Când eram doctorand în Franța, am aflat că acordarea notei maxime (20, după sistemul francez) la un examen trebuia însoțită de un referat de justificare a acestei decizii din partea profesorului, referat care era analizat de o comisie a facultății.
Nu știu dacă această exigență mai este azi este în vigoare, dar știu că în sistemul școlar francez, notele de 18 sau 19 sunt foarte rare și se obțin foarte greu. Spre deosebire de sistemul francez, un profesor român este adeseori interpelat de părinți, de elevi sau studenți atunci când nu acordă nota maximă.
Zecele românesc a devenit o obligație de serviciu: părinții au ajuns să scrie petiții pentru ca inclusiv răspunsurile greșite la un examen să fie punctate.
Într-un scurt text remarcabil, Oana Moraru dezvăluie minciuna fundamentală în care creștem și ne creștem copiii, minciuna unui sistem de notare defect care produce, la rândul ei, o societate defectă.
Căci da, felul în care notăm și ceea ce notăm noi ca profesori este o repetată și consolidată minciună educațională și socială.
O minciună care s-a agravat în ultimii ani, atunci când zeci de copii dintr-o clasă sau dintr-o școală au terminat anul școlar cu „zece curat”, această expresie a perfecțiunii inutile cu care ne amăgim, elevi sau părinți fiind, că suntem în top, în orice top, mai ales în topul clasei sau al școlii.
La recentul examen de evaluare națională, a crescut spectaculos numărul elevilor care au obținut „zece curat”, sunt peste 400 în toată țara, iar presa din unele județe a publicat această știre ca fiind una de mare mândrie locală.
Dar ceea ce este cu adevărat dramatic este numărul uriaș de elevi care se înghesuie în niște ierarhii distribuite pe câteva zecimale.
Și abia când ajungem la aceste zecimale putem constata absurditatea în care se sufocă un sistem docimologic, adică de evaluare cantitativă, în care soarta a mii de copii este decisă de diferențe infime, cărora nimeni nu le poate justifica existența și pe care orice altă evaluare le-ar modifica dramatic, cu siguranță.
Presa franceză a publicat cu câțiva ani în urmă un articol în care se afirma că o notă corectă se poate obține atunci când o lucrare de bacalaureat la matematică este corectată de 13 evaluatori, una la franceză (sau română, cum ar veni la noi) de 78 de evaluatori, pentru ca o lucrare la filosofie să aibă nevoie de 127 de evaluatori pentru a fi siguri că nota acordată este cea justă.
Dar chiar și așa, absurditatea sistemului de notare din România, cu aglomerația incredibilă între 9 și 10, sau chiar între 8 și 10, cum spune Oana Moraru, trădează una dintre cele mai grave deformări ale educației din România.
Ea provine din utilizarea notelor, cu aceste diferențe minime aberante, pentru a crea clasamente și topuri care îi împart pe copii în clase și școli ele însele astfel ierarhizate, îi așază pe niște trasee educaționale aleatorii și complet lipsite de justificare doar pentru că au câteva sutimi mai mult sau mai puțin decât alți copii cu care n-au avut niciodată nimic de-a face și care, iată, au devenit cumva inamicii lor.
O utilizare care astfel falsifică rostul însuși al învățării și al notării: acela de a măsura cu instrumente simplificate și cantitative progresul educațional al unui copil.
O notă a elevului X nu trebuie comparată cu nota elevului Y sau Z, ci cu nota sa anterioară sau cu cea următoare obținută de același elev X la disciplina respectivă și, mai precis, la genul de exercițiu, de competență sau de abilitate pe care acest exercițiu trebuie să le dezvolte în educarea lui.
Mai mult de atât: nota în sine este o convenție și un artificiu. Ar trebui să poată fi înlocuită, cât mai departe posibil în traseul educațional al unui copil, cu evaluări narative și individualizate care să poată descrie avansul sau, dimpotrivă, dificultățile pe care le întâmpină un copil în progresia sa școlară.
Dar acest instrument de evaluare este greu de aplicat în clase în care există 30-35 de copii și de către profesori care lucrează cu 120-150 de copii săptămânal.
Și atunci rămâne nota, veșnica notă, ca instrument rapid de disciplinare (dar și de pedepsire), precum și ca instrument de promovare.
Iar dintre note, se înțelege, zecele este însăși recompensa absolută și perfecțiunea pe care o poate atinge oricine în timpul vieții, nu numai o dată, ci de atâtea ori…
Înmulțirea numărului de note de 10 sau de medii care tind masiv spre 10 la examenele naționale nu este nicidecum mărturia unui sistem școlar care progresează, ci a unui sistem care și-a pierdut reperele valorice.
Care se hrănește din credința în miracole școlare așa cum se hrănește societatea din credința în moaște sau în păcănele. Pentru că notele acestea nu vorbesc decât despre slăbirea capacităților de a evalua corect un parcurs școlar vreme de patru, opt sau doisprezece ani, despre cedarea în fața presiunii sociale, despre abandonarea de către profesori a rigorii și a misiunii de formare a tinerelor generații.
Școala românească nu a progresat deloc în ultimii zece ani ca sistem în interiorul sistemului social.
Continuă să producă, la celălalt capăt, eșecuri masive, erori strategice, abandon și analfabetism la proporții încă greu de imaginat. Fabrică și participă la fabricarea socială de sărăcie, inegalitate și discriminare, dar și de pseudoștiință și obscurantism.
Cei înghesuiți de niște evaluatori grăbiți între 9 și 10 își vor lua zborul spre alte zări deîndată ce pașaportul le va permite asta, în vreme ce majoritatea celor rămași vor alimenta cu judecăți grăbite și cu educație deficitară un spațiu social și public tot mai ispitit de extremism, fundamentalism și xenofobie.
Zecele curat, datorat steroizilor produși de profesori meditatori pe sume colosale, este una din componentele unui misticism social în care valoarea s-a desprins complet de orice utilitate și de orice realitate.
Articol publicat inițial pe platforma Presshub
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Copilul meu a luat 10 , 10 la testele nationale.
Copilul meu a luat NUMAI note de 10 pana in clasa 8.
Copilul meu face sport in fiecare zi , si e printre primii.
Copilul meu invata pentru ca vrea , fara sa il fortam.
Sunt subiectiv, dar totusi optimist.
In
ROMANIA SE POATE !!! CU INCREDERE, CU FORTA ,CU SERIOZITATE , CU PERSEVERENTA!
PS.
NU MINIMALIZATI EFORTURILE CELOR CARE FAC.
UITATIVA LA ALTII!
Din totdeauna la un examen intervine emoția, starea de sănătate a concurentului, starea lui psihologică etc. Un foarte bun elev poate avea un blocaj în timpul examenului. În condițiile de azi el va fi repartizat la unul din cele mai slabe licee, deși copilul poate fi un elev foarte bine pregătit. Sunt în total acord cu autorul acestui articol.
Cândva urmăream subiectele date la bacalaureat în Franța. De exemplu unul din subiecte la literatura franceză era un eseu „mâna”Ei, da greu de scris un astfel de eseu fără o lectură bogată, fără spirit de analiză, fără o maturitate în gândire. Mă întreb câti din cei care au luat nota 10 la română ar fi reușit să ia chiar examenul.
Problema lui 10 dat asa usor pe 3 lulele 3 surcele e ca va crea un val de prosti si increzuti, de putzoi ce la 25 ani se vor duce la primul interviu si cere 2mii euro salariu in Romania doar pt ca ei sunt absolut siguri ca sunt f. buni dar nu stiu sa mare lucru, nu au autodisciplina, nu stiu sa se treazca zi de zi la 8 la munca si sa lucreze in echipa si sa tina un deadline etc; un val de depresii, ratari, alcool si evident lamentari. Si apoi o sa ne intrebam cu ce mai tinem multinationalele aici si nu vor pleca in China sau India, unde poate nu sunt mai ieftini dar sigur sunt mai multi mai muncitori.
Ideea dumnealor ar fi că, dacă totul merge rău azi la noi. iar învățământul e încă cenușăreasa așa-zisei Românii educate, generațiile de elevi absolvenți ar trebui să fie din ce în ce mai proaste, iar notele submediocre. Iar ăștia cu 10 ar fi o minciună. Dar ce te faci însă când nivelul de dezvoltare intelectuală al elevilor, gradul de instruire, inclusiv la meditații, sprijinul bunilor profesori și al părinților scot din gimnaziu și exemplare de vârf? La subiectele date, 400+ de elevi notați cu 10, nu mi se pare un exces.
Nu știu dacă poate fi un motiv de mândrie, dar de ofuscare, în niciun caz.
Si atunci imi pun intrebarea ce ne facem? Toata lumea este experta in a analiza sistemul educational, dar NIMENI nu este in stare sa vina sa zica ce va functiona si Romania, dar mai ales CUM?
Si, pentru ca si eu ca toata lumea sunt un "expert" in educatie, cred ca principala problema a sistemului nostru de invatamant este ca nu mai exista vocatie pentru aceasta meserie. Dorinta de a fi profesor, de a educa copii si tinerii si de a fi fericiti cand ii vezi cum se dezvolta si progreseaza. In timpul grevei profesorilor s-a spus ca vocatia a disparut ca nu poti sa o faci cu stomacul gol. De acord. Si chiar am sustinut cresterile salariale pentru ca erau cam ultimii din sistem pentru ca pur si simplu cu sau fara ei alegerile se castigau cu "ceilalati" din sistem. Si nu aveau nici o sansa sa isi castige drepturile fara sa perlicliteze anul scolar. Bun, acum au obtinut ceva. Nu cat ar fi dorit, dar totusi au obtinut ceva. Intrebarea mea este: cum vom sta cu vocatia de a fi dascal din Septembrie? Renaste din propria cenusa?