„Dacă țara este condusă greșit, toți oamenii deștepți pleacă din ea”. Partidul, cea mai mare agenție de plasare a forței de muncă din România

Foto Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

Culmea ghinionului: „Să ai primar cu studii la Herculane (te duci turist, te întorci jurist), să ai de-a face cu un polițist cu studii la Caracal și să fii judecat de un «haretist».”

Ceea ce părea cândva o glumă sinistră, această culme a ghinionului este probabil prezentă în viața noastră de zi cu zi. Recentele desemnări de judecători pentru Curtea Constituțională nu fac decât să confirme că în România nu se vrea construirea normalului, ci se continuă același pattern al hrănirii anormalului. Cu războiul în imediata vecinătate, România trebuie să-și ducă propriul război - cel cu promovarea incompetenței.

Este o fractură de logică să ai atât de mulți profesori universitari specializați în drept constituțional, iar tu să numești persoane a căror singură calitate este apartenența la partid. Prin aceste numiri, clasa politică a dovedit că nu are (sau nu vrea) cărămizile profesionale și intelectuale pentru a construi ceva nou și viabil. Aceste numiri au vulnerabilizat irefutabil imaginea partidelor și le-au supus unui risc reputațional fără precedent. Au reușit să mai extragă o picătură de neîncredere din rândul populației, iar cei care mai credeau că această Antantă va schimba ceva au primit un upercut devastator. Este o disproporție uriașă între pregătirea academică și nivelul funcției ocupate de cei desemnați. Nu sunt rasist intelectual, totuși cred că fiecare trebuie să-și cunoască lungul nasului. Și de această dată, din păcate, coada a dat din câine. Presa neaservită politic a sancționat dur aceste violuri asupra meritocrației printr-o campanie de hahagandă, dar insuficientă pentru conștientizarea pericolului.

Dozajul absolvenților de facultăți particulare din administrația publică a atins nivelul critic, fapt evidențiat de slaba calitate a actului administrativ și de neîncrederea cetățenilor în instituțiile publice. Poate cel mai grav lucru este reprezentat de faptul că, odată ce unul dintre acești absolvenți ocupă un „cap de pod”, devine combinator redutabil (având IQ de descurcăreț) și îi trage și pe ceilalți, făcuți după chipul și asemănarea sa, în jurul său. Toate partidele au un dispreț feroce față de competență și meritocrație. Incompetența full option a devenit un modus vivendi, iar competența și educația au suferit un block. Trivializarea funcțiilor publice este pe val. Meritocrația este la ATI, intubată. Degeaba sectorul privat pompează cash, zilnic, în salariile lor. Ei atât pot, sau mai bine zis, nu pot.

Un prieten de-ai mei, inginer mecanic de profesie, afirma în termeni tehnici, că actuala clasă politică nu are „pasul și modulul” (compatibilitatea funcțională pentru două roți dințate) pentru a face ceva bun în România. Tot el mi-a spus că nu va fi nicio problemă pentru cei numiți în CCR în a interpreta Constituția, pentru a da verdicte. Soluțiile vor veni „servite” direct de la partid. Curtea Constituțională, locul unde ar trebui sa lucreze înțelepții țării, devine fără doar și poate o curte de partid, o extensie a acestuia. Sau așa a fost dintotdeauna.

Înainte de 89 ne amuzam când miniștrii erau mutați de la un minister la altul, ca și cum ar fi avut pregătire multidisciplinară. Iată că și acum miniștrii sunt schimbați mai des ca nisipul din lada pisicii, fiind mutați de la un minister la altul, fără să aibă pregătirea necesară. Tentacularele partide au devenit autorități de nominare pentru cei care populează administrația publică și se comportă precum agențiile de plasare a forței de muncă. Filtrele de selecție sunt la partid, însemnând favoritisme, nepotisme și incompetență. Arivismul cronic la pachet cu bulimia de putere au fost vectorii care au dus incompetența în vârful ierarhiei. Dar ce este și mai grav este faptul că partidele, care sunt și incubatoare de diletantism, se suprapun structurilor statului. Apartenența la partid a creat elite false. Instituțiile sunt partajate (lotizate) pe sistemul: aici e fieful partidului „X”, acolo e fieful partidului „Y”. Aceasta este varianta soft de imixtiune în treburile statului. Forma hard este atunci când statul este organizat pe rente, pentru diverse grupuri de interese.

După alegeri, fiecare partid, cu falanga de paleo-loialiști, își intabulează sferele de influență. Administrația publică este parazitată de aceiași oameni de peste 30 de ani. Șeful de partid a împărțit tot timpul cărți bune membrilor (a se citi joburi dotate cu un perpetuum mobile salarial, din bani publici), deși aceștia în condiții de competiție reală nu s-ar fi calificat niciodată. Promovarea oamenilor de partid a devenit un canon, iar modalitatea de realizare este un fel de păcănele politice. Cei care au fost în permanență la mesele care trebuie, au turnat în pahar cui trebuie și și-au cobzărit bine șefii, au fost recompensați din plin. Și iată cum Sfânta Trinitate: facultate particulară-sprijin politic- tupeu fără limite poate trimite România direct în scaunul cu rotile. Alternanța la guvernare a distrus corpul de profesioniști din administrația publică. S-a ajuns în situația hilară ca oameni fără legitimitate intelectuală și profesională să decidă pentru noi. Viața noastră stă în pixul unui șmecheraș de partid.

Și ar mai fi ceva de adăugat. O țară administrată catastrofal, de personaje cu Alumni dubios, devine nu numai vulnerabilă, dar și cu o dorință scăzută a propriilor cetățeni de a rămâne acasă. „Dacă țara este condusă greșit, toți oamenii deștepți pleacă din ea”, afirma Lee Kuan Yew, fost prim-ministru al Republicii Singapore, fondatorul statului modern Singapore.

Chiar dacă este greu de acceptat, actuala clasă politică se află în cea mai neadecvată poziție pentru a rezolva problemele grave cu care se confruntă România. Este ca și cum niciun salvamar de pe plaja din Vama Veche nu știe să înoate, dar cei care se aventurează în apele mării nu știu acest amănunt. Deosebirea este că noi știm adevărul despre capabilitățile actualei clase politice, care a transformat țara într-o feudă politică.

Partidele trebuie conduse ca o corporație, să-și crească și să-și pregătească (în mod real) propria resursă de cadre competente. Partidele trebuie să aibă planuri de succesiune și dezvoltare în carieră, din care trebuie să rezulte oameni capabili să conducă. România are o acută nevoie de intelectuali publici, capabili să rezolve problemele țării. Aplicarea sintagmelor „Azi cititor, mâine conducător” sau „Dacă școală nu e, nimic nu e!” poate genera un punct de inflexiune în politica românească, cu un domino de schimbări. 

Se spune că politica s-a născut în cultură: dacă vizităm un muzeu de istorie și unul de literatură, constatăm multe portrete identice: Titu Maiorescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Iorga, Octavian Goga. Peste câțiva ani, la actuala clasă politică, vom mai găsi portrete identice în cele două muzee?

Și Psalmul 11 este neiertător cu ariviștii: „Căci, atunci când se ridică sus oameni de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni!”

Închei, dar nu înainte de a întreba, cât de jos se poate merge cu contraselecția? Care sunt limitele pe care le suportă societatea în ansamblul ei? Cât va mai accepta populația să fie condusă de insurgenții de partid, personaje teribile ale administrației publice decerebrate, cu diplome cumpărate de la chioșc?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp