„Mamele pot fi cei mai buni lideri, pentru că se gândesc la ceilalți înainte să se gândească la ele însele”. Despre puterea familiei și puterea echipei cu 3 femei din top management-ul Vodafone România - Murielle Lorilloux, Ioana Mihăilescu și Anca Bancu

Cum se naște un lider de milioane? Multă vreme a părut că sursa puterii în business este strâns legată de birourile cu geamuri mari din clădiri înalte, de discuții în cluburi exclusiviste, de strălucirea proiecției publice. Ca să fii un om mare, trebuia să nu lași să se vadă vreodată că acasă te așteaptă cu sufletul la gură niște oameni mici, fiindcă viața de familie părea o slăbiciune, iar copiii o vulnerabilitate. Nu e de mirare că, în această logică, încă prezentă în societate, multe mame își întrerup prea curând ascensiunea profesională. Adevărul este însă că, de cele mai multe ori, lecțiile de leadership nu încep și nu se termină într-un birou. „Pentru mine, cea mai importantă lecție de leadership a fost experiența de mamă. La fel cum pentru bărbați cred că e experiența de tată. Pentru mine, leadershipul înseamnă să nu îți pese de tine, ci de cei de care ai grijă. Iar ca mamă am uitat cu totul de mine, pentru că tot ce contează sunt copiii. Sunt convinsă că mamele pot fi cei mai buni lideri, pentru că se gândesc la ceilalți înainte să se gândească la ele însele. Când ai această mentalitate devii un lider autentic”, spune Murielle Lorilloux, CEO al Vodafone România, în timpul unui interviu pe care l-a acordat pentru Republica.ro alături de Ioana Mihăilescu - directoare de Customer Operations, și Anca Bancu, directoare de Resurse Umane a companiei.

A trecut un an de când mulți dintre profesioniști trăiesc, în casele lor, la intersecția a două lumi care au părut adesea ireconciliabile - cea personală și cea profesională. Însă, după perioade de tensiune și ciocniri, unii dintre ei au găsit, la întrepătrunderea, vizibilă și de pe Zoom, a celor două vieți o sursă de putere. „Am văzut în teleconferințe colege, femei, mame, în timp ce copiii intrau peste ele. Și simțeam stânjeneala mamei că a fost întreruptă de copil, dar și sentimentul de vinovăție pe care îl avea față de acesta, pentru că trebuia să-i spună să iasă din cameră. Faptul că ne-am confruntat cu astfel de situații și că ele au devenit naturale a însemnat nu doar un echilibru între cele două vieți, cea profesională și personală, ci o întrepătrundere a lor. Am învățat să integrăm ce este personal în viața profesională. Avem ședințe cu copiii stând în brațele mamelor lor și, ghici ce? Sunt foarte creative și foarte productive!”, crede Ioana Mihăilescu.

„Câteodată te întrebi: Pe ce ar trebui să pun accent? Le pot face pe amândouă? Lecția aici este să rămâi conștient, să înțelegi ce simți și ce e important pentru tine, să înțelegi cum poți să faci ce e mai bine în ambele domenii. Și, vorbind despre organizații și leadershipul feminin, este important cum apari ca model. Câteodată apari ca fiind foarte puternică, acționând ca un bărbat. Nu cred că aceasta este rețeta. Cred că trebuie să fii cine ești, să fii vulnerabilă, dacă simți asta, câteodată, și să le arăți celor de lângă tine că și tu ești un om”, este de părere și Anca Bancu.

Citiți, în cele ce urmează, o discuție despre realitățile profesionale cu care se confruntă femeile, despre echilibrul între viață și muncă, despre alegeri personale și despre uși închise sau deschise. Uneori chiar la propriu. 

De la începutul pandemiei, mulți dintre oameni au fost forțați să își îndeplinească diferitele roluri, profesionale și personale, de acasă, iar lucrurile s-au suprapus câteodată. A fost o perioadă mai dificilă pentru mame? Cum au decurs lucrurile în acest an, în cazul dvs.?

Foto: Anca Bancu

Anca Bancu: Mi-am schimbat jobul în timpul lockdownului și m-am alăturat echipei Vodafone în martie 2020, după ce discutasem cu Murielle la începutul lui decembrie. Firește că nimeni nu se aștepta la așa ceva. Prima mea zi de muncă a însemnat să iau o geantă cu laptopul, telefonul și alte lucruri necesare din biroul gol și să mă duc acasă și să mă conectez virtual cu colegii mei. A fost, desigur, una dintre marile provocări ale acestui an. Pentru că nu mi-am cunoscut echipa, un lucru care pentru un om de resurse umane e foarte important. Totodată, am intrat din plin în ceea ce înseamnă planificarea și reacția la criza Covid, oferirea de sprijin. Departamentul de HR a fost sub presiunea de a rezolva toate aceste lucruri. Și, firește, a trebuit să mă ocup de școala la distanță a fiului meu, să gătesc, să mă asigur că toți suntem în siguranță, că bunicii sunt siguranță. A trebuit să mă adaptez și să am grijă să mă mențin sănătoasă, atât fizic, cât și mental. A fost ceva pe care m-am concentrat tot anul - să fiu sigură că sunt bine, că ai mei colegi sunt bine, că familia mea e bine și că împreună vom găsi o cale să trecem prin această perioadă, care era clar că nu se va termina peste noapte. Din păcate, după o lună sau două, ne-am dat seama că această situație va dura o perioadă lungă.

„Avem ședințe cu copiii stând în brațele mamelor lor și, ghici ce? Sunt foarte creative și foarte productive!”

Foto: Ioana Mihăilescu

Ioana Mihăilescu: Ca și Anca, eu sunt o optimistă și am preferat să mă concentrez pe ce am obținut. Începând cu rolul de mamă: pandemia mi-a oferit visul devenit realitate al oricărui părinte. Să o am pe fiica mea de 18 ani alături de mine, într-o perioadă în care legăturile au evoluat, de la o relație mamă-copil, la o relație între doi adulți. Relațiile cu restul familie, cu părinții mei, cu prietenii mei au devenit mai intense și mai adevărate, pentru că nu ne-am putut întâlni fizic decât atât de rar. Desigur că în aceste zile mi se trezesc amintiri din copilărie, când trebuia să mă întorc acasă neapărat la ora 10, oriunde aș fi fost. Iar acest lucru mă aduce la același nivel cu fiica mea. În ceea ce privește latura profesională, cred că am fost mai deschiși spre a-i înțelege pe oameni. Am văzut în teleconferințe colege, femei, mame, în timp ce copiii intrau peste ele. Și simțeam stânjeneala mamei că a fost întreruptă de copil, dar și sentimentul de vinovăție pe care îl avea față de acesta, pentru că trebuia să-i spună să iasă din cameră. Faptul că ne-am confruntat cu astfel de situații și că ele au devenit naturale a însemnat nu doar un echilibru între cele două vieți, cea profesională și personală, ci o întrepătrundere a lor. Am învățat să integrăm ce este personal în viața profesională. Avem ședințe cu copiii stând în brațele mamelor lor și, ghici ce? Sunt foarte creative și foarte productive! Pe de altă parte, în această perioadă nu am putut trece de anumite bariere. Viața mea s-a rezumat la lucrurile care erau aproape de mine și nu am avut atât de multe experiențe în afara cercului meu.

„Au fost situații în care am încuiat ușa biroului în momente importante, apoi am spus: Nu, nu mai vreau să o încui. Vreau să îi explic fiului meu că lucrez de acasă, dar vreau ca el să aibă un spațiu deschis și să aibă libertatea de a veni la mine”

Foto: Murielle Lorilloux

Murielle Lorilloux: Acest an ne-a arătat cât de dificil este să gestionezi ambele vieți. Pentru mine, cea mai mare provocare înfruntată de o femeie este să găsească echilibrul între viața profesională și viața personală. Pandemia și lockdown-ul au pus în evidență și mai mult aceste provocări de a avea grijă de tot simultan. Cred că în primele luni am văzut că oamenii aveau dificultăți în a gestiona gătitul, învățatul, munca, în același timp. Același lucru s-a întâmplat și în cazul meu. Ca mamă, a trebuit să iau niște măsuri: Am spus - fără întâlniri la prânz, la Vodafone. Foarte repede la Vodafone am instaurat niște reguli ca să protejăm ceea ce înainte stabilea o graniță între birou și casă. Fiindcă biroul era acasă, a trebuit să punem niște limite asupra timpului ca să-i protejăm pe oameni. Fără întâlniri înainte de ora 9, fără întâlniri la ora prânzului, fără telefoane după ora 18.30, ca să respectăm puțin viața privată și să ajutăm oamenii, fie ei bărbați sau femei, dar în special mamele, să își țină în echilibru responsabilitățile personale. Două amintiri îmi vin acum în minte, când mă gândesc la mine ca mamă. 

Am trei copii și cel mic avea 7 ani la începutul pandemie. În primele luni, avea doar câteva ore de școală, iar în restul timpului era foarte fericit să își vadă mama și tatăl acasă. Am șansă să am o cameră de lucru, unde mă pot izola, iar în timpul zilei fugea în camera mea, ca să-mi spună ceva sau ca să mă îmbrățișeze. M-am gândit la un moment dat: Ar trebui să încui ușa de la birou, pentru că aveam întâlniri și mă gândeam care era percepția dacă copilul meu venea în cameră. Îi știți pe copii, nu le pasă de imagine, el venea și mă îmbrățișa. Au fost situații în care am încuiat ușa în momente importante, apoi am spus: Nu, nu vreau să o încui. Vreau să îi explic că lucrez de acasă, dar vreau ca el să aibă un spațiu deschis și să aibă libertatea de a veni la mine. Acum, după un an, fiul meu în continuare vine, dar se uită în ochii mei și mă întreabă din priviri: Pot să vin să te îmbrățișez? Avem un cod din priviri. Câteodată, vreau mult să-l îmbrățișez, dar trebuie să îi spun: Nu, nu e momentul potrivit. Acest lucru i-a crescut și lui gradul de conștientizare asupra a ceea ce fac. Se uită la videouri și imagini și spune: Cine e acolo? Sunt atâtea conversații pe care nu le puteam avea înainte. În urmă cu 2-3 ani, voia să vină la mine la birou să vadă unde lucrează mama. Acum discuția e despre cine sunt acești oameni și despre ce vorbiți și de ce aveți atât de multe întâlniri? E o conversație minunată. Este un lucru pozitiv, care a fost o provocare la început.

Ca și în cazul tău, Ioana, pentru mine unul din cele mai bune rezultate din acest an a fost o conexiune mai bună cu familia mea și cu copiii mei, sunt de acord cu tine. Aproape niciodată nu puteam lua prânzul acasă, acum am luat prânzul acasă. Iar acest moment a fost o ocazie pentru mine să mă conectez mai bine cu copiii mei, să am o relație mai bună cu ei.

O provocare a mai fost și școală de acasă. Anul trecut fiul meu a învățat să scrie, să citească și cum să se conecteze la școală. Și m-am gândit la mamele mai tinere, cu copii mai mici, probabil că a fost o provocare mai mare pentru mamele tinere.

„Când ești CEO, întotdeauna este o criză sau o urgență, dar unde pui limita?”

Care este rețeta pe care ați aplicat-o pentru a împăca viața personală cu cea profesională?

Murielle Lorilloux: Cred că e o călătorie personală pe care trebuie să o facă fiecare. Pot să ofer rețeta mea, e doar a mea. Rețeta mea este bazată pe multă disciplină. Atunci când stau cu familia, prioritizez calitatea, nu cantitatea timpului. Am văzut și mame care nu lucrau și care erau toată ziua cu copiii și erau prinse în treburile și tracasările zilnice și poate dădeau mai puțină atenție calității timpului. Toată lumea din companie știe că între 19.30 și 21:00 nu răspund la telefon, fiindcă iau cina cu familia, îmi culc copilul cel mic, citesc o poveste cu el. Iar aceasta este o regulă în aproape fiecare seara. Trebuie să fiu foarte strictă cu această regulă, fiindcă primesc telefoane în fiecare moment, chiar și la acele ore. Când ești CEO, întotdeauna este o criză sau o urgență, dar unde pui limita? Aceasta este limita mea. Același lucru în weekenduri. Nu sun oameni și nu primesc telefoane în weekend. Desigur, există urgențe, dar încerc să evit pe cât posibil. De asemenea, când sunt în întâlniri cu echipa mea, nu mă uit la telefon, nu fac altceva. Sunt prezentă în acel moment, cu echipa, discutând, interacționând. Încerc să trăiesc momentul. Așa țin eu echilibrul. Totodată, logistica este foarte importantă. Dacă te pot ajuta părinții, dacă soțul te poate ajuta, dacă poți să chemi o menajeră. Trebuie să știi cine ce face acasă, la fel cum la serviciu știi cine ce face în echipa ta. Aplic aceleași reguli acasă și la serviciu, iar aceasta este rețeta mea.

„Mi-a trebuit un pic de curaj să spun: nu, acum mă storc de energie, dar nu sunt productivă, o să fac o pauză”

Ioana Mihăilescu: Cred că una dintre marile schimbări aduse de pandemie este faptul că înainte lucram și trăiam atât sub perspectiva timpului, cât și sub cea a spațiului. În acest context nou, spațiul nu a mai fost o constrângere și ne-am putut concentra asupra timpului. Vorbim despre mame, dar aș vrea să îndrept discuția și asupra femeilor singure. În ceea ce privește mamele, dacă nu te poți concentra asupra muncii în acel moment, pentru că nu ai spațiu, poți lucra când e momentul potrivit pentru tine. Iar, la sfârșitul zilei, ce contează este să muți conversația de pe efort pe rezultate. Dacă facem asta, femeile vor avea posibilitatea să aleagă momentul pe care îl consideră optim pentru a munci. Pentru mine, nu a fost atât de ușor la început, mi-a trebuit un pic de curaj să spun: nu, acum mă storc de energie, dar nu sunt productivă, o să fac o pauză, o să fac o plimbare și o să lucrez seara, când sunt mai productivă și pot să livrez la timp. Încurajez femeile din echipă să facă asta. Însă trebuie să ne gândim și la femeile singure. Dacă ai familia alături, mediul exterior te ajută, familia vine la tine. Pentru femeile singure, perioada pandemiei a fost dură. Pentru că nu a existat nimeni din exterior care să le ajute, același lucru este valabil și pentru bărbații care locuiesc singuri. Ei au ajuns să lucreze foarte mult. Și în cazul lor, este o discuție similară, să prioritizezi viața personală și cariera și să acționezi.

Anca Bancu: Chiar și înainte de pandemie, îmi organizam bine timpul să am destulă vreme pentru fiul meu, gătit și celelalte lucruri legate de familie. Înainte călătoream mult. La începutul pandemiei nu mai călătoream, însă aveam mai multe lucruri de făcut din cauza situației, trebuia să ne adaptăm și să schimbăm multe. Am înțeles că dacă nu eram disciplinată, nu o să reușesc. Pentru mine, provocarea a venit din a sta în același loc. Chiar dacă am spațiu suficient și un birou, să stau acasă toată ziua și să mă mut dintr-o cameră în alta a fost o provocare. Am conștientizat că trebuie să fiu flexibilă. După lockdown, am decis să merg o zi pe săptămână la birou, chiar dacă biroul era aproape gol. Simplul sentiment de a mă îmbrăca diferit, de a ieși din casă, de a conduce mașina și a sta cu propriile gânduri a fost foarte bun pentru mine. Încerc să fiu conștientă de cum mă simt și dacă am nevoie să ies din casă, să mă opresc din lucru. În general, această viziune flexibilă asupra muncii este foarte importantă. Chiar dacă ești la birou, să poți să iei o pauză de măcar o oră te ajută foarte mult.

Cum au stat lucrurile în cazul altor femei care lucrează în companie? Cu ce provocări s-au confruntat?

Anca Bancu: Menținem legătura cu colegii noștri, facem chestionare și avem conversații pe această temă, pentru a înțelege în ce fel de mediu trăiesc și ce provocări întâmpină. Unele dintre provocări au fost că femeile trebuie să aibă grijă de copii, gătit, școala de acasă, să aibă grijă de casă mai mult decât înainte - bunicii, care le ajutau de multe ori, nu au putut fi prezenți.

O altă provocare este lipsa de spațiu, consider că ești norocos dacă ai spațiul de lucru separat. La început, percepția a fost că e mai greu pentru cei cu familii, pentru că au mai multe responsabilități, dar dacă ești singur poate fi mai dificil. Să fii acasă, singur, fără să ai cu cine să discuți și fără să ai posibilitatea să ieși din ceea ce faci… Ce am încercat să facem de-a lungul acestui an a fost să susținem diferitele categorii de colegi, în funcție de provocările pe care le aveau. Altă provocare a fost legată de manageri - cum gestionăm echipele de la distanță, fiind mai dificil să te conectezi și să înțelegi. Avem o platformă cu traininguri, workshopuri, conversații legate de chestiuni care țin de viața personală, precum nutriție, sport, sănătate fizică și mintală. Pe de altă parte, am început să discutăm despre provocările aduse de mediul virtual. Cum manageriezi echipa, cum îți împarți timpul în acest context. Vom continua și în perioada ce urmează să răspundem provocărilor pe care le identificăm. Suntem într-o dinamică și de aceea îi întrebăm regulat pe colegii noștri cum se simt și care sunt noile provocări. Pentru că unele dintre ele rămân constante, altele se schimbă pe măsură ce ne adaptăm la noua situație.

Când o femeie candidează pentru un nou loc de muncă, pentru o promovare, vrea să se asigure că este 100% pregătită și că a bifat toate căsuțele, pe când bărbații tratează lucrurile mai relaxat.

O statistică Eurostat arată că, la nivel european, 63% dintre manageri sunt bărbați iar 37% femei, o situație similară înregistrându-se în România. Ce poate face România mai mult pentru a schimba cifrele? Unde mai are de lucru?

Murielle Lorilloux: În România nu stăm rău deloc (n.a. la ponderea femeilor în roluri de manager).Trebuie să fim mândri de faptul că stăm mai bine decât media din Europa și, în general, din întreaga lume. Desigur, trebuie să facem mai mult. Iată câteva lucruri: în primul rând, sper să continuăm prin puterea exemplului, aici, la Vodafone, pentru că avem un procent mai bun aici (n.a. de femei în roluri de manager).

Pentru mine există subiecte care trebuie adresate pe tot parcursul călătoriei prin viață. Și totul începe de la educație. Am avut anterior discuții interne inclusiv despre cum facem educație în școală. Deoarece totul începe de acolo, de la profesori, de la percepțiile despre job-ul la care visează copiii. Deci, cred că trebuie să promovăm și să încurajăm cât mai mult conversația pe acest subiect încă din timpul școlii, de la cea mai mică vârstă posibilă. O conversație despre care sunt visele copiilor și cum îi facem să își împărtășească visele, indiferent dacă sunt fete sau băieți. Ni se repetă mereu referința: „Cu ce se ocupă mama ta? Cu ce se ocupă tatăl tău?” Trebuie să ieșim din acest tipar, pentru că altfel vom perpetua niște percepții greșite. Percepții precum „mama mea nu poate lucra în IT” sau „nu poate fi inginer IT”. Tocmai de aceea, am pornit o campanie internă la Vodafone, #ChangeTheFace, pentru că femeile pot avea orice rol, inclusiv în aceste domenii. A face parte dintr-o companie de tehnologie este important, schimbăm modul de gândire. Orice loc de muncă, orice oportunitate poate fi ținta oricărei femei, cu condiția să îi placă, să fie încântată de ea.

Totul începe de la educație, din școală, apoi către universitate și, desigur, într-un final, în viața profesională. Când analizezi aceste etape, observi momente și domenii din care femeia se retrage până nu mai apare deloc în statistici. Pornind de la liceu, unde de cele mai multe ori au note foarte bune și ar putea avea orice oportunitate, apoi la universitate, ponderea lor e în continuă în scădere. De aceea insist pe educația până la universitate și dincolo de ea, până ajung să își dezvolte cariera profesională.

Și, bineînțeles, Anca și Ioana vor împărtăși unele dintre inițiativele pe care le-am avut la Vodafone pentru a încerca să prevenim această scădere.

De exemplu, programele pentru etapa în care angajata rămâne însărcinată, are un copil și respectiv, concediu de maternitate. Care sunt provocările revenirii la locul de muncă, cum îi afectează progresul în carieră, chiar și modul de gândire? Pentru că, hai să fim onești, chiar dacă o luăm ca pe o glumă, din păcate, este o realitate dură.

Când o femeie candidează pentru un nou loc de muncă, pentru o promovare, vrea să se asigure că este 100% pregătită și că a bifat toate căsuțele, pe când bărbații tratează lucrurile mai relaxat. Își spun că bineînțeles că se ridică la nivelul provocării, poate că nu sunt exact unde trebuie, dar este ok, pentru că vor ajunge acolo.

Chiar dacă nu bifați toate căsuțele, încercați pur și simplu să ajungeți acolo, învățați să eșuați, să nu fiți perfecte. Veți ieși mai puternice din această experiență în orice caz. 

E mai important modul în care construim încrederea în sine, decât să bifăm fiecare căsuță, de parcă ar trebui să fim perfecte din prima zi.

Acesta este motivul pentru care cred că este foarte important să ne setăm acest mod de gândire de la vârste foarte mici, traversând toate formele de educație, până la sfârșit. Și trebuie să vorbim despre asta. Trebuie să dăm exemple, trebuie să arătăm și celorlalți. De fapt, sunt bucuroasă să spun că, în ceea ce mă privește și dacă am fost pregătită sau nu să devin CEO, și eu am crezut că am unele provocări în anumite domenii, ca oricine altcineva. Poate că am fost probabil mai sinceră cu mine decât media în a spune: știu că nu sunt încă acolo, că mai am de lucrat aici și aici, dar sunt dispusă să ajung acolo. E importantă această transparență, această onestitate. Chiar dacă nu bifați toate căsuțele, încercați pur și simplu să ajungeți acolo, învățați să eșuați, să nu fiți perfecte. Veți ieși mai puternice din această experiență în orice caz. Nu știu de ce, dar poate pentru că tot discutăm despre educație și cultură, bărbații nu au nici o provocare în acest sens, sunt bine să nu fie perfecți și să nu fie deja acolo. Știu că vor eșua și este ok, vor cădea și se vor întoarce. De ce nu avem și noi această abordare? Acesta este genul de lucruri în care trebuie neapărat să investim, noi, ca societate. Începând cu noi, ca lideri de companii și directori de companii, împărtășind orice fel de sfaturi și moduri de a gândi despre cum să facem lucrurile mai bine.

Dar, din punctul meu de vedere, trebuie să faceți asta și voi, jurnaliștii, alături de cei din domeniul educației, și, bineînțeles, din politică. Aș spune că trebuie să implicăm întreaga societate.

„De fiecare dată când sunt inspirată de un loc de muncă, trebuie să văd în acel loc de muncă o persoană care are succes, dar e și fericită.”

Ioana Mihăilescu: În primul rând, aș vrea să revenim la procentul pe care îl avem în România (n.a. al femeilor în roluri de management) și la faptul că ar trebui ne mândrim cu el, deoarece este unul dintre rezultatele foarte bune pe care le avem ca țară.

Și cred, ca o opinie personală, fără conotații statistice, că femeile din România sunt cu adevărat fantastice. Avem o expresie în limba română: o mână de fier în mănușă de catifea. Și cred că aceasta este femeia în România, o mână de fier din perspectiva rațiunii în mănușa de catifea care reprezintă grija față de ceilalți. Nu cred că e doar o întâmplare că avem rezultate mai bune în această parte a lumii. E importantă mentalitatea, e importantă educația.

Am ajuns să-mi dau seama - și din ceea ce văd la celelalte femei, că este important să ai curaj, să ieși în față, să ai o voce, să crezi că contezi. Pentru mine a fost important în cariera mea, pe măsură ce avansăm, să mă conectez cu acele persoane, întâmplător erau femei, care avansau, o făceau cu succes, dar erau și fericite în același timp, Nu era un sacrificiu personal, nu era un sacrificiu pentru familie, aveau o viață de succes fericită. Și de fiecare dată când sunt inspirată de un loc de muncă, trebuie să văd în acel loc de muncă o persoană care are succes, dar e și fericită.

Pentru noi, ca lideri, e important să nu vorbim doar despre rezultatele muncii noastre, ci despre și cum ne simțim când o facem. E rolul nostru să punem lucrurile într-un context mai larg decât cel profesional.

Avem ca țintă ca până în 2025 să devenim cel mai bun angajator pentru femei

Ce faceți, la nivel de companie, pentru a echilibra balanța de gen în ceea ce privește managementul?

Anca Bancu: Vodafone, ca grup, este preocupat de echilibrul de gen. Și avem ca țintă ca până în 2025 să devenim cel mai bun angajator pentru femei. La nivelul Vodafone România discutăm despre politicile pe care trebuie să le dezvoltăm sau să le adaptăm din strategia noastră globală pentru a crea un loc în care femeile își doresc să fie și să creștem diversitatea. Strategia noastră este legată de realitățile și cultura din România. Firește că acordăm atenție porții de intrare în organizație - cum facem recrutarea, cât de atenți suntem la diversitatea de gen. În interior, abordăm probleme precum managementul de talente, iar eu sunt adepta unui stil de a face lucrurile în mod natural. Să faci un mare caz, într-un fel greu de digerat chiar și de către femei, nu este sănătos. Cred că trebuie să găsim o cale de face oamenii să se gândească de ce este diversitatea de gen benefică și de ce să crești numărul femeilor în poziții de management este important. La nivel global, avem un program numit Reconnect, care ajută oamenii - în special femeile, care au avut o pauză profesională mare să aibă din nou o carieră. Anul trecut am avut un program numit Lean in circle, care să le arate că pot participa într-un mediu de business în timp ce rămân femei. Am menționat procesul de management de talente, în care ne concentrăm pe cum putem să dăm flexibilitate pentru activitățile de familie și de business. 63% dintre angajații Vodafone România sunt femei, iar 42% dintre pozițiile de conducere sunt ocupate de femei - un procent mai ridicat decât la nivel național. Totodată, în boardul companiei 4 din 9 membri sunt femei.

Murielle Lorilloux: Vrem să ajungem la un procent de 50% femei în funcții de conducere. Tânăra generație are aspirații diferite, fie că e vorba de femei sau bărbați. Acest lucru este foarte important, iar una dintre inițiativele pe care am lansat-o anul trecut este că am oferit concediu parental nu doar femeilor, ci și bărbaților. Și bărbații vor și au nevoie să se bucure de experiența de tați și să petreacă mai mult timp cu familia. Din ce în ce mai mulți bărbați vor vrea să petreacă mai mult timp cu copii lor, să împartă responsabilitățile acasă și să aibă un parteneriat atât acasă, cât și la serviciu. Trebuie să avem grijă să îi susținem și să răspundem nevoilor lor. Sunt încrezătoare că noua generație va vrea să aibă acest tip de parteneriat și tații se vor bucura să petreacă mai mult timp acasă, să gătească și să râdă cu copiii. Trebuie să ajungem, progresiv, acolo.

Cea mai mare provocare a venit atunci când am devenit mamă

Pe parcursul carierei, care a fost momentul în care ați întâmpinat cele mai serioase dificultăți?

Murielle Lorilloux: Cea mai mare provocare a venit atunci când am devenit mamă. De la începutul carierei, totul a fost minunat. Eu și soțul meu ne-am putut împărți responsabilitățile, dacă nu aveam timp să gătesc, comandam sau mergeam la restaurant. Totul era în regulă. Apoi brusc ai copii, iar pentru mine a fost cel mai dificil pas. În primul rând pentru că pleci de la serviciu, iar noi în România suntem norocoși să avem un concediu de îngrijire a copilului care durează 2 ani. În cazul meu, au fost doar 6 luni. Dar indiferent că sunt 6 luni sau 2 ani, conexiunile profesionale se slăbesc, șefii tăi se gândesc mai puțin la tine, colegii tăi se gândesc mai puțin la tine, pentru că brusc ai ieșit din peisaj. Aceasta e una din zonele unde la Vodafone încercăm să investim, pentru a păstra conexiunea și legătura chiar și cu femeile care sunt în concediu de maternitate. Cred că să păstrezi această legătură, să manifești grijă e foarte important. Pentru că altfel mama se deconectează și nu mai are acel sentiment de apartenență la companie. Prioritățile se schimbă, firesc, pentru că ai un copil de hrănit și îngrijit, iar în același timp compania poate să uite de tine. Pentru mine maternitatea a fost momentul critic. Și când te întorci, iar copii tăi nu dorm bine și ești obosită, acela este momentul adevărului.

Ca și companie, eu o să îmi asum răspunderea și o să spun: Da, avem o responsabilitate în această privință. Dar și societatea are o responsabilitate. Iar una dintre măsurile sociale care pe mine m-a ajutat în Franța, la acea vreme, a fost existența unui program, care îți oferea o scutire de impozit dacă recrutai un baby-sitter. Acel beneficiu oferit de stat te încuraja să te întorci la serviciu și să ai un baby-sitter.  Acel lucru m-a ajutat la acel moment, pentru că programul la grădiniță era prea scurt, iar soțul meu lucra și el. Cred că societate, autoritățile, guvernul trebuie să se gândească cum să le sprijine pe mame.

„Un sistem în care atât femeile cât și bărbații trebuie să își poată găsi locul”

Ioana Mihăilescu: Cred că au existat diferite stadii de învățare în cadrul rolurilor pe care le-am îndeplinit. Și fiecare dintre ele oferă o zonă de confort, dar și una de provocare. Totul depinde și de felul în care ești obișnuit să înveți. Noi suntem învățați din școală să acumulăm informații și să le depozitam. Așadar totul trebuie să aibă legătură cu rațiunea. Dacă vreau să încep o slujbă, fără să am această bază rațională, o să mă simt pusă în dificultate. Apoi, pe măsură ce sunt implicată în acea muncă, intru mai mult în starea de „a fi”, fiindcă sunt la un nivel de senioritate care implică să am de-a face cu oamenii, cu motivațiile, emoțiile și sistemul lor de a face lucrurile. Atunci trebuie să intru mai mult în contact cu „a fi”. Acest „a fi” este ceva despre care nu am fost învățați în timpul educației noastre în România. Revenind la ceea ce spunea Murielle, noi învățăm în general ce înseamnă „să fim” atunci când avem copii. Îmi amintesc când am devenit mamă: mă gândeam tot timpul ce să fac: să hrănesc bebelușul, să-l schimb. Însă, indiferent ce făceam, copilul tot plângea. Totul era, de fapt, despre a fi, despre cum puteam fi eu și copilul într-o comuniunea, pentru a putea să dormim noaptea. Cred că echilibrul și conflictul vin din proporția dintre „a face” și „a fi”. Acest lucru este important când vine vorba și despre procentul femeilor care lucrează în Vodafone. Noi suntem ambasadori ai echilibrului de gen, dar nu este totul doar despre cifre. Este și despre a crea un sistem în care atât femeile cât și bărbații să își poată găsi locul. Schimbarea culturală acolo este la fel de importantă.

„Am înțeles cât de important este atât să rămân puternică și să-mi fac vocea auzită în acel grup și, pe de altă parte, să rămân ceea ce sunt”

Anca Bancu: Reflectam în timp ce le acultam. Cred că am fost norocoasă pentru că am lucrat în locuri foarte bune, atât în ceea ce privește cultura organizațională cât și oamenii din jur. Am cunoscut oameni foarte deschiși și inteligenți. Dar, firește, au existat câteva momente. Aș povesti despre două experiențe.

Una este legată de cultura organizațională unde unul dintre rolurile mele era într-o organizație condusă în mare parte de către bărbați. Eram destul de tânără când am avut acel rol, așa că eram singura femeie din echipă și călătoream foarte mult cu colegii mei de sex masculin și în acel moment am realizat cât de important era pe de o parte să rămân puternică, să îmi fac datoria și să îmi fac vocea auzită în acel grup.

Pe de altă parte, să rămân ceea ce sunt, pentru că sunt femeie și nu vreau să fiu bărbat, așa că nu vreau să fiu percepută diferit sau să mă comport diferit pentru a face parte dintr-un astfel de grup.

Și, desigur, a fost o întreagă experiență, nu a fost ușor. Am realizat că mă aflu în această situație și apoi mă întrebam cum să mă descurc, cum să îmi fac treaba și cum să rămân, de asemenea, apreciată ca profesionist în acest grup. Al doilea lucru a fost când fiul meu a început să crească. Avea aproximativ 5 ani, iar în acel moment aveam o poziție pe plan internațional, așa că trebuia să călătoresc mult și el a început să numere nopțile în care nu eram acasă. Și a fost cu adevărat dificil să am această conversație cu el, să-l văd numărând și să înțeleg ce simte, a trebuit să-mi gestionez emoțiile și modul în care priveam relația mea cu el, dar și relația cu cariera mea. 

Câteodată te întrebi: Pe ce ar trebui să pun accent? Le pot face pe amândouă? Lecția aici este să rămâi conștient, să înțelegi ce simți și ce e important pentru tine, să înțelegi cum poți să faci ce e mai bine în ambele domenii. Și, vorbind despre organizații și leadershipul feminin, este important cum apari ca model. Câteodată apari ca fiind foarte puternică, acționând ca un bărbat. Nu cred că aceasta este rețeta. Cred că trebuie să fii cine ești, să fii vulnerabilă, dacă simți asta, câteodată, și să le arăți celor de lângă tine că și tu ești un om și uneori ai provocări, emoții și ai și probleme personale, dar fără ca acest lucru să-i afecteze pe ceilalți. Pentru că eu cred că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri. Nu îmi exprim emoțiile într-un fel care îi afectează pe alții, doar le am, sunt autentică și sunt într-o relație sănătoasă cu ceilalți.

Ce mesaj i-ați transmite eului dvs. mai tânăr?

Ioana Mihăilescu: I-aș spune eului meu mai tânăr, de vreo 18-20 de ani, că totul va fi bine. Vei reuși.

Anca Bancu: Când eram tânără le-am contestat părinților mei câteva decizii legate de educația mea, pentru că voiau să mă îndrume într-o anumită direcție, pe care eu nu mi-o doream. Totodată, în timpul carierei mele, am luat câteva decizii care, la acel moment, nu păreau cele mai bune. Aș spune că am avut noroc și m-aș felicita că am avut curajul de a lua deciziile corecte la momentul potrivit.

Murielle Lorilloux: Doar fii curajoasă, ai încredere în tine și fii tu însăți. Vreau să împărtășesc un lucru la care m-am gândit. Din cauza faptului că nu am fost atât de norocoase precum tânăra generație, care are mai multe modele de lideri femei în jur, noi am fost înconjurate pe parcursul carierei noastre, de bărbați. Dacă tragem linie, trebuie să recunosc că unii dintre acești bărbați au fost cei care ne-au crescut, au pariat pe noi și ne-au promovat. Cred că este important să recunoaștem că avem mare nevoie ca bărbații să continue să susțină egalitatea de gen și să ajute femeile să creadă în ele și să progreseze. Cred că trebuie să avem un parteneriat cu bărbații și subliniez că au existat bărbați extraordinari care ne-au susținut. Pentru mine, cea mai importantă lecție de leadership a fost experiența de mamă. La fel cum pentru bărbați cred că e experiența de tată. Pentru mine, leadership-ul înseamnă să nu îți pese de tine, ci de cei de care ai grijă. Iar ca mamă am uitat cu totul de mine, pentru că tot ce contează sunt copiii. Sunt convinsă că mamele pot fi cei mai buni lideri, pentru că se gândesc la ceilalți înainte să se gândească la ele însele. Când ai această mentalitate devii un lider autentic Pentru că despre asta e vorba. Vreau să le încurajez pe toate femeile care ne ascultă și ne citesc și vreau să le spun: Sunteți lideri minunați, pentru că totul începe de acasă. Nu vă intimidați la serviciu. Indiferent dacă aveți sau nu toată expertiza necesară, veți fi cei mai buni lideri, deoarece ați început deja fiind cele mai bune mame.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp