Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

15 ani în companie și un verdict scurt: „Nu mai avem nevoie de tine”. Drama corporatistului de 50 de ani

Concediere

(Foto: Guliver Getty Images)

Sorin lucra de 15 ani la aceeași firmă, o multinațională de succes în România în domeniul auditului. Inițial, s-a angajat la o altă firmă de audit, mai mica, apoi în urma unor preluări, vânzări - cumpărări a ajuns sa lucreze la ditamai corporația. S-a mutat în cinci sedii, și-a cărat cutiile cu acte și florile de la subsolul primei clădiri la ultimul etaj dintr-o clădire de birouri în Pipera. Sorin își făcea treaba conștiincios, când era nevoie să stea peste program nu protesta, participa la toate sesiunile de training, team-building, formări profesionale, sărbători corporatiste. Nu-i făcea plăcere să râdă la glumele ieftine și porcoase ale șefilor, managerilor sau partenerilor, dar o făcea, să fie bine.

A cunoscut firma de la primii angajați până la ultimii veniți direct de pe băncile facultății. S-au schimbat partenerii, managerii, chiar și colegii, el a rămas cu speranța ascunsă că va ieși la pensie din firma. E adevărat ca în intimitatea lui își pune adesea întrebarea de ce în firmă nu sunt angajați peste 50 de ani, nimeni, absolut nimeni. Parcă se evaporau odată cu apropierea de vârsta fatidică, dispăreau pur și simplu și nimeni nu mai știa nimic de ei. Își mai aducea aminte Sorin câteodată, dar nici el nu zăbovea prea mult cu gândul la ei, oricum ceilalți nu-i cunoșteau. În atâția ani învățase sa se strecoare printre probleme, evita confruntările, era abil când punea o problema delicată, nu forța nota imprudent sau inutil, dar nici nu-și abandona obiectivele. 

Ajunsese să câștige un salariu frumușel, de invidiat, chiar dacă era un corporatist dedicat căruia alții îi spuneau sclav. Uneori glumea și el și se prezenta prietenilor drept sclav pe plantație. 

Cu trecerea timpului, începuse să creadă că e apreciat în ceea ce face, nimeni nu avusese nimic să-i reproșeze, avea chiar experiență, mulți colegi îi cereau sfatul pe care el îl oferea bucuros. Se gândea el că după atâta timp nu prea are ce să i se întâmple rău, nu greșise, nu deranjase, muncise pe brânci, la ce se putea aștepta rău? În ultimul timp, au apărut milenarii, generația născută după 2000, tineri, energici, lipsiți de scrupule, impetuoși - stăteau câteva săptămâni și, după doua weekend-uri petrecute la birou plecau înjurând în gura mare. Astea nu sunt condiții de muncă pentru un salariu minim pe economie. 

El însă rezista, ajunsese manager, nu se vedea făcând gestul ăsta suprem de a pleca. Din vechea echipa nu mai rămăsese nimeni. Era o fluctuație de personal atât de mare încât nu știa când urca în lift dacă cei de acolo sunt colegii lui sau lucrează la alte firme din clădire. Noii parteneri erau ambițioși și aroganți, voiau profit din piatră seacă, firma trebuia condusă cu mână de fier. În final, s-a hotărât, trebuie reduse cheltuielile. Și cum pot fi reduse cheltuielile mai simplu decât prin reducerea de personal? 

Așa că, într-o bună zi, partenerul elvețian al firmei l-a chemat la el în birou, Sorin nu a avut niciun presentiment. Prin puține vorbe, cu o mină preocupată, partenerul i-a transmis că el nu se mai potrivește cu profilul companiei, nu e energic, ca urmare va fi concediat începând cu luna viitoare. Locul lui va fi preluat de ajutorul său care a cerut o mărire de salariu. 

În locul ajutorului vor angaja un junior. În timp ce-l auzea vorbind pe omul din fata lui a simțit ca îl iau transpirațiile, are 50 de ani, glicemia i-a crescut, iar urechile au început sa-i vâjâie. Apoi pe un ton prietenos i-a spus să nu-și facă griji, că ei se vor ocupa să-i găsească un post la una din firmele lor partenere, o să-i facă chiar și o recomandare bună.

Nu a vrut să-i dea în judecată, se îngrozea la gândul ca se va judeca cu un colos, a sperat că promisiunile partenerului cu un salariu de 10.000 euro pe lună se vor împlini. A lucrat până în ultima zi, cu dedicație, a sperat că își vor schimba decizia. Nici gând, deja devenise un ciumat, colegii nu mai vorbeau cu el decât strict probleme de serviciu și numai când era neapărat nevoie, șefii nu-i mai dădeau sarcini, ajutorul a plecat în concediu. Era o situație penibilă în care toți știau că s-a făcut o nedreptate și toți voiau să-l vadă plecat să nu mai fie nevoiți să-și recunoască neputința de a schimba ceva.

De atunci Sorin își caută de lucru, pe site-uri de angajare a postat mii de CV-uri, a fost la interviuri, la târguri de joburi. Peste tot primește răspunsul că e prea calificat pentru postul scos la concurs, la stat a dat un interviu și un concurs la care nu a mai primit nici un răspuns. A lucrat de probă la o firmă din străinătate o lună, însă brusc firma a dispărut, a încercat la un call-center, dar agitația de acolo nu i-a făcut bine, a încercat să-și deschidă o afacere, dar cei care sunt deja piață nu au vrut să-l primească, ca să nu-și pericliteze profiturile, a încercat chiar să intre și junior într-o altă firmă. A primit răspunsul că nu poate fi angajat pentru că nu se va adapta la un șef mai tânăr și îi va spune el ce să facă, iar firma nu-și dorește asa ceva. Chiar și pe vasele de croazieră este o limită de vârstă recomandată de 35 de ani, au nevoie de oameni singuri, fără familie, apți să lipsească luni întregi de acasă. Între timp, ajutorul lui s-a întors la serviciu și cu o mărire de salariu infimă a preluat toate sarcinile. Nu a rezistat și și-a dat demisia.

Piața muncii este alienată, aparent sunt locuri de muncă, dar în realitate societatea nu reușește să profite de experiența și competența candidaților. Se vorbește despre reconversie, meseriile căutate sunt în general în construcții, servicii, comerț sau pază.

E o vorba veche românească care spune că sătulul nu-l crede pe flămând. Nu l-a mai sunat nimeni de la corporația multinațională. Oamenii se uită ciudat, unii chiar îl învinovățesc, îl condamnă sau chiar îl jignesc. Lipsește cu desăvârșire sentimentul de înțelegere, de a te pune în locul celuilalt, fiecare are impresia că lui nu i se poate întâmpla așa ceva. A făcut el ceva de a ajuns în situația asta, nu se poate sa ajungă pe drumuri chiar așa degeaba.

Din urma vin milenarii pe salarii mici cu expertiză foarte bună, creativi și pragmatici. Omuleții din turnurile de sticlă nici nu bănuiesc ce-i așteaptă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ce ”expertiza” foarte buna poate avea milenarul care are acum 18 ani?
    • Like 2
  • Ai avut atîtea semnale că ceva e în neregulă, dar ai ales să umbli ca struțul? Felicitări, acum dă-te cu capul de pereți! Între lupi trebuie să fii lup.
    • Like 0
  • dalex check icon
    In Franta, un angajat, in caz de concediere, poate opta pentru un bonus consistent sau pentru plata unei firme care-i va gasi un nou serviciu. Si, cu emotiile si stresul inevitabil, de cele mai multe ori, firma chiar isi face treaba.
    Traim intr-o societate in care batranetea este un pacat fiind tratata ca o boala rusinoasa nu ca o etapa a vietii. Suntem singurii responsabili de gestionarea propriei vieti, de la votul din care rezulta "elitele" parlamentare la investirea "banilor albi pentru zile negre".
    Orice inceput are si un sfarsit, care trebuie pregatit din tinerete !
    • Like 0
  • Cri check icon
    Un ""coproratist"" care primeste ""out"" dupa un numar de ani petrecut intr-o multinationala este cea mai mica dintre dramele angajatilor din Romania, pentru ca dincolo de leafa si bonusurile consistente care i-au permis sa-si consolideze contul personal bancar, primeste la plecare si un numar de salaraii consistente compensatorii, nu de dragul lui, ci de dragul prestigiului multinationale care are ""grija"" de corporatistii dati afara.
    Insa pot sa exemplific cu alte drame din acest domeniu al concedierilor, insa drame cu adevarat reale de data aceasta: drama muncitorului cu calificare medie si care este concediat cu cativa ani inainte de pensie, dupa ce a muncit ani si ani la o firma privata, pentru un salariu modest sau in cel mai bun caz decent.
    Sau drama tinerilor medici sau dascali care nu-si gasesc un loc de munca in sistemul public de sanatate sau de invatamant, unde posturile sunt blocate de ani si ani de zile, iar la privatii din domeniile respective a aparut in ultimii ani spaga pentru angajare.
    • Like 2
  • Sunt doua chestiuni: (1) in 99% din cazuri, in corporatie esti limitat din punct de vedere profesional;limitat datorita lipsei apetitului de risc (in sens de cercetare/inovare) a acestora, datorita proceselor de desfasurare a activitatii, datorita birocratiei asociate unei corporatii; in foarte putine cazuri, in corporatii se inoveaza, iar daca se inoveaza, acest lucru este restrictionat la cateva departamente, care aproape sigur nu sunt in Romania; stiu in SUA si UK o gramada de ingineri de prima mana, care au stat in corporatii mari 2-3-4 ani si dupa au plecat din cauza acestor limitari (2) marea majoritate a economiei romanesti este un fel de outsourcing, in sensul ca se fac chestii in Romania pentru ca e mai ieftin decat in Germania sau Franta; in acest context, nevoia de oameni supra-calificati, hiper-specializati, cu experienta foarte mare sau cu studii avansate (de ex. doctorat pe bune) este aproape 0; de fapt, angajatorii vor oameni cat mai ieftini, si eventual cu o minima calificare in acel domeniu (nu prea mult ca poate au pretentii); partea cea mai nasoala este ca nici macar bruma de mediu investitional/antrepenorial privat nu e deschisa spre cercetare/inovare de nisa si de risc, ci mai mult spre chestii simple, ce presupun investitii reduse si riscuri de cercetare mici.
    • Like 3
  • Cu toate ca empatizez cu toti Sorinii din lume, si daca as avea un vocabular destul de bogat, as putea sa scriu o carte despre interviuri de cacat, reguli de cacat si concedieri de cacat din propria experienta de la multinationale, aplicand regula "the 10th man rule", trebuie sa zic ca compania la care lucrezi nu-ti este dator cu absolut nimic in afara de ceea ce este pus in contract, adica: conditiile de munca adecvate, concedii si salariu. Nu vad nici o diferenta intre aceste drame personale (nu zic cu ironie, stiu ca sunt drame) si momentele cand un angajat bine platit decide sa plece de la firma, iar firma se panicheaza, fiindca va avea nevoie de 10-15 luni pana-l inlocuieste cu succes. Din pacate nu stiu care-i solutia. Dar ganditi-va ca sportivii traiesc aceasta drama cu cel putin 10-15 mai devreme.
    • Like 4
  • Valentin check icon
    Freelancer e soluţia cea mai bună. Sau propria afacere.
    • Like 1
  • Totul se reduce oficial la optimizarea costurilor. Un om cu experienta costa, este dificil de manipulat si de tinut in lesa si vede mai repede "erorile" managementului. Deci, devine incomod, chiar daca respecta regulile.Are pretentii la mediul si conditiile de lucru si nu accepta "derapajele" fara riposte pe masura. Pe de alta parte, experienta lui este pretioasa si este dorit de companii pe bani putini, daca s-ar putea voluntar. Cum piata muncii la noi este una atipica, nu se gandeste nimeni la transferul din mers dintre generatii. Cat despre corporatii, ele sunt in Romania sa faca profit si atat. Legislatia noastra le-a permis multe la nivel de angajati asa ca, le este foarte bine asa. Noi, cei de peste 50 de ani, trebuie sa ne descurcam , sa facem compromisuri, altfel , murim de foame.
    • Like 3
  • Alex Mag check icon
    Explicatia reala este alta. Cei cu experienta sunt deranjanti pentru cei din jurul lor si pentru sefii lor, in primul rand pentru ca le demonstreaza cat de putin stiu si in al 2-lea rand pentru ca cei cu experienta rezolva problemele mai usor in totalitatea complexitatii situatiei. Sincer la 50 de ani, profesional, viata abia incepe. Eu, dupa 3 ani, le-am multumit celor care m-au dat afara pentru ca am devenit free lancer astfel incat cei care m-au dat afara au devenit subordonatii mei. Conform filozofiei picajului in gol, cu cat picajul este mai abrupt cu atat forta gravitatiei te va ajuta sa te ridici mai sus.
    • Like 2
  • Dan Dan Dan Dan check icon
    Intr-adevar, la 50 de ani esti casat.
    Dar, eu merg pe principiul asta si functineaza:
    Un om poate sa imi ia tot:
    - jobul si familia
    - masina, telefonul, tableta, laptopul
    - veniturile pana ajunge contul cu minus
    - diplomele, cardurile
    dar,
    cand am ajuns in situatia asta, cand nu mai am nimic de pierdut incep sa joc. Cu toata experienta si cunostintele acumulate pana la 50 de ani, si fara nicio bariera ies la atac cu milenarii vostri; ei 11 si eu singur. Asa ca nu plangeti de mila un astfel de om, ca nu e asa.
    Stiti care va fi rezultatul ?
    Ii bat de ii ascult cu urechea. In limbaj de cartier "le dau sa sara".
    • Like 5


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult