Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Cu autocarul, pe șoselele țării. Șoferul îşi aprinde o ţigară în mers, la un geam lateral întredeschis. Lumea tace. Poate e stresat

Autocar, drum național

Foto - Ilustrație drum național/ Inquam Photos/ Alex Nicodim

Experienţa de a călători în România cu diverse mijloace de transport poate fi una negativă, dezamăgitoare, însă poate de foarte multe ori să fie în aceeaşi măsură una constructivă, o adevărată lecţie de viaţă, de socializare, de comunicare. Nu demult, am trăit personal o astfel de experienţă.

Nevoit fiind să mă întorc acasă după o scurtă perioadă de deconectare, am ales să călătoresc cu un autocar al unei companii de transport, companie pe care am considerat-o întotdeauna ca fiind una destul de serioasă din perspectiva serviciilor oferite.

Aşteptările personale atunci când faci o astfel de călătorie nu pot fi foarte mari. Te gândeşti de multe ori înainte la drumul pe care îl ai în faţă, la starea de indispoziție generalizată de pe parcurs şi încerci să găseşti soluţii pentru a face din călătorie ceva plăcut. Apelezi astfel, fie la muzică, fie la citit, fie la scris (atât cât se poate, în funcţie de starea drumurilor pe care mergi), fie la orice altceva.

Un act de voinţă şi controlul necesar

Ajuns în autogara de îmbarcare, mă îndrept către şofer şi îi cer politicos să îmi ofere un bilet de călătorie. Pe un ton ferm, redus la minimum necesar, îmi spune să merg la casa de bilete. Mă bucur să aud asta, deoarece a te obişnui să stai respectuos să stai la rând la casa de bilete este ceva ce poate în timp disciplina un individ. Este un act de voinţă pe care mulţi nu ştiu nici astăzi, în România europeană în care trăim, să îl facă. La casa de bilete, îi spun doamnei de la ghişeu că am o rezervare pe numele meu. Cine mai are timp să verifice dacă aceasta chiar există. Mi se eliberează un bilet. Atunci mă întreb dacă pe viitor mai are rost să fac o astfel de rezervare. Nimeni nu garantează efortul tău de a planifica ceva şi mă văd astfel ajuns la uşa autocarului împreună cu marea mulţime de oameni aşteptând parcă şoferul să spună: „Ne pare rău, locurile s-au ocupat”. Controlul este un alt element cheie în chestiunea în cauză.

Încrederea

Îmi aşez bagajul în compartimentul special destinat şi privesc în jurul meu cum alţi pasageri cu o atitudine mascată de a savura o cafea sau fuma o ţigară înainte de plecare, nu fac altceva decât să mai arunce câte un ochi la bagajul lor până la momentul închiderii trapei. Nu fac la fel. Ocup un loc la culoar, de fapt aproape singurul rămas în condiţiile în care celelalte (majoritatea la geam), deşi neocupate, par rezervate atâta timp cât pe ele pot găsi de la sticle de apă la tricouri, cărţi, plase, etc.

Autocarul se urneşte din loc. Doi tineri în spatele meu, se întreabă reciproc unde trebuie să coboare în Orăştie. Mă întorc şi le spun că nu mergem în acea direcţie. Ceea ce urmează…un vacarm. „Stai. Stop. Opreşte. Bă, n-auzi ?”. Şi aici apare primul semn. Dincolo de lipsa de comunicare de la început, lumea coalizează şi se formează o echipă de sprijin. Toţi încearcă să facă ceva. Şoferul opreşte, cei doi tineri coboară, toţi sunt mulţumiţi şi uşuraţi.

Nu peste mult timp, are loc o schimbare de direcţie a autocarului al cărui şofer, pentru a evita aglomeraţia din centrul oraşului, are în plan să îl ocolească pe centura acestuia. Doar că pentru a face această manevră este nevoie ca pentru o scurtă bucată de drum să se întoarcă în direcţia din care a venit. Panică… „No, Doamne fereşte, că nu ne-om întoarce la Sibiu…”, „Tulai, că de ne ducem înapoi, aci m-oi ţâpa, în prima intersecţie…” . Vai, vai şi iar vai. Linişte din nou. Ne lansăm la drum. Lumea se aşază cât mai confortabil în scaune. Bătrânii noştri se închină şi îi auzi şoptind „Doamne ajută”.

Privitul în zare

Pe geam, realitatea din exterior începe să devină stimulent al unui spaţiu de contemplare şi creativitate. Este cu adevărat minunat să vezi cum fiecare o adaptează la nevoile şi interesele proprii. Bătrânii noştri transpun în discuţie cu călătorul de lângă ei lanurile de grâu ori „mălaiul aiesta fain de pe-aici”. Cei de o altă factură socială sunt interesaţi de arhitectura caselor sau de fabricile pe care le văd, făcând tot felul de estimări a bunăstării date de afaceri. Străinii prezenţi sunt interesaţi de culoarea gri a blocurilor ceauşiste şi îşi contorsionează trupul astfel încât să imortalizeze cât mai bine o fotografie a acestora, „just for the record”. Alţii doar privesc în zare. De la geam. O ilustră personalitate spunea în una din recentele cărţi apărute că „privitul în zare este singura noastră operaţiune prospectivă”. Mare dreptate. Este spaţiul şi timpul nostru de gândire, de elaborare, de creativitate. Atunci, gândurile noastre sunt libere să se ordoneze sau să zboare răzleţ, atunci, în momentele dinaintea coborârii din autocar, când realitatea palpabilă ne va transforma din nou în negânditori liberi, în mecanisme rutinate ale vieţii de zi cu zi.

Ajunşi într-o staţie intermediară, lumea întreabă dacă trebuie să schimbe autocarul, practică uzată la noi, şi mai ales de către această companie cu care călătorim. Cu un glas şi o fericire de pionier premiat, şoferul scoate pieptul în faţă şi ne linişteşte spunându-ne că se schimbă doar el cu un alt şofer. Ce fericire atunci când la o stare, de altfel de anormalitate, se găseşte o soluţie. Aici pasagerul se închină din nou şi se simte privilegiat. Nu se poate simţi însă la fel de fericit şi când, după câteva secunde, este îndemnat să coboare din autocar şi să meargă la ghişeul de pe peron „să vizeze biletele de călătorie”. Ce? De ce? Întrebări care deşi nespuse, se aud în interiorul fiecăruia. Nu divaghez aici pe marginea acestui aspect, deoarece risc să alterez o stare bună de scris, incidentul în cauză enervându-mă şi atunci şi acum peste măsură. Cred că vorbim din nou despre încredere şi control. Punct.

Lipsa de răspundere afişată

Cu o pauză de cincisprezece minute, pe peron, aceleaşi personaje fumând sau bucurându-se de o cafea….cu un ochi la bagaj, bineînţeles. „Dorim să informăm pasagerii că pe timpul transportului şi/sau al staţionării, compania nu răspunde de bunurile personale”. Cred că e cel mai uşor aşa. Un anunţ lipit cu bandă pe parbriz rezolvă situaţia.

Mai contează restul? 

Continuăm călătoria cu un şofer care, dată fiind responsabilitatea pe care o are, îşi aprinde o ţigară în mers, la un geam lateral întredeschis. Lumea tace. Poate e stresat. Tot el este cel care doreşte binele călătorilor şi le oferă în sistemul audio o muzică de bună calitate, cu variaţiuni pe aceeaşi temă (refuz să o specific), la un volum care lui îi pare normal. Mai contează restul? Din panoul de comandă de deasupra locului pe care stau încerc să ajustez eu volumul, să aprind o lampă sau să reglez intensitatea aerului condiţionat primit. Constat că acesta lipseşte cu desăvârşire, iar de celelalte funcţiuni nici nu mai poate fi vorba. Compania asigură confortul călătorilor săi. Compania face profit. Mai contează cum? Mai contează restul? Românul este docil şi obişnuit cu greul. Felicitări companiei pentru încrederea în el!

Fără instrucţiuni de folosire

Autocarul încetineşte pentru a opri în una din staţii. O femeie din spatele meu se ridică înainte de oprirea totală a roţilor şi trăiesc parcă în lumea lui Păcală atunci când o văd răsturnată, în plenitudinea ei, de pe culoarul central tocmai până jos la platforma scărilor interioare. La un autocar de anumite dimensiuni această diferenţă de nivel nu este una mică. Cu geanta peste cap, cu un picior ridicat pe lângă umărul drept, un pantof rămas pe culoar, femeia gemea. Norocul a făcut ca, după ce împreună cu un alt bărbat, am ridicat-o, aceasta să fie bine. I-am imputat acţiunea şi consecinţele la modul direct şi deschis, aducându-mi aminte că din nefericire, de multe ori, mulţi români, aruncă instrucţiunile de folosire ale unui aparat pe principiul „Ce bă, mă învaţă ăştia pe mine cum să îl folosesc ?”.

Fără centuri de siguranţă

Ceea ce a conturat însă experienţa mea de călătorie a fost un alt anunţ lipit pe partea interioară a parbrizului, în faţa şoferului. „Călătorii sunt obligaţi să aibă în permanenţă centurile legate pentru siguranţa acestora”. Le-am căutat încontinuu, m-am uitat în stânga şi în dreapta însă fără sorţi de izbândă. Cum ai putea oare într-un autocar second hand ? Compania face profit. „Le mulţumim călătorilor noştri pentru că ne-au ales”.

Epilog

În viaţă – autocarul nostru de călătorie -, nu de puţine ori în ultimii ani căutăm repere, valori sau principii care să ne ancoreze la un mers nicidecum de second hand. Acestea sunt centurile noastre de siguranţă. Mă întreb oare, dacă le-am avea, le-am folosi ? Suntem poate prea obişnuiţi să primim mulţumirile companiei sau a mai marilor acesteia pentru că I-AM ALES !!! Pentru mulţi însă dintre noi sunt sigur că nu va mai fi o altă dată când să mai facem asta. Sau poate da, pentru cei care sunt mulţumiţi cu condiţiile de second hand. Centurile de siguranţă le vom găsi în final în interior.

Să nu ne oprim să privim în zare, să privim în sus şi în noi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Nu exista asa ceva. Romanii noastri patrioti, crestini, cu frica de D-zeu, cinstiti, corecti, sa-i poleiesti cu aur de bun ce sunt nu au cum sa fie indolenti, Asa ceva nu se poate intampla in Romania. Sigur este dezinformare. Nu sunteti cumva un ungur, un neomarxist de la Bruxelles sau un american pe dos?
    P.S. Nu credeti ca INDOLENTA ar fi cel mai potrivit brand de tara pentru Romania?
    • Like 2
  • Rubio27 check icon
    Mă așteptam să încurajați sesizarile/ reclamațiile ori să precizați ca ati depus una. Altfel... șansele să se întâmple ceva bun in viitor rămân pesimiste.
    • Like 0
  • Daniel00 check icon
    Iata de ce la noi, de la vladica pana la opinca, toti au cate una sau doua masini. Intr-o Europa care vrea sa renunte la automobile, mergand pe bicicleta (cel putin in orase), noi nu stim cum sa mai achizitionam una in plus, plangandu-ne apoi ca nu sunt locuri de parcare. Trenuri canci, autobuze canci... deci masini mici far numar, fara numar.
    • Like 2
    • @ Daniel00
      Au și masinile pesonale rolul lor. Ele sunt cele care ne asigură LIBERTATEA de mișcare. O libertate care, la presiunea ideologiilor moderne alienate, o să ne fie mult diminuată pe viitor, poate până la dispariție. Eu vin și spun mai mult: ar fi bine să renunțăm nu numai la mașini, ci și la telefoanele mobile, la locuințele individuale și încălzirea acestora cu sisteme poluante, la hrana clasică (și să trecem pe gândaci), la hainele confecționate prin tehnologii poluante (și să purtăm ce poartă și triburile africane) etc etc. Ar fi deci bine să ne mai împuținăm, iar puținii rămași dintre noi să ne întoarcem în peșteri (părându-ne rău de timpul istoric pierdut între timp) Și atenție! În peșteri să fie interzis FOCUL, fiindcă fumul poluează.... N-ar fi tare? Cel puțin am salva planeta, chiar dacă ne distrugem noi, omenirea :-) :-)
      PS Am văzut odată la știri o furtună violentă pe undeva prin Copenhaga, cred, nu mai știu sigur. Dar ce îmi amintesc era că vedeam cum, printre oamenii care se țineau disperați de orice puteau pentru a nu-i doborî vântul era și o femeie care abia ținea lângă ea o bicicletă și evident nu mai putea să o folosească. Am râs de m-am cocoșat. Și mi-am zis că așa le trebuie naivilor (ca sa nu zic prostuților) care iau în serios manipularea asta cu schimbările climatice și cred ei că în măsura în care există totuși ceva-ceva schimbări climatice, ar putea ei să le schimbe la loc prin mersul pe bicicletă :-) :-)
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Daniel00 check icon
      Inmultirea masinilor chiar e o problema pentru poluarea aerului si a starii de bine a celor care locuiesc vremelnic planeta. Tari europene, atat dezvoltate economic cat si la nivel de mentalitate (nu e cazul si despre Romania), se intorc la tehnologii nepoluante, insa pentru romanul idiot care vrea sa-si etaleze potenta, masina e un simbol care il reprezinta.
      • Like 2
    • @ Daniel00
      Oare numai țările europene sunt dezvoltate la nivel de mentalitate? Fiindcă văd că niciunde în lume nu se fac lucrurile ca în Europa. Alții își văd de interesele lor economico-sociale și râd de noi europenii cât de cretini (nu de dezvoltați) suntem. Dar dacă vreți să fiți ”progresist” și neomarxist până la capăt, nimeni nu vă împiedică să vă deplasați cu ce vreți Dvs și ce considerați că e în acord cu ideologia Dvs. De exemplu cu bicicleta / tricicleta / trotineta / mașinuța de plastic de jucărie etc sau pe jos, sau.... Sau mai bine nu vă mai deplasați deloc. Stați acasă, ce atâtea deplasări poluante? Abia așa dovediți o gândire elevată, nu ca alții, retrograzi :-) :-)
      Fiindcă astăzi s-au inversat valorile. A fi progresist (adică, teoretic, adept al progresului) înseamnă să vrei să te întorci în peșteri și fără foc. Dimpotrivă, a fi retrograd înseamnă să vrei să crești viteza de deplasare, libetatea individuală de mișcare, dar și căutarea unor tehnologii noi, mai eficiente, mai benefice și mai puțin poluante, care să nu ne distrugă însă felul de a trăi civilizat, obținut așa greu după o istorie îndelungată și zbuciumată....
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Daniel00 check icon
      N-ai inteles problema. Nu e despre libertatea de miscare (de care vad ca suferi) care e doar in mintea ta si a altora, e despre poluarea planetei din cauza careia suferim toti in mod real. Poluarea planetei e un fapt, nu e o filozofie. Nu trebuie sa fii progresist sau neomarxist - cum zici tu, ca sa-ti dai seama cat de mare e problema poluarii, iti trebuie doar putin bun simt,
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      @Daniel00
      Nu mă pot abține să mai fac niște aprecieri generale, de data asta foarte serios, fără glumițe.
      Dintotdeauna tinerii - zic eu, spre cinstea lor - au avut tendința să se dedice ideologic unor cauze sociale înalte. Și-au sacrificat bunul trai imediat, obținând satisfacția sufletească de a se dedica unor comandamente superioare. Foarte frumos până aici. Dar dacă ne uităm în urmă, în istorie, ce vedem? Comunismul. Ce putea fi APARENT mai frumos pentru un tânăr de la acea vreme, mai ales pentru un tânăr înstărit, dintr-o familie burgheză, decât să-și sacrifice ideea de bunăstare individuală pentru înaltul ideal al traiului ECHITABIL pentru toți? A fost o adevărată efervescență la un moment dat în acest sens și în lume și în țara noastră. Erau de exemplu voluntari destui pentru șantierele tineretului în care se construia pentru societate, nu pentru un profit individual. Ce s-a ales de frumoasa teorie? Practica a dovedit că avea un sâmbure malefic, otrăvit, care a dus la un dezastru social. Iarăși ne amintim de nazism, cu echivalentul românesc, legionarismul. A fost o vreme în care foarte mulți tineri instruiți, școliți, cu vederi largi, inteligenți, culți (oare de ce îmi pare un deja vu?) erau legionari. Idealul superior era ”purificarea neamului” (bănuiesc că de proști, neciopliți, neamuri proaste, retrograzi, ”analfabeți funcțional”- iarăși deja vu-ul ,mă sâcâie). Ce s-a ales? Un alt dezastru, evident. Acum, în zilele noastre comandamentul superior pentru care, în special tinerii, trebuie să își sacrifice bunul trai personal este... ai ghicit, problema schimbărilor climatice (schimbări în rău, desigur, că doar nu pot fi în bine...) Ducerea acestei ideologii (fiindcă e mai mult ideologie decât știință) la extrem, riscă să ne afecteze grav întreaga civilizație, de dragul unor himere. Repet, înțeleg în principiu devotammentul și dorința de sacrificiu, în special ale tinerilor (dar nu numai ale lor), pentru comandamente înalte, care oferă satisfacții de ordin superior, dar.... gândiți-vă bine ce vă doriți, înainte de a vă exalta pueril. Vă asigur de buna mea credință în cele scrise (în ciuda glumițelor de mai înainte).
      • Like 0
    • @ Daniel00
      Acum, ultima dată, eu îți scriam ție și tu mie. Vezi te rog și ce am scris ultima dată (ca și completare), e important.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Daniel00 check icon
      Revin, problema poluarii e reala. Nu e despre incalzirea g;obala si schimbarile climatice, ori niste idealisme. Tu acolo unde stai nu esti asaltat de gunoaie, mizerie si mirosuri urate? Tu nu traiesti in Romania? Ce e rau in a vrea ca oamenii sa protejeze natura? Ce e ideal aici? In fond, mediul in care traim este natural, nu virtual. Tu insa pare ca traiesti doar in imaginatie...
      • Like 0
    • @ Daniel00
      Da, problema poluării cu gunoaie de toate felurile e reală. Și eu aș vrea să o rezolvăm. Asta putem să o rezolvăm și fără să ne afectăm civilizația, prin atitudini civice corecte și tehnologii avansate de reciclare. Dar ce are asta cu problema despre care vorbeam, adică a mașinilor versus biciclete în orașe? Pot fi foarte bine mașini ELECTRICE, dar NU biciclete. După mine bicicleta ține doar de sport (deci ceva opțional pentru un cetățean anume) sau de copilărie, sau de oamenii săraci din mediul rural, care nu dispun de altceva mai eficient pentru deplasare. Nicidecum nu văd bicicleta ca un factor de progres, ce naiba, despre ce vorbim? Să mergi tu când o să ai, să zicem, 80 de ani, boli cardiace și de articulații, obezitate, formă fizică zero, pe viscol sau ploaie, noaptea, cu bicicleta. Problema poluării aerului însă e stringentă, dar NUMAI în orașe. Aici se poate rezolva, cum am zis cu mașinile electrice. Repet, nu o să accept niciodată să ne distrugem civilizația ACUM, fiindcă unii cred că s-ar putea, cândva, să se încălzească aerul, în medie, cu 2-3 grade și vor suferi pinguinii și urșii polari. Îmi pare sincer rău de toate viețuitoarele pământului care au de suferit, dar în final e care pe care. Între civilizația pinguinilor și cea a oamenilor, oricât ar fi pinguinii de simpatici, o aleg - fie-mi iertat - pe cea a oamenilor. Și poate că nici nu e dracul chiar așa de negru. Poate că pinguinii vor supraviețui, sau poate că vom descoperi, repet, tehnologii superioare, mai nepoluante, care să nu ne distrugă civilizația modernă așa cum o știm. Să devenim mai puțin poluanți rămânând în civilizație și nu în peșteri. Asta trebuie să fie una dintre prioritățile științei, nu bazaconii care ne duc în trecutul primitiv. În peșteri acum e locul animalelor, nu mai e demult locul oamenilor.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Daniel00 check icon
      Corect, locul oamenilor nu e inapoi in pestera. Tehnologiile moderne ar putea sa ne ofere multe solutii, printre care una ar fi scaderea numarului de masini poluante sau chiar inlocuirea lor cu altele nepoluante. Sa stii, ca pentru oamenii in varsta si nu numai exista serviciul de urgenta 112, altfel ar fi foarte greu ca un om care a suferit un AVC sa ajunga la spital, chiar daca are masina.
      • Like 0
    • @ Daniel00
      Ar fi chiar culmea să dispară și ambulanțele. Numai că nu aș vrea ca în viitor să rămână în circulație DOAR ambulanțele și mașinile strict necesare pentru activitățile importante (pompieri, poliție, jandarmerie etc). Aș vrea să rămână în circulație și toate celelalte mașini, inclusiv cele personale. Sunt de acord și chiar îmi doresc și eu ca ÎN ORAȘE (nu și pe drumurile extraurbane fiindcă NU e necesar) să avem doar mașini electrice.
      Mi-a făcut plăcere să vorbim, dar acum chiar trebuie să mă retrag.
      O seară bună.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      N-are nicio legătură mersul pe bicicletă cu o eventuală schimbare climatică. 100.000 de indivizi care merg pe bicicletă într-un oraș din Olanda înseamnă 100.000 de mașini care nu mai participă la traficul rutier. Și asta se întâmplă în Amsterdam, Rotterdam, Haga de multe zeci de ani, pe când nu vorbea nimeni de nicio schimbare climatică. Au rezolvat practic n probleme dintr-o singură acțiune (promovarea mersului pe bicicletă): mai puține mașini – deci trafic descongestionat și poluare fonică și a aerului mult diminuată; mai puține locuri de parcare auto; mai multă mișcare – deci o populație mai sănătoasă; mai puține accidente rutiere.
      Am mai avut o discuție legată de biciclete.
      Abia aștept să ajungă benzina 30 de lei/litru. Dar probabil că nici atunci nu o să văd mai multe biciclete pe drumurile noastre.
      • Like 0


Îți recomandăm

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ana Maria Bălan

În facultate, am avut o colegă mai mare pe care mereu am admirat-o: super deșteaptă, implicată, genul de persoană pe care ai dori-o în echipa ta de medici. Am revăzut-o în primul ei an de rezidențiat: epuizată, dezumanizată, cinică. (Foto: Ana Maria Bălan/ Facebook)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Elevă de liceu la examen

Dar dacă sărăcirea noastră este ceva ce am putea accepta, atentatul asupra valorilor și moralei ar trebui să fie acea limită pe care să nu o acceptăm. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Citește mai mult