Foto: Inquam Photos/ Adel Al-Haddad
Legată indisolubil de proprietatea privată și de stat de către Rousseau, în celebrul său Discours sur l'origine et les fondements de l'inégalité parmi les hommes și pusă ulterior pe seama apariției claselor economice de Marx, problema inegalității dintre oameni nu a fost rezolvată nici de revoluția franceză, nici de cea bolșevică și societățile vremelnice instaurate de ea. E tot mai prezentă azi, ca o ghiulea ce sporește în greutate, atârnată de picioarele societății capitaliste.
În ultimele trei decenii acutizarea problemei a făcut ca subiectul să depășească orice bariere de abordare ideologică și să devină una dintre preocupările majore ale societății contemporane, abordată prin politici menite să reducă amploarea fenomenului. La summitul ONU privind dezvoltarea durabilă, desfășurat la New York în decembrie 2015, printre obiectivele care alcătuiesc Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, la punctul 10 a fost inclusă „Reducerea inegalităţilor în interiorul ţărilor şi de la o ţară la alta”. Cunoscut sub denumirea de ODD 10, obiectivul a fost preluat de statele semnatare ale Agendei, inclusiv România, fiind inclus în tot felul de strategii. A fost preluat și la nivelul organismelor UE care și-au asumat rolul de conducător pentru punerea în aplicare a agendei.
Cum stăteau lucrurile la finalul lui 2019, la 4 ani de la lansarea Agendei, în UE și în România?
Dacă analizăm una dintre componentele importante ale inegalității, cea a veniturilor, situația pare aproape neschimbată.
La nivel european (UE 28) unul dintre indicii care măsoară inegalitatea veniturilor (S80/S20) a scăzut de la 5.22 în 2015 la 5.09 în 2019. La nivelul României același indice a scăzut de la 8.32 la 7.08. Am putea spune chiar că România a luat mai în serios problema inegalității decât multe alte state din UE. Avea și motive, deoarece chiar dacă scăderea a fost semnificativ mai mare decât media europeană, am reușit doar să cedăm Bulgariei poziția de țară cu cel mai ridicat nivel al inegalității veniturilor. Trendul de scădere s-a păstrat și în 2020 (6.62).
Indicele de venit S80/S20 reprezintă raportul dintre veniturile realizate de persoanele cu cel mai mare venit pe gospodărie (20% din total) și veniturile realizate de cele 20% cu cel mai mic venit. Nu spune nimic despre cât de bogate sau sărace sunt fiecare dintre aceste persoane, dar arată cât de inegal se distribuie veniturile în populația respectivă. Mai concret, în România, în 2019, 20% din populație au realizat venituri de 7.08 ori mai mari decât alte 20% mai puțin norocoase.
Dar inegalitatea socială nu se reduce doar la inegalitatea veniturilor, are numeroase alte variabile ce pot ține de sex, rasă, vârstă etc. O variabilă la fel de importantă ca inegalitatea veniturilor, dar mult mai greu de măsurat este inegalitatea de șanse. Ea se referă la diferențele de probabilitate între persoane de a reuși în diferite domenii și în societate în general (urmând regulile societății și nu eludându-le sau beneficiind de norocul ori de reproducerea unor avantaje de la o generație la alta).
Mai concret, în România, în 2019, 20% din populație au realizat venituri de 7.08 ori mai mari decât alte 20% mai puțin norocoase.
Unul dintre indicatorii utilizați la măsurarea inegalității de șanse, aflat în legătură cu cei care măsoară inegalitatea veniturilor este procentul din populație expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială. Și în cazul acestui indicator perspectiva nu este roz, nici la nivel european, nici pe plan național. În UE 28 procentul era de 21.4 în 2019 iar România se poziționa tot în ceafa Bulgariei, cu 31.2% din populație expusă acestui risc. Aspectul pozitiv în ceea ce privește România este dat de trendul de scădere care se păstrează din 2016 (când nivelul era de 38.8%) și a continuat în 2020, cu un ritm mult mai mare decât media scăderii la nivel UE.
Preocuparea sporită a instituțiilor politice naționale, regionale și la nivel mondial pentru reducerea inegalității sociale este generată în special de teama față de efectele acesteia. Un nivel ridicat al inegalității duce inerent la destructurarea coeziunii sociale și a sentimentului de apartență la societate. Dacă abordările ideologice a lui Rousseau și Marx au fost preluate de două revoluții care au eșuat în rezolvarea problemei inegalității, azi pericolul persistenței ei este reprezentat nu de apariția altor abordări de tip revoluționar, ci a unora bazate doar pe extremism (în diferite forme) și pe tulburări sociale de amploare.
Între Rousseau și Marx există asemănări și deosebiri majore în abordarea inegalității. Principala asemănare o constituie explicarea apariției ei prin apariția proprietății private. Principalele deosebiri sunt date de responsabilizarea pentru nivelul ei a instituțiilor politice respectiv a claselor sociale (economice) și implicit de soluțiile avansate, schimbarea instituțiilor și a sistemului politic (Rousseau) respectiv eliminarea claselor prin intermediul luptei de clasă (Marx).*
În societatea contemporană perspectiva asupra inegalității este una mai largă și responsabilitatea pentru nivelul ei nu mai este pusă doar pe seama unuia dintre cei doi factori, instituții politice, respectiv sistemul economic bazat pe clase. Ambii sunt considerați responsabili și lor li se adaugă alți factori cu rol secundar.
Inegalitatea organizațională: cât câștigă șeful firmei în raport cu angajații?
De aceea preocuparea pentru inegalitatea socială generată de firme a început să crească (timid și doar în ultimii ani) în lumea științifică a disciplinelor socioumane axate pe cercetarea domeniului organizațiilor economice. Dacă decenii la rând cercetările se reduceau doar la inegalitatea legată de gen, vârstă, rasă, acum firmele încep să fie văzute ca un factor important generator de inegalitate în ceea ce privește veniturile, dar și având o contribuție importantă la inegalitatea de șanse. Este tot mai des adus în discuție conceptul de inegalitate organizațională făcându-se eforturi atât pentru definirea și măsurarea sa, cât și pentru identificarea cauzelor și efectelor la nivel de firmă sau la nivel macroeconomic.
E un bun început, dar mai e mult timp până când inegalitatea organizațională va transcende granițele abordării științifice și va deveni o preocupare serioasă pentru firme.
Până atunci, dacă sunteți deținător de firmă sau faceți parte din managementul acesteia, puteți încerca să măsurați nivelul inegalității veniturilor din ea. Calculați indicele S80/S20 prin raportarea veniturilor realizate de cele mai bine plătite persoane din firmă la cele realizate de angajații cu veniturile cele mai mici. Sau încercați să o faceți calculând raportul dintre veniturile directorului general/executiv și media veniturilor la nivel de firmă. Nu uitați să includeți în venituri (pe lângă salarii) și bonusurile, primele, eventual participarea la profit, dividendele etc.
*”What is organizational inequality? Why is it increasing as macroeconomic inequality increases”?; Andrea Bernardi, Oxford Brookes University, UK and Pasquale Tridico, Università degli Studi Roma Tre, Italy; 2020; sagepub.com/journals-permissions.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Și dacă ne întoarcem la un articol de acum câteva zile care ne spunea sa fim foarte atenți si sa nu creștem salariile - de fapt se refereau la salariile mici - dacă nu avem o creștere a "productivității".
Voi acești "corifei" a mediului de business în România, plătiți cu mii de euro în corporații și sau mii de euro pe servicii de consultanta, va rugam luminate-ne ca nu mai sta ce sa facem? Sa plătim salarii sau nu?