Sari la continut
Prevenție

„Un adolescent care are o stimă de sine scăzută va fi vulnerabil în preajma prietenilor care-și folosesc abilitățile sociale pentru a manipula”. Cum să-i fii aproape copilului tău chiar și atunci când crede că nu are nevoie de tine

Mamă și fiică adolescentă - Getty

Foto: Getty Images

În perioada adolescenței, tinerii încearcă să-și caute propriul drum în viață și propria identitate într-un mod care presupune adesea distanțarea față de părinți. Manifestarea nevoii de independență face ca în relațiile de familie să apară adesea momente de tensiune din cauza refuzului adulților de a accepta „eliberarea” propriilor copii și din cauza dorinței lor de a le controla continuu intimitatea, explică psihoterapeutul Coralia Constantin, de la clinica Oana Nicolau, într-un interviu pentru secțiunea de prevenție a habits by Republica

„Pentru evitarea acestor situații, se recomandă părinților adolescenților suportarea temporară a acestei „crize de autoritate” ca rezultat al înțelegerii faptului că nevoia crescută de independență, precum și tendința de opoziție a adolescenților nu înseamnă ostilitate propriu zisă față de propriii părinți, ci reprezintă mai degrabă o caracteristică specifică vârstei”, subliniază psihoterapeutul. Pasul înapoi făcut pentru a-i lăsa loc copilului să crească nu reprezintă nicidecum o abdicare din rolul de părinte, ci o rafinare a lui. În locul brațelor care să protejeze de pericole, e nevoie de conectare și dialog care să-l susțină pe adultul în formare într-un proces dificil, în care riscurile nu sunt deloc neglijabile.

Câteva idei din interviu:

  • Este important să-i transmiți copilului că poate să te întrebe pe tine, pentru că îi ești părinte și îi ești aproape necondiționat. Este important să nu te panichezi sau te înfurii dacă îți povestește ce știe despre droguri sau că a auzit că sunt colegi sau prieteni consumatori în anturajul lărgit.
  • Un adolescent care are o stimă de sine scăzută va fi vulnerabil în preajma altor prieteni încrezători în ei înșiși, cu abilități sociale folosite pentru a convinge și a manipula. Un astfel de adolescent va ceda mai ușor în fața presiunii exercitate de un grup în care consumul de substanțe este nu doar tolerat, ci și încurajat.
  • Frica obișnuită de pericol e temporar suprimată în adolescență, o schimbare despre care oamenii de știință cred că își are rădăcinile într-o nevoie evoluționistă de a explora noi obiceiuri la această vârstă.
  • Dacă la copiii mici funcționează monitorizarea proactiv-restrictivă, prin care părinții pot restricționa anumite tipuri de conținuturi mass-media, dar și timpul pe care copiii îl petrec folosind o anumită formă de mass-media, în cazul adolescenților aceasta dă naștere reactanței psihologice, adică a împotrivirii din partea lor. Pentru adolescenți, sunt mult mai eficiente dialogul și exemplul personal.
  • Adolescenții resimt cel mai puternic frica de a fi excluși. Ei trebuie să-și găsească locul și să se simtă acceptați de mediul înconjurător. Prezența lor permanentă pe rețelele sociale poate fi motivată de frica de excludere. Ei caută autoafirmarea și interacționează constant cu alți oameni.
  • De cele mai multe ori, ca adulți si mai ales ca părinți, ne este greu sa concepem și să acceptăm că un copil poate cunoaște o adevărată suferință depresivă. Depresia din copilărie este diferită de tristețea normală și de emoțiile cotidiene care apar pe măsură ce un copil crește.

Citiți Interviul pe larg:

Aproape toți părinții se tem de perioada adolescenței. Care este motivul? Ce se întâmplă cu un copil în momentul în care devine adolescent?

Când vine vorba despre adolescență, aproape toate familiile în care există măcar un adolescent resimt puternic existența unei perioade dificile și de reconfigurare a rolurilor și a modului de comunicare.

Unul dintre motivele pentru care adolescența este resimțită atât de către părinți, cât și de către adolescent ca fiind o perioadă dificilă este faptul că acum are loc cel mai intens proces de creștere și maturizare din viața noastră, ce implică o multitudine de rapide schimbări fizice și emoționale, dar și schimbări structurale și funcționale cerebrale, ce pot stârni entuziasm, dar și confuzie, chiar stânjeneală în rândul ambelor tabere. Astfel, adolescența nu este o perioadă de tranziție de la imaturitate la maturitate, ci este o perioadă de „cultivare a maturității“.

Vorbim despre vârsta căutărilor, a formării propriei identități. Adolescentul trece printr-o serie de transformări biologice și psihologice, care îl fac să fie mult mai conștient de propria persoană, dar și de poziționarea lui față de ceilalți. De aceea, rolul familiei, al școlii și al prietenilor este extrem de important în dezvoltarea adolescentului.

În perioada adolescenței, tinerii încearcă să-și caute propriul drum în viață, propria identitate, să-și delimiteze spațiul privat – într-un mod care, foarte frecvent, presupune distanțarea față de părinți. Asta înseamnă o reconfigurare a relației și, implicit, un dezechilibru resimțit în cadrul familiei de toți membrii (dezechilibru care adesea duce la neînțelegeri și frustrări).

Cheia unei relații sănătoase între părinți și adolescent este capacitatea ambelor părți de a rămâne deschise față de modul în care experiențele imprevizibile, îl modelează pe fiecare și de a-și păstra respectul pentru evoluția individuală, astfel încât conectarea să rămână posibilă.

În perioada adolescenței este bine cunoscut faptul că apar multe modificări comportamentale, emoționale și de atitudine, dar tot atunci se dezvoltă dependențele. Care sunt semnele îngrijorătoare? Cum putem diferenția o dependență de schimbările firești din adolescență?

Adolescența, perioadă de mari transformări datorate dezvoltării fizice și psihice, este etapa care începe în timpul pubertății și durează până la vârsta legală de adult (majoratul). Copiii au ritmuri diferite de maturizare, atât biologică cât și emoțională, de aceea manifestările și comportamentele lor variază.

O serie considerabilă de schimbări și transformări care apar în adolescență sunt normale. Dar, dacă apar schimbări prea drastice sau de lungă durată în personalitatea sau comportamentul adolescentului, acestea pot semnala probleme reale, acel gen de situații în care e nevoie de implicarea și controlul mult mai mare din partea părinților sau chiar poate fi nevoie de ajutorul unui profesionist. Iată câteva semnale de avertizare:

  • Creștere sau pierdere extremă în greutate
  • Probleme asociate somnului
  • Schimbări bruște și drastice în personalitate
  • Schimbare radicală a grupului de prieteni
  • Absențe multe la scoală, scăderea drastică a notelor
  • Încep să vorbească sau să se gândească la sinucidere
  • Semne de consum de tutun, alcool sau droguri
  • Diferite încălcări ale legii

Apetitul tinerilor pentru risc și nevoia de „senzații tari“ își atinge punctul culminant, în jurul vârstei de 15-16 ani, conform unui studiu din 2015, cu mai bine de 200 de participanți, condus la Universitatea Leiden din Olanda. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul, aflat încă în continuă dezvoltare, traversează o etapă în care receptorii pentru recompense se maturizează, amplificând răspunsul adolescenților la dopamină, un neurotransmiţător asociat emoțiilor de plăcere și de satisfacție. Acesta este motivul pentru care nevoia de „senzații tari” este la apogeu în această perioadă. Frica obișnuită de pericol e temporar suprimată în adolescență, o schimbare despre care oamenii de știință cred că își are rădăcinile într-o nevoie evoluționistă de a explora noi obiceiuri la această vârstă. Sunt de asemenea, studii care arată că adolescenții nu reușesc să-și schimbe estimarea asupra situațiilor de risc, chiar și după ce au fost avertizați că riscurile sunt mai mari decât se așteaptă ei.

Luând în considerare faptul că perioada adolescenței reprezintă și perioada “libertății”, în care adolescentul caută sa facă tot ceea ce nu are voie, sa spunem așa. Cum ar trebui să decurgă conversația dintre părinte-adolescent referitor la prevenirea dependențelor de droguri, alcool sau țigări. Cum îl putem face sa înțeleagă de ce nu este bine, fără a-i interzice?

Este important să-i transmiți copilului că poate să te întrebe pe tine, pentru că îi ești părinte și îi ești aproape necondiționat. Este important să nu te panichezi sau te înfurii dacă îți povestește ce știe despre droguri sau că a auzit că sunt colegi sau prieteni consumatori în anturajul lărgit. Este firesc să simți teamă, îngrijorare sau furie dacă descoperi că nu știi tot ce se întâmplă cu copilul tău și nu ai putut să îl protejezi în situațiile la care poate a fost expus.

Care este tipologia de adolescent mai predispusă la dezvoltarea dependențelor de droguri/alcool/țigări sau chiar automutilare?

Acela cu o stimă de sine scăzută. Un copil care are o stima de sine scăzută va fi vulnerabil în preajma altor prieteni încrezători în ei înșiși, cu abilități sociale folosite pentru a convinge și a manipula. Un astfel de adolescent va ceda mai ușor în fața presiunii exercitate de un grup în care consumul de substanțe este nu doar tolerat, ci și încurajat. Adolescenții diagnosticați cu deficit de atenție asociat cu hiperactivitate, tulburări de comportament, depresie, sindrom de stres post-traumatic sau tulburare de anxietate sunt mai predispuși la consumul de substanțe.

Semnele care ar putea genera părinților motive de îngrijorare și un potențial consum de substanțe al copilului pot cuprinde: schimbări recente în comportament sau personalitate (dacă a devenit mai retras, se enervează ușor, este neliniștit, apatic), schimbări ale obiceiurilor alimentare (lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate, poftă mai mare de alimente dulci), neglijarea igienei personale și a aspectului fizic, scăderea sau pierderea interesului pentru activități de care obișnuia să se bucure, schimbarea cercului de prieteni, cere mai mulți bani, are absențe școlare, petrece cel mai mult timp în afara casei, pare că nu îi mai pasă de prieteniile de dinainte, de valorile sale, de reputație.

Ca părinte, ce măsuri, ce atitudine ar trebui să abordăm pentru a încerca să prevenim dependențele ce le poate dobândi copilul nostru? De la ce vârstă ar trebui să discutăm cu el despre acestea și impactul pe care îl pot avea asupra noastră ca indivizi?

Părinții ar trebui să vorbească cu cei mici în perioada preadolescenței, când ei au între 9 și 12 ani. Gândurile că ar putea fi prea mici și nepregătiți emoțional pentru un astfel de subiect sunt ale noastre, ale adulților și ale părinților, și nu exprimă realitatea copiilor. Pentru adulți încă poate fi un subiect tabu, un comportament incriminat, asociat cu delincvența, despre care nu vorbim de teamă cumva să nu obținem efectul invers. Realitatea adolescenților, cea trăită de ei zi de zi în grupul de colegi, prieteni, școală, prin accesul mai mare la informație și tehnologie, este alta.

Care sunt consecințele pe care le poate avea dependența de tehnologia digitală asupra adolescentului? Este FOMO (Fear of missing out) un adevărat pericol?

Fiecare dintre noi a fost la un moment dat adolescent. Ne amintim cât de importanți erau pentru noi prietenii și câtă energie, emoție și timp investeam în dezvoltarea relațiilor noastre sociale. Ne doream să aparținem unui grup cu ale cărui valori rezonam și să învățăm tot mai multe despre noi și despre cine suntem. Odată cu trecerea timpului, adolescenții au început să folosească tehnologia, pentru a face acest lucru. Astfel, telefoanele mobile au devenit o parte esențială a vieții de zi cu zi și un instrument important folosit în interacțiunea socială. Astăzi, majoritatea adolescenților folosesc telefoanele mobile pentru a scrie mesaje sau a comunica cu prietenii.

Utilizarea excesivă a dispozitivelor electronice multimedia generează efecte negative considerabile asupra comportamentului copiilor, sănătății și performanțelor lor școlare. Aceia care privesc multă violență simulată – un element comun în multe jocuri video – pot să devină imuni la ea, mai înclinați să acționeze ei înșiși cu violență și mai puțin dispuși să se comporte în maniere empatice, a declarat Dimitri A. Christakis de la Children’s Research Institute din Seattle.

Prin urmare, adolescenții resimt cel mai puternic frica de a fi excluși. Ei trebuie să-și găsească locul și să se simtă acceptați de mediul înconjurător. Prezența lor permanentă pe rețelele sociale poate fi motivată de frica de excludere. Ei caută autoafirmarea și interacționează constant cu alți oameni.

Nu înseamnă că de fiecare dată când cei mici își folosesc telefonul și simt nevoia să se uite la ecran de mai multe ori pe oră sau să vadă ce mai e nou, aceștia se confruntă cu FOMO. Dacă adolescenții sunt îndrăgostiți, vor interacționa mult mai mult cu telefoanele lor, iar aici nu avem de-a face cu vreun sindrom. Cu toate acestea, dacă tinerii au îndoieli, se simt defavorizați sau fac prostii pentru a atrage atenția, ar trebui să discutați cu ei. Problema este, astfel, pe jumătate prevenită. Primul pas este să-i ajutați să conștientizeze existența acestei afecțiuni. Explicați-le că, deși riscul de FOMO este asociat cu rețelele sociale, a existat și înainte (astfel nu lăsăm senzația că respingem rețelele sociale) - mai degrabă vorbiți despre el ca despre un fenomen social în loc să interziceți rețelele sociale.

Dacă la copiii mici funcționează monitorizarea proactiv-restrictivă, prin care părinții pot restricționa anumite tipuri de conținuturi mass-media, dar și timpul pe care copiii îl petrec folosind o anumită formă de mass-media, în cazul adolescenților aceasta dă naștere reactanței psihologice, adică a împotrivirii din partea lor. Pentru adolescenți, sunt mult mai eficiente dialogul și exemplul personal.

Părinții ar trebui să discute cu adolescenții și să-i ajute să înțeleagă ce înseamnă siguranța cibernetică și care sunt modalitățile prin care se pot proteja atunci când navighează pe internet. Este bine ca părinții să stabilească cu adolescenții un set de reguli explicite și, mai ales, să discute „de ce” acestea sunt importante. Astfel de conversații purtate în momente oportune, bazate pe fapte, fără interpretări, i-ar putea ajuta pe adolescenți să poată să ia decizii informate.

Adolescenții din ziua de astăzi sunt mult mai expuși depresiei și anxietății?

Un studiu UNICEF realizat în anul 2020 despre impactul pandemiei, având ca grup țintă adolescenți și tineri din America Latină și zona Caraibilor, a scos la iveală faptul că 46% dintre respondenți se simt mai puțin motivați să facă activități care altădată le aduceau plăcere, iar 36% dintre ei se simt mai puțin motivați să facă activități zilnice obișnuite.

Adolescenții au nevoie de sprijin în condiții firești de viață – în contextul actual, cu atât mai mult. Din partea părinților au nevoie să primească un echilibru între comunicare continuă și spațiu personal, au nevoie de un program regulat și sănătos de somn, odihnă și exerciții fizice.

Care sunt, dincolo de pandemie, motivele acestei depresii/anxietăți generalizate? Cum crezi că ar trebui abordată de către părinți această situație?

Anxietatea este răspunsul natural al corpului la stres, fiind un sentiment de frică sau de teama în legătura cu evenimente viitoare din viață.

Depresia este o tulburare a dispoziției care provoacă un sentiment persistent de tristețe și pierderea interesului față de activitățile care îi bucurau cândva.

În cazul adolescentului, depresia este cu atât mai gravă, cu cât tânărul este din fire mai izolat, rebel sau necomunicativ. Această boală poate afecta pe oricine, însă persoanele cu o sensibilitate crescută și cu un fond emoțional instabil riscă să devină victime sigure.

Încrederea este fundamentul oricărei relații. Ajuta-ți copilul să-și construiască încrederea în sine, încurajându-l să participe la activitățile pe care el le alege (nu cele pe care ai vrea tu sa le facă). Laudă-l de fiecare dată când este cazul.

Este important ca adolescentul să știe că poate apela la ajutor chiar și în absența părintelui. Nu numai ca nu este un semn de slăbiciune, însă a vorbi și a cere ajutorul unui alt adult de încredere înseamnă curaj.

Este la fel de important ca părintele să fie conștient de propriile sale nevoi și limitări, să fie deschis să caute și să accepte ajutor.

În rândul adolescenților din ziua de astăzi a crescut simțitor individualismul. Acesta are atât o componentă pozitivă: de educație, urbanizare, tehnologizare, cât și o componentă negativă: sentiment de superioritate, izolare. Care ar fi factorul declanșator al acestei creșteri a individualismului?

Caracteristic adolescenței este și nevoia crescută de intimitate și de apărare a acestei intimități, aspect care reflectă tot trebuința adolescentului de diferențiere individuală și de dobândire a independenței proprii. Manifestarea acestei nevoi face ca, în relațiile dintre părinți și adolescenți să apară adesea momente de tensiune din cauza refuzului părinților de a accepta „eliberarea” propriilor copii și dorinței lor de a le controla continuu intimitatea. Această nevoie inconștientă, specifică adultului părinte, de a-și impune și menține tutela și autoritatea asupra copilului, devenit acum tânăr, poartă numele de adultocentrism. Conceptul semnifică tendința de centrare a adultului pe propriile trebuințe, dorințe și aspirații, în detrimentul nevoilor propriului copil și nu se confundă cu conceptul de paternalism, înțeles ca manieră de a conduce cu o bunăvoință autoritară și condescendentă (Le Petit Larousse, 2010). Dificultatea de a înțelege nevoia de independență a propriilor copii, deveniți adolescenți, îi poate face pe părinții acestora să trăiască frecvent stări de panică și frustrare și să resimtă situația ca pe o „criză de autoritate”, mod de înțelegere eronat care poate conduce, în final, o întârziere a evoluției firești spre maturitate a tânărului. Pentru evitarea acestor situații, se recomandă părinților adolescenților suportarea temporară a acestei „crize de autoritate” ca rezultat al înțelegerii faptului că nevoia crescută de independență, precum și tendința de opoziție a adolescenților nu înseamnă ostilitate propriu zisă față de propriii părinți, ci reprezintă mai degrabă o caracteristică specifică vârstei. Unii psihologi consideră că sursa acestui „moment de negație” adolescentină constă în aspirația legitimă a tinerilor de a ieși din tiparele cunoscute și obișnuite și de a revaloriza repertoriul comportamentelor devenite „conformiste”. Pornind de aici, strategia psihopedagogică cea mai indicată pentru un părinte nu este aceea de a-i ordona, trasa sau indica adolescentului „drumul cel bun”, ci aceea de a-l ajuta, îndruma și asista pe acesta la descoperirea celui mai potrivit „drum de viață” pentru el, drum pe care adolescentul trebuie singur să îl urmeze și să și-l construiască. În ansamblul vieții umane, etapa adolescenței are o dublă funcție: de adaptare - integrare psihosocială și de depășire. La această vârstă, trebuința de autodezvoltare și afirmare de sine împinge adolescentul spre autodepășire, deasupra lui însuși și a ceea ce era în copilărie, iar într-o oarecare măsură, chiar dincolo de ceea ce va deveni la vârsta adultă.

Odată cu individualismul s-a remarcat în rândul tinerilor o reținere în a cere ajutorul atunci când se confruntă cu o problemă personală, depresie sau anxietăți. Cum poate un părinte să treacă aceste bariere autoimpuse de către tineri?

De cele mai multe ori, ca adulți, si mai ales ca părinți, ne este greu sa concepem și să acceptăm că un copil poate cunoaște o adevărata suferința depresivă. Depresia din copilărie diferă de tristețea normală și emoțiile cotidiene care apar pe măsura ce un copil se afla în dezvoltare și crește. Atunci când un copil pare trist, nu înseamnă neapărat ca se afla într-o depresie semnificativă. Cu toate acestea, când tristețea devine destul de deranjanta încât să interfereze cu activitățile sociale normale, interesele, scoală, viață în familie, acest lucru poate fi un indicator al depresiei.

Tristețea și durerea morală, deși rareori exprimate direct de copil, constituie efectele centrale; alte simptome secundare, cum ar fi inhibiția cognitiva și agitația, motivează de cele mai multe ori cererea de ajutor a părinților în legătură cu starea copilului. Simptomele primare ale depresiei au legătură de obicei cu tristețea, sentimente de deznădejde și oscilații/schimbări bruște de stare. Întrucât la copii simptomele depresiei pot varia semnificativ, ele pot trece neobservate sau pot fi greșit interpretate; oscilațiile emoționale si psihologice care vin cu creșterea și pubertatea maschează uneori ceea ce este de fapt depresie. Copiii se pot plânge că se simt rău, pot refuza sa se ducă la școală, pot deveni brusc foarte dependenți de un părinte sau un adult care îi are în grija sau își pot face griji în exces în legătură cu pericolul de moarte în care se afla părinții. Copiii mai mari sau adolescenții pot fi triști, se pot izola, pot genera probleme la școală, fiind fie foarte negativi, fie neparticipativi și simțindu-se adesea neînțeleși.

În Europa de Vest, există încă de dinainte de pandemie o discuție deschisă în rândul psihologilor care vorbesc despre o epidemie de automutilare în rândul tinerilor. Este aceasta o realitate și pentru România?

Conform unui studiu calitativ, realizat în 8 locuri din Romania de către Organizația “Salvați Copiii”, 20% dintre copii suferă de o afecțiune psihică, 3,5% au fost diagnosticați cu depresie clinică și 13% cu tulburări de anxietate (anxietate generalizată, anxietate socială, „fobii, anxietate de separare, atacuri de panica). La nivelul României, există astfel 880.709 copii cu probleme și tulburări de sănătate mintală, dintre care 154.124 copii cu depresie și 572.461 copii cu tulburări de anxietate.

Un studiu al Universității Harvard, condus de profesor Catherine Insel, sugerează că creierul adolescenților nu poate să distingă între ceea ce este important și ceea ce nu este important. Care ar fi atunci magia prin care i-am putea ajuta pe adolescenți să se concentreze pe lucrurile importante?

În adolescență, în procesul de comunicare cu ceilalți, o persoană se află în mod constant în situații care îi cer să ia o decizie. A lua o decizie înseamnă a alege dintre opțiuni. Este nevoie să se ia în considerare și să se evalueze alternative posibile - în principal în sfera determinării orientărilor valorice ale cuiva, a pozițiilor de viață. Cu toate acestea, valorile nu s-au stabilit încă și sunt testate de practicarea propriului comportament și acțiunile celorlalți.

Încercați să nu deranjați și, în schimb, concentrați-vă pe modalitățile pozitive în care vă puteți încuraja adolescentul. Vei descoperi că copilul tău vine mai motivat și mai entuziasmat de viața lui în general. Mai mult, vei construi o relație pozitivă cu adolescentul tău, de care te vei putea bucura în anii următori.

Magia prin care putem ajuta adolescenții să se concentreze pe lucrurile importante, este reprezentată de:

  • Adolescenții au de obicei o viziune destul de înclinată asupra lor și nu văd adesea lucrurile pe care le fac părinții lor. Puneți întrebările care îi ghidează să înceapă să-și vadă punctele forte și talentele. Introduceți aceste lucruri în centrul atenției și apoi arătați-le cum pot utiliza aceste abilități pentru a rezolva problema.
  • Deveniți cercetător și consilier de orientare într-o singură persoană. În loc să îi oferiți adolescentului opțiuni, arătați-i unde să le găsească. Vorbiți-i despre obiectivele sale și discutați apoi modalități de a găsi informațiile necesare pentru a le face realitate.
  • Încurajați-i să vorbească cu mentorii și consilierii de la școală pentru a-i ghida pe această calea de descoperire.
  • Deveniți un prieten de brainstorming. Când adolescentul se blochează, în loc să săriți să-i spuneți să facă, faceți o ședință în care ambii puteți arunca idei fără să vă cenzurați până găsiți o soluție care se potrivește.
  • Proiect susținut de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA – partener principal de obiceiuri sănătoase.
  • Un demers educativ, menit să stimuleze mintea și corpul pacientului modern.

Proiect susținut de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA – partener principal de obiceiuri sănătoase.

Un demers educativ, menit să stimuleze mintea și corpul pacientului modern.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult