(Foto: Guliver/Getty Images)
Dacă destinul tău ar fi fost să te naști într-o familie foarte săracă, era o probabilitate ridicată să ajungi într-un orfelinat. Ai fi crescut cumva, fără părinți, fără familie, fără iubire. Ai fi fost mutat dintr-un loc într-altul, fără să știi de ce și fără să te întrebe cineva dacă vrei sau nu. Îngrijitorii s-ar fi schimbat, alții, mereu alții și nu ai fi înțeles de ce. Copiii pe care apucai să ți-i faci prieteni ar fi fost duși, din timp în timp, în alte locuri și nu ar mai fi revenit vreodată. Fără să-ți iei rămas bun de la ei. Dacă te îmbolnăveai, nu ar fi venit nimeni să te întrebe ce faci, cum te simți, sau de ce ai nevoie. Asta, ca să nu mai vorbim de mângâieri, de îmbrățișări, sau de afecțiune. Cine să ți le ofere?
Dacă ți-era dat să crești într-un orfelinat, ajungeai la 18 ani, adult în acte, fără nimeni care să te ajute în vreun fel. Șansele să faci școală după 18 ani sunt foarte mici, pentru că ți-a fost cumplit de greu să faci față vieții așa cum era ea, gri și lipsită de afecțiune. Nimeni nu ți-ar fi spus, până la 18 ani, că-i e dor de tine. Pentru că nu contai, nu erai important pentru nimeni și nici nu-ți ducea nimeni dorul vreodată. Iar de iubire - ce să mai vorbim. E ceva ce, în capul tău, ține doar de filme și de cei norocoși, care cresc în familie, cu părinți, frați și bunici. Nu e cazul tău.
Cronologic, ești adult. Mental, nu ai fost niciodată copil. Tânjești după părinții pe care nu i-ai avut niciodată și ai da orice să aparții unei familii - dar știi că asta nu se va întâmpla. Când faci 18 ani, sau când termini școala, ești scos din sistem și dat afară, în stradă. Pentru că ești adult și, tehnic, trebuie să te descurci singur de acum încolo. Ai o pătură și-o pernă în brațe și niște mărunțiș în buzunar. Ești pe stradă, e frig și nu știi încotro s-o apuci. N-ai idee ce să faci. Nu știi unde o să dormi la noapte și nici ce-o să mănânci - și deja ți s-a făcut foame. Încerci să te apropii de niște oameni, să-i întrebi ceva, dar se uită la tine ciudat și îți fac semn să-i lași în pace.
Fie că ești fată sau băiat, ai crescut cu o foame de afecțiune și de atenție - pentru că nu le-ai avut vreodată. Greu înțelegi ce înseamnă afecțiunea, unde se termină și unde începe altceva, mult mai periculos. Vrei cu disperare să aparții unui grup, să fii acceptat. Așa că ești carne de tun pentru proxeneți, pentru lumea interlopă. Și ei știu de unde să-și racoleze victimele. Ești victima perfectă: nimeni nu-ți simte lipsa, nimeni nu te caută dacă nu ești. Așa că te bucuri că ai un acoperiș deasupra capului, că primești de mâncare și că ești acceptat într-un grup. Orice grup ar fi acesta. Comunici greu, ai vocabular sărac. Ai probleme de comportament și de atitudine, ești instabil emoțional și labil psihic. Nu ai încredere în tine și ești credul. Pentru că toată viața ai depins de un sistem de protecție specială, ești dependent de serviciile sociale și nici nu ai perspective de viitor - cine să te fi învățat ce naiba înseamnă asta? Bani nu ai, deloc. Nu ai nici un fel de relații cu familia ta, oricare o fi fost ea. Ești respins de societate, ca un corp străin.
Anual, aproximativ 3.500 de tineri adulți sunt scoși, extirpați din orfelinate, sau din alte forme de protecție a statului. Prea puțini ca să conteze, prea mulți ca să fie ignorați. Lipsesc serviciile sociale de integrare a tinerilor și lipsesc formele de sprijin concret pentru ei: nu au parte de locuințe sociale și nici de ajutor pentru angajarea în muncă. Pentru că problema tinerilor care ies din sistemul public de protecție socială a rămas și s-a cronicizat, în lipsa finanțării și a politicilor publice care să le abordeze complexitățile, a fost extins, tot mai mult, pragul până la care tinerii adulți pot rămâne în protecția statului: s-a ajuns la pragul maxim de 26 de ani, acum. Dacă un tânăr instituționalizat face școală vocațională, masterat, sau facultate, atunci poate rămâne în sistem până la acest prag. A fost crescut succesiv acest prag, pentru că după aceea vine potopul pentru ei: sunt expuși total și lipsiți de orice formă de sprijin. De regulă, după puțin timp, revin în sistemul de protecție specială, fie ca beneficiari ai adăposturilor de noapte, fie ca beneficari ai prestațiilor și ajutoarelor sociale. De multe ori, fac copii care ajung, la rândul lor, să îngroașe numărul copiilor aflați în protecția statului. Și cercul vicios continuă așa, din nou și din nou.
Tinerii care ies din instituții sunt unul dintre cele mai problematice și vulnerabile grupuri sociale și sunt foarte puține soluții practice, care să le ofere o șansă reală. Vulnerabilitatea lor crește, odată ce ies din sistemul de protecție, gradul de eșec în integrarea lor socială e foarte ridicat, iar cancerul acesta începe de la cultura sistemului public de finanțare a formelor de protecție socială, care nu e diversificat, nu e customizat nici pentru această categorie socială de o șubrezime extremă și nu are capacitatea să le ofere tinerilor soluții viabile de integrare. Odată ce stima de sine le e atât de scăzută, odată ce încrederea în ei înșiși e dezintegrată, pur și simplu nu își găsesc curajul, resursele și forța necesare să facă față vieții independente. Cei mai mulți suferă de „complexul de origine”, de lipsa apartenenței - nu le e clar de unde vin, cui aparțin și, implicit, au o rușine profundă cauzată de acest complex de apartenență.
Tinerii ies în lumea largă total nepregătiți și cu mari dificultăți de integrare. Pentru un tânăr obișnuit, sprijinul oferit de familie nu se oprește la împlinirea vârstei de 18 ani. Pentru ei, însă, nu e nimeni care să-i ajute. Sunt absolut singuri. Ajung în conflict cu societatea și cu sistemul din cauza căruia sunt cei care sunt. Tinerii din familii obișnuite cresc învățând cum să ia decizii, își observă părinții, bunicii, prietenii de familie, învață de la ei. Un tânăr obișnuit știe cum să-și proiecteze imaginea viitorului propriu. Și-l imaginează efectiv. Pentru tinerii crescuți în instituții, nimic din acestea nu există.
Soluții?
Într-un Centru de Tranzit din Baia Mare locuiesc 19 tineri ieșiți din sistem, pentru o perioadă medie de doi ani de zile. Centrul a fost preluat de Serviciul Public de Asistență Socială din municipiu și are o rată de succes foarte bună. Tinerii au parte de consiliere psihologică și socială, sunt ghidați să-și găsească un loc de muncă și încurajați să-l mențină. Un număr redus de angajați, asistenți sociali și psiholog, reușesc să le ofere ghidarea și încurajarea de care au atâta nevoie.
Problemele acestor tineri sunt, în primul rând, legate de locuire. E nevoie ca de aer de un program național de locuințe sociale destinate celor aproximativ 3.500 de tineri care ies din sistemul public de protecție socială în fiecare an. Aceste locuințe sociale să fie administrate de serviciile publice de asistență socială, sau de direcțiile de protecție a copilului, iar tinerii să beneficieze de ele atâta timp cât nu au posibilitatea să-și închirieze ei înșiși o locuință și atâta timp cât nu au loc de muncă.
Dacă ar exista în fiecare municipiu reședință de județ și în fiecare sector al capitalei măcar un astfel de Centru de Tranzit, deja 1.000 din cei 3.500 de tineri ar avea unde sta. Alții, pot fi asistați prin plata chiriei pe o perioadă determinată, de aproximativ doi ani, prin achitarea procentuală a cheltuielilor de întreținere, prin suplimentarea resurselor de hrană, igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte sau medicamente, pentru o perioadă de timp, dotarea locuințelor lor cu mobilier și electrocasnice, plata cheltuielilor de transport pentru naveta la locul de muncă, sau prin crearea unor condiții de trai decente, în cazul în care își găsesc ei înșiși locuințe.
E necesară o lege pentru încurajarea integrării tinerilor care ies din protecția publică, prin crearea de locuințe sociale, dezvoltarea de centre de tranzit și alocarea unui fond de integrare socială, care să acopere cheltuieli de strictă necesitate pentru o perioadă limitată de timp. Doar astfel ar putea și ei spera la o viață normală. Că oricum, copilărie nu au avut.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ceva mai bine decat pe timpul raposatului (100 mii in 1990) dar ingrozitor! inseamna ca se abandoneaza fix la acelasi procent ca pe timpul raposatului!!!
Cum sa se ajunga cu educatia sexuala la cei saraci, foarte saraci?