Sally Wood Lamont, supranumită și „Sally, inimă de aur”, a renunțat la poziția de bibliotecar la Universitatea din Edinburgh și a înființat la Cluj, în anul 2000, un club sportiv pentru persoane cu dizabilități. Banii necesari i-a obținut după ce și-a vândut locuința din Scoția.
În prezent este și președinta Comitetului Național Paralimpic din România (CNP), fiind una dintre persoanele care au intuit talentul pentru judo al lui Alexandru Bologa, tânărul judoka nevăzător medaliat cu argint la Jocurile Paralimpice de la Rio.
Pasionată de sport, scoţianca îi ajută acum pe românii cu dizabilităţi să-şi vadă visul împlinit pe terenurile de sport.
Se mândrește că numărul sportivilor români care au participat la paralimpiade a crescut de-a lungul anilor. În 2008 România a avut un singur sportiv calificat, ceilalți doi au fost cu invitație în alb, la Londra au fost cinci calificați, iar la Rio 12, exact la opt ani de când CNP a început să caute talente.
În octombrie 2002, Sally Lamont a primit titlul de Most Excellent Order al Marii Britanii de la Maiestatea sa Regina Elisabeta a II-a, într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Buckingham, potrivit gsp.ro. Titlul i-a fost acordat pentru servicii aduse tinerilor și infirmilor din România.
Sally Wood Lamont a acordat un interviu Republica.ro în care ne-a vorbit despre cum l-a descoperit pe Alexandru Bologa, despre provocările cu care se confruntă sportivii români cu dizabilități.
Ce v-a determinat să vă dedicați acțiunilor caritabile în România și de ce ați ales Clujul?
Eu am venit la Cluj în 1994 din poziția mea de bibliotecar la Universitatea din Edinburgh pentru a sprijini procesul de informatizare și modernizare a Bibliotecii Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu – la invitația Ioanei Robu, bibliotecar acolo, pe care o ajutasem cu bursă de masterat în Management și Științele Informării la Robert Gordon University, Aberdeen. Câteva luni după instalarea mea la Cluj ca bibliotecar consultant, am fost rugată să dau lecții de engleză pentru un grup de adulți cu dizabilități. Mama mea era deficientă de auz și în scaun cu rotile la acea vreme, așa că mi s-a părut firesc să pot ajuta asemenea oameni, plus că am început diverse alte activități cu ei.
Cum ați ajuns să vă ocupați de sportivii români cu dizabilități și ce v-a determinat să faceți acest lucru?
Într-o zi doi tineri din acest grup au venit să mă roage să-i sponsorizez pentru o competiție sub egida FRSPH (Federația Română pentru Sport pentru Handicapați) – care în 2009 a devenit Comitetul Paralimpic Român – și pentru că întotdeauna mi-a plăcut sportul și am crezut cu tărie în integrarea socială prin sport i-am ajutat. Apoi m-am implicat tot mai mult în aceste activități, iar în anul 2000 am înființat Centrul și Clubul Sportiv Lamont pentru Adulții Tineri cu Dizabilități din Cluj. Am început să organizez competiții naționale pentru tineri, am devenit membră a comitetului executiv FRSPH, și în 2008 am fost numită șef de misiune a echipei paralimpice pentru Beijing. Acolo am văzut pentru prima dată sportivi nevăzători cu performanțe excepționale, ceea ce m-a făcut să contactez LSDV (Liceul Special pentru Deficienții de Vedere). În octombrie 2008 am fost propusă pentru a candida la funcția de președinte a Comitetului Național Paralimpic (CNP). Am fost aleasă.
Stimați părinți ai unor copii cu dizabilități, vă rog să-i lăsați pe copiii dumneavoastră să practice sportul!
România a fost prezentă la Rio cu cea mai numeroasă echipă din istoria Jocurilor Paralimpice. Cum s-a ajuns la această reușită?
Drumul spre performanță presupune identificarea talentelor la diferite sporturi, urmată de structurarea unui plan de suport și antrenament. Durează mult formarea unui sportiv de elită, 8 ani în medie. Alex Bologa e o excepție. Mulți nu ating baremul internațional, trebuie să-i pregătim de tineri, să le testăm rezistența, disciplina, voința, talentul, să-i rodăm în competiții internaționale – europene, mondiale și în final paralimpice. Mulți ating doar nivelul european. În 2008 am avut un singur sportiv calificat, ceilalți doi au fost cu invitație în alb. La Londra am avut cinci calificați, iar la Rio 12, exact la opt ani de când CNP a început să caute talente. Trebuie spus că doi din ei sunt cicliști, antrenați sub egida Federației Române de Ciclism, iar alți doi țin de Federația Română de Caiac-Canoe, deci CNP nu-și poate aroga credit pentru ei.
Care sunt principalele provocări cu care vă confruntați la Comitetul Paralimpic din România?
Stimați părinți ai unor copii cu dizabilități, vă rog să-i lăsați pe copiii dumneavoastră să practice sportul! Multora le e teamă că-și vor pierde alocațiile de invaliditate dacă o fac, alții au convingerea că sportul nu e deloc pentru ei. Dar sportul le oferă nenumărate avantaje: o bună circulație a sângelui, dezvoltare musculară, ameliorarea echilibrului și coordonării, avantaje psihologice incontestabile. Și chiar mai mult: sportul este o platformă pentru dobândirea deprinderilor de viață, oferă motivație, stimă de sine și siguranță, precum și încredere în deprinderile și abilitățile proprii. Sportul este mijlocul ideal de integrare în societate.
(Foto Facebook/Sally Wood Lamont)
Principalele provocări sunt:
-Lipsă de accesibilitate a sălilor de sport și stadioanelor
-lipsă de toalete pentru cei cu dizabilități;
-lipsă transportului accesibil
-Mentalitatea românească față de sportul paralimpic – în primul rând există o mare și regretabilă confuzie cu sportul pentru necesități speciale, care cuprinde exclusiv persoane cu dizabilități psihice. Jocurile Paralimpice nu se deosebesc de Olimpiadă – toți au nevoie de calificări exact ca pentru Olimpiadă. Ca să nu mai menționez că Paralimpicele de la Rio au marcat un precedent: sportivi cu dizabilități au avut performanțe superioare olimpicilor în anumite probe! Or asta ne dă de gândit, mult de gândit! Pe de altă parte, la Special Olympics nu există calificare, fiecare participă și ia medalie, indiferent ce face, participarea e totul!
Cât de mult va sprijină autoritățile în activitate? Cum îi ajută autoritățile pe tinerii cu dizabilități care doresc să facă sport?
Prea puțin, iată răspunsul pe scurt! CNP trebuie să identifice tinerii cu dizabilități, dar aceasta doar cu sprijinul autorităților este posibil.
Cât de greu este pentru tinerii cu dizabilități să facă sport și să obțină performanțe chiar mai bune decât sportivii fără dizabilități? Cum poate alerga o persoană care nu vede deloc? Cum își ia reperele?
Nu este greu deloc, dar trebuie identificate talentele. Cineva care nu vede are celelalte simțuri mai dezvoltate ca ale noastre, simte mai bine ceea ce-l înconjoară. Țin minte că urmăream un ciclist total nevăzător pe stadion din Liverpool în 2011 și am strigat după el: „Ce faci, Valentin?” Iar el mi-a răspuns: „Nu vă temeți, d-na Sally, sunt obișnuit să pedalez cu fratele meu geamăn, care vede și-mi dă indicații”. Noi suntem cei cu probleme de fapt, teamă, lipsă de înțelegere și un fel de dezarmare când suntem în fața unui individ cu dizabilități, gândim prin prisma noastră, nu a lor! Ei știu că sunt la fel ca noi. Noi suntem cei care nu știm!
„Practic Alex a explodat anul acesta. A câștigat medalii la toate competițiile la care a participat”
Care este povestea lui Alexandru Bologa, judoka nevăzător care a obținut medalie de bronz la Jocurile Paralimpice de la Rio?
Alex este o poveste de succes pentru că a fost perfect integrat în lotul olimpic de judo din Cluj. El locuiește, trăiește acolo, împreună cu ei, cu toți, este acceptat ca sportiv de performanță. Succesul lui de la Rio se datorează acestui centru și lotului de aici, Florin Bercean, Gianina Andreica, Tamas Gergely, tuturor sportivilor de acolo.
Cum a ajuns să facă judo la un asemenea nivel? Cât de optimist era Alexandru Bologa în ce privește participarea lui la Rio?
Atât Alex, cât și toți știau că dacă va câștiga meciul cu coreeanul va merge la medalie. Iar când l-a învins pe campionul mondial algerian, am fost siguri! Practic Alex a explodat anul acesta. A câștigat medalii la toate competițiile la care a participat. Am colaborat aproape cu antrenorii lui și i-am facilitat participarea la competiții și cantonamente internaționale pentru a fi în formă la Rio.
Ce v-a spus Alex Bologa când ați vorbit cu el imediat după obținerea medaliei de bronz? Ce v-a zis că a simțit pe podium, la decernarea medaliei?
A fost nespus de fericit... cuvintele sunt de prisos. Felicitări, Alex, ești cel mai bun!
Ce ați simțit dvs atunci?
Eu una am plâns... a fost un moment unic. Era atât de lipsit de experiență, dar atât de puternic... fericit și extraordinar de sensibil în același timp.
Care va fi recompensa financiară pe care o va obține Alexandru Bologa pentru medalie?
Sper să primească premiul de 21.000 de euro pentru medalia de bronz, dublată, ca la Olimpiadă!
Ce v-ați propus și ce reușite au avut la Rio sportivii români cu dizabilități?
Sinceră să fiu am sperat la 2-3 medalii: 1 la judo, 1 la paracanoe, 1 la ciclism. Dar la canoe și ciclism n-am reușit decât locurile 4.
Intenționați să mai selecționați tineri talentați care ar putea deveni buni sportivi? Veți solicita o implicare mai mare din partea autorităților în ce privește finanțarea activității de pregătire a sportivilor cu dizabilități?
Vom continua selecția și identificarea mai multor sportivi de performanță, plus selecția mai atentă a competițiilor la care-i trimitem, în funcție de performanțe. Vom demara o nouă strategie în noiembrie 2016, implicând găsirea potențialilor campioni și identificarea de surse de finanțare. Bugetul actual este infim pentru 14 sporturi: 130.000 euro; ceea ce impune restricții severe pentru participarea la competiții și cantonamente internaționale.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.