Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

„O tabletă viu colorată ar fi stârnit aceeași curiozitate copiilor și la 1848. Trebuie să renunțăm să ne mai întrebăm de ce copiii nu vor să se joace doar cu figurine din plastic și cuburi de lemn”. Psihologul Carmen Lica, despre rolul tehnologiei în educație

Ca acum câteva decenii, școala românească de astăzi se concentrează, cu precădere, pe memorarea informației, fără să îi înzestreze pe copii cu un mecanism care să îi ajute să aplice această informație în viața de zi cu zi. „Astfel, la finalul fiecărui ciclu educațional, ne găsim în situația în care în loc să evaluăm cunoașterea și abilitățile unui copil, școală evaluează capacitatea lui de memorare. Într-o societate mai mult decât pragmatică, precum este cea în care trăim noi, o simplă cunoaștere a teoriei, neînsoțită de capacitatea de o transpune în practică, a dat naștere acestui dăunător curent potrivit căruia nu avem nevoie de educație, diplomele sunt doar niște hârtii, viața e în altă parte”, spune psihologul Carmen Lica (foto), director executiv al Asociației Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională. 


Fondatoare a primei grădinițe private și a primei școli private în alternativa educațională Step by Step din România, Carmen Lica militează pentru o educație timpurie de calitate, la care să aibă acces toți copiii din România, dar și pentru schimbarea paradigmei în care funcționează educația românească. În opinia sa, în timpul școlii, un copil trebuie să primească instrumentele care să îl ajute să își dezvolte acele competențe vitale în viața adultă. 

Foto: Școala Step by Step

„Școala trebuie să găsească acea cale prin care teoria devine utilă copiilor, iar ei o pot folosi în situații de zi cu zi. Asta înseamnă că trebuie să le formăm copiilor și capacitatea de a rezolva probleme complexe, să le dezvoltăm gândirea critică, creativitatea, abilitatea de a se integra și comunica si colabora în societate, inteligența emoțională, capacitatea de a evalua diversele situații și a acționa în consecință, spiritul antreprenorial și, nu în ultimul rând, capacitatea de a dezbate și negocia”, crede Carmen Lica.  

„Fiecare întâmplare din viață unui copil trebuie privită ca un context de învățare”

În acest sens, educația trebuie să aibă în centru respectul față de copil și să ia în calcul faptul că învățarea nu începe odată cu intrarea în școală și nu se termină odată cu sfârșitul orelor. Aceste idei se regăsesc, spune ea, în filosofia Step by Step pe care o promovează în România. „Noi ținem cont de capacitatea de învățare pe care fiecare copil în parte o are, îl tratam cu respect și ne dedicăm fiecăruia – sunt primii pași care îl fac pe cel mic să nu simtă presiunea de a învață, ci dorința de a învața de a cunoaște, este ceea ce te poziționează în esența cuvântului „dascăl”. Apoi considerăm că fiecare întâmplare din viața unui copil trebuie privită ca un context de învățare – de ce s-a întâmplat un anumit lucru, cum, care sunt urmările, ce învățam – ca se enumăr doar câteva întrebări care pot stimula gândirea copilului. Mai mult, filosofia Step by Step merge dincolo de școală și presupune deplină participare a familiei și a societății în procesul educațional. O abilitate pe care copilul și-o descoperă în școală trebuie dezvoltată și stimulată în familie, iar comunitatea are obligația de a-i oferi acestui copil posibilitatea de exersa această abilitate”, este de părere Carmen Lica. 

„Nu trebuie să ne temem că tehnologia răpește frumusețea anilor copilăriei, ci trebuie să găsim acele mecanisme prin care tehnologia sporește dorința de cunoaștere”

Un rol important în educația de astăzi îl are tehnologia. Văzută de mulți părinți și profesori drept o amenințare, tehnologia se poate transforma într-o resursă educațională valoroasă. Copiii de astăzi, de pildă, sunt la fel de curioși cum erau cei din trecut, însă ceea ce s-a schimbat în mare parte este obiectul curiozității lor. Iar parte din arta unui educator contemporan este cum să se folosească de această sursă de fascinație astfel încât ea să fie nu doar o fereastră către vid, ci o sursă de cunoaștere și stimulare a învățării. 

„O tabletă viu colorată ar fi stârnit aceeași curiozitate copiilor și la 1848. Așa că trebuie să renunțăm să ne mai întrebăm de ce copiii nu vor să se joace doar cu figurine din plastic și cuburi de lemn și să ne întrebăm cum putem folosi aceste elemente de tehnologie care le stârnesc curiozitatea în scopul dezvoltării lor personale și în susținerea învățării. Nu trebuie să ne temem că tehnologia răpește frumusețea anilor copilăriei, ci trebuie să găsim acele mecanisme prin care tehnologia sporește dorință de cunoaștere a copiilor”, subliniază psihologul.

„Dintre un copil care poartă în spate un ghiozdan cu 5 kg de cărți și un copil care poartă în ghiozdan tableta, care credeți că va pleca mai zâmbitor către școală?!”

Într-o eră a inteligenței artificiale, a automatizării, a realității virtuale și a celei augmentate, tehnologia nu are cum să lipsească din procesul de educație. „Dintre un copil care poartă în spate un ghiozdan cu 5 kg de cărți și un copil care poartă în ghiozdan o tabletă, care credeți că va pleca mai zâmbitor către școală?! Tehnologia este cea care îi poate ajută pe profesori să transforme o lecție dintr-o transmitere de informații, într-un context de învățare interactiv, fascinant, la care copilul participă. Una este să vorbești despre sistemul solar și alta este să arăți o aplicație care urmărește cum se mișcă planetele. Încercați să vă imaginați diferență dintre o oră pur teoretică în care copilului îi explicăm principiul cauză efect și o oră în care, cu ajutorul computerului și al unor elemente de bază din programare, copilul cunoaște acest principiu și învață să-l folosească creând linii de program în funcție de efectul pe care vrea să îl obțină”, spune Carmen Lica.

Foto: Guliver Getty Images

Nu toți copiii vor ajunge programatori, dar toți vor trebui să devină utilizatori inteligenți de tehnologie

Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională este una dintre organizațiile nonguvernamentale care vor derula proiecte de dezvoltare a competențelor tehnologice, în cadrul programului Alt Viitor, finanțat de Microsoft România. Proiectul asociației conduse de Carmen Lica se numește New Kids of the Code și se adresează elevilor de la clasa a treia în sus, dar și învățătorilor și profesorilor lor. Pentru copiii de școală primară din mai multe județe ale țării, Asociația Centrul Step by Step va pune la dispoziție o serie de resurse de învățare, care să le dezvolte gândirea algoritmică, necesară mai târziu în programare, dar nu numai. „Pentru gimnaziu vom dezvolta un conținut pentru un opțional integrat, asociat cu un program de formare pentru profesori. Opționalul integrat înseamnă includerea tehnologiei informației în susținerea învățării la toate celelalte discipline studiate în școală. Cum pot folosi tehnologia ca să învăț mai bine la istorie, geografie, biologie? Toate școlile din program vor primi ceea ce noi am numit kit-urile cunoașterii, un pachet de resurse cu care copiii vor putea să facă mici experimente de programare și să vadă efectul a ceea ce programează. La biologie ar putea fi vorba, de exemplu, despre senzori care să măsoare umiditatea unei plante și linii de cod care să programeze o seringă să o ude când aceasta este prea scăzută. Astfel, copiii vor vedea efectul concret al programării în contexte relevante. În cadrul său, vor mai exista cursuri de programare pe care le vom deschide către comunități cu ajutorul profesorilor dedicați”, explică psihologul Carmen Lica.

Foto: Școala Step by Step

Proiectul New Kids of the Code, implementat în parteneriat cu Asociația pentru Educație Deschisă și Orășelul Cunoașterii, va fi derulat într-o serie de unități de învățământ și centre din Galați, Constanța, Brașov, Bistrița Năsăud, Bihor, Cluj, Tulcea, dar și la Școala Gimnazială Step by Step din București și la Orășelul Cunoașterii. Acesta va cuprinde cursuri acreditate de formare pentru învățători și profesori. Poate că nu toți elevii lor vor ajunge programatori, însă toți vor avea nevoie în anii ce urmează să devină utilizatori inteligenți de tehnologie. „Filosofia Step by Step este că experiența este mama învățăturii. Iar dacă nu încercam noi experiențe, nu vom învață lucruri noi. Asta nu înseamnă că trebuie să ștergem totul cu buretele doar de dragul de a experimenta cu tableta. Înseamnă că trebuie să fim deschiși către metode moderne, să le testăm eficacitatea, să potențăm actul educațional și să îl aducem la standardul pe care “copilul din ziua de azi” îl așteaptă.Copiii de astăzi sunt mai curajoși, mai curioși, mai nerăbdători să cucerească lumea și mai prietenoși cu tehnologia decât oricare altă generație. Școala romanească și societatea în ansamblul ei trebuie să valorizeze copiii. Educația nu se întâmplă doar în școală, ci și în familie, pe stradă, în locuri publice. Arătând respect copiilor, vor învață respectul și-l vor arată la rândul lor. A-i ajută să devină utilizatori inteligenți de tehnologie, în condițiile în care aceasta va face parte integrantă din viață lor, este o formă de respect”, crede Carmen Lica.

O țară mai bună se construiește plecând de la un sistem de educație performant. Introducerea programării în procesul educațional deschide oportunități către joburi căutate și bine plătite și, mai mult decât atât, dezvoltă acele abilități care construiesc adulți ce pot face față unor provocări diverse: gândirea critică, rezolvarea unor probleme complexe și creativitatea. Platforma Republica vă prezintă oamenii care își doresc să schimbe felul în care învață copiii noștri. Susținem programul Alt Viitor, în care Microsoft România investește 1 milion de dolari. Este un proiect în care sunt implicate ONG-uri, 4500 de profesori și voluntari, o inițiativă care va sprijini dezvoltarea de competențe digitale pentru peste 11.000 de elevi. Îi veți cunoaște aici, le veți afla poveștile și veți vedea modul în care acești oameni pun umărul la construcția unui viitor mai bun pentru România.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cred ca introducerea Tabletelor in sistemul prescolar este o mare greseala. Copiii acumuleaza informatii din mediul lor jucandu-se, facand miscare si percepand cu toate simturile (olfactiv, tactil,gustativ, vizual, auditiv). Copiii au nevoie de contact cu lumea reala si prieteni cu care sa invete sa comunice " face to face". Despre efectele nocive ale utilizarii tabletelor va puteti informa in cartea "Dementa Digitala", autor Dr. Dr. Manfred Spitzer (Pentru germanofili "Wie Kindern Denken Lernen" de acelasi autor).
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Şi eu mă jucam cu figurine de plastic prin anii 80, până când am făcut rost de un joc electronic rusesc cu personajele mele preferate, Lupul şi Iepuraşul. N-am mai ieşit din casă 3 luni...
    • Like 0
  • New Kids of the Code/ new kids on the block
    "Step by Step" is the biggest-selling hit single from New Kids on the Block.
    • Like 0
  • Buna ziua! Eu am copiii la Gradinita Step by Step si sunt mai mult decat multumita si bucuroasa de rezutatele pe care le au copiii mei. Suntem inconjurati de tehnologie, o utilizam non-stop, de ce sa nu fie folosita din stadiu gradinita? Curentul acesta de a ne intoarce la natura/natural il pot intelege in masura in care nu dus la extrem, dupa atatea cercetari si oameni care au studiat pentru evolutie sa ne intoarcem de unde am plecat pt ca e old fashion si e un trend in ultimul timp asta nu pot sa inteleg. Copiii sunt interesati sa vada ce se intampla, sunt curiosi cum arata toate vietuitoarele si de mult ori nu le poti arata langa casa, atunci nu le arati pe internet ce vor sa vada? Hai sa nu ducem la extrem discutia, Copiii mei cat si toti cei din gradinita folosesc atat tehnica si tot atat de mult isi petrec timp afara explorand, plantand, observand ce fenomene se petrec in jurul lor. Trebuie sa acceptam ca ei spre deosebire de noi s-au nascut cu abilitatile astea, s-au nascut in mijlocul tehnicii de care nu avem cum sa ii izolam si nici nu cred ca ne dorim asta.
    • Like 1
  • pe lângă faptul că articolul trebuia semnalizat cu P mare adică publicitar el conține și niște inadvertente legate de modul de învățare. Noi ne dorim ca toți copiii noștri să devină programator?i Sper ca nu... iar tehnologia îi îndepărtează de naturalul vieții. Ei nu mai văd natura și viața decât prin oglinda unei tablete de aceea joaca cu cuburile de lemn este esențială pentru contactul cu viata reala. Copii din ziua de azi nu stiu sa se urce in copac si vad gaini la televizor. Nu e ok. Tehnologia trebuie compensata cu natura, o lectie de istorie pe locul unei batalii.. etc
    Programa scolara e aberanta, cu asta sunt de acord. Dar nu-mi doresc robotei din copii mei.
    • Like 0
  • mike mike check icon
    Nici nu as concepe viața fără tehnologie si fara internet. Educatie prin tehnologie. Asta nu inseamna neaparat ca ai noștri copii vor sta cu ochii în tableta ore întregi. Însă în clipa în care au nevoie de informații , tableta sau calculatorul ofera toate informatiile necesare.
    • Like 2
  • "Astfel, la finalul fiecărui ciclu educațional, ne găsim în situația în care în loc să evaluăm cunoașterea și abilitățile unui copil, școală evaluează capacitatea lui de memorare." - in afara poate de istorie si geografie, in rest pur si simplu nu e adevarat. Ideea a fost dintotdeauna si este in continuare ca elevul sa inteleaga logic si sa capete exact capacitatea de a rezolva probleme de care vorbiti.
    In rest bravo si bafta, mi se pare un proiect foarte bun. Daca ati putea sa le aratati prichindeilor si soft-uri libere, nu doar chestii dependente de Microsoft ar fi chiar perfect.
    • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Baza înțeleg că este programarea/codarea, deci faptul că proiectul e sponsorizat de Microsoft e mai puțin relevant. Intuiesc că va experimentul/cursul se va face la centrele/școlile acreditate Microsoft.
      • Like 1
  • Interesant, aștept opționalul respectiv.
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult
sound-bars icon