Foto: Sébastien Baussais / Alamy / Profimedia
Termenul de sindromul impostorului, așa cum este mai precis cunoscut în lumea psihologiei, a fost inventat în 1978 de psihologii Pauline Clance și Suzanne Imes într-o lucrare intitulată The Impostor Phenomenon Among High Achieving Women.
Sindromul impostorului descrie o credință fundamentală că nu suntem la fel de străluciți, competenți sau talentați pe cât cred oamenii că suntem. Că am reușit cumva să păcălim la examenul de admitere la facultate, managerii sau recrutorii în procesul de recrutare, clienții, pacienții, publicul, părinții... practic, pe oricine.
Sindromul impostorului este o experiență psihologică comună în care oamenii se simt incapabili să accepte propriile lor realizări și resurse, punându-le pe seama norocului, înșelăciunii sau altor factori externi. Acest fenomen a fost inițial identificat în rândul femeilor de succes, dar de atunci s-a constatat că afectează și bărbații în egală măsură.
Îmi propun în acest articol să explorăm natura și consecințele sindromului impostorului, precum și modalități de gestionare a acestuia.
Sindromul impostorului se caracterizează prin sentimentul persistent al unei persoane că nu este demnă de succesul pe care îl obține sau că nu este la înălțimea așteptărilor celor din jur. Oamenii afectați de acest sindrom tind să subestimeze propriile lor abilități și să se teamă că, în curând, ceilalți vor descoperi că sunt „impostori”. De multe ori, acești oameni au performanțe remarcabile, dar nu pot internaliza aceste succese, atribuindu-le în schimb circumstanțelor externe sau doar norocului.
Această incapacitate de a accepta succesul propriu poate avea consecințe negative asupra sănătății mintale și a bunăstării generale. Oamenii afectați pot experimenta stres cronic, anxietate, depresie și o scădere dramatică a stimei de sine. De asemenea, pot evita provocările noi sau oportunitățile de creștere din teama de a fi expuși ca impostori. Astfel, sindromul impostorului poate împiedica dezvoltarea personală și profesională a unei persoane și poate afecta relațiile interpersonale.
Așa cum afirma Lou Solomon, sindromul impostorului este caracterizat prin existența “celor 4 fantastici”: anxietate, perfecționism, insecuritate și frică.
Una dintre cele mai comune strategii utilizate de „impostori” este supracompensarea prin muncă. Aceștia consideră că dacă petrec suficient de mult timp învățând/ lucrând la un proiect, vor compensa ”lipsurile” pe care simt că le au. Astfel, atunci când obțin rezultate bune, ei nu le atribuie cunoștințelor și abilităților pe care le au, ci cantității de efort investit. De exemplu, o persoană care are gânduri de tipul „Dacă voi obține un rezultat slab, ceilalți își vor da seama că sunt, de fapt, o impostoare”, va petrece mai mult timp învățând, pentru a evita acest scenariu. Atunci când munca sa dă roade, consideră că a reușit să „îi păcălească” pe ceilalți. În acest fel, comportamentul este întărit și perpetuat. Acest comportament devine problematic atunci când interferează cu setarea priorităților și când este asociat cu foarte multă presiune și distres, spune Ioana Oncioiu.
Gândurile asociate cu sindromul impostorului pot fi: “Trebuie să nu eșuez”, “Doar am avut noroc”, “Am fost la locul potrivit și momentul potrivit”, “Am avut rezultate bune pentru că le-a plăcut de mine”, “Dacă pot să fac asta, oricine poate”, “Le-a părut rău de mine”, “Oricum toată lumea ar fi luat examenul” etc.
Sindromul impostorului este o experiență complexă și multifactorială, iar cauzele sale pot fi atribuite unei combinații de factori personali, sociali și culturali. Dar de unde și cum apare acest sindrom?
1. Perfecționismul excesiv - persoanele care tind să fie perfecționiste și să aibă standarde extrem de ridicate pentru ei înșiși pot fi mai predispuse să experimenteze sindromul impostorului. Aceștia se simt adesea nesatisfăcuți chiar și atunci când obțin rezultate excelente, deoarece consideră că nu au atins standardele lor utopice.
