Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Mergem cu Caravana Visurilor prin satele României, să întrebăm copiii un lucru pe care nu l-a întrebat nimeni: Care este visul tău?

„Facem Dream Management cu copii de la sate!”

Sună cam pretențios, de-a dreptul pompos. Reformulez.

„Mergem cu Caravana Visurilor prin satele României, să întrebăm copiii un lucru pe care nu l-a întrebat nimeni: Care este visul tău?”.

Pornind de la visul Dorinei Opran, acela de a avea discuții cu tineri și copii din mediul rural despre visurile, dorințele și aspirațiile lor, voluntarii din cadrul comunității de Dream Management am inițiat proiectul Caravana Visurilor. Înarmați cu metoda de lucru COPIL, absolvenți ai cursului și ai școlii de Dream Management, dorim să poposim la vară în cinci sate din țară și să împuternicim o sută de copii cu visurile lor. COPIL este un acronim în care fiecare literă semnifică un concept esenţial în ştiinţa realizării obiectivelor şi aspiraţiilor personale, aşa cum arată cercetările din domeniu: C vine de la clarificare, O vine de la obstacol (metoda contrastului mental), P vine de la paşii cei mici pe care îi faci pentru a realiza ceea ce îţi doreşti, I vine de la inimă bună (oamenii care te vor ajuta să îţi realizezi visul – prietenii visului), iar L vine de la liniştea pe care o construieşti în mintea şi sufletul tău pentru a putea să faci ceea ce vrei să faci fără hopuri interioare. 


Caravana visurilor

Proiectul-pilot a avut loc la sfârșitul lunii aprilie, în satul Augustin din judeţul Braşov. Partener local a fost Asociația EduBuzz, înființată de Natalia Ginghină și de Adrian Secal. Cei doi dascăli au ajuns în Augustin în urmă cu doi ani prin programul Teach for Romania. Au rămas în comunitate și după finalizarea programului și, cu sprijinul asociației Zi de Bine, au transformat un autobuz vechi de patruzeci de ani, într-un spațiu educațional, la finalul anului 2020. Aici vin zilnic copii din sat. Vin de drag, să învețe să scrie, să citească. Aici nu râde nimeni de ei pentru că sunt analfabeți. Vin să se joace. Vin pentru o vorbă bună și pentru un zâmbet.

Copii care nu merg la școală. Copii aflați în risc de abandon școlar. Sunt noțiuni pe care le auzim atât de des în diverse contexte, încât și-au pierdut în mare parte înțelesul, gravitatea. Dar, atunci când te întâlnești, te joci, lucrezi cu acești copii, toată grozăvia lipsei de educație și de șanse capătă un sens real, palpabil. Augustin este o comunitate săracă, așa cum găsim cu sutele în România. Povestea este mereu aceeași: părinți plecați la muncă în străinătate, copii lăsați în grija rudelor, părinți care supraviețuiesc ca zilieri și din alocația copiilor, pentru că locurile de muncă sunt prea departe sau, pentru că, pur și simplu, nu au nicio pregătire.

Voluntarilor Caravanei Visurilor li s-a alăturat Marian, un tânăr orfan de 19 ani, crescut la casa de copii, a cărui poveste impresionantă o puteţi asculta în acest podcast. Marian a venit să danseze și să împărtășească visul lui cu copiii din Augustin. Dansul a fost ”ancora” lui, după ce i-au murit părinții. Șase ani a perseverat și a învățat singur să danseze, pe bucăți de faianță pe care le lua drept reper pentru pașii de pe YouTube. Visul lui este să deschidă o școală de dans unde copiii săraci să poată învăța să danseze. Mesajul lui Marian a ajuns la copiii din Augustin pentru că este puternic și autentic: ”Dansul m-a ajutat să nu mai plâng. Trebuie să ai forța să te ridici singur, să ai răbdare cu tine și să îți găsești ceva care îți place.”

În cadrul Caravanei de la Augustin, am lucrat cu cincisprezece copii cu vârste între 10 și 16 ani. Deoarece unii nu au fost sau nu mai merg la școală, vârsta este mai puțin relevantă. La început i-am abordat cu teama de a nu greși, de a nu jigni, de a nu strica. Am încercat să ne apropiem de ei prin limbajul universal al muzicii. Manele. Nicio problemă, știm și noi să dăm din șolduri. Apoi cineva a îndemnat copiii să cânte ca și cum nimeni nu i-ar auzi. Așa, cum cânți la baie. Am început să ne dăm coate. Copiii aceștia nu au baie acasă! Prima gafă. Ne-am repliat rapid. Apoi am descoperit cartea câștigătoare: naturalețea.

Pe parcursul zilei am întocmit cu ei o listă a visurilor. Așa cum era firesc, lista a început cu: vreau să AM, dar, încet-încet, ghidați spre un orizont de timp pe care nu au fost obișnuiți să îl proiecteze, am ajuns cu ei la: vreau să DEVIN. Visurile lor sunt ale tuturor copiilor din ziua de azi: un telefon mobil, un hoverboard, YouTub-er, o bicicletă. Prin desene, glume și discuții în care s-au simțit ascultați, copiii au ajuns să conștientizeze care este visul care stă în spatele visului. Astfel, fetița cu scris caligrafic, care visează să devină învățătoare, își dorea un telefon mobil pentru a putea participa la școala online. Băiatul care vrea să devină medic veterinar își dorește o bicicletă pentru a se plimba cu prietenii, dar și pentru a ajunge mai ușor la școală. Rebelul de 16 ani visează un salon de tatuaje și de cosmetică. Fetele din sat deja se înghesuie să le penseze sprâncenele! Băiatul care inițial își dorea un hoverboard, a realizat că vrea să devină fotbalist profesionist, din dorința de a-și ajuta familia financiar, deoarece el știe că fotbaliștii câștigă bine. Băiețelul epileptic își dorește să devină medic, pentru a se putea trata singur de boală. Iar fetița rămasă orfană, care în prezent nu merge la școală pentru că are grijă de cei șase frați ai ei, își dorește să devină învățătoare.

Să petrec mai mult timp cu mama, își dorește o fetiță de 11 ani. Adolescenta de 15 ani vrea să îmbunătățească relația cu mama ei, să nu se mai certe atât de mult. Își dorește o familie frumoasă, deoarece acasă are una turbulentă. Visează să călătorească. Majoritatea copiilor își doresc să meargă la mare sau la munte. Unii nu au știut să verbalizeze și s-au exprimat mai vag: vreau să merg acolo unde este frumos. Nu știu unde. Vreau să fac lucrurile mai frumoase în jurul meu.

În cadrul unui exatlon pe echipe, în care s-au întrecut și s-au ajutat plini de bucurie și de energie, copiii au înțeles și care sunt obstacolele care stau în calea visurilor lor. Și, culmea, primul obstacol identificat de ei nu a fost de natură financiară, așa cum m-aș fi așteptat. A fost unul mult mai simplu și mai dureros: ”Nu pot, doamnă, că nu am școală! Aș vrea să știu să socotesc! Să învăț engleză. Să scriu.” Suntem în anul 2021, în România, țară europeană, în care învățământul este obligatoriu și gratuit!

Prin povești și scenete am identificat împreună cu copiii care este primul pas, cel mai mic, pe care îl pot face pentru a se apropia de visul lor. Cine sunt prietenii visului, persoane care pot fi cooptate și care pot sprijini realizarea lui? Copiii au venit cu idei constructive: mă poate ajuta un prieten să exersez pentru canalul de YouTube, doamna învățătoare mă ajută la scris, vecinul îmi dă câțiva lei dacă îl ajut la căratul lemnelor și așa pot începe să economisesc pentru bicicletă. Le-am povestit copiilor despre visurile noastre: bătut la tobe, pictură, alergarea unui maraton. ”Doamnă, voi toți aveți câte un talent”, a fost reacția lor. Apoi am convenit că NOI, TOȚI, avem câte un talent ascuns. O mare bucurie și o mică victorie a fost atunci când băiețelul cu ochi azurii, emotiv și timorat, care își frângea într-una degetele, a transformat un perpetuu ”nu știu” într-un promițător ”mă gândesc.”

Fiecare copil a primit în dar câte o steluță, un mic talisman, pe care a scris ceva care să îl ajute atunci când îi este greu, care să îi readucă zâmbetul și speranța. La sfârșitul programului, copiii ne-au dăruit câte un cuvânt. Le-am adunat într-un buchet prețios, pentru că aceste cuvinte reprezintă starea cu care ei s-au întors acasă, la realitatea lor. Aceste au fost: emoție, bucurie, fain, pizza, copilărie, joacă.

Am schimbat din rădăcini viața acestor copii? Cu siguranță, NU! Dar, cu aceeași siguranță, spun că am sădit o sămânță. Ca aceasta să încolțească, depinde de noi, ca societate. Copiii au văzut însă o altă realitate decât cea în care trăiesc. O realitate în care sunt ascultați cu atenție, luați în serios, întrebați despre dorințele și visurile lor, dar, mai ales respectați ca oameni.

Programul de Dream Management a fost creat de Mirela Oprea, doctor în dezvoltare internaţională, psihoterapeut în formare şi specialist în ştiinţa comportamentului uman. Pornind de la cartea lui Matthew Kelly, The Dream Manager, programul este construit pe teorii ale schimbării comportamentului uman şi social, pe modelul trans-teoretic al schimbării, al lui James Prochaska, cel care a descris etapele schimbării comportamentului uman şi procesele care fac posibilă această schimbare. Alte concepte și practici sunt împrumutate din teoriile şi cercetările cu privire la: motivație, credințe limitative, funcționarea creierului uman, frica de şi rezistența la schimbare, legea inerției, legea intenției descrescătoare, metoda kaizen. Combinarea acestor factori cu elemente de psihologie pozitivă, contribuie la succesul programului. Psihologia pozitivă este o ramură relativ nouă a psihologiei, creată de Martin Seligman, care se ocupă cu studiul bunăstării, al optimismului, al emoțiilor pozitive, al succesului şi a tuturor aspectelor psihologice care creează o viață împlinită şi fericită. În acest discurs TEDx Mirela ne îndeamnă să NU ne urmăm visurile, ci să le conducem. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Piramida lui Maslow. Food for thought.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult