„Auzi, dar n-ai voie să parchezi aici!” Prin 1995, am plecat la Constanța cu o Oltena nouă, dar cu 60 de kilometri înainte de destinație mașina s-a oprit...

Sursa foto: wikimedia.org

Prin 95-96, că nu mai rețin exact anul, eram mândru nevoie mare. Ai mei își cumpăraseră Oltena 12 TRS nouă, albastru metalizat, pentru acele vremuri era chiar „ochioasă”. Cu o noapte înainte de ziua plecării în concediu, se stârnise furtuna, dar aici nu fusese atât de puternică ca în Dobrogea, unde am întâlnit mulți copaci căzuți și am făcut slalom printre ei, mi-am umplut mașina de noroiul adus de șuvoaie.

Cu aproximativ 60 de kilometri înainte de Constanța, mi s-a luminat bordul ca bradul de Crăciun și s-a oprit „olteanca”. Am ridicat capota, dar fiind un specialist în ale mecanicii auto, vă dați seama că am și realizat care este problema. I-am mai dat niște chei, dar nu se auzea nimic. Moartă. Soluția era una singură, tractarea până la Constanța, la reprezentanță, fiindcă mașina era în garanție. La un moment dat, dintr-un lan a apărut un tractor. I-am făcut semn șoferului care cu amabilitate a oprit. Ne-a zis de la început că el merge doar vreo 10 kilometri și că, dacă suntem de acord, ne tractează. Am pornit și din când în când, se întorcea să vadă dacă totul e în regulă, dacă frânghia-i întinsă și ridica mâna în semn de OK. La un moment dat, prietena de pe bancheta din spate ne întreabă: „Ce te tot salută ăsta, e așa încântat că te cară? Așa respect mai rar...". Cât eram de nervos și stresat, faza a fost ca o descătușare, am izbucnit împreună cu prietenul ei într-un râs cu lacrimi, gesticulând salutul, de nu ne mai opream. După 10 kilometri, tractoristul și-a văzut de treabă și am oprit un camion. Șoferul ne-a tractat până la reprezentanță, care era undeva pe centura Constanței, dar îmi amintesc că la giratoriul de lângă intrare, fiind aglomerat, eram toți cu mâinile pe-afară din mașină „dirijând” circulația. Fază de comedie franceză, fără exagerare. 

 Când în sfârșit am ajuns la hotelul din Neptun, unde aveam cazarea, după o întârziere de cel puțin 3 ore, am parcat chiar la intrare. Transpirat și plin de nervi, mă pregăteam să cobor și să merg la recepție. Când am deschis portiera, unul dintre muncitorii care așezau o copertină la restaurantul hotelului vecin mi se adresează: „Auzi, dar n-ai voie să parchezi aici, mută mașina!". Îl întreb: „Cine zice că n-am voie, scrie undeva?". El răspunde: „Eu zic, n-ai voie, mai vezi mașini pe-aici?". Îi spun să își vadă de treabă, că văd că are destulă, la care interlocutorul mi-aruncă scurt: „Poate cobor la tine". În starea în care eram, surescitat, izbucnesc: „Da' nu vii odată? Hai vino!". Sincer, de-abia îl așteptam. Celălalt de pe schele s-a aplecat un pic să vadă numărul de înmatriculare și-i spune colegului de breaslă: „Bă', ai văzut de unde-s ăștia?". Se apleacă și celălalt și se liniștește brusc, își continuă plin de pasiune munca. Uneori, originea face miracole.

După ce ajungem la recepție, luăm cheile de la camere și prietenul meu îmi zice: „Adevărul e că nici eu nu aș fi avut curaj să vin la tine".

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp