Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„- De ce vrei să le repari, fetiţă?” La croitorie „o doamnă de la TV cu o rochie superbă” mi-a luat fața precum Tăriceanu la permise

Cam în urmă cu două săptămâni am aflat de o croitorie din apropiere. Abia când m-am apucat să fac ordine în dulap şi să redescopăr tricouri uitate acolo de la potop, am înţeles că acea croitorie avea să fie un punct de cotitură în viaţa mea. De acum înainte, mă gândeam, de acum înainte n-o să mai atârne în casa asta fermoare rupte, bucăţi de perdele, tivuri de pantaloni. Am şi sărbătorit în seara respectivă, am cumpărat o şampanie din magazinul de la colţ, pe care am transportat-o până acasă într-o pungă de duty free.

A doua zi, peste 80% dintre români se declarau în favoarea vaccinării, SRI s-a constituit parte civilă în dosarul Hexi Pharma, Irina Begu s-a calificat cu emoţii în semifinale la Istanbul, iar eu eram la croitorie.

Încăperea era plină de maşini de cusut şi de materiale aruncate cât colo de nişte profesionişti, se cunoştea. Stăruia un miros greu încă de la intrare, dar aşa se cade să miroasă într-o croitorie acătării, semn că acolo se munceşte pe brânci. M-a întâmpinat o doamnă care semăna cu Judi Dench, dacă Judi Dench ar fi fost un peştişor auriu într-un acvariu rotund. 

- Am adus nişte tricouri la reparat, i-am spus doamnei şi i-am întins un calup generos de şapte tricouri.

Ea m-a privit îndelung, cu un ac cu gămălie în gură, apoi mi-a întins mâna, m-a mângâiat pe umăr şi mi-a zâmbit larg:

- Ai adus nişte tricouri la reparat? a susurat.

- Exact, i-am spus, şi m-am apropiat de ea.

- De ce vrei să le repari, fetiţă? m-a întrebat, în timp ce jongla cu tricourile mele cu anchior, din bumbac 100%.

M-am gândit că poate ceva din aspectul meu o făcea să fie suspicioasă, poate nu păream genul care să poarte tricouri, doar pulovere pe gât. Aveam, ce-i drept, părul ca o căpiţă de fân, bătut de vântul dintre blocurile sectorului 2, şi o bluză groasă, deşi afară erau 20 de grade. Mă rog.

- Vreau să le port, i-am spus simplu.

Doamna m-a luat de mână şi m-a condus spre un scaun pe care am rămas timp de o jumătate de oră, ascultând-o povestind despre feminitate, păr lung, bucle şi frumuseţe. Mi-a spus, printre altele, şi că repararea unor tricouri nu e treabă uşoară, trebuie să ai timp, mână bună şi materiale de calitate, dar că o să încerce să le termine până miercuri. 

(Foto Guliver/Getty Images)

Mi-a vorbit şi despre banda de bieu pe care urma s-o folosească, tăiată la 45 de grade faţă de firul materialului, pentru a se mula pe liniile curbe ale tricoului. Am dat din cap cu naturaleţe, desigur că ştiam ce e banda de bieu, o folosesc în fiecare zi, e aproape ca săpunul. Am şi râs puţin, mi-am dat capul uşor pe spate, croitoria nu avea niciun secret pentru mine, eram doar eu şi doamna Dench în cercul ăsta al experţilor. Apoi ne-am revenit, am plătit integral şi am așteptat chitanța, dar am primit în schimb o hârtiuță galbenă pe care doamna îmi scrisese data la care trebuia să ridic articolele, suma achitată și prenumele Andra. Mi-a mai spus, aici suntem, fetiță, crezi că plecăm undeva cu tricourile? Nu credeam asta şi i-am zis adevărul. La final i-am mulţumit şi am ieşit din croitorie sughiţând, roşie la faţă şi cu o cărare nouă pe mijloc, pe care mi-aş fi dorit să nu o am.

Am simţit nevoia să mai sărbătoresc o dată şi mi-am luat două amandine cât toate zilele, să-mi potolesc nevoia de dulce - a fost cel mai mare dezmăţ de la Ziua Internaţională a Cărţii Pentru Copii încoace, când am mâncat 4 gogoşi cu ciocolată, am recitit Peter Pan şi am dormit zece ore încheiate.

Acum, desigur, nu-mi mai rămânea decât să aştept ziua de miercuri, care a venit cu o căldură de cuptor. Rafale de vânt cald suflau cu praf şi pufi de plopi ca o centrifugă. Am ajuns cu greu într-o bucată la croitorie, căci eram cu bicicleta, iar şoferii parcă se coalizaseră toţi să-mi deschidă portiere în faţă şi claxoane în spate. A fost o miercuri ieşită din comun, am stat apoi puţin şi m-am întrebat, oare câţi oameni fac acelaşi lucru în acelaşi timp, la un moment dat? Câţi oameni protestează în acelaşi timp în lume, câţi ascultă Walking on sunshine, câţi şoferi le ies bicicliştilor în faţă fără să se asigure, lucruri de genul ăsta. Şi apoi m-am gândit, oare există lucruri pe care nimeni nu le face acum? O fi oare Pământul acum, fix în momentul ăsta, gol de melodiile Romicăi Puceanu, de exemplu? Poate că e, habar n-am.

Apoi am intrat tiptil în croitorie, să-mi ridic tricourile valoroase. Am salutat şi am stat aşa acolo, în picioare, cam 5 minute. Doamna Dench purta un halat gri şobolan, iar în jurul gâtului avea aruncat neglijent un metru. Ochelarii îi atârnau puţin strâmb pe nas, aşa cum stătea aplecată deasupra unor materiale, şi avea mai multe ace cu gămălie în gură decât data trecută. Am văzut tricourile pe o masă, m-au trecut fiorii, parcă fusesem înţepată de un ţipar electric. Mă vedeam deja trecând înfumurată pe lângă muritorii care nu descoperiseră minunile croitoriei, înveşmântată în tricoul meu bleu, cu un blazer cu nasturi de argint pe deasupra şi cu bască de fetru.

Am scos fiţuica galbenă din portofel, cea care ținea loc de chitanță. Atunci m-a văzut, și-a frânt mâinile a scuze, a oftat adânc și mi-a spus că tricourile nu sunt gata.

Ei, ce să faci, sunt doar niște tricouri, mi-am spus, i-am zis sa nu-și facă probleme, nu era o urgență. Mi-a trimis niște bezele drăgăstoase, te pup, mămică, ce bine că mă-nțelegi! Apoi s-a mai asigurat o dată că am achitat totul în avans și a părut puțin încurcată când am întrebat-o dacă măcar s-a apucat de ele. Nu se apucase, căci nu avea banda de bieu, doar ştiam cât de greu se găseşte. Nu ştiam, dar mi-au venit în minte trufele de prin pădurile franceze şi câinii pregătiţi cu lunile să amuşineze locul de odihnă al unei ciuperci rare, poate banda de bieu e la fel. Am aprobat şi i-am zis că da, înţeleg, nu i-am mai pomenit de faptul că trecuse aproape o săptămână de când le adusesem. Mi-a zis cu lejeritate că pot veni miercurea viitoare să le iau, sigur o sa fie gata.

Uşor, uşor, s-a făcut şi miercurea viitoare. Îmi făceam deja planuri, mă vedeam gătită prună, ca o prinţesă casual, înconjurată de oameni care dădeau din mâini și mă filmau. Veneam în mijlocul mulţimii într-o trăsură, ba nu, pe un cal, eram grozavă, întâmpinată cu orchestră și cu oameni care ovaționează și nu-și pot stăpâni lacrimile. În fine.

(Foto Guliver/Getty Images)

Am intrat şi doamna Dench m-a întâmpinat cu un „fix la tine mă gândeam!" Nu ştiam dacă e de bine, deci am zâmbit. Am văzut-o frângându-şi mâinile ca data trecută şi mi-am dat seama că nu e de bine. Puteam deja să fiu psiholog, citeam oamenii ca pe reclamele la gumă de mestecat.

