Foto: Dragoș Dumitru
În ultima zi la FITS am trăit experiența memorabilă pe care o așteptam, așa cum se întâmplă de fiecare dată la Festivalul de Teatru de la Sibiu. După fiecare ediție mă întorc acasă transformată după ce văd un spectacol special sau o reprezentație unică, însă anul ăsta m-a tulburat o întâlnire: masterclass-ul cu actorul american Bill Murray.
Cunoscut publicului din România pentru filme ca „Groundhog Day” („Ziua cârtiței”), seria „Ghostbusters” sau superbul „Lost in Translation” („Rătăciți printre cuvinte”), Bill Murray a venit la ediția de anul acesta la FITS cu spectacolul „Lumi noi” și a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu. În sala în care îl așteptam la miezul zilei de duminică a intrat relaxat, îmbrăcat într-o ținută colorată de vacanță, cu o pălărie de paie, cu un aer de om normal, o privire senină și un zâmbet cald.
Ceea ce a urmat a fost complet neașteptat (pentru mine), un cadou pe care omul Bill Murray ni l-a oferit cu generozitate, o lecție de umanitate pe care nu o voi uita niciodată. Preț de o oră am uitat că am în față un star de la Hollywood și am văzut un om care și-a deschis sufletul în fața noastră, un om dispus să ne împărtășească din energia lui și din cele mai personale emoții.
Am selectat în acest articol cele mai frumoase și memorabile răspunsuri ale lui Bill Murray, ca răspuns la dialogul pe care l-a avut cu criticul de film Peter Bradshaw și cu criticul de teatru Octavian Saiu.
Despre actorie și ce înseamnă să fii un actor bun
Condiția, spune Murray, este să te relaxezi, să scoți din tine tensiunea sau presiunea de a fi cel mai deștept, cel mai important sau amuzant de pe scenă. „Dacă ești moale pe interior, devii o trambulină naturală în care emoțiile vin, se așează, unele intră, altele ies, primești și oferi în mod natural”.
Bill Murray spune că între doi actori nu trebuie să existe competiție și că niciodată un actor nu ar trebui sa îl domine pe celălalt. Actorul american a recunoscut cu sinceritate că detestă actorii care vor să acapareze o scenă.
„E otravă pentru lume ca cineva în actorie să vrea să acapareze o scenă sau să îl domine pe celălalt”.
Bill Murray a împărtășit cu noi o lecție valoroasă pe care a primit-o de la un profesor de actorie celebru, care l-a învățat că un actor nu trebuie să fie preocupat să dea el bine, ci să îl pună pe celălalt într-o lumină bună.
„În momentul în care un actor reușește să facă asta, se schimbă toată energia de pe scenă. Așa știi dacă poți avea încredere într-un actor, dacă este capabil să se lase pe el și reușește să fie atent la ce poate folosi de la celălalt”.
Apoi ne-a împărtășit o povestioară din timpul unei scene din filmul „Tootsie” cu Dustin Hoffman în rol principal, în care Murray juca rolul fără replici al colegului de apartament al lui Hoffman. Dubla perfectă a ieșit când cei doi s-au pus unul pe celălalt în valoare.
Chiar dacă părea că vorbește strict despre munca actorului cu sine însuși și în raport cu ceilalți, toți cei peste 100 de oameni prezenți în sală am înțeles că monologul lui Murray transcende universul actoriei și că este, de fapt, o pledoarie pentru generozitate și altruism la nivel uman.
Despre „Faust”
Cu o seară înainte de întâlnirea cu noi, Bill Murray a mers la Fabrica de Cultură să vadă „Faust”-ul lui Purcărete, despre care a vorbit în termeni grandioși.
„Pur și simplu mi-a fisurat craniul. “Faust” e gigant. E enorm. Dimensiunea este imensă. Am fost întrebat imediat după spectacol ce cred. Am răspuns „Ce cred? Nu poți gândi după așa ceva!”, trebuie doar să lași mașinăria (nr. corpul) să-și facă treaba, să proceseze. Am avut un somn foarte profund aseară după spectacol, era evident că multe se întâmplau cu mine”.
Despre sens și artă
Bill Murray nu s-a temut să fie vulnerabil în fața noastră. A recunoscut că după ce a văzut „Faust” s-a gândit la dimensiunea proiectelor la care a lucrat toata viața lui și că un spectacol precum cel a lui Purcărete este în măsură să ne aducă pe toți în fața unor întrebări existențiale.
„După ce vezi așa ceva te întrebi cât de serios ești în privința vieții tale. Ești cineva care va mânca, va face cumpărături, va ieși în oraș, se va uita la televizor, se va culca? Asta e tot ce poți? Răspunsul trebuie să fie „Nu. Trebuie să fie mai mult de atât. Să existe un motiv pentru care mă aflu aici. Nu sunt aici ca să mănânc, să beau și să mă căsătoresc. Pot să fac toate lucrurile astea, dar trebuie să mai fac ceva, să mă întorc cât de des se poate la cine sunt și de ce sunt aici”.
