Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Vă propun două rețete exotice din pepene, așa cum le făcea bunica mea

pepeni - Foto: Yelena Afonina / TASS / Profimedia

Foto: Yelena Afonina / TASS / Profimedia

De o bună bucată de vreme s-au instalat și la Cluj vânzătorii de pepeni: în piețe, la colț de stradă sau în unele curți. Oameni sosiți din sudul țării, adăpostiţi în culcușuri improvizate, păzesc munții de lubenițe și cantalupi, descărcați cu râvnă din camioane, și-i îmbie pe clujeni să le cumpere marfa, de Dăbuleni și numai de Dăbuleni, așa cum scrie cu buchii strâmbe, pe cartoanele înșirate pe tarabe. Din păcate, nu au prea mare spor cu vânzarea, pentru că pepenii autohtoni și din import se vând, mai tot timpul anului, în rețeaua de magazine de legume-fructe, precum și în supermarketuri, la prețuri comparabile.

Unde sunt verile de altădată, când toate se întâmplau la vremea cuvenită și pepenii apăreau pe piața clujeană în miez de vară, la ”Piața de pepeni”, de pe malul Canalului Morii? Cumpărarea lor era un adevărat ritual. Vânzătorul își atrăgea clienții cu lubenițe dolofane, având coaja verde lucioasă și miezul roșu, apetisant, care putea fi admirat și savurat la cerere, de orice muşteriu care indica lubenița dorită, iar vânzătorul o proba decupând cu îndemânare coaja verde, scoţând un calup şi întinzându-l: „Luaţi şi gustaţi!”. 

Nu ştiu prin ce minune, întotdeauna pepenele ales de client se dovedea dulce şi bun de cumpărat. Poate că se mai dădea greş, dar eu nu ţin minte…Oricum, Bunica privea cu luare aminte grămada de pepeni, studia forma, mărimea şi culoarea fiecăruia în parte. Apoi alegea unul potrivit şi-l ciocănea cu degetul, decizia finală fiind luată după sunet…Ce n-aş da să ştiu cum sunau lubeniţele alese de Bunica, pentru că erau aproape de perfecţiune. Odată cumpărat pepenele verde, treceam la grămada cu pepeni galbeni, ca să alegem unul pentru Bunicul căruia nu-i plăceau lubeniţele. Aici era mai simplu. Bunica cerceta culoarea şi relieful cojii şi se decidea mult mai repede. Cantalupii nici nu se dădeau pe încercate. Nu ştiu de ce.

Ajunşi acasă, abia aşteptam festinul. Ne aşezam la masa de sub nucul din grădina Bunicilor şi tranşam pepenii. Pe atunci îmi plăcea mai mult lubeniţa şi-i ţineam isonul Bunicii care făcea cură de pepene pentru curăţirea rinichilor. Bunicul îşi mânca tacticos cantalupul aromat, iar eu îndepărtam cu zel sâmburii negri şi lucioşi, ca să mă pot năpusti asupra miezului dulce şi zemos al feliei mele. Singura noastră grijă era să nu mâncăm tot miezul, ci să lăsăm un strat de un deget peste coajă, pentru că…feliile consumate nu ajungeau la gunoi, ci în…borcanul cu cea mai delicioasă dulceaţă a copilăriei mele.

Reţeta dulceţii se găseşte tot în biblia culinară a bunicii – cartea de bucate semnată de scriitoarea Piroska Tábori -Zavodszky și medicul Jenő Vincze, publicată la Editura Dante, din Budapesta, 1932. Vă invit s-o preparaţi şi dvs., stimaţi cititori:

Dulceaţă din coji de lubeniţă

Se îndepărtează stratul verde de pe exteriorul cojii, rămânând doar cel alb şi stratul de miez roşu. După aceea cojile se taie în cubuleţe. Bunica le tăia cu un cuţit cu margini ondulate, ca să fie mai aspectuoase. Apoi se fierb în apă cu oţet (în concentraţie de 1/3) până când încep să devină sticloase, se strecoară, se spală bine cu apă, ca să se înlăture mirosul de oţet şi se cântăresc. Se fierbe un sirop gros dintr-o cantitatea de zahăr egală cu greutatea cojilor scurse, şi 1/1 litri de apă, în care se introduc cojile şi se fierb în continuare până devin transparente. Se poate adăuga şi o coajă de lămâie sau un baton de vanilie. În final compoziţia se introduce în borcane, care se leagă şi se dau la dunst (se fierb în baie de abur si apă). În timp cojile se zaharisesc, iar gustul dulceţii devine incredibil de delicios.

Răsfoind ceaslovul de bucate al Bunicii am găsit şi reţeta de dulceaţă de pepene galben. Iat-o

Dulceaţă de pepene galben

Curățăm de sâmburi un pepene galben mai puţin copt şi-l tăiem în felii groase, pe care le ţinem timp de două ore în apă cu var, apoi le spălăm bine de tot şi le fierbem în apă cu oţet până încep să devină sticloase. Apoi clătim bine feliile şi le introducem în sirop de zahăr (la 1 kg. de pepene se pun ¾ kg, de zahăr şi se fierb până devin transparente. Feliile de pepene se scot din sirop şi se ţin până a doua zi când se mai fierb o dată. Compoziţia se introduce în borcane, se leagă şi se dă la dunst. Se poate adăuga şi vanilie.

Am copiat (şi tradus) cele două reţete mai degrabă pentru exotismul lor, pentru că eu una nu le-am încercat…Dar cine ştie, poate cineva se va încumeta să le prepare.

Articol preluat de pe baabel.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult