„Ieșiți afară, că altfel chem poliția!”. Aventura mea la coadă la poștă

Foto: Alex Peșa Facebook

Am primit în cutia poștală un aviz de prezentare la oficiul de care aparțin, pentru a-mi ridica un plic. Știam că este importantă corespondența asta, așa că mi-am călcat pe inimă și m-am prezentat la unitatea respectivă. Bineînțeles că l-am înjurat în gând pe poștaș care preferă să-mi lase avize în loc să-mi lase plicuri. Experiențele anterioare cu oficiul poștal fuseseră traumatizante, știi când te duci, dar nu știi niciodată când termini.

În fața instituției o grămadă de oameni, vreo 20, intră câte unul, iar restul așteaptă într-o ordine adânc înrădăcinată în mentalitatea populară și corectată de oameni cu experiență și simt civic. Sunt vigilenți  și energici: „Ce te bagi, domule, în față?!”

Am plecat la 9 de acasă și speram să termin până la 2 după-amiază, pentru că aveam de intrat într-o ședință on-line, mania zilelor noastre, ședințele on-line. E greu de presupus pentru ce motive a venit fiecare, poșta se ocupă de tot felul de lucruri, plătește pensii și alocații, livrează colete, se pot achita amenzi, taxe și impozite, au timbre și vederi iar înăuntru am constatat că e și un fel de butic unde se vând creme de mâini și deodorante, mărțișoare, ziare și reviste.

Noi stăm afară ca niște deportați, așteptând înregistrarea și cartelele de hrană. Bineînțeles că încurcăm circulația pe trotuar, pentru că suntem destul de mulți, distanța socială relativă, oamenii au tendința naturală de a se apropia când stau la o coadă. 

A intrat o doamna afectată cu o geantă mare de unde tot scoate hârtii și i le arată lucrătoarei de la ghișeu care nu se vede de după peretele despărțitor. Un singur funcționar pentru a rezolva toate problemele din cartier. E drept că mai sunt două persoane ce nu se zăresc, stau mai mult ascunse, le-am ghicit mai mult decât le-am văzut. La ele nu sunt „mușterii”. În spate un „du-te vino continuu”. Intră și iese câte cineva, întrebând-o una alta pe funcționara care oricum lucrează fără zel. Au trecut douăzeci de minute în felul ăsta. Mi-am făcut un calcul simplu, câte douăzeci de minute cel puțin la fiecare, poate au și pauză de masă, nu mai prind nici ședința și pierd și toată ziua aici. 

Am postat câteva statusuri de revoltă pe facebook. Asta nu m-a ajutat evident cu nimic, doamna cu probleme multe nu mai iese. Ba, mai mult, acum plecase și funcționara undeva prin spate să caute probabil ceva sau pur și simplu să-și facă cumpărăturile, nu știu. În momentul în care a revenit, m-am hotărât să intru doar ca să protestez. I-am spus că suntem o sută de persoane afară, evident am exagerat, că dacă nu sunt în stare să asigure niște servicii mai bine să se desființeze, că instituția Poștei Române e absolut inutilă, că ne pierdem slujbele, viețile, mințile, așteptând la coadă ca pe vremea lui Ceaușescu. Probabil că am ridicat un pic tonul luat de val, au mai venit câțiva lucrători din spate, însă lumea părea obișnuită cu asemenea luări de poziție. Mi-a răspuns doamna de la ghișeul unde așteptam: „Ieșiți afară, că altfel chem poliția”. Eu i-am replicat că poate să cheme poliția ca să le închidă șandramaua, însă am ieșit disciplinat afară. Mă și vedeam pe la secția de poliție, încasând un tratament de masaj la coaste și stomatologie de la statul român, prin brațul lui de fier, miliția română, pardon, poliția română, siguranță și încredere.      

Funcționarii ăștia de la poștă au un fel de a fi care îi face unici, sunt de o impasibilitate fără egal. Poate să se întâmple orice în fața ghișeului lor, poate să înceapă un război, să fie un cutremur, ei rămân în ritmul lor, în lumea, în mintea, în procedurile, cafelele și în bârfele lor. Pot să aibă în față sute de oameni nervoși care așteaptă, însă ei își găsesc timp să mai pălăvrăgească cu un coleg sau o colegă, să mai plece în spate, poate la o țigară, să mai vorbească la telefon cu ăla micu sau cu bibicu. Pentru mine e revoltător, pentru că știu cât preț se pune în companiile private pe satisfacția clientului, ce fel de satisfacție a clientului la Poștă Română, nici nu cred că au asemenea măsurători. Oamenii ăștia dacă ar lucra în domeniul serviciilor la privat nu ar rezista nici jumate de oră.

Doamna din față mea dorește să-și plătescă impozitul, în spate două bătrâne care vor să-și ridice pensia, numai eu nu am o altă șansă de a-mi rezolva problemă decât așteptând la coada de la oficiul poștal. 

Pe lângă mentalitățile funcționarilor din instituțiile de stat pe care le-am moștenit din comunism, noi am moștenit și mentalitățile oamenilor care suportă cu stoicism orice umilință, statul la coadă pe timp nedefinit fără nicio împotrivire.

A fost și un pic de șansă până la urmă, după ce a ieșit doamna care blocase ghișeul lucrurile au decurs mai repede, am intrat și eu după două ore de așteptare, cu speranța că funcționara nu mă va recunoaște că am fost clientul recalcitrant și îmi va da plicul. Atunci am observat clar că înăuntru mai erau două angajate care nu serveau niciun client, își făceau pur și simplu de lucru câte ceva. Nu sunt diriginte de poștă, nici nu-mi doresc, însă uneori cred că anumite probleme pot fi rezolvate și din organizare.

Aud că se intenționează să se facă disponibilizări, nu cred că e o idee prea grozavă, serviciile sunt deja catastrofale, pensionarii nu se vor descurca cu pensia pe card, asta e o utopie, mai puțini funcționari nu înseamnă servicii mai bune, din contră. Știu că toată lumea se plânge de serviciile de la Poșta Română de foarte multă vreme, atunci când ești nevoit să interacționezi cu instituția asta e un veritabil stres, ori o închideți definitiv, ori o restructurați din temelii, făcând chiar și angajări dacă e nevoie. Așa cum e acum nu merge.

Am luat plicul și am mulțumit frumos ca după o mare victorie, de parcă aș fi intrat la facultate. Bucuria asta ține până data viitoare.       

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp