Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

„Râde lumea de noi”, „ce-o să zică lumea” și alte boli ale copilăriei de care nu scăpăm nici la maturitate

Fata cu capul în palme

Foto: Guliver Getty Images

Când eram mică mi se spunea să fii plăcută, să faci în așa fel încât să te iubească toată lumea. Să fii respectuoasă și cuminte, ascultătoare și prietenoasă, ca să fii iubită de toți.

A fi iubită de toți, a fi admirată de toți era ceea ce se numea succes social. Și ce se numește și azi, într-o oarecare măsură.

Am crescut la țară și sfaturile primite aveau logică, pentru că trăiam într-o comunitate în care toți se cunoșteau cu toți, toți participau la viața tuturor.

Dacă nu erai respectat, „iubit", admirat, deci acceptat, erai respins și trăiai în afara grupului. Avea sens deci să primesc astfel de sfaturi, fiindcă oricum îndată ce ieșeam pe ușă toți vecinii vedeau ce fac, cum merg, ce zic, dacă salut, dacă sunt sau nu drăguță, binecrescută și aveau grijă să o informeze pe bunica, sau pe mama cu voci care spuneau mai mult decât cuvintele...

Multă vreme m-au indignat (pe la adolescență, mai ales) expresiile „râde lumea de noi” sau „ce va zice lumea?”. Mă revolta, fiindcă nu mă lăsau să trăiesc cum aș fi vrut, de frică sau rușinea că ies astfel din regulile acceptate general ca fiind valabile, ieșire care, nu-i așa? ar fi fost amendată grav de „gura lumii”.

Sigur, regulile erau: să ai succes, să iei 10, să fii bun la școală, să iei la facultate (examenele de admitere erau o adevărată selecție naturală, candidau uneori și 20 pe un loc). Era deci vorba despre competiție.

Trebuia, deci, să fiu bună de 10, să iau la facultate (na, că n-am luat la medicină) să mă căsătoresc cu un băiat bun, să fac o casă și copii. Să „trăiesc bine”.

Și făceam deci totul pentru a fi lăudată de gura lumii. Dar nu am luat la medicină (n-aș fi luat niciodată, când văd sânge, leșin), m-am măritat, dar am divorțat, deci gura lumii a avut ce toca.

Avem deci nevoie de a fi acceptați, admirați, avem nevoie de apreciere. E firesc, omul e făcut să trăiască în grupuri de când casa lui era peștera. (Și pe vremea aia, dacă erai alungat din peșteră, te mai apreciau doar leii seara, la cină.)

Avem nevoie de aplauze, avem nevoie de reflectoare, dacă centrul nostru de greutate e în afara noastră.

Alis Anagnostakis, executive coach & trainer, îmi spunea despre acest subiect că nevoia de a fi iubiți de toți este doar o etapă a formării noastre personale. Că maturizarea, o altă etapă, ar fi înțelepciunea, adică acea etapă în care muți „centrul de greutate” din afară, în interiorul tău. Unii nu se maturizează niciodată, alții, da. Nu e nici bine, nici rău. Nu are legătură nici cu câte școli ai făcut, nici cu câte diplome ai, sau nu. Sunt doar etape de dezvoltare personală.

Miruna Stănculescu, psiholog, îmi povestea că percepția respingerii de către comunitate a individului are același traseu neuronal ca durerea fizică.

Așa că facem orice să fugim de această durere, de aceea vedeți oameni în jurul vostru care sunt dispuși la orice compromis ca să fie acceptați și apreciați. Orice, însemnând și lucruri bune, dar și lucruri rele.

Cu alte cuvinte trăim noi cu noi, suntem animale sociale, iar „iubirea” celorlalți conferă o stare mult mai sigură, mai plăcută, e situație pe care o controlezi mai bine, în care te simți mai confortabil, desigur, pentru că simți că viața ta nu e amenințată.

Despărțirea de grup, individualizarea, punerea accentului pe propria persoană au legătură cu stima de sine, cu cât de mult te valorizezi tu însuți. Cu cât te stimezi mai mult, cu cât te cunoști mai bine, cu atât acceptarea, validarea și aprecierea venite din partea celorlalți sunt mai puțin necesare. Cu cât te stimezi mai puțin, cu atât ai nevoie de acceptare socială vădită.

L-am întrebat și pe preotul Cristian Galeriu despre asta și mi-a dat un răspuns care nu contrazice, ci întărește ceea ce spun psihologii: cu iubirea cu care te iubești pe tine, vei iubi și pe ceilalți. Cu ura cu care te urăști pe tine, vei urî și pe ceilalți. E vorba deci, de propria acceptare a ființei tale.

Industrializarea a schimbat lucrurile, societățile se pare că nu mai sunt comunități, aprecierea individuală a căpătat noi forme. „Iubirea” a fost înlocuită de bonusuri și acceptarea de statutul social.

Și, deși pare că așa s-au rezolvat lucrurile, oamenii sunt (mulți) nefericiți.

Așa am fost crescuți: să fim plăcuți de ceilalți, pentru că din cele mai vechi timpuri asta înseamnă supraviețuire.

Azi nu mai e așa, dar nivelul nostru de conștiință a rămas tot acolo unde era pe vremea peșterilor. Doar că azi avem alte opțiuni și cel care nu reușește asta are 3 căi: nu-i pasă - ceea ce înseamnă că se autodefinește altfel; îi pasă - și va face orice ca să fie admirat și acceptat de grup; sau se resemnează căutând un alt grup care îi va da ce are nevoie.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "cu iubirea cu care te iubești pe tine, vei iubi și pe ceilalți." - vreti sa spuneti ca nu sunt persoane care se iubesc pe ele insele, dar nu ii iubesc pe ceilalti? Sunt curios cum au demonstrat psihologii asta.
    • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Parerist check icon
      Probabil incrucisand raspunsul la niste chestionare cu niste imagini RMN functional. Si coroborand totul cu datele colectate de por_hub.com, stii tu, big data & stuff.
      Insa chestia aia a zis-o un popa, nu un psiholog. Articolul asta amesteca psihologii cu coachii si cu popii, toti o apa si-un pamant.
      • Like 1
    • @ Parerist
      Corina check icon
      Încurajarea iubirii de sine nu prea există în Noul Testament. Or fi preluat-o preoții de la psihologi ca să atragă lumea și pentru că le convine personal.
      • Like 0
    • @ Corina
      " Iar a doua, asemenea ei, este: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." " - Matei, 22-39
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Corina check icon
      Asta nu e încurajare a iubirii de sine. Pur și simplu se pornește de la constatarea că omul e înclinat să se iubească/să aibă grijă de propria persoană și ni se cere să avem același nivel de afecțiune pentru semeni.
      • Like 0
    • @ Corina
      Pai daca nu e incurajare, atunci inseamna ca iubirea pentru aproapele va fi la fel de mica precum iubirea de sine. In orice caz, discutia nu a pornit cu ideea de incurajare, ci exact cu ideea de egalitate intre iubirea de sine si iubirea pentru ceilalti.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Corina check icon
      Scrie „cu iubirea cu care te iubești pe tine, vei iubi și pe ceilalți. Cu ura cu care te urăști pe tine, vei urî și pe ceilalți.” Se deduce că e de dorit să te iubești, pentru că altfel nu îi vei iubi nici pe ceilalți. Asta e discutabil.
      • Like 0
  • MONIK check icon
    Eu constat ca ambele variante de validare atat cea gen " te rade lumea" cat si cea legata de aprecierea din partea celorlalti mai ales prin validarea din mediul on-line ,sunt din ce in ce mai prezente astazi in societate diferenta este doar faptul ca prima este specifica celor născuți si crescuti in familii din mediul rural de obicei si cealalta varianta atat de răspândită si nocivă pentru o societate ce se vrea "sanatoasa" este specifica celor născuți si crescuti in mediul urban.
    • Like 0
  • toate bune si frumoase, din pacate se vede demult deja, unde duce libertatea fara responsabilitate ... libertatea este a face ce vrei pana nu ingradesti sau suprimi libertatea altuia ! si daca esti liber sa te simti superior, cumva, celorlalti, apoi incepi sa crezi ca tu ai dreptul sa lezezi sau chiar sa suprimi libertatea celorlalti ... si de aici pana la dezastru nu-i decat un pas ! istoria a aratat-o, dar din pacate "istoria ne invata ca nimeni nu invata nimic din istorie" - (Isaac ASimov); asa ca poate este de preferat "te râde lumea, maica ..." decat o intelegere pe dos a libertatii individuale
    • Like 1


Îți recomandăm

Olguța Totolici

Despre soția lui Dan Barna opinia publică a aflat relativ recent, în momentul în care candidatul la președinție și-a făcut publică averea, iar în dreptul soției câștigurile erau „ascunse”, ca urmare a unei clauze de confidențialitate semnate cu firma la care aceasta lucrează. Intrigată, am dorit să o cunosc pe doamna în discuție, ca să aflu direct de la sursă cine e și „câte parale face”.

Citește mai mult

Marius Manole/Foto: Alexandra Pandrea

„Cred că aș pleca de la educarea profesorilor, de la a-i face ei să înțeleagă că sunt foarte importanți și că trebuie să aplice o altă metodă, nu pe cea pe care o știm noi de demult, cu rigla peste mână, cu învățatul cuvânt cu cuvânt din carte, cu învățatul comentariilor”, spune actorul Marius Manole. (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult