Foto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia
România nu va fi niciodată o țară ca afară cât timp oamenii vor vorbi despre profesori ca despre o categorie care „nu produce, dar cere", „bugetari care stau luni întregi în vacanță și cărora le plătim salariile din buzunar". Deocamdată este doar o țară în care profesorul este ostracizat pentru însăși natura profesiei sale, considerată, altfel, fundamentală în evoluția unei societăți. Iar o astfel de țară nu poate fi decât o țară de ipocriți, care arată cu degetul guvernanții pentru toți oamenii capabili care pleacă în afară, în timp ce îi scutură zdravăn pe cei care ar putea face, cu timpul, diferența, dacă li s-ar acorda cele necesare pentru a construi.
Am încercat să văd care sunt raționamentele celor care se declară împotriva profesorilor în cea mai mare luptă pentru demnitatea profesiei din ultimele decenii. Și am ajuns la următoarele:
1. „Profesorii sacrifică elevii pentru salarii mai mari”
Profesorii sunt învinuiţi că pun în pericol încheierea anului școlar și susținerea examenelor naționale. Cu toate acestea, greva a fost precedată de mai multe acţiuni de protest, dar guvernanţii nu au făcut nimic pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor și pentru a găsi soluţii care să ducă la evitarea crizei din învăţământ. În tot acest timp, au crescut salariile din administraţie, dar şi ale altor categorii profesionale, fără a se pune problema deficitului bugetar.
Aşadar, cine sacrifică elevii? Cei care au informat în prealabil despre intenţia de a intra în grevă şi au transmis clar doleanţele lor încă de acum câteva luni sau cei care nu au făcut nimic în tot acest timp, iar acum spun că nu se mai poate, pentru că au cheltuit banii?
Profesorii au, la rândul lor, copii afectaţi de această criză. Iar profesorii sunt cei care nu-şi vor lua salariile pentru că au intrat în grevă, în vreme ce guvernanţii stau confortabil în fotoliile de la Cotroceni și Parlament şi votează legi pentru pensii speciale şi pentru alte beneficii proprii.
2. „Sistemul educaţional este căpuşat de profesori slab pregătiţi”
Cu cât salariile sunt mai mici, cu atât calitatea angajaţilor va scădea. Oricâtă vocaţie ai avea, te vei gândi de două ori dacă pasiunea merită să îţi sacrifici viaţa și sănătatea psihică. Pentru că atunci când scoți bani din buzunar și pentru a face niște fotocopii, nu mai are rost să discutăm despre dotări cu care să-ți faci treaba. Nu, în învățământ trebuie să clădești cu mâinile goale. Așa că vei cumpăni dacă pasiunea îţi pune pâinea pe masă, îţi plăteşte ratele, îţi creşte copiii. Și uite așa se întâmplă că oamenii buni pleacă din sistem și din ţară. Puţinii oameni cu vocaţie care rămân nu mai vor să rabde. Le-a ajuns cuţitul la os. Nu poţi creşte calitatea educaţiei fără a începe cu salariile. Este primul pas. Altfel, te învârţi ca un hamster într-o roată din care nu poţi scăpa.
Cât despre politizarea educaţiei, aici ajungem deja la o boală sistemică. Întregul sector public este căpuşat de oameni incompetenţi. Este rezultatul unor ani întregi în care corupţia a măcinat România. Avem mult de muncă. Dar dacă nu motivăm oamenii buni să intre şi să rămână în sistem, nici nu vom avea parte de ei.
S-a tot vorbit despre beneficiile personale ale profesorilor, despre egoismul lor. Dar lista de solicitări include mult mai mult decât măririle salariale. Prevede mai ales acordarea a 6% din PIB educaţiei, care ar aduce după sine investiţii în sistem, condiţii mai bune pentru elevi, nu doar pentru profesori, şi creşterea per total a calităţii actului educaţional.
Şi profesorii mai vor ceva ce nu doar că nu li s-a dat (că tot a repetat Klaus Iohannis „au primit tot ce au cerut", ci li s-a luat. Demnitatea. Modul execrabil în care a fost tratată problema de către guvernanţi nu doar că i-a făcut pe profesori să continue, ci i-a înverşunat împotriva celor care le cer socoteală, în timp ce îi tratează ca pe nişte indivizi aflaţi la coada societăţii.
Profesorii #îndrăznesc să ceară nu doar decenţă, ci demnitatea care le-a fost călcată de-a dreptul în picioare.
3. „Să crească salariile, dar în funcţie de performanţă”
O serie de criterii de performanţă există deja în sistemul de învăţământ. Există grade didactice care se obţin în urma unor examene şi care nu pot fi obţinute în lipsa unor ani de experienţă. Definitivatul, gradul II şi gradul I ar putea fi primul punct de pornire în ceea ce priveşte măririle de salariu. În prezent, un profesor care obţine definitivatul primeşte câteva zeci de lei în plus. Cât să-şi cumpere un meniu al zilei. O dată, nu în fiecare zi. Profesorul care obţine gradul II mai primeşte circa 100 sau 150 lei. Gradul I vine tot cu o astfel de „mărire". Aşadar, chiar dacă dai examene şi câştigi experienţă, mărirea este derizorie. De menţionat că gradele didactice trebuie date la o diferenţă de minimum doi ani, cu excepţia cazului în care obţii nota 10 şi poţi susţine celălalt examen de grad anul următor.
Să aduci în discuţie rezultatele elevilor când vorbeşti despre criteriile de performanţă înseamnă să compari mere cu pere. Rezultatele nu depind doar de profesor, ele sunt influenţate profund şi de mediul de învăţare. Un liceu cu profil tehnologic nu poate fi niciodată comparat cu un liceu teoretic sau un colegiu naţional când vorbim despre rezultatele elevilor. Dar asta nu face un profesor care a găsit post disponibil în mediul rural sau la un liceu slab cotat mai nepregătit sau mai nedemn decât unul de la un colegiu.
4. „Profesorii muncesc 4 ore pe zi”
Dacă există un argument mai infantil decât acesta, personal nu l-am găsit pe nicăieri. Profesorii nu muncesc doar patru ore pe zi, pentru că munca lor nu înseamnă doar ora petrecută la clasă, ci pregătirea lecţiilor, munca administrativă, corectarea lucrărilor, menţinerea dialogului cu părinţii şi copiii în afara şcolii şi multe alte lucruri care nu sunt luate în considerare de cei care, fie din neştiinţă, fie din nepăsare, fie din rea-voinţă îi cataloghează drept tăietori de frunze la câini.
Când însăşi natura profesiei devine ceva de arătat cu degetul - ei au vacanţe, au norma mai mică - deja ajungem la teatrul absurdului. Ce-ar fi să renunţăm la profesori, dacă nu ne place statutul lor? Chiar mai avem nevoie de şcoală?
De menţionat că profesorii merg la şcoală şi în vacanţe pentru diverse activităţi care nu implică elevii. Și nu România a inventat vacanțele, dar ar putea fi pioniera școlii fără vacanțe, dacă tot ne deranjează atât de tare.
5. „Le-au crescut salariile, de ce continuă greva?”
Cum spuneam la nr. 1, profesorii nu au solicitat doar creșterea salariilor, iar atitudinea mizerabilă a decidenților, în loc să detensioneze situația, a fost ca o țigară fumată sfidător pe un munte de explozibil.
Profesorii nu au acceptat până acum niciuna dintre propunerile guvernului. Faptul că acesta a emis OUG în ciuda refuzului sindicatelor este doar semnul unei conduceri surde și oarbe, care mizează pe politica pumnului în gură pentru a stopa o acțiune democratică, legală. De la minciuni precum „au primit ce au cerut", până la schimbarea regulilor in timpul jocului - vezi proiectul de modificare a regulamentului pentru încheierea mediilor - sau manipularea cifrelor pentru a descuraja profesorii greviști, toate acțiunile guvernului le-au demonstrat încă o dată profesorilor că nu se pot baza pe promisiunile unor mincinoși care i-au dus deja cu zăhărelul ani la rând.
Personal, cred că „într-o țară ca afară", oamenii ar fi ieșit alături de profesori să ceară o Românie educată pornind de la o bază concretă, nu de la note de fundamentare și memorandumuri fără substanță. Dar noi nu suntem o țară ca afară. Suntem o țară în care procentul din PIB acordat educației ne situează, rușinos, sub India sau Mozambic. Așa că greva a durat „un pic mult” și mai durează un pic.
„Dacă te târăști precum un vierme, nu te plânge că vei fi strivit". Un mesaj de pe o pancartă. Immanuel Kant.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Umilirea profesorilor nu este de ieri de azi ci, dureaza de peste 30 de ani.
O tara in care educatia, cultura si sanatatea sunt tratate ca neimportante este o tara in care functioneaza dictaura neamului prost.
A spus totul despre meseria de profesor!
Greva la care particip mă face să conștientizez tot mai mult umilința de care avem parte de 25 de ani, dar de care am mai uitat concentrându-ne pe binele elevilor, pe parcurgerea materiei într-un mod cât mai creativ și atrăgător pentru ei, bucurându-ne de rezultatele lor. Greva mă face să conștientizez umilința de la care am fost deturnați prin cerințe absurde, hârtii/situații/adeverințe/procese-verbale/acorduri ale părinților/rapoarte de activitate/planificări de activități.
Resimt acum tot mai puternic umilința pe care o îndurăm din partea unui sistem putred, din partea unui sistem care nu apreciază oamenii de calitate, care nu îi valorizează în niciun fel, dar și din partea unor conducători analfabeți, plagiatori sau hoți, dezumanizați și inculți, centrați doar pe binele personal (și al grupului lor), fără viziune, fără emoții, fără empatie, fără capacitatea de a avea o coerență sau o logică a deciziilor, fără capacitatea de a face bine în societate. M-am simțit valorizată de elevi, de părinți, de anumiți colegi. În rest, m-am simțit desconsiderată, neascultată, împovărată de cerințe absurde, prost plătită, nedreptățită (mi s-a tăiat sporul de doctorat printr-o decizie abuzivă a fostului ministru Câmpeanu!!!).
Mă gândesc foarte serios (nu e prima oară) să plec din învățământ. Cunosc o mulțime de persoane, profesori dedicați și foarte bine pregătiți, care au plecat din sistem (unii de la început, alții pe parcurs, alții rezistă eroic și țin piept unor umilințe amare, probabil dintr-o dăruire - un sacrificiu greu de înțeles din afara sistemului). Mă gândesc să plec și acum gândurile au o altă greutate. Am ajuns la vârsta la care nu mai vreau să înghit mojicii și nedreptăți, nu mai vreau să nu am argumente în fața fiului meu liceean, care îmi spune că ceea ce știe (și știe multe), nu știe de la școală. Nu mai vreau să mă rușinez spunând că sunt profesor (de gimnaziu), nu mai vreau să mă rușinez că am vacanțe (în care de abia reușesc să îmi încarc bateriile pentru a avea un tonus bun, o atitudine pozitivă, energie și forță în fața a 120 de elevi/zi, în medie, și mintea limpede pentru a pregăti lecții, teste, pentru a corecta ore în șir lucrări ale elevilor, compuneri, fișe de lectură). Nu mai vreau să încerc timid să îi conving pe elevi că merită să învețe, că își pot face un rost în viață învățând, că merită să rămână în țară, că ei pot schimba lucrurile în bine. Nici nu mai încerc. Le ofer modelul meu, dar mi-e teamă că modelul meu va deveni pe zi ce trece tot mai prăfuit. De aceea, cred că e mai bine să plec din sistem acum, când nu am fost îngenunchiați de tot de conducători pentru care școala a fost ciumă și/sau profesorii, niște fraieri care nu știu să facă bani.
Adriana Marcu
De la acel punct, au trecut în sfera penibilului.
Câți salariați din România au obținut creșteri salariale de 25% intr-o singura etapa?
Suma de 4000 lei nu este exagerata pentru un debutant? În cele mai multe domenii, proaspeții absolvenți de facultate nu câștiga acești bani..
Dacă tot spun ca în vacanta de vara lucrează, de ce nu fac greva în acea perioada? Pot sa-si instaleze corturi și umbreluțe în fata Guvernului sau la Cotroceni și sa ceara în luna și în stele....
În acest moment, percepția mea este ca acești profesori nu fac greva pentru ei, ci împotriva copiilor..
Ei au fost lăsați sa își dea examenele de-a lungul vieții fără sa ii împiedice nimeni. Acum se răzbuna pe niște copii care nu au nici o vina pentru situația în care s-a ajuns.
Noi ne dorim o țară ca afară, dar cu metode românești. Ne dorim un învățământ performant ca afară, dar avem puseuri naționaliste atunci când discutăm principiile unei educații potrivite secolului XXI.
Niciun sistem de educație nu este perfect și niciunul nu trebuie copiat. Am cunoscut profesor finlandez care mi-a susținut cu argumente solide că un sistem luat cu copy și paste produce mai mult rău decât bine.
Ceea ce trebuie să preluăm din educațiile performante sunt principiile după care să modelăm programele școlare, metodicile, manualele, examenele etc.
În realitate, noi face invers. Ca să menținem un învățământ muribund, refuzăm să-l remodelăm după principiile actuale, pentru că asta ar însemna un sistem mai suplu, cu mai puțini profesori (însemnând automat mai mulți bani pentru educație), cu materii comasate, predate transdisciplinar, cu ghiozdane care să cântărească mai etc.
Ținem cu dinții de acele 18 ore de catedră, de materii care poti fi predate comasat, de materii pe care elevii le pot alege liber.
Învățământul românesc este o uzină socialistă cu mii de muncitori. Uzina 23 August. O uzină îmbătrânită, ca un gramofon uzat, căruia cineva îi lipește abțibilduri cu Mp3 Player sau Dolby Sorround, deși e clar că funcționează tot cu plăci de ebonită.
Guvernanții au făcut posibilă situația asta!
E mai ușor să conduci o turmă de vite cărora să le furi nutrețul, decât o societate de oameni educați!
Incompetență există peste tot, e generată de corupție, nu contează cât e de slab pregătit, a lipit afișele cui trebuie, pune-l șef!
Peștele de la cap se împute!
Ori credeți că au interese obscure să continue greva?
„Propunerile” dv. pornesc de la falsa idee a sacrificării elevilor
și sunt fanteziste :
Nu vi se par mai raționale argumentele care rezultă din articol?
Fiecare categorie profesională are dreptul la grevă, profesorii lucrează cu copii, asta e!