2. Cultură și mediu familial - medii familiale sau culturale în care succesul este privit ca fiind esențial și în care se pune un accent deosebit pe performanță pot contribui la dezvoltarea sindromului impostorului. Așteptările nerealiste ale părinților sau presiunea socială de a reuși pot crea o atmosferă în care oamenii se simt mereu sub evaluare și niciodată suficient de buni.
3. Compararea socială - tendința de a se compara cu alții poate alimenta sentimentele de fraudă și nesiguranță. În mediile în care se promovează o cultură a competiției și a comparațiilor constante este ușor ca oamenii să subestimeze propriile lor realizări în comparație cu ale altora.
4. Experiențe trecute traumatice sau critice – critici constante sau feedback negativ primite în trecut pot avea un impact semnificativ asupra stimei de sine și pot contribui la apariția sindromului impostorului. Traumele anterioare sau experiențele negative pot crea o vulnerabilitate emoțională și pot amplifica sentimentele de nesiguranță și lipsă de satisfacție personală.
5. Autopercepția distorsionată - persoanele afectate de sindromul impostorului tind să aibă o autopercepție distorsionată în ceea ce privește propriile abilități și merite. Aceștia subestimează constant propriile realizări și exagerează importanța factorilor externi sau a norocului în succesul lor, ignorând contribuțiile și eforturile personale.
6. Normele sociale și stereotipurile de gen - în special în culturile în care există stereotipuri de gen legate de abilitățile și performanțele individuale, persoanele pot fi influențate să-și subestimeze propriile capacități sau să se simtă ca și cum nu le-ar fi pe deplin demne de succes din cauza genului lor. Peste 300 de studii au arătat că stereotipurile pot să afecteze comportamentul. Fenomenul, cunoscut sub numele de „amenințare stereotip”, a fost documentat pentru prima dată de cercetătorii de la Stanford, Claude Steele și Joshua Aronson.
Tocmai pentru că „știm” că femeile sunt mai slabe la matematică, doar informarea elevilor înainte de un examen de matematică că testul este neutru în funcție de gen le face să obțină performanțe mai bune. Dar spunându-le elevilor contrariul, că testul a demonstrat diferențe de gen în trecut, au avut rezultate substanțial mai proaste.
Amenințarea stereotipului intră în joc și în situații mai subtile. Doar prin includerea unei căsuțe de selectare pentru gen la un test de matematică, care are ca efect amintirea femeilor de sexul lor, le poate determina să aibă performanțe mai slabe decât bărbații.
Descoperiri similare au fost găsite în funcție de rasă și clasă. Când studenților afro-americani li s-a spus că sunt testați cu privire la capacitatea verbală, aceasta a declanșat stereotipuri rasiale despre inteligență, făcându-i să se descurce mai slab decât studenții care nu au primit această informație.
De asemenea, atunci când studenților din Franța li s-a amintit de statutul lor socio-economic, cei din grupurile cu venituri mici au avut rezultate mai slabe decât cei din grupurile cu venituri mari.
După cum a spus un profesor: „Este o nebunie, am un doctorat, nu ar trebui să mă simt ca un impostor”, moment în care Valerie Young, co-fondatoarea Impostor Syndrome Institute, i-a răspuns:„De fapt, te simți ca un impostor pentru că ai un doctorat.”
Este contra-intuitiv, dar, cu cât ești mai educat, cu atât este mai mare șansa de a ceda sindromului impostorului.
Prin înțelegerea și conștientizarea acestor cauze, putem începe să dezvoltăm strategii eficiente de gestionare și să-i sprijinim cei afectați să depășească acest fenomen.
Doamna Obama a spus la un moment dat într-un discurs: „Încă simt că, la un anumit nivel, am ceva de dovedit din cauza culorii pielii mele, a formei corpului meu... cine știe cum mă judecă oamenii”.
Atunci fosta Primă Doamnă a dezvăluit ceva pentru nenumărate milioane de femei și bărbați din întreaga lume: “I still have a little [bit of] impostor syndrome, it never goes away, that you’re actually listening to me.”
Valerie Young ne trasează și câteva direcții care s-au dovedite a fi eficient pentru gestionarea sindromului impostorului:
1. Examinați mesajele din copilărie - dar nu rămâneți blocați acolo: Niciun copil nu este imun la impactul mesajelor și așteptărilor familiei. Vă încurajez pe toți cei cu sentimente de impostori să examinați modul în care adulții semnificativi din viața voastră au răspuns la succesele și eșecurile timpurii. Luați în considerare și dacă ați îndeplinit, depășit sau nu ați îndeplinit așteptările părintelui pentru cine sau ce ați devenit. Atunci uitați-vă la modul în care acest lucru ar fi putut contribui la cât de încrezător și competent vă simțiți astăzi. În același timp, recunoașteți că nu toți am fost crescuți de aceiași părinți și cu siguranță nu am primit toți aceleași mesaje. Așa că explorați propria experiență din copilărie. Dar nu rămâneți blocați acolo.
2. Înțelegeți rolul legitim pe care îl joacă norocul, momentul, conexiunile și alți factori externi în succes: Oricine poate fi norocos. Este ceea ce faci cu norocul ce face diferența. În loc să fie o scuză pentru succesul tău, nu uita că factorii externi joacă un rol legitim în succesul tuturor.
3. Continuă, indiferent de cât de încrezător te simți: Nimeni nu se simte încrezător 24-7. Noile provocări vor crea întotdeauna o anumită tensiune interioară. Dar asta nu înseamnă că nu ești pregătit. Nu numai că ar trebui să vă așteptați să vă fie frică, dar ar trebui să vă faceți griji dacă nu vă este. Apoi decideți ce emoție ar fi de ajutor în acea situație. Ce ziceți de bucurie, anticipare, onoare, provocare, mirare, bucurie, mândrie, entuziasm sau determinare?
4. Continuați, indiferent de felul în care societatea vă poate face să vă simțiți: În cuvintele înțelepte ale altei Prime Doamne, Eleanor Roosevelt: „Nimeni nu te poate face să te simți inferior fără consimțământul tău”.
5. Vorbiți despre emoțiile pe care le simțiți – dar nu vă blocați asupra lor: A da voce acestor sentimente iraționale de inadecvare este important. Din păcate, totuși, prea mulți oameni se opresc aici.
6. Singura modalitate de a nu te simți ca un impostor este să nu mai gândești ca un impostor: Femei și bărbați care sunt pe deplin capabili, dar și foarte umili. Care au zile bune și rele, succese și eșecuri, totuși sunt încă capabili să treacă mai mult sau mai puțin încrezători prin viața lor academică sau profesională fără a fi afectați de sindromul impostorului. Mai exact, non-impostorii gândesc diferit despre trei lucruri: competență, eșec (care include greșeli și critici) și frică. Nu pentru că sunt mai inteligenți, competenți sau talentați. Singura diferență este că în aceeași situație care poate declanșa un sentiment de impostor în noi – un interviu de angajare, o promovare, începerea unei noi afaceri – ei gândesc diferit.
7. Recunoașteți că nu este totul despre voi: În loc de întrebarea proverbială: „Ce ai face dacă banii nu ar fi subiectul principal?” încercați să întrebați: „Ce fel de diferență aș face dacă frica nu ar fi un factor important?” Nu trebuie să rezolvați criza foametei în lume, să asigurați pacea mondială sau să salvați o specie pe cale de dispariție. Dar puteți contribui la creșterea sau îndrumarea următoarei generații. Puteți ridica mâna într-o întâlnire. Puteți ridica mâna pentru un proiect, o promovare, o mărire. Puteți să vă aruncați pălăria în ring sau să aruncați precauția în vânt. Și dacă cineva vă face să vă simțiți mai puțin inteligenți sau capabili sau calificați decât sunteți cu adevărat, amintiți-vă ce v-am menționat anterior.
În contextul digitalizării și al influenței tot mai pregnante a inteligenței artificiale, iată cum se manifestă sindromul impostorului:
„O altă consecință psihologică ar fi ca unele persoane să trăiască un complex de inferioritate, au impresia că inteligența artificială are informații infinite, iar în comparație, individul să se simtă foarte limitat. Sau au impresia că niciodată nu se poate compara cu IA, sunt foarte multe persoane care spun că oricât efort ar face nu ar avea rezultatele și abilitățile IA. Pe de-o parte, există sentimentul de impostor, au senzația că sunt impostori și că au făcut un lucru necinstit, că au primit o notă sau o apreciere în numele lor, dar de fapt nu a fost munca lor, nu o meritau. Am întâlnit studenți care au trăit acest sentiment și au renunțat la folosirea IA“, a explicat psihologul Keren Rosner.
La final am sintetizat câteva concluzii și sugestii pentru a reuși să gestionați mai eficient acest sindrom:
- Primul pas în gestionarea sindromului impostorului este recunoașterea și conștientizarea acestuia. Înțelegerea că sentimentele de fraudă sunt comune și că mulți oameni trec prin ele poate reduce stigmatizarea și izolarea.
- Este util să identificăm și să contestăm gândurile negative și iraționale care alimentează sindromul impostorului. Înlocuirea acestora cu afirmații pozitive și realiste poate ajuta la îmbunătățirea stimei de sine.
- În loc să vedeți eșecul ca pe un semn al incompetenței personale, este important să îl priviți ca pe o oportunitate de învățare și creștere. Nimeni nu este perfect, iar eșecurile sunt parte integrantă a procesului de dezvoltare personală și profesională.
- Vorbitul deschis despre sentimentele dumneavoastră cu prietenii, familia sau colegii poate oferi suport emoțional și perspectivă. Împărtășirea experiențelor cu alții poate arăta că nu sunteți singuri și că alții trec prin experiențe similare.
- În unele cazuri, sindromul impostorului poate fi atât de copleșitor încât este necesară intervenția unui terapeut sau a unui coach pentru a învăța strategii eficiente de gestionare a acestuia.
Sindromul impostorului este o experiență comună și uneori copleșitoare pentru mulți oameni. Cu toate acestea, recunoașterea acestuia și adoptarea unor strategii eficiente de gestionare pot ajuta la dezvoltarea stimei de sine și la îmbunătățirea echilibrului. Prin acceptarea eșecului, cultivarea încrederii în propriile abilități și căutarea suportului social, cei afectați de acest sindrom pot depăși sentimentele de fraudă, își pot descoperi cu adevărat potențialul și-l pot fructifica astfel încât să se bucure de succesul pe care îl merită cu adevărat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În fine, ce vreau a spune este că s-a dovedit valabilă 100% zicala noastră națională care spune că „prostul până nu-i fudul, parcă nu e prost destul”. Și, bineînțeles s-a dovedit a fi valabil și ceea ce am afișat eu în biroul meu, atunci în 1987! În concluzie: stimata autoare nu și-a ales bine/corect subiectul de tratat, acesta ar fi trebuit să fie cel taman invers, căci mă îndoiesc de faptul că n-a observat că 99% dintre cei care se află în posturi de conducere astăzi în țara noastră sunt niște lichele și secături total incompetente, puse DOAR pe jaf și căpătuială! Sau..., mai știi?! Că... nu a observat adică... Și-i... tot dă înainte cu „sindromul impostorului”, de parcă ar fi văzut ea ori cineva din țărișoara asta pe altcineva care să-și fi făcut procese de conștiință că este considerat mai competent și mai capabil decât este în realitate și că nu merită recunoașrea din partea semenilor; ba, eu cred că dimpotrivă - proștii (mai ales dacă sunt și fuduli) au convingeri ferme (între altele că sunt geniali, d-aia au și fost puși să conducă!), în timp ce oamenii inteligenți și competenți au mai mult îndoieli decât certitudini.