Despre comedie clasică vs filme cu supereroi
Bill Murray este cunoscut pentru rolurile sale în comedie, așa că întrebarea legată de acest gen cinematografic a apărut firesc. Pornind cu un disclaimer, și anume că va suna ca un bătrân bombănitor, Murray a vorbit despre „mercenarii din cinema care au început să facă filme cu supereroi pentru sezonul estival”. A vorbit cu nostalgie despre comediile clasice din trecut și a explicat de ce, în opinia lui, efectele speciale au stricat universul cinematografic, în loc să îl îmbogățească.
„Efectele speciale nu scriu filme. Nu ating suflete. Nu îți extind gândirea. Nu îți eliberează spiritul. Într-un film Marvel poate fi un număr limitat de întâmplări. Noi, oamenii normali, suntem interesați să aflăm ce pot face personajele ca oameni, nu ca niște ființe care au superputeri.”
Despre dependența de telefon și ecrane
Din experiența unui om care a trăit mare parte din viață fără smartphone sau social media, Bill Murray (75 de ani) ne-a forțat să ne uităm în oglindă și să recunoaștem cât de nefiresc trăim în prezent, în totală dependență de telefoane și ecrane.
„Suntem disperați să aflăm cine ne scrie, cine ne sună, ce trebuie să știm, ce pierdem. În disperarea asta te lași pe tine, te pierzi.”
Apoi, într-un moment de liniște, Bill Murray ne-a provocat să facem un exercițiu colectiv.
„Luați-vă timp să vă simțiți greutatea corpului. Fiecare dintre noi știe cu aproximație câte kilograme are, încercați să stați un pic în tihnă să vă simțiți greutatea corpului vostru. O să simțiți cum centrul vostru de greutate se mută dinspre cap, acolo unde sunt toate gândurile și grijile spre partea de jos a corpului, nu? Singura noastră speranță este corpul nostru. Tot ce suntem, tot ce avem nevoie, ce visăm, ne dorim, se află în limitele corpului nostru. Odată ce te întorci la senzația asta, te simți mai liber, mai competent. În loc să simți nevoia să te uiți în telefon, te simți pe tine. Același lucru se întâmplă și când ești într-un grup de oameni sau când te afli la restaurant, înconjurat de oameni. Uite ce energie simțim aici, împreună. Parcă avem mai multe posibilități când suntem împreună. Parcă putem mai multe împreună!”
Despre „Lost in Traslation”
După ce ne-a purtat cu el în filmul prezent, Murray ne-a trimis cu 24 de ani în urmă, pe vremea când Sofia Coppola întreba pe absolut toată lumea din industria filmului american cum să facă să îl coopteze pe Bill Murray în filmul pe care îl pregătea, „Lost in Translation”. Într-un final, cei doi s-au întâlnit, Murray a acceptat proiectul care este, după cum recunoaște, filmul lui preferat dintre cele în care a jucat și cel pentru care a fost nominalizat la Oscar.
„Sofia este o adevărată doamnă, educată, cu maniere, dar foarte modestă. Mi-am spus că pot lucra cu o astfel de persoană. Apoi mi-a înmânat scenariul, care era subțire, extrem de aerisit, de curat. Am filmat totul într-o singură lună, într-o altă țară (nr. Japonia), într-o altă limbă. Au fost situații la filmări în care chiar mă simțeam la fel de pierdut precum personajul meu trebuia să se simtă”.
Iar la final, ne-a vorbit despre final. Unul care era diferit în scenariu față de varianta filmată. Murray a povestit că a fost ideea script superviserului ca ceea ce îi spune Murray la ureche lui Scarlett Johansson să rămână un mister.
„Și-a scos căștile din urechi și a spus „Nu trebuie să auzim ce îi spune” iar eu am fost complet de acord, la fel a simțit și Sofia. Sunt doar 4 oameni în lumea asta care știu ce i-am spus la ureche lui Scarlett și nimeni nu vă va spune. Am făcut greșeala să spun la un moment dat cuiva secretul și nu m-a crezut și mi-am jurat că nu mai fac asta niciodată. Așa că nu veți afla niciodată”.
Se spune că noi, oamenii, suntem suma întâlnirilor noastre. Poate că nu voi afla niciodată ce i-a spus Bob lui Charlotte la finalul lui „Lost in Translation”, dar întâlnirea cu Bill Murray este una dintre marile întâmplări trăite de mine, una care a schimbat ceva în busola vieții mele, oricât de pretențios ar suna. Felul în care Murray ne-a privit, ne-a vorbit și s-a conectat cu noi duminică, la prânz, în Sala Oglinzilor din Sibiu, a fost o reală lecție de bunătate umană. L-am aplaudat zeci de secunde, cu zâmbet de recunoștință și ochii în lacrimi, puțin stingheră cu gândul că sunt înconjurată de peste 100 de oameni care mă pot observa ușor. Apoi am ridicat ochii, am îndrăznit să mă uit în jur și am văzut alte zeci de perechi de ochi înlăcrimați. Am știut atunci că niciunul dintre noi nu s-a rătăcit printre cuvinte în acea duminică la FITS.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.