Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„Unde naiba ești?!” - un premier australian cu apucături „românești” | Apocalipsa australiană sau cum viața renaște din foc, o scrisoare pentru cei din țară de la profesorul Dimitrie Culcer

Dimitrie Culcer

Dimitrie Culcer (Sursa foto: cristinastanciulescu.ro)

În vâltoarea flăcărilor în Terra Australis

de Dimitrie Culcer

Dimitrie Culcer este Associate Professor, Department of Physics, la The University of New South Wales din Sydney. L-am întrebat cum s-a simțit fiind la 15 km de incendii și trăind, practic, printre flăcări. Mi-a dat un răspuns amplu, care îmbină istoria locului, a incendiilor, cauzele, felul în care aceste incendii sunt stinse, reacțiile politice, efectul lor. Ca un profesor adevărat, ca un om de știință care mi-a predat o lecție complexă despre felul în care trebuie privite lucrurile, Dimitrie Culcer m-a introdus în atmosfera locului și am senzația că știu Australia acum mult mai bine.

Îmi amintesc ca și când ar fi fost ieri prima lecție despre geografia Australiei la liceul meu din Londra, predată de un simpatic profesor australian care hotărâse să lucreze un an în străinătate. Când am privit pentru prima oară cu atenție harta, am fost uimit să văd că un stat putea să poarte numele de Țara Galilor de Sud (New South Wales).

Mi se părea o denumire de o precizie excesivă pentru un teritoriu care, potrivit descrierii profesorului meu, nu semăna deloc cu ceea ce ai putea vedea în Țara Galilor. Pentru că nu vei găsi în Țara Galilor atâtea case cu piscină ca în New South Wales.

Peste ani și ani, când m-am stabilit aici, am fost uimit de un fapt care era de la sine evident pentru localnici: britanicii care au sosit în Australia în secolele XVIII și XIX au respins complet realitatea australiană.

Au pictat peisaje aidoma celor din Insulele Britanice, au adus iepuri și vulpi ca să facă Australia asemănătoare cu satele lăsate în urmă, au numit toate locurile importante din Sydney după cele din Londra, iar orașul însuși a primit numele unui lord englez care nu a pus niciodată piciorul în Australia. Au cucerit în cele din urmă zona muntoasă de la Vest de Sydney, numită Blue Mountains, marcată de prăpăstii spectaculoase, în ciuda faptului că strategia europeană de a urma cursul văilor s-a dovedit falimentară. Au folosit pășunile fertile pentru a crește turme imense de oi, care au dat cea mai fină lână din lume. Au biruit zona pustie și aridă din centrul țării și au descoperit zăcămintele de cărbune și minereuri care asigură Australiei independența energetică și care, în epoca modernă, generează câștiguri considerabile de pe urma relațiilor economice cu China. Dar nici măcar ei nu au putut schimba clima Australiei, care era atât de diferită de verile blânde imortalizate de Shakespeare în celebrul său sonet:

Shall I compare thee to a summer’s day?

Thou art more lovely and more temperate.

Rough winds do shake the darling buds of May,

And summer’s lease hath all too short a date.

(Să te aseamăn cu o zi de vară?

Tu ești mai dulce și surîzi mai blând!

În Mai e vânt și mugurii-i doboară

Și timpul verii trece prea curând.)

Or, vara australiană numai blândă nu se poate numi, și nici nu trece prea curând. În New South Wales arșița începe în noiembrie și poate fi insuportabilă până la sfârșitul lui martie. Soarele pur și simplu te bate în cap, iar lumina lui îți arde retina oricât de închise la culoare ar fi lentilele ochelarilor de soare. Nivelul razelor ultraviolete ajunge la 11-13, așa că riști să te arzi și în zilele înnorate. Primăvara și toamna avem parte de mari fluctuații diurne de temperatură, care poate ajunge, în interiorul statului, mai departe de coastă, de la 5 la 30 de grade Celsius în decurs de câteva ore. Mai presus de toate însă zona este extrem de uscată.

Sunt oricum puține râuri. Nici să nu vă gândiți la cursuri de apă monumentale ca în America de Nord – îmi amintesc de pildă de Susquehanna, Illinois, sau Delaware – sau la ceva care să semene măcar cu Dunărea, cu Rinul sau cu Volga. Nu numai că tot teritoriul pare a fi afectat de o secetă permanentă, dar, cum de îndepărtezi de coastă, aprovizionarea cu apă devine o problemă exasperantă.

Ar fi eronat să atribuim căldura și nivelul ridicat al radiațiilor ultraviolete găurii din stratul de ozon de deasupra Antarcticii, pentru că aceasta nu acoperă de fapt Australia. Dar uscăciunea nu este nici întâmplătoare, nici de dată recentă.

Muzeul Național al Australiei din Canberra demonstrează că, în această parte a lumii, clima trece prin cicluri îndelungate de vreme uscată și fierbinte, urmate de perioade mai blânde și mai răcoroase, fiecare cu durate de câteva sute de mii de ani.

De-a lungul timpului, perioadele uscate și calde s-au prelungit, iar cele blânde și răcoroase s-au scurtat. În prezent vremea este determinată de fenomene meteorologice de amploare din Oceanul Pacific și cel Indian, generate de slăbirea intensității curenților de aer la intervale de câțiva ani. În Pacific avem Oscilația de Sud El Niño, în timp ce pe coasta de vest se manifestă Dipolul din Oceanul Indian. Ambele funcționează în esență în mod asemănător. La El Niño, în anumite momente ale ciclului, temperatura oceanului crește, apele calde se deplasează spre Est și trag după ele norii de furtună, îndepărtându-i de coastele Australiei de Est și ale Indoneziei. În aceste zone apare seceta, în timp ce în Peru și în Ecuador au loc inundații. În Oceanul Indian, un fenomen asemănător îndepărtează norii de furtună de Vestul Australiei generând secetă în această regiune.

Britanicii și-au construit case umbrite și răcoroase, ca să se apere de arșiță și de lumina puternică și au plantat arbori banian masivi pentru a asigura umbra pe vechile străzi din Sydney. Australienii din zilele noastre sunt însă îndrăgostiți de soare. Se duc la plajă și urcă pe munte în toiul verii, când căldura este extremă și nivelul ultravioletelor periculos. Aproape toată lumea (95%) locuiește la mai puțin de 50 de km de plajă, astfel încât în unele părți ale țării le poți face pe amândouă – Blue Mountains (Munții azurii) sunt situați la o oră de mers cu mașina față de zona de coastă a orașului Sydney.


Anul acesta, sub influența Dipolului din Oceanul Indian, primul val de incendii de pădure masive a început în zonele aride din statul Queensland și în nordul statului New South Wales, unde au decimat comunitățile izolate și au distrus fermele și animalele.

Al doilea val a ajuns aproape de Sydney, generând o mare criză de paranoia din cauza celor întâmplate la nord de oraș. Guvernul a declanșat o alarmă „catastrofală” timp de o zi. În final, pericolul a trecut și incendiile de pădure s-au redus fără a provoca daune majore, deși experții avertizau că ceea ce era mai rău abia urma să vină.

Într-adevăr, câteva săptămâni mai târziu incendiile au revenit și au lovit împrejurimile orașului Sydney. Tot ce poți să faci pentru a încerca să oprești un incendiu care se dezvoltă în zone puternic împădurite este să arunci cu apă și substanțe ignifugante din avioane și elicoptere. Incendiul scapă foarte ușor de sub control. Două incendii majore au izbucnit în apropiere de Sydney, unul în Muntele Gospers la Nord-Vest, și celălalt la Green Wattle Creek în masivul Blue Mountains (Munții Azurii). Incendiul de pădure de la Green Wattle Creek a făcut un salt de un kilometru peste lacul Burragorang, un lac izolat din mijlocul munților care funcționează ca principală sursă de apă a orașului Sydney, și s-a apropiat la 15 km de casa noastră, situată la Sud-Vest de oraș.


Australienii sunt atât de dependenți de soare, încât pe plajă nici nu vezi umbrele, iar unii nici măcar nu utilizează cremele de protecție solară. Nu este de mirare că peste două treimi din ei suferă de o formă sau alta de cancer de piele pe parcursul vieții. Pentru vizitatorii străini, lipsa copacilor în zonele cele mai dens locuite este uimitoare, deși ea le este indiferentă majorității localnicilor. Munții sunt acoperiți de păduri înalte și dese de eucalipt care se întind pe sute de kilometri, dar și acestea, oricât ar fi dese, nu fac destulă umbră. Nu vă lăsați induși în eroare de denumirea de ευ-κάλυπτος, care înseamnă bine ascuns, pentru că vă puteți arde în aceste păduri, dacă nu vă protejați. Umbra pare să fie la fel de străină de experiența australiană ca și iarna autentică.

Seva și scoarța arborelui de eucalipt din acele păduri bogate este aromată cu ulei de eucalipt, care se inflamează instantaneu și arde îndelung. Într-adevăr, o mare parte din vegetația Australiei este inflamabilă. Timp de milenii a evoluat în prezența focului și este perfect adaptată nevoilor solului tare și prea puțin fertil al Australiei.

Plantele indigene s-au adaptat ca să reziste la foc și adesea chiar au nevoie de foc pentru a se regenera, în timp ce coaja groasă a copacilor le protejează trunchiurile de efectele căldurii. Eucalipții își poartă semințele la nivelul coroanei, apărate de capsule rezistente la căldură, astfel încât, atunci când copacii ard, semințele sunt eliberate și aterizează pe un strat hrănitor de cenușă. Ploaia care vine le fertilizează și eucalipții răsar din nou chiar din propria cenușă. Unele plante au nevoie de foc pentru a deschide capsulele în care își țin semințele, în timp ce altele beneficiază de efectul curățitor al focului care le scapă de buruieni și eliberează spațiul necesar pentru ca rădăcinile lor să respire. Este nevoie deci ca focul să se aprindă și să participe în tandem cu plantele la această coexistență evolutivă.

În fiecare an, în zilele calde și uscate, se formează furtuni fără ploaie, ale căror fulgere generează scânteile care aprind vegetația. Odată aprins, focul se întinde rapid, accelerat adesea de vânt, și distruge totul în calea sa. Timpul în care poți să te pui la adăpost este limitat și riscul să eșuezi în mijlocul unei zone incendiate este real. Este adevărat că unii provoacă incendii intenționat, dar anul acesta numărul lor a fost neglijabil.

Aborigenii controlau incendiile și le integraseră în viața lor. Se foloseau de ele pentru a vâna canguri: dădeau foc pădurii și așteptau ca animalele să nu mai suporte fumul și să iasă, apoi le omorau cu sulițele. Când incendiile deveneau prea mari, fugeau imediat, lucru perfect posibil datorită mobilității caracteristice existenței lor nomade. Agricultura modernă a schimbat însă regimul incendiilor pe întinsul teritoriului australian, într-un mod care nu este încă înțeles în întregime, pentru că nu a existat destul timp pentru studierea fenomenului.

Australia modernă a fost fondată la 26 ianuarie 1788, dată la care își aniversează ziua națională – întâmplător chiar ziua adânc întipărită în memoria tuturor românilor din generația mea ca ziua de naștere a lui Nicolae Ceausescu și marcată atât de strident și zgomotos la începutul fiecărui an.

Modul de viață sedentar este cel puțin incompatibil cu riscul unor fenomene naturale distrugătoare. De altfel, Serviciul de Stingere a Incendiilor a pus la punct o aplicație intitulată Incendiile de lângă mine (Fires Near Me) cu ajutorul căreia poți monitoriza incendiile declanșate intenționat sau neintenționat pe teritoriul țării și poți afla câte dintre acestea sunt scăpate de sub control.

În cea mai mare parte a timpului, marile incendii de pădure afectează comunitățile izolate unde fermele, sau chiar întregi așezări pot fi atacate de flăcări care vin din toate direcțiile, iar oamenii nu pot decât să spere că forțele de intervenție vor ajunge la timp la ei ca să le salveze viețile și, dacă au noroc, și câte ceva din avutul lor. Aceste cazuri extreme de incendii scăpate de sub control sunt marcate pe hartă ca „prea târziu pentru a mai pleca”. În mod tragic, unii oameni mor încercând să-și salveze casele. Pentru a împiedica incendiul să distrugă locuințele, Serviciul de Stingere a Incendiilor dă foc la vegetația care înconjoară o zonă ce riscă să fie afectată de incendii – adică în esență aplică o tactică a pământului pârjolit. Astfel de măsuri sunt aplicate de regulă în apropierea unor centre populate. Este firesc deci ca la Sydney aerul să miroasă a fum o zi sau două pe an, când se practică aceste incendieri controlate în Blue Mountains. Dar oprirea incendiilor prin aceasta metodă nu este o sarcină ușoară, pentru că astfel de incendii se pot extinde prin tăciunii aprinși purtați de vânt la distanțe mari, chiar și dincolo de râuri și lacuri.

Anul acesta, sub influența Dipolului din Oceanul Indian, primul val de incendii de pădure masive a început în zonele aride din statul Queensland și în nordul statului New South Wales, unde au decimat comunitățile izolate și au distrus fermele și animalele.

Al doilea val a ajuns aproape de Sydney, generând o mare criză de paranoia din cauza celor întâmplate la nord de oraș. Guvernul a declanșat o alarmă „catastrofală” timp de o zi. În final, pericolul a trecut și incendiile de pădure s-au redus fără a provoca daune majore, deși experții avertizau că ceea ce era mai rău abia urma să vină.

Într-adevăr, câteva săptămâni mai târziu incendiile au revenit și au lovit împrejurimile orașului Sydney. Tot ce poți să faci pentru a încerca să oprești un incendiu care se dezvoltă în zone puternic împădurite este să arunci cu apă și substanțe ignifugante din avioane și elicoptere. Incendiul scapă foarte ușor de sub control. Două incendii majore au izbucnit în apropiere de Sydney, unul în Muntele Gospers la Nord-Vest, și celălalt la Green Wattle Creek în masivul Blue Mountains (Munții Azurii). Incendiul de pădure de la Green Wattle Creek a făcut un salt de un kilometru peste lacul Burragorang, un lac izolat din mijlocul munților care funcționează ca principală sursă de apă a orașului Sydney, și s-a apropiat la 15 km de casa noastră, situată la Sud-Vest de oraș.

Cum amândoi lucrăm în Sydney, eu și soția mea, am trăit nemijlocit tot ce s-a petrecut în oraș și în zona de Sud-Vest. Pe măsură ce aerul devenea tot ai încărcat și mai dens la Sydney și începea să miroasă a fum, orașul se estompa într-o pâclă cenușie. Într-o zi, când ii arătam unui coleg de breaslă venit în vizită la Universitate plaja Coogee, unul din locurile cele mai pitorești și mai populare din Sydney, am observat fire subțiri de cenușă care începuseră să cadă din cer, în timp ce simțeam cum calitatea aerului se înrăutățea treptat. 

Iar aceasta a fost o chestiune minoră față de ceea ce aveam să trăim în zona în care locuim, unde nu am văzut cenușă, aceasta fiind prea ușoară ca să coboare în grădina noastră, în schimb am văzut frunze și ramuri de copac carbonizate, aduse de vânt de la o distanță de cel puțin 15 km.

Casele situate mai aproape de zona incendiată erau bombardate cu tăciuni aprinși, foarte periculoși în sine, pentru că pot să cadă pe iarba uscată și să dea foc la grădini. Cei care locuiau chiar în zona afectată de incendiu au văzut desigur flăcări înalte de zece metri care înghițeau copacii până în vârf și se uneau cu cele din incendiile adiacente. La Coogee nici nu se mai vedea soarele, iar în suburbiile vestice cerul se transformase într-o pâclă negru-portocalie prin care treceau nori negri de fum, amintind de craterele vulcanilor înainte de erupție.


Când cerul are acest aspect, aerul de afară îți arde plămânii și adesea nici în casă nu prea poți respira. Aerul condiționat funcționează la maximum, ceea ce mai reduce din poluare, dar, de îndată ce l-ai oprit, aerul otrăvit pătrunde de afară și poate avea efecte dezastruoase pentru cei care au probleme respiratorii, în primul rând pentru astmatici.

Este cu totul altceva decât fumul provenit de la un foc de tabără și trebuie imaginat la o scară infinit mai mare. Calitatea aerului fost mult mai rea decât în China, unde am trăit trei ani, și m-a făcut să mă întreb cum de am putut să accept să respir un aer de o calitate atât de proastă tot acest timp. Trebuie totuși spus că în Australia doar miroase a ars, și nu simți acea „încântătoare” aromă de reziduuri chimice dominantă în aerul din orașele Chinei. Totuși, când a început să plouă ușor, și total ineficient, stropii de ploaie erau complet negri și lăsau dâre murdare pe garduri și pe acoperișuri.

În acest stadiu echipele de pompieri lucrau deja zi și noapte de câteva luni, căci fuseseră solicitate să ajute și în Queensland, și în Nordul statului New South Wales. Pe măsură ce criza evolua, țara a fost nevoită să-și mobilizeze toare resursele de combatere a incendiilor, inclusiv mii de voluntari care au ajuns mai numeroși decât pompierii profesioniști. Într-o manifestare extraordinară de solidaritate, Noua Zeelandă, Canada și Statele Unite ale Americii au trimis și ele echipe de pompieri voluntari care i-au ajutat pe australieni luni la rând și au renunțat la Crăciunul în familie pentru noi.

Mai mulți tineri pompieri australieni au murit în aceste incendii. Geoffrey Keaton, 32 de ani, și Andrew O’Dwyer, 36 de ani, conduceau o cisternă în apropiere de Orangeville în zona afectate de incendiul din Green Wattle Creek fire, când un copac căzut le-a răsturnat mașina și i-a ucis. Amândoi aveau copii mici. Geoffrey Keaton provenea dintr-o familie de pompieri voluntari – tatăl său ajutase la combaterea incendiului din Munții Gospers, celălalt incendiu major din Sydney. Samuel McPaul, alt pompier voluntar care lucra la granița dintre statele Victoria și New South Wales, a murit pe 30 decembrie când camionul lui s-a răsturnat din cauza vremii proaste. Soția sa așteaptă primul lor copil.


Când incendiul din Green Wattle Creek se întindea spre Est, iar noi începeam să ne întrebăm dacă vom fi afectați direct, vântul și-a schimbat brusc direcția spre Sud, îndepărtând flăcările din zona noastră și împingându-le spre Sud. Focul a ajuns la principala autostradă care leagă Sydney de Canberra, ceea ce a dus la închiderea acesteia pe o porțiune de 100 km timp de câteva zile, pentru că vizibilitatea era practic zero.

Chiar și atunci când autostrada s-a redeschis, majoritatea ieșirilor au rămas blocate pentru a ușura activitatea de prevenție a incendiilor din orașele apropiate. Incendiul de pădure a fost pus sub control cu mare greutate pe latura de Vest a autostrăzii. Dacă ar fi traversat-o, s-ar fi extins la pădurile din parcurile naționale situate pe latura de Est, distrugând tot ce se mai afla pe cei 50 km rămași până la Ocean.

Până să ajungă la autostradă, flăcările au înghițit mica localitate rurală Balmoral, care a fost practic rasă de pe fața Pământului. Din fericire, toți locuitorii fuseseră evacuați la timp; însă nici unul nu mai avea un cămin la care să se întoarcă, căci toate clădirile au ars până la temelie. Alte incendii au distrus zone întinse din statele Victoria și Australia de Sud, iar pe insula Kangaroo au pierit 25.000 de ursuleți koala. Deși incendiile din Blue Mountains nu au trecut de autostradă, vâlvătăi uriașe își tăiau drum prin pădurile de pe coasta statelor New South Wales și Victoria.

Masivele muntoase în flăcări se vedeau din largul mării, iar cerul devenise o pâclă colorată într-un roșu sângeriu nefiresc. Comunitățile de pe coastă nu puteau fi evacuate din cauza munților care ardeau în jurul lor, astfel că toți locuitorii din zonă s-au retras pe plajă. Victoria, unde altă serie de incendii avansa de-a lungul coastei, a atins niveluri apocaliptice. Locuitorii din Mallacoota, în regiunea East Gippsland, nevoiți să fugă din cauza flăcărilor care se apropiau vertiginos din toate părțile, s-au refugiat în mare în așteptarea elicopterelor și navelor trimise să-i salveze. Cine cunoaște coasta Australiei, izbită constant de valuri imense care se sparg de stânci și de curenți necruțători, pe fondul imensității oceanului care își calmează apele abia la orizont, înțelege cât de răvășitoare poate fi o asemenea încercare.

Cum atât munții cât și coasta căzuseră pradă flăcărilor, majoritatea celor care nu erau în pericol să-și piardă locuințele și-au anulat concediile, iar copiii au fost forțați să stea în casă toată vara, căci nici măcar în zilele mai bune, când soarele nu era negru-portocaliu, incendiile controlate generau o cantitate de fum prohibitivă. Prim ministrul Australiei s-a dovedit însă mai isteț. Comportându-se într-un mod la care te aștepți poate în Europa de Est, dar nu aici, a plecat în vacanță cu familia în timp ce pompierii voluntari se chinuiau zi și noapte să stingă flăcările, riscându-și, și uneori chiar pierzându-și, viața. Când absența sa a fost remarcată de cetățeni, subalternii săi au încercat să o nege, dar zvonul plecării sale în vacanță s-a răspândit ca un incendiu scăpat de sub control.

„Unde naiba ești?”

Scott Morrison, premierul Australiei (Foto: Guliver Getty Images)

Ironia sorții face ca actualul nostru premier să fi fost în trecut directorul Autorității Australiene pentru Turism, unde a inițiat o campanie promoțională de succes cu sloganul „Unde naiba ești?”. Exact aceste cuvinte l-au urmărit acum pretutindeni când cetățenii au protestat cu pancarte pe care scriseseră „Unde naiba ești?” și au inundat rețeaua Twitter cu hashtagul eponim. În cele din urmă și staff-ul premierului a admis absența acestuia, iar prim ministrul și-a întrerupt într-un târziu concediul, cerându-și scuze mai multe zile la rând pentru tentativa de inducere în eroare a cetățenilor, atitudine rar întâlnită la personalitățile publice de rang înalt. Mie personal episodul mi-a amintit de scuzele pe care prezentatorul George Marinescu le-a prezentat publicului românesc cu exact 30 de ani în urmă, în numele întregii echipe de jurnaliști și producători a TVR, pentru toate dezinformările și minciunile pe care fuseseră nevoiți să le difuzeze atâtea zeci de ani în timpul regimului comunist.

În New South Wales ploile au sosit acum câteva zile și au redus considerabil intensitatea incendiilor din zona noastră. Am fost norocoși, pentru nu am fost afectați direct, casa noastră nefiind situată în primul rând de la liziera pădurii. Dar școala fetițelor noastre s-a închis pentru că mulți copii locuiau în localități aflate în calea flăcărilor. A rămas închisă doar o zi, pentru că în ziua următoare a început vacanța de vară. Adevăratele consecințe ale incendiilor le vom afla abia atunci când copiii se vor întoarce la școală la sfârșitul lui ianuarie.

Incendiul de la Green Wattle Creek a distrus 280.000 de hectare de pământ, cel din Muntele Gospers, 510.000 de hectare. Când fiecare din ele și-a atins suprafața maximă, distanța care le separa era de numai 12 km, de o parte și de alta a localității Katoomba. O vreme a existat pericolul ca localitatea turistică cea mai vizitată din Blue Mountains să ardă complet și ca Sydney să fie înconjurat de un front de flăcări lung de peste 100 km. Am contemplat prima aversă importantă de ploaie stând în grădina noastră în miez de noapte, după o zi când aerul fusese relativ respirabil. Nu voi uita niciodată primele clipe când, după ce s-a umezit, aerul s-a și umplut de mirosul de fum emanat de iarba udă și îmbibată cu funingine, cenușă, frunze și crengi arse care se adunaseră în ultimele luni.

Acum, când ne gândim cum să ne revenim după cataclism, este impresionant, din nou, să constați cât de profundă este solidaritatea care definește societatea australiană. În câteva zile s-au adunat deja donații în valoare de o jumătate de miliard de dolari pentru victimele incendiilor. Mi-am amintit cu acest prilej de alt episod, când, după ce trei sferturi din recolta de banane a statului Queensland a fost distrusă de Ciclonul Yasi, prețul bananelor a ajuns la aproape $20/kg, și totuși australienii au cumpărat bananele excesiv de scumpe pentru a-i ajuta pe fermieri să-și revină financiar – ceea ce s-a și întâmplat.

Dar Australia este cunoscută în întreaga lume pentru relațiile de camaraderie informală dintre cetățenii săi și pentru egalitarismul său feroce care guvernează relațiile sociale. Nu am putut să nu fac o comparație cu amintirile mele din Statele Unite, unde lucrurile stau cu totul altfel. Deși personal am întâlnit mulți oameni amabili și am primit ajutor când am avut nevoie, imaginile care mi-au rămas în minte pe termen lung sunt cele de care se plâng mulți dintre prietenii și colegii mei americani: bogații trăiesc în lumea lor, pe insule private, în timp ce pompierilor care și-au riscat viata la 11 septembrie le-a fost refuzată rambursarea tratamentului de către companiile de asigurări, iar promotorii liberului acces la arme de foc hărțuiesc familiile copiilor uciși în atacuri armate asupra școlilor și grădinițelor pretinzând că părinții mint și copiii ar fi de fapt în viață! Îmi amintesc de asemenea că, atunci când Uraganul Katrina a lovit orașul New Orleans, mama președintelui a declarat că mulți dintre cei evacuați trăiau mai bine în centrele în care fuseseră adăpostiți, decât în fostele lor case pentru că „oricum aparțineau unor categorii defavorizate”.

Incendiile de pădure se vor întoarce cu certitudine anul viitor, cum se întâmplă de altfel în fiecare an. Vom asista oare la un nou cataclism în viitorul apropiat? Meditând asupra unui posibil răspuns, ne putem gândi că, cu excepția agriculturii moderne, există și alt factor care afectează modelul de distribuție a incendiilor în zilele noastre, un factor a cărui istorie este aproape la fel de veche ca istoria Australiei moderne. În 1824, când foarte tânăra Australie era guvernată de Thomas Brisbane, al cincilea guvernator, la celălalt capăt al lumii apărea un articol semnat de celebrul matematician și fizician francez Joseph Fourier. Toți oamenii de știință îi știu numele și îl asociază cu seriile trigonometrice Fourier și transformata Fourier, utilizate și astăzi pe scară largă în calcule și analizele de date în numeroase domenii. Articolul citat mai sus se referea însă la căldură și sugera că atmosfera ar putea opri dispersarea în spațiu a căldurii de la nivelul Pământului. În final, Fourier specula că acest efect ar putea duce la o încălzire generală a planetei, adăugând că, la momentul când a fost redactat articolul, efectul schițat era atât de redus, încât dezvoltarea sa părea extrem de improbabilă. Fenomenul în cauză este cunoscut astăzi ca efectul de seră. Poate că este o coincidență, dar luna trecută, în momentele culminante ale incendiilor de pădure, recordul de temperatură pentru Australia, calculat ca medie a maximelor înregistrate de toate stațiile meteo, a fost doborât de două ori într-o singură săptămână.

Ce ironie a istoriei că tocmai astăzi, când suntem pe cale să schimbăm clima în mod indiscutabil și probabil ireversibil, obstinația cu care este respinsă realitatea nu a rămas monopolul britanicilor!

Citiți mai mult pe cristinastanciulescu.ro

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Ștefan Briceag

De la externarea din spital, Ștefan Dănuț Briceag a făcut totul ca să poată relua controlul asupra propriei vieți. În februarie 2018, la 6 luni după accident, s-a mutat împreună cu prietena sa, Iulia, care care i-a fost și îi este alături. „Nu știam că există acest gen de femeie. Iar când cunoști o fată ca ea, te întrebi: Chiar există? După un astfel de accident, când te aștepți ca și mama să plece de lângă tine, ea mi-a zis: Plec când vreau eu, nu când vrei tu.” (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult

Am mulţi cunoscuţi, prieteni si multe rude care au emigrat şi au demonstrat că pot fi cei mai buni evoluând în deplasare. Au demonstrat-o prin muncă asiduă, seriozitate şi perseverenţă. (Foto: Ionel Pop Doncilă)

Maradona din Bacău
Citește mai mult