Nu știu cum să fac ca acest articol să fie citit de cât mai mulți dintre voi. E ceva important. E despre un tânăr artist. Sculptor din București. Care muncește din greu. Fie ger, fie caniculă se află pe șantier. Restaurează ornamentele caselor vechi din oraș ca să poată trai. Pe cine interesează povestea unui om care doar creează și muncește, fără să aibă contracte dolofane cu statul? Fără să prindă o comandă de bust ilustru, o statuie stupidă a Împăratului Traian, o lupoaică fără coadă în care să bage alamă în loc de bronz, așa cum a făcut recent un mare sculptor din București cu mari contracte cu statul, de-l cercetează și acum DNA-ul. Mai jos, deși sună puțin prețios, viața și opera lui Ștefan Neacșu, un tânăr artist care nu știe și nu vrea să se promoveze. Știe doar să muncească.
Sculptorul Ștefan Neacșu nici măcar nu face parte din UAP (Uniunea Artiștilor Plastici). Pentru că nu vrea. Nu și-a făcut dosarul. Dă un interviu pentru prima dată în viață, un interviu care-i cere explicații. Socoteală. Unui solitar care nu a avut niciodată contracte cu statul. Un om care muncește de 15 ani pe șantierele de restaurare a caselor vechi din București, acolo unde readuce la viața lor de odinioară ornamentele clădirilor monument. Iar când are timp pentru el, sculptează în lemn cele mai uimitoare și colorate obiecte de artă pe care le-am văzut vreodată. Este jumătate sculptor, jumătate restaurator, unul dintre cei mai talentați și căutați din București.
„Ca să devii celebru, trebuie să pompeze cineva niște bani în tine”
- Cum faci să devii cunoscut?
- Nu știu, că eu nu sunt cunoscut. Trebuie să vină cineva să pompeze în tine niște bani, e vorba despre marketing și PR. Dacă ești dispus să o faci, bine. Dacă nu, nu. Nu știu, nu am încercat, când am avut o expoziție cu lucrările mele de sculptură la Mogoșoaia, curatorul a trebuit să se lupte cu comisia științifică din care făceau parte și câțiva membri UAP. Eu nu sunt membru UAP, nu am vrut niciodată să intru în așa ceva. Și s-au opus pentru că nu sunt membru UAP, deși, totuși, le-a spus doamna curator „băiatul ăsta este sculptor, are un masterat în sculptură, a absolvit o școală”.
- Ștefan Neacșu a absolvit Liceul de Arte „Nagy Istvan” din Miercurea Ciuc și Facultatea de Arte „George Enescu” din Iași, secția Sculptură. Restaurează ornamentele vechi din clădirile monument din București, fără să aibă timpul doar al lui. M-a primit în apartamentul familiei sale din Calea Moșilor, un loc în care totul este făcut de mâna lui. Televizorul stă pe un vechi banc de lucru dintr-un atelier de tâmplarie care a fost al stră-străbunicului său. În dormitor se odihnește lucrarea sa cea mai nerușinată, o jumătate de ființă dezbrăcată, că așa fac sculptorii, nu pun haine pe piesele lor, că doar nu sunt designeri de țoale. Nerusinarea ei, rusinea noastră. Ar fi un titlu bun.
Toate sculpturile lui Ștefan sunt făcute din lemn vechi adunat de pe șantiere
- Nici măcar nu le dă un nume lucrărilor. Te lasă pe tine, cel care privești și simți, să descoperi ce a vrut să transmită. Lângă bancul vechi de tâmplarie din living stă lucrarea la care ține cel mai mult. Ceva care aduce cu un struț sau cu un cap de pui de elefant. Este făcută numai din resturi de obiecte din lemn pe care le-a găsit pe nenumăratele șantiere pe care a lucrat. Picioare de mese, scaune, bucăți de lemn vechi pe toate le-a inclus în limbajul său plastic. Limbaj prin care se exprimă. Este îndrăgostit de textura, de lumina și de căldura lemnului, este fascinat de calapodul pentru pantofi, un leitmotiv în arta sa. E foarte colorat. Are calapod pentru orice pantof. Ce a fost mai întâi? Calapodul sau Pantoful? Dar piciorul, când a apărut? Dar, ciorapul?
„Inspirația vine din frustrarea dobândită pe șantiere”
- Vi s-a întâmplat să faceți sculpturi de care să vă atașați și pe care să nu vreți să le vindeți?
- Da, de pildă acea lucrare de acolo, am avut expoziția de la Mogoșoaia și am fost întrebat „cât ceri pe ea?” Măi, eu nu pot să-ți dau un preț. Ea nu cere de mâncare și pentru bani mărunți nu o s-o vând, ea stă aici și o văd, mi-e greu să mă despart de ea. Nu mai pot să fac una la fel. Am început-o într-o primăvară și a rămas așa mult timp până când i-am găsit calapodul și atunci am știut că este terminată. Din ce vine inspirația? Vine din frustrarea dobândită, din frustrarea pe care o am din tot felul de colaborări pe șantier.
- Aveți sentimentul că v-ați irosit timpul pe șantiere? Că ați făcut prea puține sculpturi?
M-am gândit de foarte multe ori la asta, dar nu-mi pare rău. Adică nu pot să spun „băi, nu te-ai ocupat de tine!” Pe de altă parte, știu că las ceva în urma mea, amprenta mea e pe câteva clădiri din București. Și, contează și asta. Dacă puteam să fac în paralel și mai multe lucrări, era și mai bine. Sursele mele de inspirație sunt de multe ori interioare și exterioare. Stau două zile în atelier și lucrez și sunt sunat: „hai pe șantier, Ștefane”. Și atunci trebuie să duc lucrarea mea la bun sfârșit, după aia știu că iar mă duc pe șantier și iar dă-i și începe aceeași nebunie cu mult praf, mască, muncitori, drujbe, circulare, praf, haos și nebunie. Și duc a doua zi copilul la școală, apoi iar pe șantier. Da, fac o muncă de artist salahor, mi se potrivește. Muncesc din nevoia de a supraviețui. Pe șantier îmi pun căștile în urechi, mă conectez cu mine și cu munca mea și la revedere, nu mai aud scandalul. Tot timpul o să fie scandal pe șantier, mai ales dacă sunt echipe diferite care nu se cunosc și nici nu au mai lucrat împreună. Fiecare vrea să-și termine treaba și să plece de acolo cât mai repede.
„Am lucrat la o casă și timp de patru ani, patru ani de șantier, patru ani de viață”
- Ștefan Neacșu a învățat mult de la casele vechi, cele mai frumoase clădiri vechi din București care au fost restaurate îi poartă amprenta. „De la casele vechi învăț detalii. Foarte multe detalii. Nu se mai face nimic cum s-a făcut pe vremuri. Fiecare lucrare aduce altceva, fiecare casă veche are o altă poveste și o altă abordare. Pe vremea aia erau școli care se ocupau de ornamente, aveau câteva tipizate care se mulau sau nu pe clădirea care se construia. Cum îi dau viață unui ornament? În primul rând trebuie curățat, chituit, șlefuit, curățarea asta înseamnă decolmatarea celor multe straturi de vopsea, var, lavabilă și ulei, și cu ce s-a mai dat de-a lungul anilor. Ca să redau modelajul inițial. Uneori este nevoie și de multiplicare, de mulaj, turnare, montare, un proces destul de migălos”, îmi spune Ștefan Neacșu.
Casa lui Ștefan Neacșu este și expoziția lui permanentă
„Bucureștiul ar trebui să se transforme odată într-un smart city”
- Apartamentul său dintr-un bloc comunist de pe Calea Moșilor este adevărata lui expoziție de artist. Permanentă. Trăiește înconjurat de piese de artă, lucrări pe care le puteți vedea și voi acum, în premieră, în acest articol. Până la urmă obiectele de care ne înconjurăm în casa noastră (mese, scaune, dulapuri) sunt extensii ale personalității noastre, toate vorbesc despre noi, despre sufletul si gusturile noastre, despre ce ne reprezintă.
- Cum vedeți Bucureștiul astăzi?
- Chiar ieri mă plimbam cu soția mea pe străzi și mereu descopăr alte clădiri vechi, unele pe care nu le-am mai văzut, deși am mai trecut pe strada aia. Clădiri care ar trebui să fie puse în valoare. O grămadă de monumente arhitectonice sunt lăsate să cadă, pe Luigi Cazzavillan este casa lui Cazzavillan care stă să cadă, asta se așteaptă: să cadă. Pe Episcop Radu sunt multe imobile foarte frumoase, dar in ruină. Bucureștiul ar trebui să se transforme odată într-un smart city, de fapt, au nevoie și proprietarii de ajutor din partea statului, sunt obligați să restaureze fațada casei lor, dar statul nu le oferă nimic.
- Luigi Cazzavillan a fost ziarist român de origine italiană, a fondat în anul 1884 ziarul „Universul” și avea cea mai frumoasă vilă din București. Pe strada care-i poartă numele se află astăzi parcul, monumentul și fântâna Luigi Cazzavillan, toate incluse pe lista monumentelor istorice din România.
Peste 15 ani Ștefan Neacșu se vede departe de București. Se va retrage și va lucra, cum a făcut de când se știe. Dar, va lucra numai pentru el. „Mă văd trăind lângă Miercurea Ciuc, acolo unde avem noi o casă cu o curte mare. Mă văd acolo stând în curtea aceea mare. În București nu, nu mi-a plăcut niciodată Bucureștiul.
O să mai vedeți ornamente vechi restaurate de mâna si de priceperea lui Ștefan Neacșu. Iar, dacă vreți să aveți acasă o lucrare de-a lui, vorbiți cu el, poate că se va despărți de ea. Cu greu. Până atunci, dacă treceți pe lângă șantierul unei clădiri vechi, să fiți atenți. S-ar putea ca Ștefan Neacșu să fie acolo, plin de praf, pe schelă, câștigându-și existența și, în același timp, lăsându-și amprenta asupra orașului. Fără ca noi să știm sau să observăm. Existența și amprenta. O să mai auzim de Ștefan Neacșu, sunt convinsă. Cred asta.
Antoaneta Dohotariu este senior editor b365.ro, sursa inițială a acestui articol
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.