„O banală răceală”

Foto: Ditto / ImageSource / Profimedia

O banală răceală. Am auzit sintagma de milioane de ori, probabil, în ultimii doi ani, de a ajuns să se banalizeze nu doar răceala, ci și banalizarea răcelii.

DOOM s-a actualizat recent, incluzând corola de minuni lingvistice a pandemiei - de la comorbidități, la secvențiere -, dar a lăsat pe dinafară expresia „o banală răceală”. Începutul și, poate, sfârșitul pandemiei. Atât de mult a fost uzată, prin amestecul cu cantități variabile de rumeguș lexical, încât nimeni nu se întreabă: când și cum s-a banalizat răceala, totuși?

Știm, încă dinainte de a merge la Facultatea de Medicină, că o răceală „banală” trece în șapte zile cu tratament și într-o săptămână dacă nu iei nicio pastilă, ci doar stai și aștepți să treacă. Odată însă ce am intrat în Facultatea de Medicină, devine obligatoriu să ne și să le explicăm celorlalți ce poate însemna, de fapt, o „banală” răceală. Cum de a devenit banală și de ce, devenind banală, noi totuși încă vorbim despre ea și o transformăm în referință. 

Ar fi trei motive pentru care nu putem ignora această „banalitate”:

⁃ apare foarte des, aproape în fiecare sezon de toamnă-iarnă-primăvară

⁃ ne scoate din ritmul cu care suntem obișnuiți, ne obligă să lipsim de la muncă/școală, oricum ne scade considerabil randamentul

⁃ pentru unii dintre noi, cei care prezintă „comorbidități”, această banalitate poate însemna vizita la medic, internarea, nevoia de terapie intensivă sau, uneori, în cazuri complicate, poate apărea decesul

În cifre, această banalitate de răceală a fost cuantificată astfel, în SUA (2003, dar sunt ușor de găsit și alte studii):

⁃ peste 100 de milioane de vizite la medic

⁃ cheltuieli de peste 7 miliarde de dolari pentru sistemul de sănătate

⁃ peste 40 de miliarde de dolari pierduți prin scăderea productivității

⁃ costuri mai mari decât astmul bronșic sau insuficiența cardiacă

⁃ o treime dintre cei care ajung la medic primesc prescripție cu antibiotice, contribuind la apariția rezistenței microbilor la antibiotice.

Parcă nu este chiar atât de banală, nu-i așa? Numai că ne-am obișnuit cu această „banalitate”, de altfel o colecție de simptome asociate infecției de tract respirator superior, astfel încât o folosim drept referință, comparator pentru infecția cu Omicron. Și ne-am obișnuit atât de mult, încât, de la cercetători la mediul economic, și de la medici la decidenții din domeniul sanitar, nu ne-am pus problema până acum că reprezintă o problemă de sănătate publică, cu impact major în societate și economie, și că ar trebui să găsim modalități prin care să reducem acest impact.

În general, banala răceală este cauzată de rhinovirusuri, dar în aproape 20% dintre cazuri este cauzată de 4 coronavirusuri:

⁃ HCoV-OC43

⁃ HCoV-HKU1

⁃ HCoV-229E

⁃ HCoV-NL63

Acestea provoacă forme ușoare de infecții ale tractului respirator superior (banala răceală, nu-i așa?). Deși fac parte din aceeași familie, SARS-CoV, MERS și SARS-CoV-2 pot determina forme grave și apariția decesului, într-un număr semnificativ de cazuri. 

Diferența între cele 4 și ultimele 3 tipuri de coronavirusuri constă în faptul că primele se află în circulație de decenii (și poate chiar mai mult), dându-ne posibilitatea nouă, oamenilor, de a veni în contact cu ele an după an și tulpină după tulpină, și de a dezvolta o imunitate completă și complexă (în lipsa unor vaccinuri), baza simptomatologiei ușoare pe care o prezintă cei mai mulți dintre cei care se infectează cu unul dintre cele 4 coronavirusuri asociate cu „banala răceală”.

Dacă ne-am uita la cele 4 coronavirusuri cu nivelul de detaliu cu care ne uităm la SARS-CoV-2 (și sunt echipe care fac asta, retrospectiv, pentru HCoV-229E) vom constata că pentru fiecare în parte, de-a lungul timpului, au existat numeroase variante, mai mult sau mai puțin infecțioase sau letale, care au circulat printre oameni și față de care organismul nostru a reacționat, prin dezvoltarea de anticorpi specifici, dar și de limfocite B cu memorie și limfocite T citotoxice. Sistemul imun s-a antrenat, timp de decenii și mai mult, pentru a ne permite nouă să spunem, superior, că avem „o banală răceală”.

Celelalte 3 coronavirusuri, SARS-CoV, MERS-CoV și SARS-CoV-2, se află în circulație de prea puțin timp pentru a le cunoaște, prin sistemele noastre imunitare, toate secretele. Pur și simplu, nu a fost timp. Așa încât nu ne putem gândi încă la dezvoltarea unei imunități față de infecție atât de completă și persistentă.

În cazul SARS-CoV-2, însă, avem o armă unică: vaccinurile, care ne permit să recuperăm decenii sau secole de așteptare, cum a fost și este cazul pentru cele 4 coronavirusuri care determină „banala răceală”. Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 îți poate salva viața și poate transforma infectarea, da, ați ghicit, într-o „banala răceală”.

Dar, dacă la nivel individual este ceea ce ne doream, nu cumva este prea puțin pentru noi, ca umanitate aflată în cea de-a patra revoluție industrială și plină revoluție biotehnologică, să folosim aceste arme extraordinare (secvențierea, editarea genomică, platformele ARNm) doar pentru a transforma o cruntă amenințare pandemică într-o „banală răceală” care va avea, social și economic, un cost uriaș, an după an și generație după generație.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp