„Taximetriști”, un film românesc surprinzător de bun

Bendeac a povestit la un moment dat (pe facebook, cred) cum a plâns în casca, trăgând pe dreapta, pentru ca un bădăran, la o benzinărie, înjurând, a zis ceva de genul "care p...mea și-a lăsat motorul la pompa?" Motocicleta aia era a lui Bendeac, care s-a întors spre el (era la casa de marcat) și a răspuns ca el. La care individul îl recunoaște, se fastaceste puțin, apoi continua cocoseste. Ce m-a uimit în toată povestea asta, a fost faptul ca Bendeac era surprins și nu s-a simțit deloc responsabil. Ala e publicul lui. Asta e, cultivam vulgaritatea, o regasim în societate. La fel, sepoate găsi pe internet o alta mărturie din urma cu niște ani, a lui Palade. Vi-l amintiti, de la Bingo, emisiunea aia unde înjura la fiecare 5 min, împreună cu Sociu. Ei bine, el povestește cum fiica sa, care nu a acordat prioritate unui autobuz, a fost înjurata și scuipata de acel șofer. Mai sa fie! Ani și ani de zile asa ne formam publicul, iar apoi ne așteptăm să ni se vorbească frumos, cu maniere. Nu ne dam seama ca răspundem? Ca nu exista linii paralele în societate ci cu toții ne intersectam și ne contamina, fie cu bune, fie cu rele? Liiceanu spunea undeva ca a face bine înseamnă să faci sa circule pe piața monede bune, care ți se vor întoarce.
Știți care e treaba cu filmul asta? Uitați, eu sunt prof la liceu. Ce autoritate sa mai am sa le spun eu elevilor: citiți, vorbiți frumos, purtați-va frumos etc? Ei vin și ma contrazic cu producții ca asta. Și problema e ca multe personaje din astea sunt construite ca simpatice (și da, nu duc lipsa de o anumita latura de delicatețe și autentic). Deci asta cimenteaza și mai mult ideea ca e ok sa fii vulgar, sa faci pe smecherul, sa cauți scurtături.
Ati distrus generația asta. Am distrus-o, cu toții suntem vinovați. Copii care trăiesc la stadiul larvar, vegetal. Nu mai au idealuri, nu vad decât telefonul din fata, energizantul Hell sau Monster cu care stau pe banca zilnic, păcănele, netflix, înjurăturile, sa se arate cât mai grozavi în anturaj și cam atât. Un copil se aduce pe lume greu. Se creste greu. Maxima reverentia puero debetur. Cel mai mare respect i se cuvine unui copil. Asa îl respecta România? Asa îl respecta autorii din media? În weekend au pelerinajul lor regulat la Mall, pentru un Mac și un film. Cu impresiile astea se întorc acasă, iar apoi dvs vreți sa mai asculte de părinții aia care ii invata de bine?
Dvs ce treaba aveți? Cu un salariu mult peste medie, va duceți probabil la Opera Garnier și Bastille, va plimbați în Jardin des Plantes și la restaurantele din cartierul S Michel sau Ile de la Cite sau La Defense. Vorbiți frumos, va întâlniți cu intelectuali, va învârtiți într-un cerc cu siguranță peste medie. Prea puțin va întâlniți cu adolescenții ăștia cu blugi rupți și hanorac cu gluga, adeseori săraci (epatează cu un telefon luat în rate, dar adesea nu au resurse reale), al căror viitor pare munca fizica în străinătate. Iar în viata personala, abrutizarea cu o bere în fata, cu telefonul pe tiktok, din ce în ce mai frustrați ca nu asa trebuia sa arate viata lor. Păcat de ei! Păcat și de noi! Răspundem, domnule!

Într-adevăr, un film bun, cu o structură interesantă și cu actori notabili.
Îl recomand celor care nu suferă de pudibonderie.

De mult nu am vazut un film românesc atat de bine jucat.
Imi vine in minte ca un pleonasm: ăsta-i realism autentic, sic!
Ambele roluri feminine m-au încântat.
Sunt foarte mirat cum mulți prieteni, chiar unii critici, compară filmul cu Teambuilding sau Nunti... Nu vad elementul de comparație. Poate limba română si genul cinematografic :) si ... înjurăturile.
Ca si cum l-ai compara pe Sorescu cu Domozină, tot text, tot in română...
Revenind la film, sunt curios daca imi poate placea si a doua oară.
La bună citire!