Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Ziua în care am început să ne întrebăm unde ne poate duce puterea giganților social media

Donald Trump - Cont Twitter

Văd în bulă de câteva zile o dezbatere despre puterea giganților IT – între noi fie vorba e excelent că și această revoltă e în desfășurare tot pe rețelele de socializare. Iar întrebarea mare după suspendarea conturilor lui Donald Trump de pe social media este dacă suntem în fața unui pumn în gura libertății de exprimare sau martori la o curățenie prea mult amânată.

În primul rând haideți să cădem de acord că este o diferență uriașă între cenzură și a interzice cuiva să mobilizeze la ură și violență - iar de aici și diferența dintre a fi rasist ori xenofob și a promova un discurs al urii și a avea o opinie. 

Pe de altă parte să nu uităm că aceleași rețele, ani la rând, au tolerat multe derapaje ale încă liderului de la Casa Albă, dintr-un motiv simplu - Donald Trump a mutat milioane de accesări din presa clasică pe rețeaua de socializare și asta a fost avantajos companiilor. Ba chiar s-a ajuns într-acolo încât fiecare tweet aberant devenea o știre.

Relevanța, mărirea iar acum decăderea lui Trump e direct legată de rețele sociale și bule. Și totuși de ce în evaluarea companiilor bigtech, Donald Trump a ajuns să încalce abia acum regulile comunității? Cred că încă de la alegerea lui Trump, Brexit și până la evenimentele de la Capitoliu întreaga lume a ratat, una după alta, oportunități de dezbateri serioase privind statutul platformelor, rolul cui ar trebui să fie să modereze conținutul și mai ales după ce criterii. Pot avea trei patru companii forța celui mai puternic om al planetei? Iată că da. E un precedent periculos?

Și mai este o chestiune de “bărbăție”, niciuna dintre aceste companii nu a avut curajul să facă nimic până când au fost sigure că locuitorul de la Casa Albă nu mai are nicio șansă la masa din Biroul Oval. 

Deci, soluția suspendării lui Trump din online-ul relevant nu este egală cu soluția problemei de fond. Este tratamentul unei consecințe dar nu al cauzelor care pot fi: mai degrabă dezinformări decât informări, instrumente de marketing și promovare abuziv folosite, acces ieftin la audiență, toate protejate sub umbrela libertății de exprimare.

Așa au apărut pe internet postările anonime ale lui „Q”, personajul care chipurile oferea informații privilegiate din interiorul administrației Trump. Mesajele QAnon au fost răspândite pe Twitter, Facebook, Instagram şi YouTube, iar adepţii săi s-au aflat printre cei care au participat la asediul asupra Capitoliului unde cinci oameni au murit. Nu cred că mai trebuie să vă reamintesc că la baza acestor teorii ale grupării QAnon stă ideea că Trump luptă în secret împotriva unei cabale ce este alcătuită din persoane care abuzează sexual copii. Să adăugăm că aceste conturi au fost suspendate abia după incidentele de la Capitoliu – deci tratamentul efectului nu al cauzei.

Vi l-aș arăta din nou pe starul de comedie Sacha Baron Cohen într-un monolog excepțional despre puterea rețelelor sociale și o replică: dacă Facebook ar fi existat în anii 1930, Hitler ar fi postat soluții despre „problema evreilor”.

Probabil că și acest moment va fi rapid depășit și probabil că vom rata din nou “dezbaterea care nu mai poate fi amânată privind giganții social media” Nu uitați că zilele acestea un alt personaj de pe la noi învăța minorii cum să se “comporte” cu profesorii lor iar la televizor fizicienii chiar fac eforturi să demonteze ideea cipării prin acul de seringă, pentru că adevărul științific e mai puțin atractiv decât conspirația iar minciuna se răspândește mai repede decât adevărul. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Este foarte corect ,"baietii care practic controleaza internetul" au luat-o razna rau de tot. Monologul lui Baron Cohen este foarte bun si cred ca ar trebui distribuit. In fapt cam toate corporatiile mari, sunt mult mai influente decat ar trebui in politica si li se permite mult mai mult decat ar trebui, in spiritul "globalizarii" si al "protejarii interesului investitorilor". Daca s-ar putea vedea , cuantumul facilitatilor oferite marilor corporatii , fata de incurajarea micilor intreprinderi, o sa vedeti niste numere de o sa va doara capul. In conditiile in care marile corporatii sunt profitabile si cele mici au nevoie de ajutor pentru a se dezvolta. Mediul economic se feudalizeaza foarte puternic, deci ne intoarcem in timp mai degraba decat sa evoluam.
    • Like 1
    • @ Radu Bogdan
      check icon
      Nu cred că dvs ați văzut numerele, dar cred că vă doare capul.
      • Like 0
  • Unii din cei care comenteaza pe aici au impresia ca aceste entitati media sunt simple spatii publice in care se aplica doar legea. FALS.
    Acestea sunt entitati private care au libertatea sa impuna reguli mai stricte decat legea, daca asa decid patronii. E dreptul lor, iar dreptul tau este sa refuzi prezenta acolo, daca ti se par prea restrictive.
    Restul e gargara.
    • Like 4
    • @ Ovidiu Grigore
      Eu cred ca deja aceste companii reprezinta un monopol. Un lucru foarte sănătos ar fi spargerea lor.
      • Like 1
  • Parerist check icon
    Retelele sociale au putere pentru ca oamenii le-o acorda.
    • Like 0
    • @ Parerist
      Asa poti sa spui si despre politicieni, mass-media,etc. Dar trb sa fie niste reguli cum poti sa iti folosesti puterea.
      • Like 1
    • @ Silviu Pop Sese
      Parerist check icon
      Absolut. Însă teoretic politicienii sunt răspunzători în fata cetățeanului și au și obligații (practic e mai complicat însă teoretic exista mecanisme de control)
      Feisbuc da socoteala doar acționarului, fata de tine n-are nicio obligație.
      • Like 0
  • "Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor”, Umberto Eco
    • Like 5
    • @ Mircea Florian
      Si ce spune asta despre un cititor care a ales sa urmareasca, dupa propria dorinta, un imbecil?
      Nu poti "urmari" pe cineva decat daca tu decizi asta. Avem un proverb mai batran decat Eco: spune-mi cu cine te aduni ca sa-ti spun cine esti.
      • Like 0
    • @ Mircea Florian
      l-am mai citit, si m-am intrebat (Eco, un mare scriitor) ce-ar intelege Eco prin "libertatea de exprimare", ?
      (intre noi fie vorba, era inscrisa in toate constitutiile republicii populare sau republicii socialiste Romania!!!, invatam si la scoala la ora de ...constitutie)
      • Like 0
  • Din păcate, aceeași LĂCOMIE (trafic, audiență, poate și reclame plătite, ) a condus spre imbecilizarea globală. Din păcate, și în România, Facebook duce (ducea?) o politică ciudată, lăsând să zburde în voie atacuri anti-semite (incluisiv la adresa ambasadorului SUA), teorii ale conspirației și multe alte aberații preluate direct din propaganda rusă - unele articole din Sputnik sunt preluate chiar cu copy-paste. Peste tot, la FB Romania, interesele rusești și ale unor partide aflate pe aceeași lungime de undă se văd găzduite cu o suspectă generozitate. Asta în condițiile în care le raportezi - dar primești răspunsul că nu ar încălca normele, fiindu-ți recomandat să blochezi emițătorul, dacă nu-ți place. Un prieten care a insistat pe această direcție a fost trecut la represalii: suspendări repetate ale contului, interdicții de a posta în grupuri...
    • Like 1
  • Trump a postat, e adevarat, dar trebuie sa fii TAMPIT sa urmaresti aceste postari. Si de ce oare are timp un presedinte de stat sa posteze falsuri si alte tampenii? De cand se conduce o tara prin tweet? Cine sunt cei care au timp sa urmareasca chestiile astea si sa le si CREADA? Asta cand omul a demonstrat clar, prin simpla deschidere a botului sau de orangutan, ca are ceva la bibilica si ca maica-sa a uitat sa il educe? Sa ii inoculeze valorile etice elementare? Astea toate sunt vizibile de la o posta, te intrebi cine sunt cei care il urmeaza si il CRED pe Twitter? Pai probabil niste gunoaie la fel ca el.... Vorba sa fie, cred ca ne-ar fi mai bine fara aceste retele de asa zisa socializare.... nu cred ca ar muri cineva.
    • Like 3


Îți recomandăm

Studenți la calculator

Din când în când mai schimb vorbe la o cafea, la sfârșit de săptămână, cu studenții sau foștii studenți cu care am lucrat în diverse momente ale vieții. Fac asta de ani de zile și încă îmi face plăcere. La început, când încercam să ne cunoaștem mai bine, eram convinsă că stăpânesc bine limba română. Aveam impresia că știu nuanțe, subtexte, ritmuri. Până într-o zi, acum câțiva ani, când unul dintre ei a spus: „Mamăăă, ce vibe soft are mesajul ăsta, dar totuși e on point.” Și-atunci am realizat că trebuie să mai învăț.

Citește mai mult

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

O funcție atât de importantă, cum este cea de prim-ministru, este ocupată de o persoană care este numită oficial de președintele României, în principiu la propunerea partidelor politice reprezentate în Parlament. Spun în principiu, deoarece o persoană din zona non politică ar putea fi numită de președintele țării și eventual votată de partidele reprezentate în Parlament. Foto: Profimedia

Citește mai mult

fermierul din Sânbenedic

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

Citește mai mult