Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Mi-ai luminat ziua”. Despre acceptarea laudelor și reacţia emoţională cea mai sănătoasă la un compliment

you are great

Foto Profimedia

Deseori, în activitatea mea profesională, atȃt în zona ingineriei, cȃt şi a psihologiei, am avut ocazia de a lucra cu oameni deosebiți: oameni înzestraţi nu doar cu inteligenţă şi cunoştinţe, dar şi deosebit de muncitori, dedicaţi, creativi şi avȃnd o personalitate luminoasă. A interacţiona cu astfel de persoane este o experienţă deosebită, şi mi-a făcut întotdeauna plăcere nu doar să le comunic cȃt de plăcută a fost pentru mine experienţa interacţiunii, ci şi să le laud efortul depus, realizările, contribuţia.

Spre marea mea surprindere, o parte dintre aceste persoane au reacţionat la complimentele mele adoptȃnd mai degrabă un mecanism de retragere. „Nu sunt obişnuit(ă) să fiu lăudat(ă)”, „nu mă simt bine cȃnd primesc complimente, îmi creşte anxietatea”, „nu am făcut mare lucru”, „m-aţi pus în dificultate” – iată numai cȃteva fraze pe care le-am auzit.

De fapt studiile au arătat că există un număr de persoane care, într-adevăr, sunt puse în dificultate cȃnd sunt lăudate (cca 5-10% din populaţie). Pentru aceste persoane, un compliment, în loc de a le face să se simtă bine, le accentuează dubiile despre sine şi le pune în stare de alarmă, sau chiar de apărare.

Dar oare de ce se petrece acest lucru?

Mai întȃi este de ştiut că creierul uman este orientat spre apărare, ceea ce înseamnă că este mai degrabă focalizat pe identificarea pericolelor decȃt pe evidenţierea stărilor de bine. Din această cauză tindem să reţinem mai degrabă interacţiunile umane negative decȃt pe cele pozitive, şi de aceea se recomandă tuturor să se focalizeze pe lucrurile bune şi să practice gratitudinea: aceste practici au rolul de a echilibra balanţa psihică în sensul identificării elementelor pozitive, pentru că pe cele negative creierul oricum tinde sa le reţină. Asta înseamnă că atunci cȃnd o persoană primeşte un compliment, prima reacţie (normală) este de neîncredere. De fapt persoana se opreşte şi evaluează ceea ce a primit din exterior. Dacă nu identifică elemente de ameninţare, atunci îşi revizuieşte starea de apărare iniţială, se destinde şi interiorizează lauda, ceea ce are ca rezultat atȃt creşterea stimei de sine cȃt şi deschiderea psihologică spre persoana care a transmis complimentul. Faptul că un compliment nu este acceptat fără evaluare se datorează unui fenomen numit “prejudecata negativtăţii” (negativity bias), care este o caracteristică de adaptare a creierului uman. Pe de altă parte, pentru persoanele echilibrate psihologic, odată înţeles conţinutul complimentului, acesta este comparat cu ceea ce persoana crede (interior) despre ea însăşi – dacă cele două imagini se potrivesc, apare satisfacţia că lucrurile bune au fost remarcate şi de ceilalţi, satisfacţie care, la rȃndul ei, este motorul pentru repetarea acţiunilor, comportamentelor care au fost lăudate. Cu alte cuvinte, pentru omul echilibrat, complimentele au rol de feed-back pozitiv, şi este bine nu doar să fie acceptate, dar şi oferite fără economie evident, atunci cȃnd este cazul şi sunt sincere.

Totuşi, pentru unele persoane lucrurile nu se petrec aşa cum au fost descrise mai sus.

Un prim caz [1] este al persoanelor cu o stimă de sine scăzută. În cazul acestora, lauda (care implică o valorizare pozitivă) vine în contradicţie cu modul în care se auto-percepe persoana. Apare astfel o disonanţă cognitivă, respectiv o contradicţie între imaginea internă a persoanei şi semnalele din mediu. Creierul rezolvă disonanţele prin colectarea selectivă a informaţiilor din mediu, dȃndu-le atenţie (şi crezare) celor care sunt în consens cu imaginea despre sine. În consecinţă un compliment (care nu se potriveşte cu o imagine internă mai degrabă negativă) este interpretat fie ca un atac, fie ca ceva fals, fie ca o încercare de manipulare a persoanei de către cel care laudă. Rezultatul este trecerea în apărare şi o reacţie de negare a complimentului. Această negare poate îmbrăca diferite forme, toate ţinȃnd de apărare: ignorarea, diminuarea (“n-am făcut mare lucru”), deplasarea spre alţii (“e mai degrabă meritul lui X”) sau respingerea în forme mai agresive (“vrei să rȃzi de mine”) sau mai politicoase (“nu mă simt bine cȃnd mi se spune asta”).

Mai există cazul persoanelor perfecţioniste, sau cu grad mare de anxietate: acestea au standarde personale foarte ridicate şi consideră o laudă mai degrabă ca setarea unor aşteptări şi mai mari de la sine şi de la performanţa proprie. Cum oricum nivelul de aşteptare de la sine este nerealist de ridicat, un compliment pune şi mai multă presiune şi declanşează stări de anxietate legate de ridicarea nivelului cerinţelor viitoare.

Mai există şi situaţiile persoanelor care au crescut în medii în care s-a predicat modestia, la modul absolut. Deşi în principiu înfumurarea nu este o calitate dorită, a considera modestia ca pe o valoare absolută este la fel de păgubos. Este vorba de copii care nu au fost lăudaţi niciodată, şi cărora li s-a şi tăiat de la rădăcină orice încercare de a se preţui singuri. “Nu e bine sa te lauzi”, “vezi să nu ţi se urce la cap”, “nu te mai împăuna atȃta” – toate acestea pot conduce, dacă sunt mult prea des repetate, şi fără să fie contracarate de laude (atunci cȃnd sunt justificate), la o incapacitate de a accepta preţuirea celorlalţi.

Ce ar mai fi de spus este că, pe lȃngă starea interioară inconfortabilă, incapacitatea de a accepta laude sau complimente are un impact negativ şi asupra relaţiilor interpersonale. Dacă persoana care laudă o face din toată inima, refuzul complimentului o pune în încurcătură, sau o face să se simtă la rȃndul ei devalorizată, cu consecinţa introducerii unei doze de răceală şi de lipsă de autenticitate în relaţie.

Ce e de făcut în aceste situaţii?

În primul rȃnd este de înţeles că un compliment sau o laudă se referă la ceva obiectiv, la un fapt trecut sau prezent, şi nu are nici o legătură cu viitorul. Fie că cineva îţi spune “ai făcut asta bine” sau “acum arăţi foarte bine”, este vorba de ceva ce deja s-a înfăptuit şi nu implică în nici un fel vreo cerere viitoare (nici de la persoana care te laudă nici de la tine însuţi). În al doilea rȃnd este de reţinut că uneori imaginea noastră despre noi poate să se schimbe mai lent decȃt reuşim să ne schimbăm în ceea ce priveşte acţiunile noastre (de fapt cȃnd cineva se schimbă, de obicei persoana în cauză este ultima care îşi dă seama de schimbare, în sensul interiorizării acesteia). Aşa cum ar fi util să privim criticile ca pe un feed-back negativ, dar constructiv, tot aşa este bine să luăm în considerare feedback-ul pozitiv şi să îl incorporăm în propria imagine de sine. Şi mai ales este bine să înţelegem că dacă am primit o laudă înseamnă ca facem bine, deci nu e nici pe departe nevoie să mai ridicăm standardul intern – din punct de vedere al unui prefecţionist o laudă mai degrabă ar trebui să ajute la o stabilire realistă a cerinţelor (“dacă eu nu credeam că am făcut prea bine, dar am primit o laudă, înseamnă că acesta este nu nivel de realizare deja foarte înalt, deci nu are rost să îl împing eu mai sus”).

Cum ar trebui să se reacţioneze (sănătos psihologic) la o laudă sau compliment?

În primul rȃnd, la nivel comportamental, este de mulţumit persoanei. Mulţumirea în primul rȃnd arată că lauda a fost auzită şi în al doilea rȃnd exprimă gratitudinea pentru efortul persoane care complimentează de a-şi exprima verbal aprecierea. Nu mulţumim pentru că am făcut noi un lucru bun, ci pentru că cel din faţa noastră l-a observat şi a dorit să ne comunice aprecierea. Dacă lauda reprezintă o surpriză neaşteptată, putem adăuga “mi-ai luminat ziua”. Dacă este vorba de un efort comun, e bine să includem în textul mulţumirii şi contribuţia celorlalţi (“mulţumesc, şi în numele echipei”, sau “mulţumesc, mi-a fost uşor să colaborăm” de exemplu). Mai este de spus că dacă laudele au fost exprimate în scris (mesaj, e-mail) e bine ca răspunsul să fie transmis rapid. Nu este nevoie să fie un răspuns elaborat, în fapt mulţumirea simplă este cea mai potrivită.

Ce urmează apoi este ca lauda să fie interiorizată la nivel cognitiv; cu atȃt mai mult atunci cȃnd tinde să producă o disonanţă cognitivă. În loc de a o considera nerealistă, interesată, sarcastică, etc, mai bune ar fi să ne întrebăm: “oare nu cumva imaginea mea despre mine e mai rea decȃt sunt eu în realitate?”. Cu alte cuvinte, disonanţa cognitivă ar trebui să fie rezolvată prin asumarea şi interiorizarea conţinutului laudei, şi nu prin respingere. Încet-încet, prin acceptarea laudelor, stima de sine creşte, încrederea în sine se dezvoltă iar pe această bază nu doar starea de bine ci şi performanţele persoanelor se vor îmbunătăti.

Nu în ultimul rȃnd, lauda are să fie şi acceptată şi la nivel emoţional: în loc să intrăm în apărare, să îi dăm voie ca, pentru o bucată de timp, să ne încălzească sufletul – atȃt ca recompensă pentru ce am făcut/reuşit noi înşine cȃt şi ca gratitudine pentru persoana care şi-a luat timp şi energie să ne comunice lucrurile bune pe care le-a remarcat. Atenţie însă, această gratitudine este legată strict de gestul de a lăuda al persoanei – nu implică vreo obligaţie viitoare sau o nevoie de a face ceva pentru celălalt. Reacţia emoţională cea mai sănătoasa la un compliment este “ce bine-mi pare de reuşita asta, şi ce amabil(ă) a fost X că mi-a confirmat că am făcut bine!”

1. Kille, D. R., Eibach, R. P., Wood, J. V., & Holmes, J. G. (2017). Who can’t take a compliment? The role of construal level and self-esteem in accepting positive feedback from close others. Journal of Experimental Social Psychology, 68, 40-49.

Articol publicat înițial pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult
sound-bars icon