Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Marocco”, filmul care marchează o nouă eră a cinematografiei românești: cea în care ciorba, cadrele lungi, sunetul slab și finalul și mai slab au dispărut

Marocco

De ani de zile am aceeași discuție cu prietenii mei despre filmele românești - majoritatea nu le gustă. Eu insist cu recomandările, ei strâmbă din nas. Eu vin cu argumentele, ei, cu întrebările în fața cărora, de multe ori, cedez, pentru că totul se rezumă la „mă plictisesc, nu înțelegi? Nu vreau să mai pierd două ore pentru o poveste deșirată, fără sare și piper, într-un decor sărăcăcios în care se mănâncă ciorbă, pentru ca la final să se termine în coadă de pește”.

Anul ăsta am găsit, în sfârșit, contraargumentul perfect pentru a câștiga discuția asta: „Marocco”. Intrigată de titlu și curioasă să văd filmul regizat de Emanuel Pârvu pe care îl cunoșteam ca actor, mi-am rezervat un loc la proiecția din vară, de la TIFF. Mi-a plăcut atât de mult, încât 2 luni mai târziu m-am dus să-l mai văd o dată, la Festivalul de Film Independent „Anonimul”.

Marocco e un joc cu bețișoare colorate în care totul ține de echilibru. O mișcare neinspirată sau bruscă poate distruge acest echilibru într-o secundă. De la acest concept pornește toată povestea spusă de Emanuel Pârvu în filmul lui. În rolul principal, Șerban Pavlu, tată și om de afaceri prosper care, într-un moment de neîncredere în fiica lui, ia niște decizii la cald care duc la o serie de evenimente nefericite.

Ce mi-a plăcut?

Povestea: de câte ori, după ce vi s-a întâmplat un eveniment neplăcut, nu v-ați făcut mustrări de conștiință? „Ah, dacă plecam cu 5 minute mai devreme de acasă, sigur prindeam metroul și evitam cearta cu șeful”, „Dacă o duceam pe mama din timp la medic, acum nu ajungea la operație.” Acest „dacă” din mintea noastră care ne duce mereu la realități contrafactuale ale căror sensuri sunt ca, în timp, să ne exerseze simțul responsabilității. Povestea din „Marocco” este țesută în jurul acestui „dacă” și a responsabilității pe care fiecare dintre noi o are în raport cu cei din jur. Mai ales când e vorba de relația părinte-copil.

Actorii: Șerban Pavlu în rol principal și Emilia Popescu, pentru prima dată într-un film după 28 de ani, într-un rol mai degrabă negativ. Împreună cu ei, Crina Semciuc, dar și foarte tinerii și talentații Ana Indricău, Tudor Cucu-Dumitrescu și Vlad Brumaru, toți aleși cu atenție la cele mai mici detalii de Emanuel Pârvu, care are și el o apariție scurtă în propriul film.

Finalul: Foarte bun. Orgasm cinematografic. Momentul în care toate întâmplările, replicile și cadrele din film capătă sens și înțelegi pe deplin și titlul filmului.

Durata: Perfectă. O oră și jumătate.

Pentru mine, în cuvinte simple, „Marocco” este unul dintre filmele care marchează o altă eră a cinematografiei românești: cea în care ciorba, cadrele lungi, sunetul slab și finalul și mai slab au dispărut. Au fost înlocuite de pizza, cadre dinamice, cuvinte răspicate și un final bun de tot.

„Marocco” a intrat pe 7 octombrie în cinematografele din toată țara și probabil nu va sta mult pe ecrane (soarta filmului românesc pe care tot noi o putem schimba). E un film bun pentru oricine, mai ales pentru părinții cu copii adolescenți și cred că ar trebui să fie văzut de cât mai mulți spectatori.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ovidiu check icon
    N-am văzut încă filmul, dar Oana Zamfir aproape că m-a convins. Oricum, doream să mai respir și altceva decât aerul îmbâcsit al vechiului,deja, "nou val" al începutului de mileniu: Puiu-Mungiu-Porumboiu-Muntean-Mitulescu. Al scenelor filmate cu camera pe umăr, pe sălița din ușa sufrageriei, la bloc, unde personaje blazate sorb ciorba în momente lungi de tăcere. Au fost regizori buni, dar tocmai pentru că au avut succes de critică, în anii respectivi, stilul ăla a fost mereu repetat până la sastisire.
    • Like 2
  • Problema e că nici autoarea nici comentatorii nu prea se pricep la filme. Filmele românești au alte bube, nu ciorba, sonorul și finalurile. La ciorbă se discută niște chestii, nu se dau rețete culinare, sonorul nu mai e o problemă de mult iar pentru finaluri cum se cade încercați rețeta Hollywood. Probabil că voi merge să văd acest film dar nu din pricina acest unarticol.
    • Like 2
  • O prezentare mai mult decat convingatoare. Nu ma duc la filme romanesti pentru ca...rar ajung la cinema! Din pacate. Ce am mai vazut a fost pe HBO si rar, reluari din epoca apusa. Sunt de acord ca multe filme merita critici chiar dure, dar... Lumea a uitat de free cinema, de realismul italian, curente apasatoare, triste ca viata in anumite etape. Si atunci, si acum se incearca schimbarea unor atitudini. Criticile care tin de ciorba, injuraturi (din nefericire schimate doar sub influenta ...filmelor de limba engleza!) poate chiar mai multe decat in filmele americane "de actiune", dar care reflecta, din nefericire, ceea ce se intampla in jur, ar trebui sa tina cont de aceasta "spirala" a devenirii!
    Epoca hollywood-iana la noi a fost pe vremea dinainte, totul frumos si pur. Autentic...mai incet.
    • Like 0
  • Putine filme bune s-au facut in 33 de ani de libertate. Filantropica, Nunta muta care merita cenzurat inceputul si sfarsitul, Asfalt tango si cam atat.
    • Like 2
    • @ Ciobanu Florin
      Pe langa Filantropica si Asfalt Tango (care mi-au placut), va recomand sa vedeti si:
      Eu cand vreau sa fluier, fluier
      Restul e tacere.
      Moartea domnului Lazarescu (are mai mult valoare de reality show, cam ca Nunta)
      Amintiri din Epoca de Aur ( aduce a documentar)
      Colectiv - iar cu valoare de documentar, nu e film artistic.
      • Like 1
  • Cinematografia romaneasca inca nu a iesit din vechile tipare socialiste, putini regizori, putini actori adevarati, putini oameni de film. Ducem o lipsa acuta de oameni capabili iar de cei prezenti in prima linie, tragem la maxim. Publicitate agresiva pentru doua-trei asa zis vedete,...restul apa de ploaie. E un fel de poveste precum ce se intampla in fotbal: manevre de culise, aranjamente, bugete dirijate, intalniri de noapte, staruri de carton si te miri de ce nu merge treaba !!!.
    • Like 1
  • Daniel check icon
    Sa vedem cum o fi, ca de când am vazut "Babardeala cu bucluc..." doar 40 de minute, am hotărât ca nu mai pun ochii pe film romanesc, asa a fost și cu Miami bici- care mi s-a părut o prostie monumentala, acum însă data fiind o prezentare asa incitanta, o sa ma risc, cum se mai zice?
    • Like 1
  • Nume check icon
    Ma adaug si eu celor care nu pot sa se uite la filmele romanesti. Toate sunt intunecate, grele, mizerie umana cat cuprinde, injuraturi ca la usa cortului si interpretari bombastice. Ele cam reprezinta societatea noastra, dar sunt satul de ea sa o vad zilnic nu vream sa o mai vad si in filme.
    M-ati facut curios cu aceasta recenzie. Sa vedem daca recenzia este mai buna sau nu decat filmul.
    • Like 2
  • Nu am vazut filmul, dar o s-o fac. Personal nu pot sa urmaresc mai mult de 5-10 minute un film romanesc. Pe langa motivele mentionate in articol, cel mai suparator este ca actorii romani par toti, fara exceptie, actori de teatru, iar nu de film. Toate replicile sunt spuse cu emfaza, dialogurile sunt nenaturale, parca privesc o piesa de teatru, nu un film. O sa incep sa cred in cinematografia romaneasca atunci cand o sa vad si eu un SF romanesc (eventual cu o poveste consistenta si cu efecte speciale reusite). Pana atunci, cinematografia romaneasca nu exista, sau este cel mult o gluma proasta.
    • Like 4


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult