Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„Taximetriști”, un film românesc surprinzător de bun

Taximetristi - film

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Taximetriști” este un nou film românesc surprinzător de bun. E păcat că filmele locale sunt analizate prea mult prin prisma cantității de înjurături, de parcă asta ar trebui să decidă calitatea actului artistic.

Avem de exemplu aici un film cu înjurături, unul foarte bun, în care înjurăturile nu se simt ca înjurături.

E o mică dramă de fapt, o poveste intersectată care ia în serios relația cu privitorul și mai puțin eventualele critici sociale pe care unii le-ar aștepta de la un film cu taximetriști.

Cred că trebuie remarcată intenția autorilor de a sublinia ficționalitatea poveștii. Remarcabilă în acest sens e extrema curățenie, aproape sterilă, aseptică, a costumelor și decorurilor care plasează acțiunea nu în Bucureștiul real, ci într-un univers paralel. De altfel, atmosfera e de teatru, de scenă, unde clișeele de comportament la care s-ar fi așteptat spectatorii sunt transferate lucrurilor și decorului, iar personajele sunt libere să iasă din aceste tipare („taximetrist”, „interlop” etc) și să ofere o interacțiune credibilă.

Iar interacțiunea subliniază permeabilitatea limitată între „clasele” sociale, care nu ajung să comunice cu adevărat decât în interiorul unui taxi, iar comunicarea care se întâmplă acolo e unică, în sensul că e plină de sinceritatea dată de efemerul convorbirii, actul durând doar pe durata cursei, apoi se șterge din memorie. Apare astfel o disecție live a ideilor într-o cușcă modernă, unde taximetristul joacă un fel de rol de Herzog contemporan, împroșcându-și auditoriul de circumstanță cu întrebări și sentințe live în loc de scrisori netrimise precum eroul lui Bellow, dar suferă de aceleași suferințe, precum respingerea, dezamăgirea, lipsa de speranță.

Citiți mai multe pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Rucs Rucs check icon
    Bendeac a povestit la un moment dat (pe facebook, cred) cum a plâns în casca, trăgând pe dreapta, pentru ca un bădăran, la o benzinărie, înjurând, a zis ceva de genul "care p...mea și-a lăsat motorul la pompa?" Motocicleta aia era a lui Bendeac, care s-a întors spre el (era la casa de marcat) și a răspuns ca el. La care individul îl recunoaște, se fastaceste puțin, apoi continua cocoseste. Ce m-a uimit în toată povestea asta, a fost faptul ca Bendeac era surprins și nu s-a simțit deloc responsabil. Ala e publicul lui. Asta e, cultivam vulgaritatea, o regasim în societate. La fel, sepoate găsi pe internet o alta mărturie din urma cu niște ani, a lui Palade. Vi-l amintiti, de la Bingo, emisiunea aia unde înjura la fiecare 5 min, împreună cu Sociu. Ei bine, el povestește cum fiica sa, care nu a acordat prioritate unui autobuz, a fost înjurata și scuipata de acel șofer. Mai sa fie! Ani și ani de zile asa ne formam publicul, iar apoi ne așteptăm să ni se vorbească frumos, cu maniere. Nu ne dam seama ca răspundem? Ca nu exista linii paralele în societate ci cu toții ne intersectam și ne contamina, fie cu bune, fie cu rele? Liiceanu spunea undeva ca a face bine înseamnă să faci sa circule pe piața monede bune, care ți se vor întoarce.
    Știți care e treaba cu filmul asta? Uitați, eu sunt prof la liceu. Ce autoritate sa mai am sa le spun eu elevilor: citiți, vorbiți frumos, purtați-va frumos etc? Ei vin și ma contrazic cu producții ca asta. Și problema e ca multe personaje din astea sunt construite ca simpatice (și da, nu duc lipsa de o anumita latura de delicatețe și autentic). Deci asta cimenteaza și mai mult ideea ca e ok sa fii vulgar, sa faci pe smecherul, sa cauți scurtături.
    Ati distrus generația asta. Am distrus-o, cu toții suntem vinovați. Copii care trăiesc la stadiul larvar, vegetal. Nu mai au idealuri, nu vad decât telefonul din fata, energizantul Hell sau Monster cu care stau pe banca zilnic, păcănele, netflix, înjurăturile, sa se arate cât mai grozavi în anturaj și cam atât. Un copil se aduce pe lume greu. Se creste greu. Maxima reverentia puero debetur. Cel mai mare respect i se cuvine unui copil. Asa îl respecta România? Asa îl respecta autorii din media? În weekend au pelerinajul lor regulat la Mall, pentru un Mac și un film. Cu impresiile astea se întorc acasă, iar apoi dvs vreți sa mai asculte de părinții aia care ii invata de bine?
    Dvs ce treaba aveți? Cu un salariu mult peste medie, va duceți probabil la Opera Garnier și Bastille, va plimbați în Jardin des Plantes și la restaurantele din cartierul S Michel sau Ile de la Cite sau La Defense. Vorbiți frumos, va întâlniți cu intelectuali, va învârtiți într-un cerc cu siguranță peste medie. Prea puțin va întâlniți cu adolescenții ăștia cu blugi rupți și hanorac cu gluga, adeseori săraci (epatează cu un telefon luat în rate, dar adesea nu au resurse reale), al căror viitor pare munca fizica în străinătate. Iar în viata personala, abrutizarea cu o bere în fata, cu telefonul pe tiktok, din ce în ce mai frustrați ca nu asa trebuia sa arate viata lor. Păcat de ei! Păcat și de noi! Răspundem, domnule!
    • Like 6
    • @ Rucs
      Doamne ce bine scris. Felicitari.
      • Like 1
  • Într-adevăr, un film bun, cu o structură interesantă și cu actori notabili.
    Îl recomand celor care nu suferă de pudibonderie.
    • Like 0
    • @ aurora oncescu
      Adrian check icon
      Mie mi-ar plăcea să trăiesc într-o societate în care să nu aud 3 înjurături, la fiecare 2 fraze. Încet, încet, mi-am construit un anturaj care bifează acest obiectiv.
      Nu, nu sufăr de "pudibonderie", dar filmul ăsta este o mizerie grotească, ca multe alte filme românești, din păcate.
      • Like 3
    • @ aurora oncescu
      Marina check icon
      L-am văzut. O avea el ceva de spus, dar m-au sufocat cele 300 de înjurături. În toată viața mea nu am auzit în jurul meu atâtea. Ipocrită nu sunt. Oi fi pudibondă.
      • Like 2
    • @ Marina
      Asta e lumea în ziua de azi și așijderea sunt filmele, cărțile arta în general!
      A număra termenii licențioși se cheamă pudibonderie, în afară de care nu distingeți nimic.
      Eu am o altă opinie, cum ați văzut.
      • Like 0
    • @ aurora oncescu
      Marina check icon
      Nu eu am numărat termenii licențioși, filmul ăsta a fost prezentat de la bun început cu precizarea că abundă înjurăturile. Eu, pudibondă, nu am înțeles exact la ce să mă aștept, așa că am mers la cinema să îl văd, să încurajez industria filmului românesc.
      Cărțile pe care le citesc eu nu sunt cum spuneți dvs, nici pe departe. Nici muzica pe care o ascult, nici filmele pe care le privesc. Există artă și pentru pudibonzi. Adică pentru oameni care nu agreează limbajul din Taximetriști.
      Ce vreau să spun, de fapt, este să găsiți un alt termen pentru oamenii care găsesc cuvinte să se exprime fără a recurge la termeni licențioși. Altfel, pare că au ei o problemă, nu cei care înjură în fiecare propoziție.
      • Like 1
    • @ Adrian
      Nu, nu este deloc cum spuneți, folosind de altfel un cuvânt vulgar, cam nepotrivit cu anturajul cu care vă lăudați!
      Să nu vă imaginați că cei care au descifrat mesajul artistic apreciabil al filmului trăiesc într-un spațiu cotropit de „înjurături”
      Nu se spune „grotească”, ci grotescă!
      • Like 0
    • @ aurora oncescu
      Adrian check icon
      @Aurora Oncescu
      Care este cuvântul vulgar folosit de mine? Mizerie? Sau grotescă?
      (mulțumesc pentru corectare, chiar nu știam forma corectă la feminin a cuvântului grotesc).
      Conform dexonline, cuvântul mizerie are și următorul înțeles: "stare nenorocită care inspiră milă". E adevărat, mie mi-a inspirat mai mult repulsie. Dar nu se specifică că ar fi un cuvânt vulgar. Și nici la "grotescă" nu apare că ar fi vulgar. Alt cuvânt vulgar nu văd în comentariul meu, dar poate-mi scapă mie...
      Eu personal mă lipsesc de mesajele artistice apreciabile, care vin la pachet cu vulgarități nenumărate. Pe scurt, eu nu dau doi bani pe acest film. Nici la propriu, nici la figurat, că n-am mai dat și bani la cinema, ca să-l văd. Din păcate, a dat fiică-mea, care fiind cu colegii de la școală în mall, s-a dus la minunatul film, fără să-mi spună. Cam ce lucruri utile credeți că au învățat niște copii de clasa a VI-a din acest film? Aici am o problemă și cu cinematograful, de ce a permis accesul unor copii, neînsoțiți de adulți, la un film 15+?
      • Like 0
  • George check icon
    De mult nu am vazut un film românesc atat de bine jucat.
    Imi vine in minte ca un pleonasm: ăsta-i realism autentic, sic!
    Ambele roluri feminine m-au încântat.
    Sunt foarte mirat cum mulți prieteni, chiar unii critici, compară filmul cu Teambuilding sau Nunti... Nu vad elementul de comparație. Poate limba română si genul cinematografic :) si ... înjurăturile.
    Ca si cum l-ai compara pe Sorescu cu Domozină, tot text, tot in română...
    Revenind la film, sunt curios daca imi poate placea si a doua oară.
    La bună citire!
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult
Text: Cătălin Bizdadea/ Voce: Mihai Livadaru
sound-bars icon