(Foto: Guliver Getty Images)
Sorin lucra de 15 ani la aceeași firmă, o multinațională de succes în România în domeniul auditului. Inițial, s-a angajat la o altă firmă de audit, mai mica, apoi în urma unor preluări, vânzări - cumpărări a ajuns sa lucreze la ditamai corporația. S-a mutat în cinci sedii, și-a cărat cutiile cu acte și florile de la subsolul primei clădiri la ultimul etaj dintr-o clădire de birouri în Pipera. Sorin își făcea treaba conștiincios, când era nevoie să stea peste program nu protesta, participa la toate sesiunile de training, team-building, formări profesionale, sărbători corporatiste. Nu-i făcea plăcere să râdă la glumele ieftine și porcoase ale șefilor, managerilor sau partenerilor, dar o făcea, să fie bine.
A cunoscut firma de la primii angajați până la ultimii veniți direct de pe băncile facultății. S-au schimbat partenerii, managerii, chiar și colegii, el a rămas cu speranța ascunsă că va ieși la pensie din firma. E adevărat ca în intimitatea lui își pune adesea întrebarea de ce în firmă nu sunt angajați peste 50 de ani, nimeni, absolut nimeni. Parcă se evaporau odată cu apropierea de vârsta fatidică, dispăreau pur și simplu și nimeni nu mai știa nimic de ei. Își mai aducea aminte Sorin câteodată, dar nici el nu zăbovea prea mult cu gândul la ei, oricum ceilalți nu-i cunoșteau. În atâția ani învățase sa se strecoare printre probleme, evita confruntările, era abil când punea o problema delicată, nu forța nota imprudent sau inutil, dar nici nu-și abandona obiectivele.
Ajunsese să câștige un salariu frumușel, de invidiat, chiar dacă era un corporatist dedicat căruia alții îi spuneau sclav. Uneori glumea și el și se prezenta prietenilor drept sclav pe plantație.
Cu trecerea timpului, începuse să creadă că e apreciat în ceea ce face, nimeni nu avusese nimic să-i reproșeze, avea chiar experiență, mulți colegi îi cereau sfatul pe care el îl oferea bucuros. Se gândea el că după atâta timp nu prea are ce să i se întâmple rău, nu greșise, nu deranjase, muncise pe brânci, la ce se putea aștepta rău? În ultimul timp, au apărut milenarii, generația născută după 2000, tineri, energici, lipsiți de scrupule, impetuoși - stăteau câteva săptămâni și, după doua weekend-uri petrecute la birou plecau înjurând în gura mare. Astea nu sunt condiții de muncă pentru un salariu minim pe economie.
El însă rezista, ajunsese manager, nu se vedea făcând gestul ăsta suprem de a pleca. Din vechea echipa nu mai rămăsese nimeni. Era o fluctuație de personal atât de mare încât nu știa când urca în lift dacă cei de acolo sunt colegii lui sau lucrează la alte firme din clădire. Noii parteneri erau ambițioși și aroganți, voiau profit din piatră seacă, firma trebuia condusă cu mână de fier. În final, s-a hotărât, trebuie reduse cheltuielile. Și cum pot fi reduse cheltuielile mai simplu decât prin reducerea de personal?
Așa că, într-o bună zi, partenerul elvețian al firmei l-a chemat la el în birou, Sorin nu a avut niciun presentiment. Prin puține vorbe, cu o mină preocupată, partenerul i-a transmis că el nu se mai potrivește cu profilul companiei, nu e energic, ca urmare va fi concediat începând cu luna viitoare. Locul lui va fi preluat de ajutorul său care a cerut o mărire de salariu.
În locul ajutorului vor angaja un junior. În timp ce-l auzea vorbind pe omul din fata lui a simțit ca îl iau transpirațiile, are 50 de ani, glicemia i-a crescut, iar urechile au început sa-i vâjâie. Apoi pe un ton prietenos i-a spus să nu-și facă griji, că ei se vor ocupa să-i găsească un post la una din firmele lor partenere, o să-i facă chiar și o recomandare bună.
Nu a vrut să-i dea în judecată, se îngrozea la gândul ca se va judeca cu un colos, a sperat că promisiunile partenerului cu un salariu de 10.000 euro pe lună se vor împlini. A lucrat până în ultima zi, cu dedicație, a sperat că își vor schimba decizia. Nici gând, deja devenise un ciumat, colegii nu mai vorbeau cu el decât strict probleme de serviciu și numai când era neapărat nevoie, șefii nu-i mai dădeau sarcini, ajutorul a plecat în concediu. Era o situație penibilă în care toți știau că s-a făcut o nedreptate și toți voiau să-l vadă plecat să nu mai fie nevoiți să-și recunoască neputința de a schimba ceva.
De atunci Sorin își caută de lucru, pe site-uri de angajare a postat mii de CV-uri, a fost la interviuri, la târguri de joburi. Peste tot primește răspunsul că e prea calificat pentru postul scos la concurs, la stat a dat un interviu și un concurs la care nu a mai primit nici un răspuns. A lucrat de probă la o firmă din străinătate o lună, însă brusc firma a dispărut, a încercat la un call-center, dar agitația de acolo nu i-a făcut bine, a încercat să-și deschidă o afacere, dar cei care sunt deja piață nu au vrut să-l primească, ca să nu-și pericliteze profiturile, a încercat chiar să intre și junior într-o altă firmă. A primit răspunsul că nu poate fi angajat pentru că nu se va adapta la un șef mai tânăr și îi va spune el ce să facă, iar firma nu-și dorește asa ceva. Chiar și pe vasele de croazieră este o limită de vârstă recomandată de 35 de ani, au nevoie de oameni singuri, fără familie, apți să lipsească luni întregi de acasă. Între timp, ajutorul lui s-a întors la serviciu și cu o mărire de salariu infimă a preluat toate sarcinile. Nu a rezistat și și-a dat demisia.
Piața muncii este alienată, aparent sunt locuri de muncă, dar în realitate societatea nu reușește să profite de experiența și competența candidaților. Se vorbește despre reconversie, meseriile căutate sunt în general în construcții, servicii, comerț sau pază.
E o vorba veche românească care spune că sătulul nu-l crede pe flămând. Nu l-a mai sunat nimeni de la corporația multinațională. Oamenii se uită ciudat, unii chiar îl învinovățesc, îl condamnă sau chiar îl jignesc. Lipsește cu desăvârșire sentimentul de înțelegere, de a te pune în locul celuilalt, fiecare are impresia că lui nu i se poate întâmpla așa ceva. A făcut el ceva de a ajuns în situația asta, nu se poate sa ajungă pe drumuri chiar așa degeaba.
Din urma vin milenarii pe salarii mici cu expertiză foarte bună, creativi și pragmatici. Omuleții din turnurile de sticlă nici nu bănuiesc ce-i așteaptă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La un moment dat google i-a pus in telefon adresa firmei ca "home adress", un nucleu de colegi ducea firma care performanta. se lucra atat de intens incat nici nu a remarcat schimbarile din jurul sau, O firma de succdes insa ajunge la acea criza cand face pasul catre luea corporatiilor sau dispare. Asa ca firma lui marcel a devenit parte a unei multinationale. Un suflu nou si dinamic. Management proaspat si entuziast. Au inceput sa fie team-buildinguri, instruiri pentru soft skills si atmosfera rigida a vechii firme s-a schimbat. Atitudini noi, oameni noi. Noua echipa de tineri a primit bonus cursuri de MBA. Compania s-a rebraduit si devenit o forta pe piata. Marcel a devenit mai retras si sperantele sale de "cariera" au diparul. Nu mai putea sa plece. Stia ca managerii de HR il condamna pentru fidelitatea fata de companie. Cei 15 ani au devenit o povara : neadapabil, imposibil sa invete cultura unei corporatii noi, lipsa de intiativa. Lista e lunga.
Inca se simtea apreciat. Nu-i reprosa nimeni nimic. Desi vazuse ca" batranii" din firma fusesera epurati. Dar se gande ca atata vreme cat e nevoie de "cårcå" nimeni nu o sa-l dea afara. Da intre-adevar noua generatie era formata din tineri, energici, lipsiți de scrupule, impetuoși. Au obtinut la angajare niste conditii inimaginabile in anii 90. Premium. Ambitii mari. Marcel avea tot mai mult de munca, pentru ca ambitiile nu erau pe masura bonificatiilor. Cineva tot trebuia sa faca treaba. Salarii mari si pretentii mari. Apoi a venit criza. Milenialii nu-si aduc aminte de ea, su isi aduc aminte ca parintii erau mai rezervati cu colectia de pokemon-go sau Bakugani. Marcel a fost bulversat. Desi stia ca firma este pe profit, de peste mari si tari a venit decizia: sa se optimizeze costurile.Energici dinamici si plini de beneficii cei din management au hotarat: trebuie sa reducem costurie operationale. Asta inseamna sa dam afara pitici ca sa pastram bonusurile C level. Si asa s-a facut. Dar blestemele piticilor i-au ajuns.
Reducerea asta de costuri e ca un drog. Creste profitul. Cresc Bonusurile. Mai reduci personal , mai cresti profit mai iei un bonus.La final faci bani fara sa ai pe nimeni care sa munceasca. Actionarii sunt fericiti si ei.
Dar la finalul zilei, dupa mai multe iteratii se ajunge la punctul in care doar speli niste bani.
Marcel nu realiza asta, avea suficient de facut, contracte vechi, clienti care trebuiau ajutati.
Așa că, într-o bună zi, nenea militianul a chemat managementul tanar si energic la sectie, asta dupa ce mascatii au luat acetele firmei pentru a face un studiu despre noua generatie.
Marcel la 50 de ani a trebuit sa plece. S-a trezit ca toate valorile din firma in care lucrase 15 ani nu existau. Ca valorile multinationalei in care ajunsese au disparut in secunda in care a disparut profitul. Statul nu l-a ajutat. Nici vorba de ajutor de somaj, a plecat prin acordul ambelor parti.
In locul multinationalei acum s-a construit un magazin Profi. Dar la 50 de ani dupa ani buni de burn-out cine sa-l vrea. Marcel s-a apucat de baut. Nici vorba sa-si caute de lucru. Acum pe langa faptul ca fusese un angajat fidel (crima de neiertat pentru oricine lucreaza in HR) avea si statutul de ciumat fost angajat al unei firme certate cu legea. Ce reconversie? Ce sa faca el in constructii, comert sau paza.
sa stea la poarta intr-un bulding din pipera dupa ce 15 ani statuse la biroul lui pe un scaun de tip "vizitator"? Nu avea rost.
Marcel avea resurse inepuizabile pentru bautura. Un motiv in plus ca sa nu-si caute de lucru. Nu-l mai interesa ce se intamplase la vechea firma sau ce s-a intamplat cu nucelul de colegi care. era ca o familie.
Intamplator intr-o zi s-a intalnit cu fostul sau coleg de facultate Zaher. Pe langa un Birou in Pipera Zaher avea un aprozar in Berceni si treaba ii mergea. dar avea o problema cu milenialii. Zaher vazuse cativa mileniali pe salarii mici cu expertiză foarte bună, creativi și pragmatici. Zaher omulețul din turnul de sticlă stia ce-l așteaptă.
Zaher se saturase de o generatie pe care nu o intelegea. Nici vorba de cultura companiei, nici vorba de lucru peste program nici vorba de competenta. Nada.
Pretentii maxime si productivitate minima. Asa credea el. Marcel insa trebuia sa iasa din criza asta cu bautura. Asa ca a facut o chestie noua. A transformat digital aprozarul lui Zaher. In perioada de pandemie afaceriel de la aprozar au explodat , toata lumea cumpara castraveti bio si carne vegetala. Marcel stia ca trebuie sa fii primul pe piata daca nu ai resurse.
Nu mai era munca din corporatie, dar era un mod de viata. Dintr-un corporatist fidel Marcel a ajuns un mercenar. Nu nu si-a facut firma lui, stia ca nu are talent la asta. E un mod de viata. Unii numesc modul asta de viata periferie. Altii ar zice ca Marcel se scufunda in precaritate.
Dar dupa 50 de ani incep sa apara si problemele, poate si asta nu se inghesuie firmele la angajari. Marcel se gandea si la pensie, mai ales ca avea colegi de liceu care s-au pensionat la 45 de ani si sunt bine mersi. Sa nu va inchipuiti ca nu se gandea si el la precaritate. Si la sentimentul ca a devenit inutil si ciumat, si ...
Avea o lista lunga.
Cateodata Marcel medita. Se intreba de ce merita el asta:
`Se gandea la "drama muncitorului cu calificare medie si care este concediat cu cativa ani inainte de pensie, dupa ce a muncit ani si ani la o firma privata, pentru un salariu modest sau in cel mai bun caz decent." Ori el refuzase sa-si dea oameni afara. Sau mai bine zis le-a dat de alessa lucreze in germania la o alta comapie sau sa plece. Inca se simptea vinovat ca facuse asta cand comania avea profit maxim. Apoi un gand parazit ii dadea tarcoale: "Freelancer e soluţia cea mai bună. Sau propria afacere." Dupa ce-si luase teapa ca freelancer de la un olandez, nu mai avea curaj .... Iar piata de freelanceri e dura la nivel international.
Regreta ca pe la 40 de ani nu se gandise la antreprenoriat. Dar avea o scuza. Stia ca statul e dur cu mici antreprenori si nu avea nervi pentru asta. Vazuse prea multe la viata lui.
Il dura cand lumea zicea ca daca nu ajunsese CxO sau ceva un pic mai jos isi merita soarta. Nu putea sa faca compromisurile cerute de acele functii. Sunt anumite lucruri pe care le faci cand nu stii ce faci. Ori el pur si simplu nu avea nervi pentru asta.
Ca sa nu mai bea Marcel medita tot mai des. Si-a adus aminte de oamenii vanduti in germania. I-a intrebat daca nu au si pentru el ceva. O munca de jos macar. Orice.
Pana la urma lucrurile s-au aranjat. Marcel si-a vandut casa si apartamentul parintilor. Si a luat o casa la tara la o distanta rezonabila de locul de munca din Germania. Nu face nimic inteligent. Nu ca nu ar putea. Dar asta a gasit. Avand casa in proprietate si fara grija unei chirii impovaratoare se descurca.
Stie ca daca are o problema de sanatate si e asigurat sistemul de sanatate performeaza in Germania. Mai stie ca daca reuseste sa reziste cinci ani, pensi a pe care o va lua pentru cea a muncit in germania va fi mai mare decat orice va primi de la statul roman. Nu de alta dar colegii lui de liceu pensionati la 45 de ani au pensii bune,
Pana la urma lucrurile s-au aranjat pentru Marcel. A iesit din zona de confort si acum e fericit. Din cand in cad mai face chesti remote pentru prieteni. Si o data pe an vorbeste cu prietenul de la Google care a fost angajat cand a implinit 50 de ani la o divizie de cercetare pentru inteligenta artificala. Si mult mai ras cu colega lui de facultate din Canada, care la 50 de ani infloreste intr-un job nou :)
Singurul lucru pe care nu l-a inteles Marcel e urmatorul: Daca tratamentul corect este un drept fundamental în Uniunea Europeană si este ilegală discriminarea persoanelor pe criterii de sex, vârstă, dizabilitate, origine etnică sau rasială, religie, convingeri sau orientare sexuală. de ce se pune problema varstei ? Si mai ales din postura de ciumat , de ce ne judecam semenii pentru faptele altora. De ce dam sentinte colective. Ehhh.. Marcel are prea multe dileme sa le uitam altfel se apuca din nou de bautura.
The end.
Semnat
Marcel
Salariile pentru seniori se învârt probabil pe la 2-4 mii.
Traim intr-o societate in care batranetea este un pacat fiind tratata ca o boala rusinoasa nu ca o etapa a vietii. Suntem singurii responsabili de gestionarea propriei vieti, de la votul din care rezulta "elitele" parlamentare la investirea "banilor albi pentru zile negre".
Orice inceput are si un sfarsit, care trebuie pregatit din tinerete !
Insa pot sa exemplific cu alte drame din acest domeniu al concedierilor, insa drame cu adevarat reale de data aceasta: drama muncitorului cu calificare medie si care este concediat cu cativa ani inainte de pensie, dupa ce a muncit ani si ani la o firma privata, pentru un salariu modest sau in cel mai bun caz decent.
Sau drama tinerilor medici sau dascali care nu-si gasesc un loc de munca in sistemul public de sanatate sau de invatamant, unde posturile sunt blocate de ani si ani de zile, iar la privatii din domeniile respective a aparut in ultimii ani spaga pentru angajare.