Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

A cui e şcoala? De ce există ea? Ca profesorii să aibă un loc de muncă? Da, aşa se poartă clasa politică, profesorii şi sindicatele din educaţie

Respectați opțiunea copiilor

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

E important să existe în şcoală mecanismele care le permit elevilor să obţină singuri anumite lucruri. Vor un club de fotografie? De teatru? De dans? De modelism? De electronică? De design? Azi trebuie să aştepte ajutorul şi permisiunea profesorilor şi directorilor. Sunt învăţaţi astfel să aştepte de la alţii aceste lucruri. Aşa cum în viaţa adultă aşteaptă de la Stat. Nu sunt încurajaţi să obţină singuri aceste lucruri pentru ei. Nu au şansa să se dezvolte într-un cadru în care le sunt încurajate iniţiativele. Doar dacă creezi un astfel de cadru funcţional în şcoală înveţi valoarea democraţiei. Cum poţi face asta? De exemplu, atunci când suficient de mulţi elevii cer, să obţină bani de la bugetul şcolii pentru angajarea unor profesionişti care predau acele lucruri de care ei sunt interesaţi. În acest mod elevii învaţă că interesele lor sunt respectate dacă se organizează şi militează pentru ele. E important ca şcoala să ofere un cadru clar în care aceste lucruri sunt posibile. Tot aşa cum instituţiile statului ar trebui să creeze un cadru similar în viaţa lor de adulţi. Asta este condiţia esenţială, una care lipseşte azi din şcolile României.

În primul rând, a cui e şcoala? De ce există ea? Ca profesorii să aibă un loc de muncă? Da, aşa se poartă clasa politică, profesorii şi sindicatele din educaţie. Numai că şcoala ar trebui să fie a copiilor şi părinţilor lor în primul rând. Abia apoi vin interesele profesorilor, ale Ministerului Educaţiei. Înveţi separarea puterilor în stat dacă şcoala este modelată ţinând cont explicit de interesele tuturor: elevi, părinţi, profesori. Dar pentru asta trebuie să le dai o putere reală elevilor şi părinţilor. Elevii şi părinţii vor avea grijă de interesele lor pentru că ei au cea mai mare miză. Din păcate, azi cea mai mare putere o au profesorii, inspectorii, sistemul de Stat. În mod normal, de opiniile şi dorinţele elevilor şi părinţilor ar trebui să se ţină cont în mod autentic şi real. Totul în şedinţe publice, cu miză consistentă. Iar miza asta e dată ca întotdeauna de bani, adică de bugetul şcolii. Ca lucrurile să stea diferit, elevii şi părinţii lor ar trebui să aibă o putere reală, nu cum e azi, o prezenţă simbolică a unui elev în şedinţele consiliului de profesori.

E important ca liceul să fie organizat astfel încât grupuri de elevi, grupuri de părinţi, să poată schimba lucrurile. Să poată decide pe ce se cheltuie bugetul şcolii, ce reguli se modifică în şcoală, ce profesori noi atrag, ce personalităţi publice invită. Simt nevoia să repet asta. Elevii şi părinţii decid pe ce se cheltuie bugetul şcolii, nu directorul şcolii. Ei decid ce cursuri noi se introduc în şcoală. Şcoala ar trebui să fie un loc în care elevii învaţă să se organizeze, să aibă iniţiativă, în care ei, elevii, produc schimbări în modul în care merg lucrurile.

E vital ca elevii să aibă acces la fondurile şcolii astfel încât să poată angaja profesioniştii doriţi pentru materiile dorite. Şcoala nu e gratis. Atât ea cât şi profesorii sunt plătiţi din taxele colectate de la părinţii lor. Ar trebui să aibă un cuvânt de spus în privinţa cheltuirii acelor bani. Să înveţe asta de tineri. Să înveţe să pretindă ceva pentru taxele şi impozitele care li se percep părinţilor. Să înveţe să evalueze calitatea serviciilor furnizate de Stat cu banii părinţilor lor.

E important ca elevii să înţeleagă că au putere. Înţeleg asta dacă învaţă practic cum să o aplice. Învaţă asta dacă au adunări ale elevilor cu prezenţa obligatorie. Adunări care au o agendă, în care se decide ceva prin vot în urma luării cuvântului unor elevi. Vor învăţa astfel să evalueze idei şi proiecte. Să asculte o argumentare în favoarea unei probleme care îi priveşte pe ei în mod direct. De exemplu, o pledoarie pentru angajarea unui profesor. O pledoarie pentru cheltuirea bugetului şcolii pe anumite lucruri, în funcţie de interesele diferite ale grupurilor de elevi din şcoală. Pentru că unii vor calculatoare. Alţii echipamente sportive. Alţii substanţe chimice pentru laboratorul de chimie. Alţii cărţi la bibliotecă. Fondurile sunt limitate, vor trebui să facă o alegere iar exerciţiul din şcoală reprezintă o pregătire directă pentru ce vor întâlni ulterior în viaţa lor de cetăţeni într-o democraţie. Eu văd şcoala ca pe o societate în miniatură, dar o societate dinamică, în care toţi se luptă pentru interesele lor. Numai că o fac civilizat. Într-un cadru politicos. Mi se pare o luptă bună pentru formarea lor ca cetăţeni şi un cadru mult mai potrivit pentru pasiuni. Mult mai potrivit decât un teren de fotbal.

Apatia pe care românii o au atunci când evaluează şansele de a schimba ceva în societate li se sădeşte în minte în şcoală. Ei învaţă asta atunci când vor să studieze anumite subiecte şi n-au nici o şansă în sistemul public de Stat. Când vor să audă vorbind anumiţi oameni publici celebri în societate dar n-au unde pentru că sistemul public este unul închis, opac la lumea exterioară, unul în care este extrem de greu să aduci oameni din afara sistemului. Învaţă asta atunci când vor să modifice anumite reguli interne în şcoală şi li se râde în nas. Apatie pe care o continuă la vârsta adultă când apare dorinţa de a schimba lucrurile din societate.

E important ca elevii să poată decide pe cine să invite din spaţiul public în liceu. Apoi, profesorii trebuie să facă astfel încât invitaţiile elevilor să fie onorate. Vor elevii să le vorbească Andrei Pleşu, Selly, CTP, un antreprenor local de succes, un actor, CEO-ul de la Coca-Cola Bucureşti? Nu contează cine, odată decis, profesorii să facă totul pentru a-i aduce în şcoală. Pentru că elevii au nevoie să fie inspiraţi, să le vorbească oameni care au făcut ceva cu viaţa lor. Ceva ce şi ei aspiră să facă mai târziu, ca adulţi. Aşa vor învăţa să aprecieze oamenii de calitate şi vor ajunge să aleagă în funcţii cheie ale Statului oameni de calitate. De ce nu sunt încurajate iniţiative de genul acesta în rândul elevilor? De ce nu sunt încurajaţi să-şi satisfacă curiozităţile intelectuale fără tutelajul profesorilor? De ce sunt învăţaţi de mici să stea la mila şi bunăvoinţa altora? Mai ales într-un cadru bine controlat cum este o şcoală. Nu ştiu, cert este că aşa stau lucrurile.

Există reguli în şcoală aşa cum există legi în stat. Respectul pentru legi ar fi normal să se înveţe în şcoală. Pentru asta ai nevoie de ore în care regulile liceului se discută, în care se prezintă justificarea pentru fiecare dintre ele. Se discută ce reguli au sens, ce reguli sunt în plus, cum ar trebui să arate o regulă, ce sancţiuni să aibă pentru a fi respectată. Discuţii urmate de decizii prin care elevii aleg ce reguli ale şcolii vor să modifice. Înveţi mai întâi în cadrul şcolii importanţa unei legi, aşa îţi dai seama de ce regulile sunt importante în orice comunitate.

De ce există dispreţ pentru reguli şi legi în România? Pentru că în şcoală, la fel ca în ţară, există o mulţime de legi, greu de înţeles, greu de justificat. Primul pas ar fi shimbarea regulilor actuale din şcoală. Să scapi de regulile vagi şi cele inutile şi prin urmare ignorate. Şi ar mai trebui şi să faci ceva să te asiguri că sunt respectate întotdeauna. Să introduci sancţiuni clare pentru nerespectarea lor. Pentru toţi, de la elevi la profesori şi directori. Dar esenţial este ca elevii să poată să le modifice dacă se organizează în număr suficient de mare într-o şcoală. Să poată modifica inclusiv ora la care încep cursurile. Să modifice inclusiv ce opţionale au, ce primesc prin programul Cornul şi laptele, dacă uniforma este obligatorie sau nu... Totul printr-un proces democratic. Chiar dacă profesorilor nu le va conveni noul orar de exemplu. Repet, şcoala există pentru elevi, nu pentru profesori.

Miza esenţială a unui astfel de cadru este că aşa înveţi să ai respect faţă de legi. Asta pentru că le vezi utilitatea şi pentru că ai un cuvânt de spus în schimbarea lor. Vezi ce consecinţe au, vezi că e mai bine să te supui lor decât oamenilor, vezi că le poţi modifica. Vezi asta concret, în acţiunile tale în cadrul şcolii. Vezi asta din faptul că legile sunt respectate de toţi cei din şcoală, de la director la elev. Elevii învaţă că toţi au drepturi şi obligaţii. Toţi, şi profesorii şi părinţii, nu numai ei. Toţi sunt liberi şi egali în faţa regulilor. Toţi sunt trataţi la fel indiferent cine sunt părinţii lor. Îi înveţi că au libertatea să se organizeze, să protesteze, să spună ce gândesc fără represalii.

Cum poţi înţelege rolul legilor în Stat, cine le face, cât de des ar trebui schimbate, dacă nu experimentezi aceste lucruri direct? Şcoala este locul ideal pentru a trăi aceste lucruri. Pentru că e o comunitate mică în care te poţi implica, în care poţi simţi că vocea ta este auzită. În care înveţi că ţine de tine să modifici anumite reguli. Aşa cum mai târziu, la vârsta adultă, ţine de tine pe cine alegi în poziţii de putere politică şi ce legi îi ceri reprezentantului tău să schimbe.

Cum să te lupţi pentru drepturile şi interesele tale dacă nu ai făcut-o niciodată? Cum ar arăta România dacă toţi elevii ar învăţa din liceu să se lupte pentru o cauză? Să ştie cum să se organizeze şi să obţină lucrurile dorite? Care ar fi nivelul implicării în Consiliile Judeţene? Cum ar privi implicarea politică?

Pentru a te implica, o abilitate esenţială este cea care îţi permite să organizezi un grup de oameni. Nu există comunităţi fără probleme. Cum te organizezi pentru a le rezolva? De unde începi? E important să fii educat în aceste lucruri, să ştii ce să faci, să ştii cum să vă organizaţi în comunitate. Nu trebuie să aştepţi ca Statul să facă ceva. Tu împreună cu ceilalţi din comunitate trebuie să faceţi ceva. Iar pentru a învăţa cum să te organizezi, activităţile extra-şcolare le-aş face obligatorii. E vital să faci voluntariat într-un ONG. Nu contează dacă este unul cu care şcoala colaborează sau ai găsit tu unul în oraş, pe net, în lume. Atâta timp cât acel ONG oferă o pregătire pentru traiul într-o comunitate totul este în regulă. Atâta timp cât înveţi ce înseamnă o comunitate, ce cauze sunt în lume, pentru ce se zbat oamenii, cum se organizează. Toate aceste lucruri e important să le înveţi din şcoală. Pentru că o şcoală bună oferă cadrul în care să discuţi aceste experienţe. Practica este esenţială. E important să interacţionezi, să fii implicat în diverse activităţi civice şi apoi să reflectezi asupra lor, să analizezi cât de bine au ieşit, ce se putea face mai bine, cu ce te-ai ales în urma experienţei.

Datorită motivului de mai sus, prezenţa ONG-urilor în şcoală mi se pare esenţială. Există ONG-uri care primesc fonduri de la Stat? Atunci ar trebui să fie obligate să vină în şcoală. Să încerce să obţină voluntari dintre elevi. Finanţarea lor să fie condiţionată de capacitatea lor de a atrage voluntari dintre elevi. Să fie obligate să aibă proceduri democratice de luare a deciziilor în cadrul lor. Asta desigur, dacă vor bani publici.

Cât de mult să punem accent pe implicarea civică? Cât de mult să ne axăm în şcoală pe dezvoltarea unui simţ civic, a unor abilităţi civice? Cred că nu este ok să te bucuri de o democraţie liberală şi să nu faci nimic pentru a perpetua acest sistem. Să te bucuri de un sistem care îţi garantează cele mai multe libertăţi politice şi sociale din istoria umanităţii dar să nu faci nimic pentru menţinerea lui. Iar pentru a menţine o societate liberă şcoala trebuie reorganizată complet.

O educaţie civică bună te scoate din cercul restrâns al interesului personal. Te leagă de comunitatea şi oraşul tău. Ajungi să-ţi pese de bunăstarea comunităţii, găseşti soluţii pentru problemele sociale, îţi dezvolţi un simţ al datoriei faţă de locul în care trăieşti. Te face să-ţi dai seama că există şi interese publice, te apropie de ceilalţi, te integrează în comunitate. În România nu există comunităţi. Nici în şcoală şi nici în societate. O societate trebuie modelată astfel încât să-ţi facă plăcere să trăieşti în ea. Să nu vrei să emigrezi. Să nu vrei să chiuleşti de la ore. Dar pentru asta trebuie să trăieşti acele experienţe educaţionale care te conving că e posibil să o schimbi conform dorinţelor tale.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Rareori mi-a fost dat să citesc atâtea aberații adunate la un loc! E clar că autorul e varză și că habar nu are pe ce lume trăiește. Articolul nu demonstrează altceva decât o gândire haotică și imatură. Dacă articolul era scris de vreun puștan sau vreo puștoaică de 12-13 ani, era scuzabil și de înțeles, dar un om matur nu are nicio scuză pentru un asemenea delir!

    Să începem cu începutul. Adică exact cu titlul. Să dăm răspunsuri la întrebările din el, fiindcă se pare că există mari probleme cu înțelegerea rostului școlii și al educației.

    A cui e școala? Se știe că există două feluri de școli: școlile de stat, care în mod logic sunt ale Statului, și școli private, adică un fel de SRLuri care sunt ale proprietarilor lor, dar care sunt supuse legislației Statului și se află sub autoritatea Ministerului Educației, deci a Statului.

    De ce există școala? Școala există ca parte a sistemului de educație, care este organizat de Stat în folosul Statului, pentru ca prin intermediul ei, al școlii, toți copiii să primească o educație unitară și uniformă, pentru ca mai târziu să poată fi integrați în societatea multilateral dezvoltată, pe piața muncii, spre a fi utili Statului și întregului popor atât în calitatea lor de buni profesioniști în toate domeniile de activitate, cât și ca buni contribuabili care își plătesc la timp și fără să cârcotească toate impozitele, taxele, contribuțiile la asigurările sociale de sănătate și de pensie și orice alte obligații către Stat. În acest scop, al educării unitare și uniforme a tuturor copiilor, școala se folosește de personalul didactic, profesori, învățători, instructori etc. cărora, da, în mod firesc, le creează locuri de muncă.

    În sistemul educației obligatorii de Stat, în mod firesc Statul este cel care stabilește și care trebuie să stabilească materiile care se studiază în școală, numite materii curriculare. Acestea sunt de 3 feluri: obligatorii, opționale și facultative. Orice altceva este activitate extracurriculară și, prin urmare, extrașcolară, deci nu are și nu trebuie să aibă nicio legătură cu școala. Obligația școlii este să predea numai materiile curriculare. Care și așa sunt prea multe și ocupă mult prea mult timp din viața elevului.

    Diversele pasiuni ale unora sau altora dintre elevi sunt hobby-uri și nu este obligația școlii nici să organizeze predarea acestora și nici să plătească profesori pentru ele. Cu atât mai mult cu cât România "NOR-MA-LĂ" și "E-DU-CA-TĂ" a lui Prostannis este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește bugetul acordat educației, asta deoarece premierul "guvernului meu" nr. 3 și fost ministru de finanțe în "guvernul meu" nr. 2, a afirmat că educația și sănătatea nu reprezintă priorități, ci mediul de afaceri; iar profesorii din România, cu toate majorările salariale de pe vremea PSD, continuă să aibă cele mai mici salarii din Europa, de câteva ori mai mici decât salariile profesorilor din Germania și din alte țări europene normale; prin urmare, în condițiile în care și așa nu sunt bani suficienți nici pentru profesorii care predau materiile curriculare, cred că e de la sine înțeles că este o aberație ca din acești bani și așa prea puțini să fie dați o parte pentru a plăti profesori care să predea materii extracurriculare, adică niște hobby-uri ale unora sau altora dintre elevi.

    Înainte, în orânduirea socialistă, asemenea activități extrașcolare se organizau în cadrul unor cercuri la Casa Pionierilor și șoimilor Patriei, iar în mediul rural, în localitățile unde nu exista Casă a Pionierilor și Șoimilor Patriei, aceste activități se organizau la Căminul Cultural din localitate. Deci nu cluburi, cercuri. De fotografie, de teatru, de dans, de modelism, de electronică, de design, de chitară și alte instrumente muzicale, de balet etc. etc. Înscrierea în ele era gratuită și, atenție, benevolă! Deci nici măcar atunci, în socialism, participarea la asemenea cercuri nu era obligatorie cum delirează omul aici!

    Cum în capitalism nu mai există Organizația Pionierilor și Șoimilor Patriei, la fel ca alte organizații de masă și obștești, nu mai există nici cadrul instituțional organizat pentru desfășurarea unor astfel de activități extrașcolare în cadrul unor cercuri. Dar asta nu este o problemă: un pasionat adevărat se descurcă singur. Mai ales acum, în epoca digitalizării și a tutorialelor de tot felul pe YouTube și pe tot netul.

    Ca să nu mai spun că există posibilitatea meditațiilor. Și nu numai pe persoană fizică. Există o mulțime de SRLuri înființate în capitalismul postdecembrist, numite centre de meditații, unde se fac cursuri atât pentru materiile școlare, cât și pentru diverse materii extrașcolare. În plus, pentru diverse sporturi există cluburi sportive, iar pentru muzică, dansuri și alte activități artistice există școli populare de artă. Pentru diverse alte hobby-uri, chiar firme private de profil s-au apucat să ofere cursuri de formare: de ex. există cursuri de fotografie oferite de diverse studiouri foto. În concluzie, opțiunile există și sunt cvasinelimitate! Doar că ele costă, că doar suntem în orânduirea capitalistă; de ce ar trebui să existe mocangeală ca în "comunism"?!

    Cât despre puterea de decizie, evident că ea nu trebuie să aparțină nici elevilor, nici părinților, ci Statului. De unde să știe copiii ce vor, mai ales cei din clasele mici? Și, mai ales, ce trebuie să învețe pentru a le fi util în viitor? Normal că elevii nu știu ei din astea. Iar părinții nici ei nu știu. De unde să știe Nea Caisă cu câte clase are trenul, care la vremea lui abia a trecut dintr-o clasă în alta, fiindcă nu i-a plăcut școala de nicio culoare, de unde să știe el ce e mai bine să facă la școală copiii lui?! Evident că nu știe și nu ar trebui să aibă putere de decizie în fața unui profesor și director de școală care are facultate de profil, eventual și master și chiar și doctorat!

    Școala nu este și nu trebuie să fie un loc unde faci ce vrei. Școala este o instituția a Statului, în care faci ce trebuie, iar cel care decide ce trebuie este Statul! Până acum nu numai că nu a murit nimeni din asta, dar școala românească de Stat a dat olimpici, a dat intelectuali de valoare, a dat buni profesioniști în toate domeniile! Că au mai existat și "uscături", asta e inevitabil, dar astea au fost excepția, nu regula. Într-adevăr, calitatea învățământului românesc a scăzut în capitalismul postdecembrist și se află în continuă scădere, tocmai datorită faptului că învățământul pe de o parte a fost abramburit cu diverse funeriade, care mai mult au stricat decât au dres, iar pe de altă parte a fost mereu și continuă să fie subfinanțat. Iar unii bagă bățul prin gard să agite spiritele, doar-doar or fi cât mai mulți nemulțumiți care să își dea copiii la școli private, spre câștigul unor "jmekeri" din industria de profil. Fiindcă e clar ce a devenit învățământul în capitalismul postdecembrist: o industrie. Sau, și mai grav, părinți care să țipe cât mai tare că nu mai vor să își dea copiii deloc la școală, ci vor "homeschooling"!

    Unul dintre rosturile școlii este ca elevul să învețe să se supună regulilor ei. Că regulile se execută și nu se discută. Exact ca în viață: cumperi ceva dintr-un magazin online? Este musai să te declari de acord cu "Termenii și condițiile". Ale magazinului, desigur, nu ale tale! Magazinul nu stă să le negocieze cu tine. Bifezi căsuța că ești de acord și asta e! Și ăsta e doar un banal exemplu! La fel, ca liber profesionist, dorești să colaborezi cu o firmă și să-ți oferi serviciile, că acum nu prea mai e la modă angajarea, că aia e prea costisitoare pentru firme! Nicio problemă, firma îți trimite condițiile și NDAul, le semnezi, le trimiți înapoi și asta e! Sunt ale lor, nu ale tale! Firma nu stă să le negocieze cu tine, că are balta pește și găsește oricând pe altcineva mai flexibil decât tine ca să colaboreze pe aceleași servicii. Fiindcă tu, freelancer-ul, trebuie să bagi bine la cap: nu tu colaborezi cu firma în condițiile tale, ci firma este cea care - dacă și atât timp cât vrea - colaborează cu tine, în condițiile ei! Păi și atunci la școală de ce ar fi altfel decât în viața de zi cu zi? Rezultă că e normal ca școala să impună regulile ei, iar elevii și părinții să se conformeze!

    Cât despre activitatea elevilor în cadrul unor ONGuri, ea există oricum și este practicată de cei care doresc, însă ea este și trebuie să rămână o activitate extrașcolară. Pătrunderea ONGurilor în școală ar fi un lucru foarte periculos și în mod evident ar echivala cu o deschidere a cutiei Pandorei, atât timp cât există organizații ultrareligioase care funcționează pe lângă diverse culte și al căror unică activitate este propaganda religioasă în scopul prozelitismului religios.

    Ba chiar mai rău, există organizații ultrareacționare, ultraconservatoare, retrograde, fundamentaliste, legionaro-fasciste, ultranaționaliste, xenofobe, antisemite etc. care abia așteaptă să li se deschidă larg poarta școlii ca să spele pe creier tânăra generație și să îi inoculeze o atitudine dușmănoasă față de Stat și față de autoritățile și instituțiile sale, față de Uniunea Europeană și față de valorile ei progresiste și democratice, precum și concepții mistico-religioase despre lume și viață, retrograde, antiștiințifice, antiprogresiste, antisemite, rasiste, misogine și împotriva drepturilor reproductive ale femeii (a se citi "pro viață", adică antiavort), homofobe, transofobe și împotriva diversității în general. Și așa este de o gravitate deosebită că asemenea organizații au înființat licee și școli private, ba chiar și grădinițe, în care îi îndoctrinează și îi îndobitocesc pe copii de la cea mai fragedă vârstă; avem caz concret aici, în Constanța, dar mă abțin să dau nume, spre a nu le face reclamă gratuită acelor ticăloși! Este esențial ca asemenea entități ultrareacționare, ultraconservatoare, retrograde, fundamentaliste, legionaro-fasciste, ultranaționaliste, xenofobe, antisemite, antiavort, misogine, homofobe, transofobe și antidiversitate în general să fie ținute cât mai departe de școală și de copii în general și măcar în școlile Statului laic să fie interzisă orice prezență a unor asemenea organizații.
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Bun articolul, felicitări.A-ți pus punctul pe i .Dar mă îndoiesc că specimenele care populează catedrele școlilor din România se vor schimba în vreun fel.Șoricul unor așa-ziși dascăli e prea gros .
    • Like 3
  • Uimitor ce pledoarie principială și educativă ni s-a predat prin acest articol ! Acest om ar trebui să fie ministrul Educației. Și tot un astfel de om echilibrat și cu principii clare și sănătoase ar fi trebuit să ajungă în fotoliul de Președinte al României, nu unul care este preocupat doar pentru starea materială proprie (adună case, de unde, nu respectă o Hotărâre dată de Justiție) și parcă profilat pentru dezbinarea acestui popor !! A candidat la funcții oficiale ? (dacă nu) De ce nu ? PS. Chiar dacă ar fi candidat nu obținea ”mare brânză” pentru că societatea românească (mai exact, electoratul român) nu a fost și nu este educat și format în spiritul Meritocrației, astfel încât să poată evalua și face diferența între candidații potențiali sau reali iar societatea să progreseze prin alegerea/numirea unor astfel de oameni în funcții de decizie cât mai înalte, mai influente și mai importante ! PS. Am dori să aflăm mai multe despre această persoană (autorul articolului) ! Așteptăm.
    • Like 0


Îți recomandăm

Nomad digital

Marius are 24 de ani și înainte de pandemie s-a angajat pentru prima dată cu normă întreagă. Sau full-time, cum spun colegii. Multinaționala care l-a recrutat i-a oferit un contract pe perioadă nedeterminată, dar, spre mirarea părinților, a refuzat. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult