Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Vacanța în Kefalonia. Aglomerație, oameni binevoitori și mai puțin desert

Kefalonia

La începutul anului, după ce am analizat prețurile și ofertele, deși îmi doream un concediu în Croația, am ales în final tot Grecia. Și fiind fascinat de insula Kefalonia, pe care am explorat-o în urmă cu doi ani, m-am gândit să merg oarecum la sigur și am făcut o rezervare la pensiunea unde am stat atunci, undeva lângă Lixouri, un cochet orășel-port.

Cu toate că auzisem că prețurile sunt mult mai mari, cu excepția carburantului, al cărui preț a explodat peste tot, nu mi s-au părut prețuri exagerate și mă refer aici la mâncare și băutură. Adică, nu cu mult mai mari în comparație cu anii anteriori și în niciun caz mai scump ca pe litoralul nostru. Într-adevăr, poate că șezlongurile și umbrela, pe unele plaje, se închiriază cu 3-4 euro în plus, preț în care nu mai ai inclusă nici măcar o sticlă de apă, ce să mai vorbim de un frappé, ca-n vremurile bune.


Grecii au mai tăiat și din desertul pe care ți-l ofereau din partea casei, acum „porția” este oarecum simbolică.

În rest, aglomerație peste tot, probabil după pandemie, care în paranteză fiind spus nu s-a sfârșit, după atâta frustrare în legătură cu concediile, dorința de a se bucura de un concediu i-a cuprins pe toți.

Și apropo de aglomerație, este o adevărată invazie de camioane, le întâlnești peste tot, pe șosele, dar mai ales în punctele de trecere a frontierei, unde s-au format coloane de 6-7 km. De exemplu în Ruse, unde prima bandă pe șoseaua care face legătura cu podul peste Dunăre, al prieteniei, este ocupată de camioane pe mulți kilometri.

Se circulă greu, este o binecuvântare când prinzi autostrada, unde poți circula civilizat și fără nervi.

Am stat aproape 2 ore la controlul de frontieră la Giurgiu, pe sensul de ieșire din țară, fiind o coloană de mașini întinsă pe vreo 2 kilometri. 

Grecii, aceiași oameni ospitalieri, mereu cu zâmbetul pe buze, la stațiile de benzină, pe plajă când comandai un frappe, în magazinele cu suveniruri sau la tavernele unde mâncai.

Am întâlnit foarte mulți englezi în Kefalonia, pe lângă italieni, sârbi, croați și sloveni. Români nu erau atât de mulți, așa cum mă așteptasem.

În Serres, orașul de tranzit pentru o noapte la dus și la întoarcere, m-a fascinat vibe-ul comunității. Era aproape ora 20.00 și atunci lumea ieșea la terasele de pe străduțele pavate și pietonalizate sau în piațetele dintre clădiri. Tineri, vârstnici, socializând la o cafea și un pahar cu apă rece, salutând cunoscuții care treceau, binedispuși cu toții, bucurându-se de fiecare moment, știind să trăiască frumos. Îi analizam și mă gândeam la bătrânii noștri cam ce fac, exact la aceeași oră, undeva acolo în România. Aceeași atmosferă o întâlnești în fiecare orășel din Grecia, oamenii se respectă și chiar dacă nu își permit financiar foarte multe, fiecare la nivelul său se bucură de cei apropiați și împărtășește asta, chiar și exact cum am spus, cu o simplă cafea în față. Dar împreună creează o atmosferă de comunitate unită, o vibrație care se transmite și se simte chiar și de cei din afară. Te face să îți dorești să participi, sa faci parte din ea.

Revenind în România, am oprit preț de câteva minute, pe centura Giurgiului, deschisă anul trecut. Atâta mizerie nu mi-a fost dat să văd de mult timp. Aruncate pet-uri, gunoaie, ambalaje, buruieni crescute peste tot. O imagine îngrozitoare, ca să nu mai vorbim de poluarea pe care o dezvoltă. În toaletă nici nu am mai intrat, n-am avut curaj. Tipic pentru noi, se inaugurează cu surle și trâmbițe orice mărgică scoasă, se taie panglici, după care nu mai interesează pe nimeni. Și educația oamenilor lasă mult de dorit, dar este mereu viu și dezinteresul general pentru asigurarea și menținerea curățeniei printr-un contract cu o firmă specializată.

La Drajna am stat 25 de minute la barieră, așteptând să treacă 4 trenuri, după ce aveam „la bord" 700 km. Am remarcat că se lucra la pasajul care va trece peste linii, dar cu siguranță nici la anul nu va fi funcțional. Pe contrasens, coada de autovehicule se întindea deja pe 2 km.

Bineînțeles, mi-am reamintit că în cei peste 30 de ani nu s-a făcut nimic pentru a moderniza, descongestiona traficul care a crescut poate și cu 10-15 ori, n-am mai povestit și despre faimoasa centură a capitalei care este într-o veșnică construcție. Și waze-ul care ne-a „aruncat" prin București, fiindcă pe vechea centură traficul era de coșmar.

Cam așa se desfășoară călătoria pe distanțe mari și totul trebuie tratat cu multă, foarte multă răbdare. Ca să nu mai vorbim și despre lipsa educației în trafic a multora și efectele acesteia. Nimeni nu e perfect, dar unii parcă depășesc orice limită.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult