Foto: presidency.ro
Politicianul român – și mai ales politicianul român de top (liderul politic, ministrul, prim-ministrul, președintele etc.) – e structuralmente autoritarist.
Am avut revelația asta cu o săptămână-două în urmă, când am fost martorul unui discurs informal ținut de un ministru de-al nostru. Omul era realmente șocat de vehemența balticilor. „Niște țări așa mici vin și-i spun Germaniei ce trebuie să facă”, zicea el, complet uluit. Și atunci mi-am dat brusc seama că nu doar el gândește așa – toți gândesc așa.
Caracteristicile unei structuri mentale/culturale de tip autoritar sunt respectul față de autoritate și supunerea față de putere.
Pentru cineva construit astfel, singurul lucru care contează e ierarhia. Trebuie să înțelegi ierarhia și locul tău în cadrul ei - și să te comporți ca atare. Verticala e totul.
Pentru o astfel de persoană e absolut de neconceput ca inferiorul (cel perceput ca fiind într-o poziție subalternă) să critice superiorul, sau să aibă inițiative (altele decât cele explicit prescrise lui de către superior).
Singura realitate e ordinea de precădere. Și singura obligație reală e s-o menții intactă.
Pe tipul ăsta de gândire, de valori și de comportamente își cresc partidele politicienii: ajunge lider doar cel care înțelege ierarhia și e capabil s-o perpetueze – cel care la orice pas înțelege exact pe ce treaptă ierarhică se află și dacă poartă sau nu vreun cin boieresc (și dacă da, care anume, identificat cu precizie, pentru a nu genera confuzie).
Oricine altcineva rămâne membru de rând, prostime, popor.
După aceleași criterii îi selectează și serviciile – pe cei selectați de servicii. Și tot pe aceleași criterii e selectată și conducerea tehnică a ministerelor – și, în general, a administrației.
Nu contează dacă politicianul respectiv e de stânga, de centru sau de dreapta, dacă e conservator sau progresist, dacă e neoliberal, liberal, social-democrat, socialist, ecologist sau naționalist, dacă e cultivat sau cu o educație mai precară. Dacă a ajuns în vârf, poți fi sigur că structura lui mentală/culturală e cea de tip autoritarist, fiindcă e singurul tip de structură pe care a trebuit s-o interiorizeze ca să ajungă în vârf. Orice-ar fi fost el sau ea la început, structura asta i-a devenit între timp a doua natură.
În condițiile astea, nu e de mirare că avem politica externă pe care o avem – una ternă, lipsită de orice anvergură.
Liderul român așteaptă indicații de la liderul de deasupra lui (de la cel pe care îl percepe ca fiindu-i ierarhic superior). Dacă Ursula zice să facem hub la Suceava, facem hub la Suceava. Dacă Biden zice că Rusia e dușmanul, zicem și noi la fel. Nu e lașitate, cum țipă pro-rușii, e pur și simplu aplicarea comportamentului învățat în ani lungi – și anume, integrarea în ierarhie: cunoașterea exactă a ierarhiei și a locului tău în ea.
Și, fiindcă veni vorba, pro-rușii noștri sunt exact la fel. Singura diferență e că ei se consideră parte a altei ierarhii.
De-asta ministrul nostru nu înțelegea nici picat cu ceară cum își permit balticii să țipe la germani. Într-o ierarhie, așa ceva pur și simplu nu se face.
Fiind crescut să interiorizeze cât de mult posibil structura de tip autoritarist, devenit expert în identificarea iararhiei și a locului fiecăruia în cadrul ei, politicianul român – și în special politicianul român de top – e complet opac la relațiile pe orizontală. Pentru el, ca pentru celebrul țăran care vede pentru prima oară o girafă, așa ceva nu există.
De aici și cele două probleme fundamentale ale politici românești: inadecvarea ei din ce în ce mai accentuată la o lume care se reconstruiește din ce în ce mai mult pe orizontală, pe structuri de tip rețea – și ambiguitatea în raport cu Rusia, singura societate din vecinătatea apropiată care e construită pe același principiu al respectării ordinii de precădere.
Suntem în tabăra occidentală, dar orizontalitatea occidentală îi sperie pe liderii noștri, care o găsesc de neînțeles (de unde și încercările lor de a inventa ierarhii acolo unde ele nu mai există în mod real, și de a identifica cu disperare un șef de la care să primească indicații) – și, în același timp, îi înțelegem pe ruși (dar nu și pe ucraineni), care sunt fix ca noi.
Pe scurt, băltim în inadecvare – iar motivele reale pentru care facem asta sunt cele de mai sus.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu ne vom compara niciodata cu tarile baltice sau oricare stat mai mic deoarece de prea multi ani traim sub lozinca "Capul plecat sabia nu-l taie" , bineinteles ca versul urmator "dar cu umilinta lantu-l inconvoaie" nu era prea placut pentru propaganda comunista.
Cultura romana este plina de proverbe de acest tip , propaganda comunista profitand din plin de aceste texte care nu faceau altceva decat sa ne supuna conducerii partidului , sa nu cumva sa ridicam capul.
Cei 50 de ani de comunism au inradacinat bine in mentalitatea romanului obedienta si smecheria dar ce e cel mai rau , copiii celor care aveau mentalitatea asta o urmeaza datorita sistemului de educatie precar si a exemplelor nenumarate de smecheri din politica romaneasca care ne arata ca daca esti supus ai de castigat.
La ce mentalitate avem am fi in stare sa batem palma cu rusii doar ca sa ne fie bine , Dancu a spus clar "trebuie sa incepem sa ne obisnuim cu rusii" , asta doar la cateva ore dupa ce au luat cu japca Insula Serpilor , perfect exemplu de obedienta.