de ani, dă vina pe dușmani pentru toate nereușitele naționale, însă sugerează mărețelor umbre (cu Corvin la vocativ, în română, apelativ pe care Matthias I al Ungariei nu l-a auzit probabil niciodată) să privească cu încântare la mândra națiune. Sângele roman este doar o metaforă, o licență poetică utilizată înainte de apariția geneticii.

Cel mai vechi text, de peste o mie de ani, se regăsește în Kimigayo, Imnul Japoniei. Autorul medieval nu vorbește despre veșnicie, ci este ceva mai realist: el proclamă viitorul luminos al Japoniei pentru doar 10 mii de ani. Imnul Chinei, asemănător în mesaj cu cel al Franței, îi anunță pe cetățeni că sunt într-un mare pericol și incită tot la vărsare de sânge în lupta cu dușmanii imaginari. Unele nații africane au ales imnuri pe ritmuri de blues, reggae sau disco. Dintre ele, se remarcă Imnul Somaliland, care a rezistat doar 5 zile, la fel ca și țara în sine. El a fost folosit oficial între 25 iun - 1 iul 1960.

O diferența de nuanță, pe care am observat-o, permite categorisirea imnurilor în naționale sau patriotice. Diferența între patriotism și naționalism nu este ușor de înțeles, cele două ideologii se confundă deseori, chiar și în mintea susținătorilor lor. De fapt, patriotismul este iubirea față de țară, față de niște locuri și obiecte, pe când naționalismul este iubirea față de oamenii din tribul tău. Un patriot adevărat iubește fiecare munte, râu sau potecă, până la fiecare piatră de hotar din interiorul granițelor convenționale și efemere ale patriei. Un naționalist iubește oamenii, adică pe ceilalți români, inclusiv pe cei de pe peste Prut sau din diaspora. Din cauza acestei diferențe, imnurile țărilor mulți-etnice sau pluri-naționale, vin cu variante diferite de text, în fiecare limba vorbită, iar mesajele lor sunt mai mult patriotice decât naționale. Canada are două variante (engleză/franceză) iar Elveția are patru. În Africa de Sud, textul imnului vorbește în cinci dintre cele 11 limbi oficiale. Imnurile patriotice au tendința de a preciza explicit toponimele definitorii ale granițelor actuale în versuri, pe când imnurile naționale omagiază corespunzător sacrificiul strămoșilor, în general glorioși, dar ghinioniști, pentru independență sau unitate națională.

Toate imnurile împart oamenii în noi și ei. Cele mai multe mesaje sunt îndemnuri pentru noi la lupta fizică, sau armată, împotriva lor. Ei sunt în general străinii, cei diferiți de noi, respectiv potențial dușmani, adversari sau barbari de tirani. Puține imnuri se mulțumesc doar să ne laude pe noi, majoritatea incită la ură împotriva lor. Într-o lume umanistă, așa cum ne dorim să avem, mesajele imnurilor naționale ar trebui readaptate, iar ura transmisă de ele ar trebui diluată, in spiritul vremurilor.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • E bine că ați precizat faptul că sunteți afon, dar asta nu înseamnă că nu puteți simți/savura muzica, ci doar că nu o puteți reproduce prea bine.
    În urma analizei din articol, nu pot decât să trag concluzia că oamenii din agențiile de publicitate sunt globaliști, antinaționaliști. Ce să spun... mă bucur că nu urmăresc reclamele manipulatoare!
    • Like 0
  • Observ aici ca se lanseaza niste sofisme si niste marote pt a mai aduce cativa oameni in randul celor ce lupta impotriva identitatii lor , propriei identitati pt care buniciii strabuniciii si stramosii lor au platit cu viata sau cu foamete sau in inchisori , internationalismul promovat ce mascheaza interesul unora de a beneficia de avantaje economice impodobite cu fundulite si pampone ne va afunda si mai mult si ne va directiona catre disparitia totala ca identitate formata in istorie din pacate sunt multi care adera la asemenea idei sper sa rezistam atacului care vrea sa disparem sa devenim cetateni universali glogalisti amorfi buni de exploatat activisti neo-marxisti zombi ai sofismelor lansate de marile corporatii si care pt un pumn de bani sa spun conform lor ca bunicul care a fost in razboi a fost un ticalos desi el si a dat viata pt mine ca sa exist ....drum bun
    • Like 1
    • @ Ghimpe Codru Constantin
      Parerist check icon
      Eu de exemplu ma simt si roman si universal si "glogalist", si n-am niciun fel de problema de identitate. De ce ar fi o problema?
      Si ma las exploatat cat imi convine, de cine imi convine, ceea ce va doresc si dvs :D
      • Like 0
  • Analiză pe text îl imnurilor: " ce a vrut sa spună autorul"? Pe bune?
    Am înțeles rațiunea articolului și mențiunea că nu " aveți ureche muzicala"....
    Dar a exclude linia melodică și a face o analiză pe text....
    E multele de povestit și nu am chef la ora asta.
    Decât linkul cu usa, interpretat în acest fel și Italia, în felul ei....
    Oricum, va felicit pentru idee!
    Seară faină
    • Like 0
  • Autorul a fost crescut în spiritul internaționalist-marxist și astfel tine să ne explice ce rău e patriotismul și însemnele sale (imnul de exemplu) plus clasică ,,confuzie " ieftină patriotism egal naționalism extremist". Lasă că ne fac tovarășii un imn mondial internaționalist bazat pe iubire tovarasească, de preferat iubire curcubeu.
    • Like 1
    • @ Adrian Ionescu
      Pai tocmai ca NU face confuzia asta. Poti sa iti iubesti tara si fara sa fii impotriva celorlalti, tocmai asta e ideea.
      • Like 4
  • Îndemnul din final putea să lipsească, să fie bine ca să nu fie rău și să fim corecți politic! Trebuie analizate textele cu o oarecare detașare și în context istoric. Nici Marele Zid nu mai are rost dar chinezii nu îl dărâmă. Cred că francezii ar privi cu oroare ideea schimbării imnului lor, cu excepția celor intoxicați de corectitudinea politică, evident.
    Din punctul meu de vedere, imnul nostru e foarte bun, pentru că se numește Deșteaptă-te române! și noi avem, se vede, mare nevoie să ne deșteptăm. Cu mențiunea că barbarii de tirani sunt, majoritatea, tot de-ai noștri!
    • Like 3
  • ”Chesta”cu violența din imnuri am auzit-o acum cca 15 ani de la niște francezi. Spuneau ei; ”Sunt unii la noi care vor sa modifice din La Marseillaise versurile:
    ” Entendez-vous dans les campagnes/Mugir ces féroces soldats?/Ils viennent jusque dans vos bras/Égorger vos fils, vos compagnes!” ca nemaifiind conforme cu spiritul UE. Dar,au fost IGNORAȚI, fiind tratați ca IGNORANȚI,dacă nu mai rău. Chestia cu semnificația unui imn național este ceva mai complicată decât aspectele ridicate mai sus”.
    • Like 2
  • Eu ca și cetățean al Romăniei ,nu apreciez alegerea făcută *Deșteaptă-te romăne * să fie imnul națiunii Romăne.Este agresiv ,provocator. Așa sunt Romănii?
    • Like 2
  • Stimate Val Verde,faceți o regretabila confuzie! Naționalismul este un sentiment nobil! Ura fata de alte neamuri,sentimentul de superioritate fata de ele se numește ȘOVINISM!
    Cu multă considerație!
    • Like 5
    • @ Sorin Costina
      Daca va luati dupa definitia stricta de dictionar, aveti dreptate.
      Dupa al doilea razboi mondial sensul cuvintului a derapat, in special in SUA unde a capatat conotatii negative: promovarea natiei proprii si a intereselor nationale in detrimentul altor natii si popoare (Merriam-Webster)
      • Like 5
  • Parerist check icon
    Lipsește din analiza imnul Uniunii Europene. Excepția care confirma regula?
    • Like 0
  • "Autorul medieval nu vorbește despre veșnicie, ci este ceva mai realist: el proclamă viitorul luminos al Japoniei pentru doar 10 mii de ani." In culturile orientale, acest numar simbolizeaza eternitatea.
    • Like 0


Îți recomandăm

Telemunca

Odată cu răspândirea noului coronavirus de la o țară la alta, companiile din toată lumea și-au schimbat politica de resurse umane și și-au încurajat angajații să lucreze la distanță pentru a preveni extinderea epidemiei. O decizie care ține de supraviețuirea biologică, dar și de supraviețuirea ca business. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Recul

Povestea Recul începe în 2015, când regizorul Vlad Dragomirescu și actorul Bogdan Untilă și-au propus să creeze un incubator pentru proiecte culturale independente, care să cuprindă două direcții: teatrul de improvizație și teatrul clasic.

Citește mai mult

Alphahead

Vishal Narender și Georgeta Brehoi, soția sa, au venit în România în urmă cu 4 ani, după ce au lucrat în mai multe multinaționale din India, Franța și Irlanda, și au decis să-și investească toate economiile pentru a produce echipamente moto.

Citește mai mult