Foto: Getty Images
Inspirația pentru acest articol mi-a venit în urma participării la o nuntă în Chișinău, Republica Moldova, în urmă cu patru-cinci ani. Pe invitația de nuntă scria ceva ce nu am mai întâlnit până la acea dată și anume „în locul florilor pentru mireasă vă rugăm să aduceți o carte, care va fi donată centrului pentru îngrijirea copiilor din localitatea…” S-au adunat foarte multe cărți, s-au adus și flori.
Ce ar fi dacă la nunți, botezuri, aniversări s-ar aduce în dar și cărți? Acestea pot constitui un început în nașterea raftului/bibliotecii de acasă, dacă nu au fost mai întâi donate către case de copii.
Am adus acest eveniment în atenția publicului în preajma sărbătoririi „Zilei internaționale a cititului împreună” (2 februarie 2022), cu speranța că va putea fi replicat cu prilejul unor evenimente similare. Știm prea bine ce soartă au florile la diverse evenimente mondene, de multe ori fiind uitate, chiar abandonate. Sau cadourile inutile care au umplut debaralele până la refuz. Sau celebrele sticle de băuturi fine, care se plimbă de la un sărbătorit la altul. Dăruind cărți, evităm dilema alegerii cadourilor.
Acest articol este o pledoarie pentru citit, pentru a încerca să schimbăm ceva, în bine, prin citit. Poate, pe alocuri, seamănă cu o compilație de îndemnuri pentru citit. Mai pe șleau, să încercăm să vindecăm prin citit infirmitățile de care suferă țara noastră. Cred că este o schimbare atât de necesară, dar care este văzută cu un pesimism endemic de cea mai mare parte a românilor. Se spună că a încerca să schimbi ceva în România este ca și cum ai încerca să măsori aria cercului cu kilogramul.
Prin citit putem instala noi softuri, noi programe de operare în locul celor mioritice, balcanice cu accente dâmbovițene. De exemplu, softul „merge și așa” trebuie șters definitiv. Fiecare dintre noi poate fi privit ca un Linux, open source, gata să se upgradeze. Programele pe care le rulăm în momentul de față s-au dovedit a fi de factură retrogradă, aplicarea lor plasându-ne pe locuri codașe în Europa, din punct de vedere al performanței. Cred, aproape mistic, că doar prin citit ne vom face bine. Filozoful francez Michel Crozier afirma că „societatea nu se poate îndrepta prin decret”. Deci cititul poate fi o variantă de îndreptare care nu costă bani (mulți), cititul poate pune România pe șine, extrăgând-o din decepție și toropeală. Poate prin citit distrugem defetismul osificat de secole și anume „oricum nu se schimbă nimic”. Prin citit putem întrerupe rostogolirea vechilor obiceiuri transmise din generație în generație (stăm foarte bine la comunicarea transgenerațională).
Dacă ne setăm pentru citit vom intra în posesia unor elemente moderne ale performanței și conduitei sociale. Prin citit putem deveni o versiune mai bună a noastră.
Cititul poate fi ingredientul critic care să înlesnească travaliul schimbării României și ieșirea din labirintul mediocrității și al lipsei de determinare.
Și clasa politică, poate în primul rând, ar trebui să plonjeze în citit, pentru a deveni mai creativă în exercitarea puterii. Deocamdată în afară de scutiri de taxe, gratuităti și propuneri pentru acordarea de zile libere, n-au emanat în peste 30 de ani, mai nimic “out of the box”. În locul doctoratelor obținute pe la instituțiile de forță, le recomand să citească. Pentru a nu ajunge în situația anecdotică de a scrie mai mult decât au citit.
Putem pune accent pe dezvoltarea unei culturi a cititului (și) la locul de muncă. Firmele (acolo unde este posibil), instituțiile publice (aici în mod sigur este timpul necesar) pot încuraja cititul prin alocarea a 1-2 ore săptămânal sau lunar pentru citit. Această practică poate fi momentul declanșator al apetitului pentru citit, startul pentru o viață asezonată cu carți. Timpul alocat pentru citit trebuie privit ca o investiție în educație. Această investiție va avea efecte benefice în comportamentul angajaților, în atitudinea față de muncă, în spiritul civic.
Sunt firme mari care practică acest sistem, precum Google, Apple sau Intel. La Google este regula “20% din timp”, ceea ce înseamnă că angajații pot lucra o zi pe săptămână la ceea ce îi interesează.
Periodic, se poate organiza în firme și instituții publice „Ziua cărților deschise” sau „Cu cărțile pe masă”, ocazie pentru fiecare cititor de a se „lauda” cu ce a citit, la fel cum se lăudau copii în anii ’80 la înapoierea din vacanță.
Guvernul poate interveni cu o campanie de publicitate instituțională pentru promovarea învățării continue (Lifelong learning) pe tot parcursul vieții. „Nu mai înveți, nu mai crești”, afirma Peter Drucker, unul din cei mai mari specialiști în management.
Am citit undeva, nu mai știu unde, o pledoarie pentru citit, comparând cititul cu aruncarea unui mănunchi de spaghete într-un copac, în care se afirma că „tot rămâne ceva agățat printre crengi!”
Dar ce citim, poate să fie o intrebare? Răspunsul este unul singur: fiecare citește ce vrea, ce-i place, ce consideră că i se potrivește.
Datele statistice arată că stăm prost la consumul de carte pe cap de locuitor. Directorul adjunct al ORDA, Mario de Mezzo, afirma zilele trecute într-un interviu pentru dcnews.ro că „România citește de 3-4 ori mai puțin decât Ungaria. Noi citim, în medie, o carte pe cap de locuitor pe an. Ungurii citesc 4 cărți pe cap de locuitor pe an. Nemții au jumătate din cifra de afaceri (pe carte - nota mea) a Europei, 10 miliarde pe an. Noi suntem la 100 de milioane, nemții sunt la 10 miliarde. Ei bine, există o legătură directă între nivelul de trai, nivelul economic al unei țări și cât de mult citește. Cărțile sunt mai scumpe în Germania decât în România, dar nici în biblioteci nu mai intră nimeni.”
Îmi aduc aminte din anii copilăriei, când, pentru a cumpăra gaz (petrol lampant) de la magazinul din sat, trebuia să cumpărăm, obligatoriu, o carte. În acei ani se derula, în satele din România, celebra campanie „Luna cărții la sate”.
Sunt conștient de faptul că aceste rânduri pot declanșa o multitudine de „haha-uri” sau de „hate-uri”. Mi le asum în totalitate, dar cred în schimbarea în bine a României prin citit. Cred că prin citit se poate genera o stare de evrika în întreaga societate. România poate deveni un startup prin citit. Și, culmea, nu costă (mulți) bani. Deci, spor la citit!
Închei acest articol cu pledoaria lui Constantin Noica despre cititul contagios:
„Nu poți citi oricum, senin, exterior și sănătos, ci practică cultul acesta cu pumnii pe tâmple, ochii holbați și îndârjiți. Se însoțește de febră spirituală cititul. Cine nu poate fi bolnav, nu citește. Și atunci problema cărții se complică. A răspândi cartea nu înseamnă a o pune în mâna indiferentă a câtor mai mulți, ci a imbolnăvi cât mai mulți inși”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Soluţia, din punctul meu de vedere, ar fi nu numai voluntariatul unor ONG-uri care-şi îndreaptă eforturile în special către zonele defavorizate ale societăţii, ci şi implicarea statului în sprijinul editurilor. Am o mulţime de cărţi în bibliotecă, procurate din perioada ante-1990, şi pot să vă spun nişte preţuri: 5 lei un volum din colecţia Biblioteca pentru toţi, 10-25 lei cele din colecţia Romanul secolului 20 a editurii Univers, 5-15 lei cele din colecţia Fantastic club a editurii Tineretului. Ca o comparaţie, în perioada respectivă o pâine intermediară de 1,400 kg costa 6,40 lei, iar o franzelă 3,20 lei.
În octombrie anul trecut a apărut volumul 10 al seriei „Roata Timpului” de Robert Jordan. Preţul unei cărţi era, la apariţie, de 65 de lei. Păi, cam atât costa DEX-ul sau un album de artă în perioada mai sus amintită. Câţi români credeţi că îşi pot permite să rupă 65 de lei din bugetul familiei ca să cumpere o carte? Şi,totuşi, „Roata Timpului” se citeşte cu frenezie, mai ales după lansarea filmului, însă în underground. La suprafaţă... rămân statisticile date de casele de marcat, care ne plasează în coada Europei.
__________________________________
P.S.
Şi, probabil, aţi fi şi mai uimiţi dacă aţi afla câţi tineri români citesc romane în original, cele mai multe în limba engleză.
In plus Bucurestiul are un numar mare de biblioteci publice si utilizatori (nu stiu in provincie), iar pe fb sunt grupuri de vanzare/donatii la mana a2a unde inclusiv asa ca multe carti circula.