Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Victima sau motivul extinderii NATO?

nato - poland

Foto: Simon Jankowski / ddp USA / Profimedia

Actuala reacție a Rusiei este îndreptățită de extinderea agresivă a NATO spre est. Aceasta este teoria care provoacă dezbateri aprinse atât la nivel de experți, cât și în rândul publicului. Desi cred că ar trebui să fie absolut clar pentru țoață lumea că nicio explicație, oricât de savantă, nu poate să justifice moartea și suferința atâtor milioane de oameni nevinovați. Moartea și suferința lor sunt certe. Asta în timp ce amenințarea invocată de Rusia era doar presupusă și, în buna măsură, discutabilă.

Ideea care susține că extinderea NATO spre est a provocat Rusia conține printre rânduri, insidios, ideea unei extinderi programate, premeditate, ca parte a unui master plan menit să îngrădească Rusia. Adică faptul că NATO a avut o strategie prin care și-a propus să ajungă până la granițele Rusiei și să o amenințe.

Problema acestui raționament este că, un astfel de proces, ar fi presupus ca NATO să fie cea care să solicite tărilor din centrul și estul Europei să adere, astfel încât strategia planificată de încercuire a Rusiei să devină realitate. În fapt, lucrurile s-au întâmplat exact invers. Nu NATO a cerut insistent țărilor să devină membre NATO, ci țările au cerut insistent NATO să devină membre. Și atunci, în aceste condiții, întrebarea extrem de importantă pentru evaluarea situației la care s-a ajuns este „de ce?”

Au făcut asta politicienii de capul lor, cedând presiunii NATO? Au făcut-o ei oare împotriva dorinței populației pe care o reprezentau?

Păi haideți să ne uităm la ultimii 15 ani. Ați văzut demonstrații de masă în noile state membre NATO împotriva aderării la organizație? A căzut vreun guvern pentru decizia de a semna intrarea în NATO? A pierdut vreun partid din centrul și estul Europei alegerile din cauza că a decis intrarea țării respective în NATO, ignorând împotrivirea maselor? Nimic. Zero! Ceea ce arată că extinderea NATO nu a fost nici pe departe una preplanificată, programată și apoi impusă în teren prin presiuni politice sau economice, ci rezultatul aspirațiilor, preocupărilor sau spaimelor țărilor care au aderat la organizație. Și asta ne duce de fapt la adevărata cauză a extinderii NATO.

Ce anume a făcut că toate aceste țări să se simță in corpore în nesiguranță, aflate fiind în afara organizației? De unde disperarea lor de a deveni membre, uneori chiar înainte de a îndeplini criteriile necesare? Iar pentru a da răspuns la această întrebare, cred că noi ar trebui să ne uităm la Rusia, iar Rusia să se privească în oglindă.

O tară cu un sistem autocrat, cu un deficit grav de democrație, în care îndrăzneala de a face opoziție politică s-a plătit nu doar o dată cu viața, nu poate decât să sperie. Inexistenta unui sistem instituționalizat de echilibru al puterilor (check and balances) nu poate sfârși decât prin a ajunge la mâna unui singur om și a capriciilor, slăbiciunilor și limitărilor sale fizice și psihice. Și adăugarea unui ingredient precum naționalismul exacerbat poate să facă orice decizie posibilă, oricât de absurdă ar fi. Impredictibilitatea, dintr-o perspectivă geopolitică, înspăimântă. Mai ales când ai în spate și o istorie care nu ajută etichetarea ta ca națiune pacifistă.

Un vecin care se însoțește pe scena internațională numai cu regimuri dictatoriale sau autocrate nu poate decât să te facă să îți cauți un refugiu. Haideți să privim care sunt țările care au votat în Adunarea General ONU împotriva condamnării invaziei: Belarus, Coreea de Nord, Siria, Eritreea. Putem adăuga aici alți aliați tradiționali ai Rusiei, precum Venezuela, Cuba sau Iran. În acest condiții, cât de scandalos e faptul că aspirația la securitate a unor țări mici, deținătoare de armament convențional, nu a fost sacrificată pentru temerile pe care, vezi Doamne, o putere nucleară de prima mână le avea. O putere nucleară care împărtășește valorile țărilor enumerate mai sus...

Baze militare NATO în Ucraina care să amenințe siguranța Rusiei? Arme nucleare în Ucraina? Serios? Ce baze militare de atac au fost instalate în 15-20 de ani în Europa Centrală și de Est? Ce arme nucleare au fost instalate în noile membre NATO din această regiune? Până la invazia Ucrainei, NATO nu a făcut nimic din toate acestea în noile state membre, dar ar fi făcut-o, nu-i așa, în Ucraina, la granita cu Rusia. Un pretext de atac al Ucrainei total neconvingător.

De fapt, calea cea mai sigură pentru Rusia de a împiedica extinderea NATO ar fi fost evoluția ei democratică și economică. Adică ea însăși să fi fost subiectul unui proces de transformare profundă, care să o aducă în rândul țărilor liberale, cu democrații mature. Evadarea ei din „grupul proscrișilor”, renunțarea la prieteniile moștenite de la răposata Uniune Sovietică, adâncirea colaborării cu instituțiile multilaterale care promovează democrația și economia de piață, cu NATO însăși, ar fi putut face ca sentimentul de nesiguranță al țărilor din vecinătate să nu mai fie atât de pregnant. Mai mult, sentimentul inutilității NATO, ai cărui muguri începuseră să încolțească la un moment dat, apetența naivă a Europei pentru un rol geopolitic independent de SUA, mutarea interesului SUA din Europa spre Asia ar fi făcut ca relevanța alianței să fie din ce în ce mai discutabilă, soliditatea ei slabită, iar motivația apartenenței la o alianță din ce în ce mai slabă ar fi început să scadă.

Paradoxal, împiedicarea apropierii geografice a NATO de Rusia ar fi presupus apropierea Rusiei de NATO. Apropierea de valorile împărtășite de membrii săi.

Articol preluat de pe blogul autorului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult