Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Vreţi calitate în educaţie? Băgaţi bani!

Început de an școlar, septembrie 2021

Foto: Inquam Photos/ Alex Nicodim

S-a discutat intens anul acesta despre educaţia românească. Mai ales că, în sfârşit, proiectul prezidenţial „România educată” a produs un prim raport. Nu mă voi opri aici asupra calităţilor şi defectelor acestui proiect, deoarece a suscitat numeroase intervenţii în spaţiul public ale unor profesionişti în ale educaţiei mai mari decât mine.

Mă voi opri însă asupra capitolului „finanţare”, care se întinde pe 6 pagini (70-76) din raportul de 90 de pagini. În această secţiune, autorii raportului remarcă în mod corect că învăţământul preuniversitar din România este subfinanţat chiar în raport cu ţările vecine. Ei propun o serie de obiective şi măsuri, neîndrăznind însă să atace chiar punctul vulnerabil al problemei: faptul că de când s-a votat Legea Educaţiei nr 1/2011, care prevede un procent de minimum 6% din PIB pentru educaţie (Art. 8), această prevedere nu a fost respectată niciodată, de niciun guvern din România care a proiectat bugetul anual.

De asemenea, raportul atrage atenţia asupra sistemului de finanţare per capita (şcolile primesc bani în funcţie de numărul de elevi) care dezavantajează în special şcolile mici din învăţământul rural. Se pare că acest semnal a fost auzit de minister, care se gândeşte acum să renunţe la finanţarea per capita pentru finanţarea „per formaţiune”. Îi urăm mult succes în acest demers, care însă cel mai probabil nu va schimba mare lucru, având în vedere procentul pe care l-a primit învăţământul conform bugetului pe 2021: 2,5%!

Probabil simţiţi în acest moment nevoia să întrebaţi: la ce ar folosi mai mulţi bani pentru educaţie dacă oricum chiar şi cei pe care-i avem sunt cheltuiţi ineficient? Aici intervin mai multe studii, dintre care unul publicat de OECD în 2012 care arată următoarea situaţie: cheltuielile mai mari pe educaţie nu garantează o performanţă mai mare a elevilor la testele PISA, însă DOAR în cazul economiilor cu PIB/capita ridicat (peste 20 000 USD) care oricum cheltuiesc foarte mult pentru fiecare elev (peste 100 000 USD pentru un interval de studii cuprins între vârstele de 6 şi 15 ani). Acolo, într-adevăr, contează mai mult cum sunt cheltuiţi banii, nu cât de mulţi sunt. În cazul economiilor cu PIB/capita moderat (sub 20 000 USD), cum este şi România, fiecare ban contează. Performanţele la testele PISA sunt în directă corelaţie cu bogăţia ţărilor respective. În completarea acestei idei, un studiu publicat de Centrul pentru Studiul Democraţiei din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj în 2019 explică faptul că rezultatele PISA depind de bogăţia ţării DAR şi că dezvoltarea ţării este frânată de nivelul performanţelor şcolii.

Ca o concluzie de etapă, ar fi bine, aşadar, măcar să respectăm legea referitoare la procentul de 6% din PIB pentru educaţie, ceea ce ar oferi şi României şanse mai mari de dezvoltare. Dar ce facem cu banii? Îmi şi imaginez un scenariu în care vreunul dintre miniştrii educaţiei României din 2011 încoace trăieşte un adevărat coşmar deoarece al său prim-ministru îi oferă acest „cadou” de 6% iar ministrul nu ştie pe ce să-i cheltuiască, obişnuit fiind doar cu „firimiturile” de la masa bogaţilor.

Păi să vedem: un contract frumos cu firmele de construcţii pentru a construi şcoli noi (care rămân închise pentru că nu sunt bani să mobilăm clădirea sau elevi să o populeze), câteva contracte de cheltuire a banilor pe laboratoare performante care stau nefolosite, săli de sport, panseluţe, părculeţe, ştim noi mai bine. Dar profesorii rămân în aceeaşi grilă de salarizare moştenită de pe vremea comunismului, iar din când în când se mai „miluieşte” câte un şef de partid de guvernare să le arunce „100 de lei în plus la salariu”.

Or, se dovedeşte că astfel de „investiţii” nu fac şcoala să meargă mai bine. O dovedeşte şi studiul OECD atunci când afirmă că ţările care performează bine la testele PISA atrag cei mai buni studenţi spre meseria de profesori oferindu-le salarii mari şi un statut profesional sporit. De asemenea, reducerea efectivelor unor clase generează creşteri în ce priveşte performanţele obţinute la învăţătură. Dar reducerea efectivelor se face, desigur, cu costuri suplimentare, legate de organizarea spaţiului, numărul de profesori etc.

Un alt factor definitoriu pentru performanţă este că în ţările cu rezultate bune există o aşteptare ca toţi elevii să performeze. Elevii care nu performează nu sunt picaţi, nu repetă clasa, nu sunt transferaţi la alte şcoli, nu sunt grupaţi în clase în funcţie de abilităţi. Iată deja că suntem la ani-lumină faţă de ce ştim noi. Dar cum am putea să convingem sistemul să accepte astfel de „blasfemii”? Păi, prin pregătirea profesionistă a viitorilor profesori (masterat didactic, atragerea celor mai buni din generaţie). Din nou, bani. Bani pentru deschiderea unor programe noi de studii, bani pentru motivarea profesorilor, bani pentru a oferi aceleaşi condiţii de educaţie şcolilor din medii defavorizate ca celor privilegiate, dacă nu chiar condiţii mai bune. De creşterea resurselor ar beneficia în primul rând elevii din mediile dezavantajate.

În acest punct simt nevoia să menţionez o iniţiativă venită din zona non-guvernamentală, dar care a primit sprijinul ministerului: Teach for Romania. Această reţea internaţională, aplicată şi în România, recrutează tineri motivaţi şi performanţi pe care îi pregăteşte pentru a intra să predea în şcolile defavorizate. Tinerii respectivi nu fac însă muncă de voluntariat: pe lângă salariul primit de la minister, reţeaua aduce o COMPLETARE a veniturilor pentru a ajunge la un nivel cât de cât decent. Absolut lăudabil, un prim pas către normalitate, dar cu o floare nu se face primăvară!

Ajuns la concluzii, repet premisa: un sistem de educaţie performant presupune în primul rând o finanţare cel puţin decentă. Un profesor bine pregătit, recrutat dintre vârfurile generaţiei sale, este perfect capabil să facă performanţă chiar în condiţiile unui curriculum prost conceput. O reţea de microbuze şcolare poate să distrugă acel atavism care face ca în şcoli venite parcă din Evul Mediu să mai existe încă predare simultană (mai multe generaţii de elevi în aceeaşi clasă). O finanţare concepută cu scopul de a elimina discrepanţele dintre şcoli, dintre elevi ar duce la o performanţă sporită a sistemului în general şi implicit la dezvoltarea României.

PS. Ca o notă personală, am avut ocazia în ultimii trei ani să lucrez la o şcoală privată. De ce este acest lucru relevant pentru discuţie? Pentru că aici se vede cu adevărat eficienţa în ceea ce priveşte cheltuirea banilor. Sigur, este vorba despre taxa pe care o plătesc părinţii elevilor înscrişi, dar aceşti bani se văd în activitatea şcolii, pornind de la infrastructură, trecând prin salariile profesorilor şi ajungând la numărul mai mic de elevi în clasă. Toate acestea duc la performanţă, indiferent de aptitudinile iniţiale ale elevilor. Poate ar avea şi sistemul de stat ceva de învăţat de la sistemul privat.

Articolul a fost publicat iniţial pe apcrc.ro

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mr.Oh check icon
    Mereu altii trebuie sa faca. Ne-am invatat sa delegam responsabilitatea altora.

    In Romania toti vorbesc despre ce trebuie sa faca altii. Cei care nu vorbesc fac. Daca pot o fac in Tara. Daca nu atunci pleaca si fac in alta parte.

    Sa ai solutii si sa stii sa le materializezi e un Talent. Cine nu-l are comenteaza intr-una fiindca esueaza in ceea ce intreprinde.

    30 de ani aruncati pe fereastra. Discutii Interminabile care nu au dus nicaieri. O viata de om am putea spune. Orice Plan e mai bun decat nici un Plan. Romania e Tara celor fara un tel.
    • Like 1
  • Cu tot titlul incitant, concis si clar, nu pot fi de acord cu continutul acestui apel! Intrucat...
    1. In Romania nu avem CONSENS nici la nivel national (sau al Ministerului educatiei), si cu atat mai mult nici la nivelul fiecarei universitati sau scoli cu privire la SEMNIFICATIA conceptului CALITATE utilizat in educatie!!! Oare ce ar insemna o scoala sau o universitate DE CALITATE ?? Fiecare intelege altceva, mai ales in functie de propriile cunostinte, valori, experiente... In scolile si universitatile din statele occidentale (alaturi de care se pare ca am dori sa fim) se realizeaza periodic, de regula anual, PROCESE DE CONSENSUALIZARE A REPREZENTANTILOR PARTENERILOR DE INTERESE (de regula profesorii, parintii, angajatorii, absolventii, studentii/ elevii) prin care se negociaza si se stabilesc in scris principalele INTERESE (doar LEGITIME!), RESPONSABILITATI si DREPTURI ale fiecarei categorii de parteneri implicati... Apoi se respecta ad-litteram! In Romania nu numai ca nu exista asa ceva, dar unii parteneri de interese (elevii, studentii, absolventii, angajatorii, comunitatea, etc.) nu au fost luati vreodata in considerare, in locul lor fiind impusi exclusiv statul (prin ME, ARACIS si ARACIP) si autoritatile nationale. La noi conteaza aproape exclusiv si prioritar (in reglementari si justitie) doar DREPTURILE SI LIBERTATILE omitandu-se faptul ca la nivelul omului/ organizatiei fiecare drept ar trebui sa fie asociat legal si clar cu o responsabilitate! Batalia pentru tot mai multe drepturi include si solicitarea de salarii tot mai mari (fara echivalent in performante superioare) ca si aplicarea principiului regretabil "Scoala-te tu ca sa stau eu!"... La noi, conteaza si drepturile ILEGITIME daca ele sunt revendicate intens, puternic, repetat, etc chiar daca unele sunt si ILEGALE,,,
    2.Conceptul CALITATE are in literatura de specialitate peste 130 de defintii! La noi se aplica de decenii in administratia publica doar definitia concisa "Conformitate cu legislatia si reglementarile existente!"... De aici mentalitatea ramasa aproape neschimbata "Orice cetatean este un potential infractor si rostul functionarilor publici este sa apere legea de actiunile acestuia".... In mediul de afaceri - dar, in statele dezvoltate, tot mai mult si in mediul serviciilor publice - CALITATE inseamna "SATISFACTIA CLIENTILOR/ BENEFICIARILOR!" Unii functionari publici din administratia publica centrala si locala de la noi ar dori si chiar putea sa aplice si aceasta semnificatie dar sunt blocati fie de unele prevederi legislative vechi si inadecvate fie de pretentiile controlorilor oficiali (Curtea de conturi, corpul de control al ministrilor, etc.) pentru care cerintele, nevoile si asteptarilor cetatenilor/ contribuabililor NICI NU SUNT AVUTE IN VEDERE!!... Daca ar actiona astfel, acesti functionari ar fi sanctionati administrativ cu retrogradari, reduceri de salarii, mutari disciplinare, destituiri...O eventuala modificare a legislatiei nu poate fi avuta in vedere intrucat nici Consiliul Legislativ si nici Curtea Constitutionala nu se ocupa cu asemenea "fleacuri"! Si, la noi, nici Avocatul poporului nu are in vedere aceste cerinte sau macar drepturile consumatorilor, eventualele litigii (foarte numeroase practic) fiind orientate catre tribunalele scumpe, aglomerate, lente si imprevizibile...Cum se pot corecta astfel situatiile prea numeroaselor CERCURI VICIOASE (generatoare de regres) in care functioneaza Romania??? Opusele lor, generatoare de progres, CERCURILE VIRTUOASE, sunt total ignorate in Romania, cu suficienta si aroganta...
    3.Mimetismul si simulacrele de ASIGURARE A CALITATII - mai ales in mediul educational, prin OG 75-2005, ARACIS si ARACIP - dar uneori si in domeniul serviciilor administratiei publice sunt derutante, deceptionante si nocive, cu toate sumele imense cheltuite in peste 15 ani in scopul creearii unei false ONORABILITATI / CREDIBILITATI a institutiilor educationale implicate, Daca s-ar fi economist aceste sume imense, la acelasi buget al educatiei, ar fi fost disponibile resurse pentru realizarea cerintelor elevilor, studentilor, angajatorilor, macar....
    4. In SUA exista de decenii un singur criteriu de evaluare si clasificare a universitatilor in topul national - RATA DE ANGAJABILITATE !! Cu cat acest indicator este mai ridicat cu atat sunt mai numerosi candidatii si mai mari taxele cerute acestota...La noi, acest criteriu nu a fost inclus initial de ARACIS printre cele...90 si ceva de criterii (mai toate STRICT CONTABILE, fara relevanta pentru calitate!) inventate din birou de "expertii" lor (ca si toate standardele de autorizare" si "standardele optimale" - denumite aiurea de ARACIS "standarde" si "standarde de referinta" - PLEONASM!)...Ulterior a fost introdus tacit si acest criteriu dar cu o pondere minimala, eveniment anulat mai tarziu de Justitie in urma plangerilor unor universitati care, probabil, produc doar someri... Acum nu se mai face de catre ARACIS nicio evaluare comparativa a universitatilor din Romania (desi mai multe Topuri internationale efectueaza anual asa ceva si le plaseaza pe pozitii mediu - onorabile) intrucat la noi, competitia si criteriile de competitivitate sunt ignorate sau respinse din diferite si numeroase motive..Sa fie doar DEMOCRATIA noastra damboviteana de vina ???
    • Like 1
  • In sistemul de stat nu finantarea in sine e problema ci lipsa totala a controlului "finantatorilor" (contribuabilii) asupra cheltuirii banilor. Ce suma e alocata /elev la stat vs. la privat.?
    • Like 2
  • Articolul este scris de pe poziții partizane, autorul fiind profesor.
    Și cere bani în plus la salariu. Mulți. Cît mai mulți. Sigur că astfel are garantat suportul tuturor profesorilor, dintre care cei mai mulți nu văd subfinanțarea învățămîntului mai departe de propriile buzunare.

    Însă problemele învățămîntului sunt structurale. Ele sunt moștenite din trecut, încă dinainte de Marea Vînzoleală din '89. Autorul a pomenit cîteva în sprijinul cererii sale, ca argumente obiective. Poate că sunt, nu le contest.

    Dar clar este că înapoierea învățămîntului este atît de mare încît e foarte greu să găsești calea de a accelera recuperarea acestui handicap.
    Cu riscul de a deranja autorul, eu sunt convins că această înapoiere se datorește în principal mentalității înapoiate a corpului didactic. Care e victima sistemului de educație... suntem în plin cerc vicios... care se rotește tot mai alene, tocînd banii contribuabililor. Iar autorul cere să aruncăm alți și alți bani în această moară nesățioasă. Nu cred că aceasta e calea.

    Dar și mai clar e că reforma învățămîntului trebuia începută încă din '89.
    Am spus-o de atunci, dar cine sunt eu? Cine m-a ascultat? Cine m-ar fi ascultat în vacarmul acela?
    Eu cu asta aș fi început reformarea statului. Fiindcă efectele apar după cel puțin o generație. Acum, cînd ar fi trebuit să începem a-i culege roadele, noi suntem în stadiul în care abia începem să ne dăm seama că e necesară. Subiectul a stat în letargie 30 de ani.

    În fine, măcar de ar începe. Dar nu prin pomparea oarbă a banilor în sistem.
    Avem, în Europa sau aiurea, de unde să ne inspirăm. Pe baza acestor modele se poate elabora un plan adaptat condițiilor noastre de pornire și al obiectivelor de viitor. Odată stabilit e foarte important să ne ținem de el, indiferent de factorul politic de moment. Consensul general e necesar.
    Și, pe măsura implementării lui, vor veni și banii.


    • Like 5


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult