Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„Când ați văzut ultima oară entuziasm în școli?” Pledoaria unui profesor pentru pasiune în educație

elevi - scoala - Octav Ganea

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Sistemul de învățământ din România are nevoie, pe lângă programele de formare a cadrelor didactice, de oameni care să aducă entuziasm în școli, să pună pasiune în ceea ce fac, pentru că „motorul învățării este emoția”, spune profesorul Marcel Bartic. 

Invitat la emisiunea „În fata ta” de la Digi24, profesorul spune că școlile au nevoie de directori care să știe să fie adevărați lideri pentru a crea exemple de bună practică și să imprime colegilor de breaslă dorința de a merge cu plăcere la orele de curs.

„Cum ar fi dacă am avea un director într-o școală care să știe să le inspire profesorilor ideea de a pune pasiune în ceea ce fac, de a intra zâmbind la clasă, de a se simți ei bine cu ceea ce fac. Lucrurile astea nu sunt imposibil de realizat, acestea pot fi generate de un om care știe să fie lider, nu doar director. Dacă lucrurile astea s-ar schimba în timp și am avea exemple de bună practică...Știți cum e în cancelarie? Când îl vezi pe un coleg de-al tău că intră în cancelarie și e foarte bine dispus și foarte încântat: mamă, ce oră am avut, a fost excepțional, ce am făcut eu cu Popescu de la clasa a VII-a. Și parcă atunci când te uiți la el, începi să îți dorești și tu lucrul ăsta. Dar eu de ce nu fac lucrul ăsta, dar vreau și eu. 

Chestiile astea contaminează și atunci poate că dincolo de programele de formare, absolut necesare, sigur că da, poate că e nevoie de mai mult de atât. Este nevoie de oameni care să inspire, oameni care să aducă entuziasm în școli. Când ați văzut ultima oară entuziasm în școli? E nevoie de oameni care să își dorească să fie acolo, oameni care nu intră în clasă cu fața de cine m-a pedepsit pe mine să stau de față cu copiii aia. Copiii simt, copilul când îl vede pe profesor că intră cu fața lungă... Motorul învățării este emoția și dacă îl vezi pe profesorul din fața ta că, știți cum „profesorul trăznit” - când îl vezi atât de entuziast că amestecă substanțele acolo, îți dorești și tu să faci, ești curios, vrei să știi ce e cu ele, cum se cheamă. Asta ar trebui să facem în școala românească”, vede Marcel Bartic.

Astfel de lucruri nu se pot schimba foarte ușor în școala românească, admite profesorul Bartic, dar pentru asta nu e nevoie de modificarea regulamentului de organizare a unităților de învățământ preuniversitar, ci de „un pic de pasiune, un pic de suflet, un pic de entuziasm”.

„Mi-aș dori să ajung să văd sala de clasă în care copiii să facă ochii mari și să zică: a venit domn profesor/doamna profesoară și a fost wow! Copii care se duc acasă și povestesc părinților în mașină: Mami, tati, deci știți cum a fost azi la chimie? Nu ați văzut așa ceva! Și le turuie gura jumătate de oră. De ce nu ajungem în punctul asta? Și sunt lucruri mici pe care le putem face, nu trebuie să vină ministrul să dea legi, nu trebuie să schimbăm ROFUIP -ul ( regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar - n.n.) de 100 de ori. E nevoie de câțiva oameni care să dea un exemplu într-o școală și să îi contamineze și pe ceilalți să își dorească și ei să facă la fel. 

Imaginați-vă ce impact ar avea asupra părinților! Să nu ne vedem doar la ședința cu părinții. Să vă chem o dată la o lecție de-a mea. Stimate domnule părinte, ce ați zice săptămâna viitoare, dacă nu sunteți foarte ocupat, fac o lecție faină cu copiii, vreți să veniți? Stați într-un colțișor acolo, dacă vreți, interveniți, chiar vă rog. Cât de greu e să facem lucrurile astea? E nevoie de o nouă lege a educației pentru asta? E nevoie de un nou ROFUIP? Nu e nevoie. E nevoie doar de un pic de pasiune, un pic de suflet, un pic de entuziasm. Abia asta ar schimba lucrurile, iar paradigma în care văd eu învățământul ar duce într-o direcție în care poate, peste câțiva ani, sutimile astea de la admiterea la liceu ar rămâne doar o amintire urâtă undeva departe”, vede Marcel Bartic.

Emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica, de la ora 14.00.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Exagerati. Cel putin de trei pe an. Este vorba de ultima saptamana din trimestrul de lucru pentru ca urmeaza cam o vacanta de la o saptamana la trei luni pe timp de vara. Cum sa nu fi entuziast cand trei luni nu trebuie sa faci nimic si esti platit, char daca nu foarte mult, dar compensam cu meditatiile in cursul anului. Dar nici o problema, este urmatoarea categorie care trebuie sa iasa la pensie la 40-50 de ani ca sa aiba PNL si PSD resurse sa castige alegerile.
    • Like 0
  • Doar un pic, pic, pic, până nu mai rămâne nimic.
    • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Mircea Lucescu poate fi considerat cel mai mare antrenor român, dar, vorbind strict de cifre și performanțe, unii spun că nu se ridică la nivelul marilor antrenori ai lumii. Într-adevăr, și pe mine m-a surprins anvergura imaginii europene a lui Lucescu la moartea sa.

Citește mai mult

Trump și iepurașul / sursa foto: Profimedia

Invitați în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, și Francisc Doboș, fostul purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, au vorbit despre soarta omenirii, în contextul liderilor mondiali actuali.

Citește mai mult

Pastele cu masca / sursa foto: Profimedia

În ultimii ani, îmi tot amintesc de întâmplările pe care urmează să vi le povestesc și cred că singurul motiv pentru care nu le-am pus pe hârtie până acum este faptul că au avut loc în pandemie. O perioadă bulversantă pentru toți, pe care nu am știut cum să o abordăm, de la care nu-mi vine să cred că au trecut șase ani și la care, bineînțeles, nu mă întorc cu mare plăcere. Așadar, Paștele acela cu mască, în care am stat acasă și în care lumina a venit ea la noi, în loc să mergem noi după ea la biserică.

Citește mai mult