Mi-am dus aseară băieții la protest, să învețe și ei să strige. Ca toți copiii pe care familia, școala, societatea nu i-au educat încă în spiritul liniștii și al capului în pământ, sunt și ei foarte vocali și mi-am zis că e timpul să strige cu rost. Am zis că o să stăm și noi feriți mai la margine, pe treptele de la Național, să nu ne ia tsunamiul oamenilor revoltați de hexigenocid.
Când am ajuns însă în Piața Universității, protestul secase. Sau poate nici nu fusese. Oameni, nici măcar câtă înghesuială la metrou. Câteva televiziuni. Și un polițist de la circulație care parcă-și înghițise fluierul. Câteva fete cu foi A4 pe care scria „Ne-ați di-luat sănătatea” se dădeau pe Facebook.
Prin urmare, revelarea celei mai cumplite crime cu premeditare din sistemul sanitar nu scosese în stradă decât câteva sute de oameni. Iar noi nici pe aceștia nu-i găsiserăm. Vizibil iritați și dezamăgiți, băieții erau pe punctul de a-mi cere socoteală: „Ce surpriză ziceai că ne faci, tati?”
Norocul meu e că pe Victoriei, bulevardul paralel, la câteva zeci de metri distanță, era Festivalul luminilor. Se închisese circulația pe întreg bulevardul, iar câteva zeci de mii de oameni se îmbulzeau să ia lumini. Se făceau proiecții pe Cercul Militar, pe Novotel, pe Palatul Telefoanelor și pe Palatul Regal. Era frumos. Băieții mei au chiuit de fericire: „Tati, ne-ai adus la film fără bilet!” Da, popor cât pentru zece mall-uri ieșise la distracție gratis într-o seară parfumată de vineri, după ploaie. N-am mai stat pe margine, ne-am aruncat direct în mulțimea de tați, mămici, bunici, copii și liceeni, iar valul uriaș ne-a măturat și ne-a depus calm la picioarele statuii lui Iuliu Maniu, unde un el și o ea se diluau într-un sărut indiferent la problemele lumii.
După ploaie, orașul este plin de bălți în care se unduiesc lumini. Noaptea ascunde gunoaiele, canalizările înfundate, șobolanii înecați care plutesc cu burta umflată și se recompune într-un festival multicolor și feeric în care viața noastră cenușie devine glossy și trăibilă. Lopătăm ca fluturii în jurul becurilor, sperând să prindem un film fără bilet. Cum ne-o fi norocul. Norocul, acest frate bun al românului, în care ne-am pus mereu nădejdea, este îngerul nostru păzitor.
Iar dacă ajungem vreodată în vreun spital din România, tot în noroc ne punem speranța: norocul de a prinde un medic bun care să nu greșească diagnosticul; norocul de a nu ajunge într-o sală de operație dezinfectată cu apă de ploaie; norocul de a avea o cunoștință care să-ți facă rost de medicamente; norocul de a avea ceva bani puși deoparte să ți le cumperi; norocul de a da peste o asistentă care lucrează cu ciubucuri mici; norocul de a nu ieși cu trei boli din spital după ce ai intrat cu una; norocul de a avea copiii lângă tine când ai ajuns neputincios.
Foto: Inquam Photos
Am ajuns apoi acasă și am văzut ce se întâmplase cu Patrick Ekeng. El n-a mai avut noroc. Camerunezul a ajuns într-o țară africană numită România în care se trăiește cu sclipici și se moare fără scuze. Masaj cardiac, defibrilator, intervenția medicului, vinovați... o mulțime de termeni medicali, de explicații, de responsabilități post-mortem îmi trec în această dimineață prin fața ochilor. De câte ori n-am văzut asta... Și apoi am uitat. Am trăit. Ne-am distrat. Am mers mai departe. Sentimentul că nu ni se va întâmpla nouă este motorul care ne face viața suportabilă.
Iar dacă altul crapă lângă noi, înseamnă că noi am avut noroc. Iar el, vorba președintelui unui singur cuvânt, a avut ghinion. Viața merge mai departe. În alte țări.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
dar a murit in tara ce trebuia sa-l ajute sa-si implineasca visele.. Si nu si-a vazut baietelul, decat din ceruri..Asa cum l-am cunoscut eu, sunt sigura ca a vegheat asupra lui din prima clipa ce a plecat dintre noi... Era in Germania 1991.. in tara in care lucrurile toate sa fac ca la carte.... Si totusi ambulanta ori nu a ajuns la timp ori nu s-a mai putut face nimic...
Cat adevăr!! Ma regăsesc complet in acest citat, cu singurul amendament ca eu sunt unul dintre cei care a avut ghinion. Se întâmpla domnule, mi s-a spus, cam unul la zece mii. Ei bine, eu am fost acela. Ghinion!
Altfel ce poti sa-i reproșezi unui academician profesor doctor bla-bla-bla, pe care toti il pupa-n dos, iar unii ( si nu putini) cred ca ar trebui beatificat, sa mai avem in calendar o zi cu post negru.
Fotbalul românesc a devenit de mai mult de 26 de ani o tumoră care face victime din când în când. Boala în fotbal se numește blatuită, și mimarea performanței.
Nu am putut să o vedem din timp că deh a fost și norocul cu generația de aur, dar după aia norii pufoși s-au rispit iar persoanele din spate și-au arătat fața hâdă.
În fotbal noi nu am mai avut performanțe pentru că mizeria nu a fost curățată niciodată, iar cele două foruri, LPF și FRF au rămas anchilozate în jocul intereselor financiare.
S-au scos bani frumoși din fotbal, fără să se investească mai nimic, dar acum am ajuns la fundul sacului.
Și ca fiecare lucru făcut la plesneală, precum și fotbalul practicat de jucătorii din Liga 1, și la organizare stăm la fel de prost. De mult timp, legea cere prezența unei autospeciale de pompieri și a unei ambulanțe cu personal minimal la meciurile din Liga 1, în alte ligi nici nu mai contează.
Adică fac oamenii contract cu o firmă privată și aduc o ambulanță la stadion pe durata meciului, de multe ori doar cu șofer. De obicei nu se întâmplă nimic iar asta a creat o stare de relaxare, neatenție, neglijență.
Accidentul de la Dinamo a arătat încă odată hibele noastre dintotdeauna: delăsarea, neglijența, neatenția la detalii, lenea, fofilarea, fuga de răspundere, mimarea, egoismul etc.
Conceptul de "ca afară" cred că nu va putea fi atins niciodată pe la noi. Poate câte puțin prin unele orașe mai răsărite.
Deci nu numarul mare sau mic de paturi i-a omorat pe oameni, ci suprainfectiile care nu ar fi trebuit sa existe. Un spital trebuie sa fie steril!!! Asa am invatat eu la facultatea de medicina din Göteborg, Suedia. Sunt sigur ca Banicioiu a invata altceva de la profesorii lui spagari. De unde si contractele ministerului cu Hexi Farma.
Ceea ce a invat insa fostul ministru cel mai bine, este sa prosteasca lumea, in vederea acumularii de puncte politice. Vad ca pe tine te-a ametit, si sunt convins ca nu esti singurul care a inghitit momeala= totul este in regula, medicii "eroi" sunt stapani pe situatie. Antena3 s-a starduit si ea din rasputeri sa dezinformeze. Ca de obicei! Oare ce vor spune antenistii despre medicii implicati in cazul fotbalistului? Care nu a fost defibrilat imediat, de catre alti "eroi", asa cum trebuia sa fie. "Stapani si ei pe situatie", ca si cei implicati in cazul clubului incendiat.