Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Venim spre Piața Victoriei cu masca de gaze. „10 august 2018 a fost un eșec pentru că n-am continuat, iar Luiza și Alexandra au plătit prețul”

Miting 10 august Iași

Foto: Daniela Simionovici

Ora 8. Piața Unirii. Locul consacrat pentru proteste. Membrii asociației Împreună pentru A8, activiștii civici nu sunt singuri. Înainte de a pleca spre București se întind bannerele clasice de acum: Moldova vrea autostradă! 

„Vin oamenii. Vom pleca cu zece mașini, dar pline. Mergem la miting pe sistemul car sharing. Doar eu mai am un loc liber în mașină, dar se va ocupa pe drum. Avem și un motociclist”, zâmbește amar Daniela Simionovici. A fost și anul trecut în Piața Victoriei. Și spune că nu o să uite nimic. Pleacă la București cu masca de gaze dată de un străin pe 10 august 2018. „Cea mai puternică amintire este cea când au primit ordinul de atac, când mulțimea s-a panicat, au început să alerge în toate părțile, era haos. Eram gazați, nu vedeam, încercam să nu cad, să nu vină peste mine să mă strivească mulțimea care alerga. A fost o imagine de coșmar. Eram în dreptul parcului Antipa, zonă în care s-a îndreptat lumea încercând să scape de grenade și de gaze”, își amintește Daniela Simionovici. 

Unii dintre ieșenii care au fost anul trecut, au renunțat anul acesta. De teamă. Mai ales mamele. Alții își asumă repetarea coșmarului de de anul trecut. „Ne-am pregătit și fizic și psihic. Suntem sub influența a ceea ce s-a întâmplat anul trecut, când am fost gazați și bătuți. Toți de aici am pățit acest lucru. Vrem să le arătăm că nu ne este frică de ceea ce ar urma să se întâmple. Probabil că ar putea să urmeze o nouă repriză. O să continuăm lupta împotriva grupării mafiote PSD-ALDE-UDMR. Știu că fiecare luptă de-a noastră nu este în zadar și în total fiecare om care duce lupta împotriva lor contribuie la erodarea lor”, povestește Anca Aradei. 

Ionel Apostol, de la Împreună pentru A8, spune că și-au „propus să repete drumul de anul trecut. A trecut un an și România nu s-a resetat. Guvernanții nu au înțeles nimic. Nu au înțeles că cetățenii au drepturi, ar trebui să fie principalii beneficiari ai acestui stat. Mergem la București. Vom fi suficient de mulți. Trebuie să înțeleagă că nu se mai poate așa ceva și trebuie să schimbăm ceva în țara noastră”.

Nu e membră a vreunei asociații și nu a fost anul trecut la miting la București. Pe 10 august 2019 va fi în Piața Victoriei: „10 august este o zi cu însemnătate pentru noi. În urmă cu an protestatari pașnici au fost bătuți și gazați în București. Este un moment în care spunem STOP tuturor evenimentelor. Am descoperit în ultima perioadă incompetența și oamenii puși politic în instituții ale statului care ar trebui să protejeze cetățeanul. Suntem și indignați de faptul că autostrada A8 a fost blocată de guvern”. Cătălin Urtoi de la Împreună pentru A8 rezumă simplu: „Ne-au invitat la miting cei din Diaspora. Mergem și cu arhicunoscutul mesaj Moldova vrea autostradă! Nu se vor rezolva cu un miting lucruri care nu s-au rezolvat de 30 de ani.”

Mulți ieșeni din Diaspora și-au programat vacanța acasă în această perioadă pentru a participa la mitingul din 10 august. Se recomandă simplu: un ieșean alungat de clasa politică. A emigrat în Italia în 2003. Știe tot ce se întîmplă în țară. „Am trăit speranța de a schimba ceva în România, dar văd că degeaba sperăm. Anul acesta nu este nimic nou, numai promisiuni în vânt, minciuni peste minciuni, nerespectarea drepturilor. Nimic nu s-a schimbat, totul este ca înainte. Cozi interminabile când se pot face programări. Cu corupția nu am avut tangențe pentru că nu am fost nevoit, dar acum 2-3 ani am făcut o fosă, am ajut un vecin și i s-a rupt  piciorul. L-am adus la urgență la Iași și nu au vrut să-i facă nimic. A trebuit să umblu după asigurare doar pentru faptul că nu am vrut să dau șpagă”, povestește bărbatul care și-a adus toată familia din micul sat din județul Iași la Bergamo. Merge la mitingul din București cu un mesaj: „Dacă suntem mai mulți poate ăia de sus văd că lumea s-a săturat. Să facă o schimbare, să ne asculte. Poate își dau seama că oamenii s-au schimbat”.

Ce a schimbat mitingul din 10 august 2018?

Daniela Simionovici: „După părerea mea nu s-a schimbat nimic. 10 august 2018 a fost un eșec, un eșec care ni se datorează și nouă pentru că nu am fost destul de consecvenți, n-am continuat, iar Alexandra și Luiza au plătit prețul”.

Daniela Mitrofan, Reset Iași: „Oamenii au învățat să protesteze, să fie solidari. Au învățat să se raporteze la instituțiile statului. Mentalitatea s-a schimbat. Suntem în mijlocul unei schimbări numai că nu știm cât de mare este această schimbare. Nu putem să o vedem decât zi de zi și prin fiecare acțiune care are loc”.

Ionel Apostol, Împreună pentru A8: „România nu s-a resetat!”

Cătălin Urtoi, Împreună pentru A8: „Această țară este condusă acum de derbedei. Așa nu se mai poate! A venit momentul să le arătăm că avem nevoie de ochimbare reală. Avem nevoie de un alt mod de gîndire, alt tip de politică”.

Protestul de pe E 85

La 17.30, moldovenii vor fi în Piața Victoriei. Pe drum va fi și un eveniment surpriză. Timp de 15 minute, moldovenii vor bloca drumul european 85. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Calin check icon
    Mitingul ar trebui să fie concretizarea multor dezbateri, locul unde oamenii care doresc cu adevărat schimbarea să se întălnească fizic, să dea chip discuțiilor și ideilor anterior conturate. Să mergi să scandezi pentru autostradă sau să ceri demisia guvernului mi se pare o irosire de resurse. Să reproșezi eșecurile, normal de anticipat ale unor aleși prin vor este împotriva ideii de democrație. Veniți cu idei , cu propuneri de reformă reale și veți obține rezultate, altfel... pierdeți timpul . proiect-romania.ro propune reforme profunde ale instituțiilor, pot fi greșite sau cu siguranță îmbunătățite, dar au nevoie de participarea celor ce doresc o Românie mai bună. Dintre toate partidele cu peste 1% din electorat nici unul nu a prezentat un program de acțiune, care să restructureze statul astfel încât să scăpăm de corupție, hoție, ineficiență. Toți vor să preia actualele instituții și să le conducă spun ei mai bine decât predecesorii. Omul este coruptibil, dacă nu știu asta, cu siguranță nu au ce căuta în funtea țării. Încă nu e prea târziu, implicați-vă în dezbateri, dați-vă cu părerea. Să dezvoltăm România
    • Like 1
  • profun check icon
    Să amesteci, încă din titlu, drama celor două fete cu 10 august 2018 nu este doar o stupizenie fără margini ci, în primul rând, o ticăloșie de hoitar fără suflet.
    • Like 3
  • dan check icon
    ''1!) august a fost un esec pentru ca nu a continuat.''
    Ce va face sa credeti ca asta din 2019 nu va fi la fel, mie unul mi se pare stupida ideea sa faci un singur miting pe an ,ne adunam cam greu.
    In UE mitingurile sunt ceva normal nicidecum o exceptie ca la noi.
    • Like 2
  • Bine
    • Like 0


Îți recomandăm

Laurențiu Beșu

Un val de reacții fără precedent traversează sistemul judiciar românesc, după ce judecătoarea Sorina Marinaș, de la Curtea de Apel Craiova, a publicat pe Facebook un mesaj de solidaritate cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu — două dintre vocile care au semnalat public presiuni, disfuncționalități și nereguli sistemice din interiorul justiției, în urma publicării unui documentar Recorder despre sistemele obscure care controlează justiția românească în ultimii ani.

Citește mai mult

Ilie Bolojan dec 2025

- vă ofer soluția pentru a rezolva problema banilor pentru români în 24 de ore: decideți că infracțiunile de corupție nu se prescriu, așa cum s-a procedat în cazul omorurilor și al violurilor; foto: Profimedia

Citește mai mult

 Vlad Predescu.

„Mi-am operat mama, căreia am pus o proteză de șold și mi-am făcut curaj, aș putea spune, câteva luni. După ce am intrat în intervenție și am reușit să mă detașez și să uit că o operez, lucrurile au decurs foarte bine. Slavă Domnului, e pe picioarele ei și merge în continuare”, spune medicul ortoped al cărui nume este sinonim cu excelența în chirurgia artroscopică și a genunchiului: Vlad Predescu. Imagine din arhiva personală a dr. Vlad Predescu

Citește mai mult