- Să nu-mi spuneţi că sunt gata! Cum au ieşit?, am întrebat-o.

- Ba să afli că nu sunt gata!, mi-a spus. A venit o doamnă de la televizor cu o rochie splendidă, cu nişte mâneci... nu puteam să nu o retuşez. Să fi văzut materialul!

Bumbacul meu se simţea umilit. Rochia doamnei de la TV a intrat sub acul maşinii de cusut cam ca Tăriceanu la permise sau ca Oprea la restaurant. Ori ca Arşinel la rinichi, dacă tot suntem acolo.

Doamna Dench şi-a cerut scuze, m-a îndemnat să am răbdare şi aproape că m-a mângâiat pe cap. M-am gândit că e uman şi normal să fii slab în faţa unui satin nobil sau a unei dantele fine, am lăsat bileţelul galben să cadă în buzunar şi m-am dus spre casă cu promisiunea că miercurea viitoare o să fie gata. 

PS. Miercuri a fost, de fapt, vineri, pe fițuica galbenă se mai distingeau încă niște numere și literele din numele meu, iar tricourile au fost reparate cu atâta măiestie, încât cusăturile ar trebui să poarte de acum înainte numele doamnei care seamănă cu Judi Dench.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "Nu ştiam, dar mi-au venit în minte trufele de prin pădurile franceze şi câinii pregătiţi cu lunile să amuşineze locul de odihnă al unei ciuperci rare, poate banda de bieu e la fel. " ... esti absolut superba... la scriitura ma refer scumpa nostra Andra ... :)
    • Like 0
  • Da, așa se întâmplă la noi, banii înainte, livrarea, când dă Dumnezeu...
    Și mai neplăcută- chiar decât lipsa chitanței, e inculcarea unei perverse culpabilizări a clientei.
    • Like 4
  • Nu inteleg e ce acceptati astfel de comportament.
    Practic incurajati lipsa de respect si evaziunea, banuiesc ca nu a-ti primit bon fiscal in acea minunata zi de vineri...
    • Like 2
  • Excelent scris! Am fost cucerit de la primul rand, felicitari!
    • Like 2
  • Excelent scris! Mai comiteti!
    • Like 2


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Halep - Moisescu

Sportivii români trebuie să depășească- pentru a face performanță- limite care le sunt impuse de la vârste mici. „Nu poți să faci aia”, „Nu ești în stare”, „Nu poți să ajungi numărul unu”, „Nu poți să câștigi un Grand Slam”, spune Simona Halep, care crede că un sportiv cu pishicul „tare”, e mai pregătit să fie campion. Ea are și câteva sfaturi pentru părinții care își încurajează copiii să facă sport.

Citește mai mult

ANAF - declarații online

În ultimele două luni și jumătate, multe dintre instituțiile publice din România au descoperit că pot funcționa și fără dosar cu șină. O ordonanță dată de Guvern în perioada pandemiei le obligă astăzi să primească de la cetățeni documente în format electronic și să le răspundă în același fel. „

Citește mai mult

Emil Hurezeanu

„Altă soluție nu mai e. Nu avem încotro. trebuie să recurgem la cele mai bune strategii pentru obținerea acestor bani și, mai ales, pentru folosirea lor”, spune Emil Hurezeanu. (Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu)

Citește mai mult

Meat-up

În vara lui 2018, Paul Petri şi Vio Nechiti și-au deschis un restaurant de burgeri în Cluj, după ce și-au cultivat și antrenat pasiunea pentru gătit în bucătăria unui restaurant de 4 stele din Anglia.

Citește mai mult

Teodosie împărtășind

ÎPS Teodosie, fost Snagoveanul, actualmente Tomitanul, s-a eliberat de sub dictatura distanțării sociale și a împărtășit mai mulți copii, cu aceeași linguriță. Un gest de sfidare față de autorități, de nesupunere și de declarare a autonomiei sale de ierarh. Patriarhia însăși a găsit acțiunea ÎPS-ului de la malul mării „ostentativă” și a recomandat respectarea legilor țării.

Citește mai mult