Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Vlad Voiculescu: „Am fost și eu acolo. Am văzut-o și eu pe doamna primar cu carnețelul în față, cu spatele drept și figură contemplativă. Numai bine pentru poză”

Ionuț Gobej, Dorin Bica, Gabriela Firea

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a scris pe pagina sa de Facebook despre întâlnirea la care Gabriela Firea i-a chemat pe neurochirurgii Dorin Bica și Ionuț Gobej, care și-au dat luni demisia de la Spitalul Colentina, după ce au explicat că, din cauza măsurilor luate de actualul management, nu mai pot opera pacienții în condiții de siguranță.

„Iată, aflu că cei doi medici demisionari de la Spitalul Colentina au fost invitați în biroul doamnei primar. Am fost acolo. Am văzut-o și eu pe doamna primar cu carnețelul în față, cu spatele drept și figură contemplativă. Numai bine pentru poză.

Nu îi pasă decât de propria imagine!

Zâmbet la intrare, zâmbet la ieșire. Figurație și poze între cele două momente. Pur și simplu o oportunitate de imagine, despre asta este vorba întotdeauna. Nimic cu sens. Nicio întrebare în afara celor pregătite de consiliere înainte. Niciun interes pentru a rezolva nimic. Nu îi pasă. Nu îi pasă decât de propria imagine! Trebuie că a fost mirare mare în primărie... Cine a mai auzit... medici să își dea demisia pentru că nu au condiții pentru pacienți?!”, a scris fostul ministru al Sănătății.

Acesta crede că Gabriela Firea știa despre condițiile din spital. „Doamna primar știa foarte bine despre problemele din spital. Singurul motiv pentru care cei doi au fost băgați astăzi în seamă a fost acela că a ieșit scandal... iar doamna primar avea nevoie să facă ceva, avea nevoie de aceste fotografii. Nu îi pasă. Nu îi pasă decât de propria imagine! Nu îi pasă câtuși de puțin... nici de pacienți, și cu atât mai puțin de ei, de cei doi medici care reprezintă tot ce dânsa și colegii de partid ai dânsei urăsc și disprețuiesc: oameni liberi, profesioniști, oameni care vor să muncească, oameni care nu au nevoie de nicio afiliere politică, oameni care reprezintă ceva prin ei înșiși! Oameni cu creier și coloană vertebrală!”, a adăugat Vlad Voiculescu. 

Ionuț Gobej: Dacă mai rezistam însemna să facem compromisuri în actul medical

Într-un interviu pentru Republica.ro, neurochirurgul Ionuț Gobej a vorbit despre motivele demisiei sale de la Spitalul Colentina. „Ne-am gândit ce înseamnă rezistența noastră în Spitalul Colentina. Dacă mai rezistam însemna să facem compromisuri în actul medical. Și nu vrem să facem asta, n-am făcut-o niciodată și... mai bine nu mai operez nimic toată viața decât să omor un om că n-am avut un fir. E simplu. 

Eu țin foarte mult la libertatea mea psihică, înțelegeți, la liniștea mea. Este o meserie foarte complicată prin implicațiile morale, prin responsabilitatea pe care ți-o cere. Dacă mai asociezi la asta și hărțuiri, și mizerie, și lipsuri nu poți să faci lucrurile bine. Trebuie să schimbi puțin macazul, cum am făcut-o noi”, a declarat el.

Neurochirurgul a mai explicat și că nu își va retrage demisia: Nu există nicio condiție în care să îmi retrag demisia însă, așa cum am discutat și cu doamna Firea, luni seara, două ore jumate, i-am spus că orice efort pe care l-ar face de acum încolo pentru colegii noștri care au rămas în Colentina, și care sunt oameni foarte capabili, ne-ar relaxa. Ne-am bucura să știm că există cineva care să poată continua ce am creat noi. Am obținut promisiuni în acest sens de la doamna primar. Zic Doamne Ajută! Să sperăm că, măcar acum, lucrurile vor fi ameliorate, dacă nu rezolvate pentru pacienți și colegii noștri.”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Despre gafele și incompetenta politicienilor coaliției PSD-ALDE e plina presa de articole zilnice. Nu voi fi redundant insistat pe aceste probleme. Ca pacient m-am confruntat cu lipsa unor medicamente încă din primele zile de ianuarie ale lui 2017. Asupra acestui aspect as dori sa mă refer. Dl. Ministru Voiculescu din guvernul tehnocrat a venit asemeni întregului guvern Cocoloș pe un uriaș val de așteptare. Recomandat că un ONG-ist care a ajutat în numeroase rânduri bolnavi de cancer numai cuvinte de bine. Dl. Liiceanu într-un interviu îl asemăna cu Maica Tereza, comparație oarecum deplasată. Fara îndoiala guvernul tehnocrat a fost în afara oricărei bănuieli de corupție și sunt convins că majoritatea membrilor au fost și bine intenționați. Este suficient însă acest lucru pentru a conduce o tara? Dl. Voiculescu a venit dintr-un ONG direct in scaunul ministerial. Dincolo de dorința de a face bine, însă primau alte cerințe: politici publice în domeniul sănătății, administrarea unui întreg sistem plin de hibele cunoscute. Însă de la a aduce cu sacoșa medicamente pentru câțiva bolnavi la întocmirea unor liste de medicamente compensate, negocieri cu big pharma și semnarea unor contracte e cale lungă. Lipsa anumitor medicamente esențiale pentru bolnavii cronici din farmacii a apărut de prin ianuarie-februarie. Din spusele farmaciștilor acestea au început să lipsească din depozite încă din august-septembrie 2016 când nu au fost reinoite contractele cu furnizorii. Lipsa acuta s-a manifestat în farmacii abia în februarie-martie 2017 când stocurile s-au epuizat. Atunci presa a sărit pe prospatul ministru PSD care nici nu apucase să se familiarizeze cu funcția. Aceeași situație cu vaccinurilor lipsa. Când contractele cu Ministerul ar fi trebuit semnate în august 2016 și lipsurile s-au simțit abia în martie anul următor, întreb: de ce această dublă măsură a mass-media? A doua situație: Ludovic Orban a fost scos forțat de DNA din cursa pentru PMB desi cred era singurul candidat dintre cei propuși cu șanse reale de a o opri să nu ajunga dna Firea la frâiele puterii. Ulterior a fost achitat. Dacă nu există răspunderea procurorilor, cine e vinovat că dna Firea practic nu a avut contracandidat și majoritatea bucureștenilor și-ar fi dorit poate un alt primar. Poate fi considerată asta o ingerință a justiției în procesul electoral, că o contrapunerii a ingerinței politicului în justiție. Mai fac alegătorii jocurile sau suntem simpli spectatori ai unui teatru de păpuși?
    • Like 0


Îți recomandăm

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

fermierul din Sânbenedic

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

Citește mai mult

 Mândra Chic

Povestea Mândra Chic începe cu un moment aparent banal, dar care a schimbat totul. Alina Zară își amintește scena de acum mai bine de 15 ani: mătușa Cornelia răsfoia un număr al revistei Vogue, unde a văzut „o rochie de dantelă de Miuccia Prada” ...

Citește mai mult

Foto CTP

130 de milioane de accesări, atât fac pe net postările care zic ce bine i-ar fi fost României dacă Ceaușescu ar fi rămas președinte după `89. Blocuri de locuințe fără număr, autostrăzi, hidrocentrale, fabrici de avioane și televizoare românești, metrouri la Cluj, Timișoara și Iași, țară suverană. Nenumărați tineri iau de bune toate astea.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon telefon mobil -

Atunci când achiziționăm anumite bunuri prin intermediul firmei, este important să înțelegem beneficiile fiscale potențiale, dar și limitele legale. Trebuie subliniat de la început că nu orice cheltuială poate fi justificată pe o societate comercială; Codul Fiscal prevede că achizițiile trebuie să fie direct legate de desfășurarea activității și de domeniul de activitate al firmei. foto: Maria Kraynova / imageBROKER / Profimedia

Citește mai mult